vineri, 15 august 2008

Jane Austin book club

„Clubul de lectură al cărţilor lui Jane Austin” este unul dintre acele filme care te pun pe gânduri. Deşi unora ar putea să li se pară atmosfera cumva prea british, prea calmă pentru aşteptările noastre marcate de tumultul vieţii moderne, filmul nu e deloc unul static. El creează doar o lume cu un mers propriu, subtil, cu legităţi proprii şi interferenţe psihologice ale ficţiunii cu realitatea.

Protagoniştii sunt: o mamă proaspăt înşelată şi părăsită de soţ, fiica ei lesbiană, o tânără profesoară de franceză căsătorită cu un bărbat care nu o înţelege, o iubitoare de câini obişnuită de prea mult timp să fie singură, un tânăr aiurit întâlnit întâmplător şi iniţiatoarea clubului de lectură, o femeie versată, aflată la a doua tinereţe. Toate aceste personaje, cu biografii dezordonate, îşi vor primi răspunsurile de care au nevoie, soluţiile ori iluminările, graţie clubului de lectură.
Introspecţia în viaţa personajelor lui Jane Austin, cu care eroii filmului se identifică fiecare în parte, le va prilejui o izbăvitoare introspecţie în propriile vieţi.

Scenariul este excelent şi regia la fel. Personajele sunt şi ele bine conturate. Toate acestea reuşesc să facă acest film la fel de captivant ca un film de acţiune, numai că o acţiune ce se petrece cumva în interior. O dată în interiorul fiecărui personaj şi apoi în interiorul grupului de lectură care-i aduce împreună. Este un altfel de film, unul pentru cunoscători, nu doar încă un film de dragoste.

Cifra 6, prea prezentă ca să fie o întâmplare, reuşeşte să intrige: 6 membri ai clubului de lectură, 6 cărţi ale autoarei Jane Austin, care trebuiau citite şi discutate în 6 luni. Poate că filmul ne dă astfel cheia unei minţi diabolice, a celei care iniţiază clubul de lectură şi care pare să înţeleagă şi să orchestreze totul, chiar şi când nu spune nimic. În plus, ea însăşi deţine un record personal de 6 foşti soţi, ceea ce o recomandă, într-un mod ciudat, ca pricepută în materie de amor.

Dincolo de originala terapie de grup pe care o propune, filmul este o foarte rafinată dezvoltare a ideii că, deşi mintea fiecărui om deschide universuri personale -fiecare înţelegând viaţa reală sau ficţiunea prin prisma propriilor experienţe- uneori răspunsurile tale stau la alţii.
Şi dacă este adevărat că sunt semne pretutindeni, atunci de ce şi nu şi în paginile romanelor lui Jane Austin?

4 comentarii:

ZuZu spunea...

Suna interesant. Daca il gasesc pe net probabil am sa ma uit azi si am sa vin si cu o parere.

innuenda spunea...

S-ar putea să fie mai greu "digerabil" de stomacul unui bărbat. :)

ZuZu spunea...

:)) Tocmai m-am uitat la el. Intr-adevar, dupa 15 minute de film mi-am zis "frate, asta-i un film de femei". Dar am promis ca ma uit si m-am uitat.
Si a fost cam greu "digerabil", dar m-a interesat mult destinul profesoarei de franceza. Problema care o ridica acest personaj e extrem de realista si existenta cred, in 60% din cuplurile de pe lumea asta. Si a fost un gest frumos sa incerce sa reaprinda scanteia aceea din relatie.

innuenda spunea...

Te-am prevenit...:) Dar tot e bine că ai făcut efortul de a-l urmări până la capăt. Filmul nu e rău!