miercuri, 20 august 2008

Povestea fetelor bătrâne spusă de o fată delicată

M-am născut delicată. Nu-mi place să spun oamenilor vorbe grele, fie ele şi adevăruri, şi asta mai ales pentru că nu îndur expresia de căprioară rănită de pe faţa semenilor mei, atunci când o altă imagine decât cea pe care şi-au făcut-o ei despre sine le este aruncată în faţă. Chiar şi când asist la astfel de scene mă simt cumva vinovată. E aproape o corvoadă, vă spun!

Şi vă rog să mă credeţi, în zilele astea, delicateţea nu e o haină uşor de purtat!
Mai ales că lumea e plină de lăudăroşi cărora le-ai zice vreo două, de urâtănii care organizează concursuri de frumuseţe, de proşti cu pretenţii şi fudulii. Atâta-i de burduşită societatea cu astfel de exemplare, încât uneori te temi ca tu însuţi să nu fii sau să nu apari în ochii celorlalţi ca vreuna din arătările despre care aminteam.

Oricum, nu vom şti niciodată cum ne văd ceilalţi cu adevărat. Şi turbăm la gândul ăsta! Poate de aceea, mai toţi, dacă am avea dreptul la trei dorinţe, am irosi una dintre ele pentru puterea de a citi gândurile oamenilor. Eu una ştiu că aşa aş face. Şi mai ştiu că asta e mare dovadă de vanitate şi că aş plăti-o cu vârf şi-ndesat dacă mi s-ar îndeplini dorinţa, simţindu-mă mizerabil de fiecare dată când aş afla ceva ce nu mi-ar conveni. Însă cine ascultă pe la uşi, să-i fie de bine ce aude, nu?!

Dar destul despre dorinţele nesăbuite ale mele! Să vorbim despre dorinţele normale ale altora. De pildă, să luăm păienjenii de pe cufărul cu pretenţii ale fetelor bătrâne. Aceste fete fără noroc, în lada de zestre au strâns dorinţe. Din ce în ce mai multe. În jurul lor s-au ţesut, ca gogoşile de mătase, alte dorinţe: ale familiei, prietenilor, cărţilor citite, societăţii, până când le-au sufocat universul şi realitatea, sărmana, abia s-a mai zărit.

Dar întâmplarea face ca unele dintre conceptele cele mai dragi ale domnişoarelor mature să fie tocmai cele ale realismului şi normalităţii.
Bărbatul normal este creatura paradoxală prin care-şi relansează ele speranţa la fericire. E însăşi platforma de cuplu a femeilor singure. “Nu cer prea mult!...spun dacă le întrebi ce caută. Vreau doar un bărbat normal, care să mă iubească”.

Dacă te vei apropia, însă, de ele, şi le vei smulge jurnalul parfumat din mână, vei vedea ce înseamnă pentru ele bărbat normal. Vei descoperi nişte persoane care nu-şi pot pune în acord dorinţa cu putinţa. Nişte inadaptate la realitate, care nu au găsit ieşirea din labirintul fanteziilor adolescentine, cu feţi frumoşi.
Bărbat normal vei afla că înseamnă: înalt, suplu dar nu slab, binefăcut dar nu gras, potent în pat, cu studii superioare, cu salariu bun, cu casă şi maşină, care să nu mai fi fost căsătorit niciodată şi să nu aibă copii, care să nu fie ţigan, să provină dintr-o familie bună, să nu bea şi să nu înşele.

Când îţi vor înşira toate acele pretenţii cu aerul cu care îţi cer bişniţarii preţul lor “de nimic” în faţa stadionului, la vreun meci important, îţi va veni să le strigi adevărul în faţă:
“Alooo, cucoană, când te-ai uitat ultima dată în buletin, în oglindă, în ochii celorlalţi şi la concurenţă? Probabil nu de curând, altfel ai fi ştiut că nu mai ai 20 de ani, deja ţi-au ieşit petele de bătrâneţe pe piele şi ridurile talpa gâştii la colţul extern al ochilor, că ai şanţuri între nas şi colţurile căzute ale gurii, tenul coajă de portocală, venele cât macaroana pe mâinile ofilite şi nici cele de pe la glezne nu arată chiar a spaghetă, că ai apucături tip domnişoara Aurica, că te-ai înăcrit şi la propriu şi la figurat, dar mai ales că eşti jalnică, fiindcă îţi expiri disperarea de parcă ţi-ai fi ţinut respiraţia toată viaţa.”

Desigur, nu vei zice nimic din toate astea! Nu le vei aduce tocmai tu veştile proaste şi capul tău nu-l va lua nimeni. Vei gândi numai - că doar eşti o delicată- că fetele bătrâne îşi merită deznădejdea din nopţile în care plâng singure, cu faţa în pernă. Le vei asculta până la capăt teoria normalităţii, în timp ce te vei gândi că le miroase gura, de parcă ar mânca la micul dejun vrăbii moarte înecate în scrumiere pline şi le vei urmări dansul elasticului de spumă lipicioasă care le uneşte buzele veşnic uscate!

Dar de la ce am plecat? Ah, da. Spuneam că sunt o delicată...

41 de comentarii:

motanes spunea...

Săracele... Le-ai distrus. Dar realitatea cam aşa este. Cu cât înaintează în singurătate, oamenii devin necugetat de pretenţioşi şi supăraţi că nu mai pot întâlni oameni normali.

Altfel, mă bucur de revenirea ta în blogosferă şi felicitări pentru noua temă. Poate că nu e de Oscar, dar în orice caz îmi place culoarea. :P

ionutu spunea...

Mai rău e cînd fetele ăstea tinere şi nephootute sunt profesoare, funcţionare în relaţii cu publicul, centraliste la 112, sau la CFR Informaţii Călători. Pentru ele toţi bărbaţii, în afară de Sburătoru' lor, sunt nişte mojici care trebuie trataţi cu mojicie. Femeile celelalte sunt bineînţeles nişte stricate, nişte inconştiente care acceptă că un bărbat poate să bea, să rîgîie, să băşească, să aibă burtă sau chelie, să phootă prost, etc. Viaţa reală este la fel de plină de căcat precum coşmarele noastre. Singuri ne-o înfrumuseţăm! ;)
Părerea mea... :)

innuenda spunea...

Eu dacă aş fi psiholog mi-aş face un cabinet de consiliere a oamenilor singuri care-şi caută parteneri. Desigur, oamenilor mai...maturi. Şi le-aş face terapie de grup. I-aş pune, la prima întâlnire, pe ceilalţi din grup să scrie pe bileţele despre cum îl văd pe fiecare. :D Oamenii au nevoie, uneori de o perspectivă obiectivă. Deşi, s-ar putea la a doua şedinţă să nu-mi mai vină nimeni.:D
Am prins şi ideea cealaltă, motanes: oukey, îi iau Oscarul lui Dono şi ţi-l dau ţie. E bine-aşa?:))

Ionuţule, e catastrofă dacă sunt şi fete bătrâne şi ghişeiste comunistoide. Că alea suferă oricum de sindromul nefedeme de mult. Cred că era condiţie de angajare odată! Ceea ce face să avem n.f.d.m la puterea a doua!

Cât despre fraza cu "femeile celelalte sunt nişte..." :))))))))

buburuza75 spunea...

Un soi de invidie permanentă, de suspiciune fără control, de schizofrenie ce tinde spre paranoia se instalează odată cu trecerea timpului în sufletul şi aşa schiop de jumătatea visată.
Ce trist!

ZuZu spunea...

Eu nu-s delicat. Ar suna cam gay sa zic treaba asta, dar am tacut si eu cand auzeam o colega ce-si facea mari sperante pentru anii de studentie. Treaba asta am obervat-o la multe fete care tocmai si-au dat bac-ul: toate isi pun speranta in Cluj. Toate cred ca Clujul le va aduce tuturora niste tipi inalti si destepti. Si cum sa le spui ca un tip inalt, destept si cu masina n-ar umbla deloc cu una mica, nu neaparat proasta(dar nici desteapta)si urata?

innuenda spunea...

Off topic, Bubu, începi să-ţi creezi un brand la comentarii. Îmi place marca buburuza care se conturează!:)

On topic, ideal este să nu le lăsăm să abereze când le întâlnim pe aceste "mature singure", ci să le aducem cu picioarele pe pământ. Desigur, cât mai delicat cu putinţă!:D

innuenda spunea...

Zuzu, se aplică şi la prospături ce am scris eu aici, în sensul că dintre ele se vor racola viitoarele fete bătrâne. Cele care nu vor reuşi să-şi pună în acord pretenţiile cu posibilităţile, vor avea de învăţat lecţia amară a singurătăţii înăcrite.

ionutu spunea...

Bine că ai revenit şi m-ai mai bucurat cu o scriitură nemaipomenită! Mă speriasem un pic zilele trecute cînd am trecut pe la tine şi m-a întîmpinat mesajul. "Acest blog a fost şters." Hait! De cine? De ce? Acum am înţeles că te-ai mutat în casă nouă :)

În rest, ce să zic, aşa e, exact cum spui tu :)

(oana de pe cronica:)

Maria Coman spunea...

deci eu insist. bine ai revenit (pentru ca nu mai stiu daca si unde am precizat deja)

innuenda spunea...

Oana, dar cum ar fi sunat "oana de pe ionuţu"? :)))) Ai găsit, însă, varianta mai potrivită.

Totuşi, având în vedere că scrieţi amândoi aceeaşi cronică, putea să vă cheme ioanuţu sau i-oanuţu...you know, un fel de brangelina format din oana şi ionuţu!:))

innuenda spunea...

Mulţumesc, maria!:) Mare plecare, innuenda a fost după pâine! Până la colţ. Câteva zile am rezistat.

Luminita Sorega spunea...

Să încerc să las un comentariu, doar de verificare, apoi voi scrie efectiv impresii, acum însă plec la bazin să înot, când mă întorc te vizitez cu adevărat. :)

Luminita Sorega spunea...

So, I did it, se pare că m-am străduit cu folos data trecută, până la urmă mi-a acceptat una dintre identităţi, de fapt e numele meu de fată pe care tare l-aş vrea înapoi, dacă nu ar fi prea complicat... Acum te pup, revin peste vreo 3 ore să te citesc ! :)

ionutu spunea...

@innuenda

Hehe - ştii că era să scriu aşa? Dar mi-a rămas degetul în aer cînd mi-am dat seama că sună ca "doamna sublocotenent" :)

Cît despre Cronică, Ionuţu e capul răutăţilor, întemeietorul şi membrul fondator. Eu am sosit în echipă de-abia în iulie, cînd brandul era deja format :)Aşa că eu îi folosesc prenumele, numele îi va fi preluat de sora mea în curînd ... :) Bietul băiat :)

innuenda spunea...

luminiţa, bine-ai venit! Te aştept după bazin!

oana, v-am citit povestea. Ştiam că eşti viitoarea cumnată a ionuţului.:)

ilinca dima spunea...

in primul rand bine'ai si ca ai revenit. si acu ma duc sa citesc si revin :)

innuenda spunea...

Ilinca, bine te-am regăsit. Hai că iar suntem în păr!:))

Luminita spunea...

O să-l citez pe Motanes, ca pe un blogoman clasic in viaţă ce e :)
"Cu cât înaintează în singurătate, oamenii devin necugetat de pretenţioşi şi supăraţi că nu mai pot întâlni oameni normali." Nu ştiu dacă s-a referit la toţi oamenii singuri, pentru că dacă-i aşa, eu nu mă încadrez în tipar, decât parţial, şi anume, e perfect adevărat că am devenit poate, necugetat de pretenţioasă, în sensul că nu mi se mai pare normal să-mi pierd timpul cu oamenii obişnuiţi, da, asta e, nu mai am atâta timp, s-ar putea să am mai puţin chiar decât cred eu, aşa că nu îmi mai permit să-l irosesc, cum am făcut o viaţă întreagă, făcând pe plac rudelor, "prietenelor", oamenilor obişnuiţi, cum spuneam. Pentru că mă plictisesc şi pentru că mă fac să pierd un timp preţios din acel timp, mult/puţin pe care îl mai am la dispoziţie. Aşa că aleg, acum aleg foarte drastic cu cine şi cu ce îmi petrec timpul. Iată că una din alegeri este să vă citesc pe voi doi, pe tine Motanes şi pe Innuenda. Obişnuiam să-l citesc cu regularitate şi pe Dono, dar de când a dat în boala clasamentelor şi postează teme pentru coafeze (no offence, tot respectul pentru această meserie şi pentru cele care o fac cu profesionalism, dar aşa este o vorbă atunci când vrei să spui că e vorba de texte sau romane "roz-bombon" cu iubiri leşinate şi animale de pluş, cea mai recentă temă a lui Dono...)de atunci nu mai prea am de ce sa-l vizitez, o mai fac încă în virtutea inerţiei dar curând nu o voi mai face deloc.
Îmi place să citesc lucruri "dăştepte" şi din astea găsesc pe foarte puţine bloguri deocamdată, evident blogosfera e uriaşă iar eu încă nu am căutat, doar am găsit. Pe tine Innuenda te citesc şi te-am citit mereu cu plăcere pentru că eşti, no offence, dăşteaptă, adică trează, bine înfiptă în realitate şi zgârii bine cu pana-ţi ascuţită coaja care te desparte de miez... :)

innuenda spunea...

Luminiţa, ai perfectă dreptate. Oamenii ar trebui să se ghideze după conţinut mai des decât o fac. Şi la conţinut chiar că nu are rost să faci rabat. Acolo ai musai nevoie de partenerul potrivit.

Dar să te plângi fără încetare că eşti singură şi să ai o listă întreagă de calităţi extrinseci obligatorii, e ca şi cum ai avea 80 de ani, contul gol şi ţi-ai jura că nu te însori până nu găseşti o virgină cu ochii violeţi, care să cânte la harpă, să vorbească sanscrita şi să te iubească la nebunie.:))

anna spunea...

te-aaaai intors :)

innuenda spunea...

Daaa. Boală grea bloggingul ăsta!:)

motanes spunea...

Ce e aia blogging? :D

innuenda spunea...

umblat pe bloguri:D...de nebun!

alina spunea...

apropo de brand-ul de comment, cred ca-mi fac unul aici la tine cu argumente contra ... devil's advocate? :))
as zice doar in semn de completare, asadar:

realitatea, prozaica, e foarte aproape de ce spui tu.
dar, din punctul meu de vedere, ferindu-ma de generalizari in principiu, as zice ca mai sunt si oameni care, chiar daca imbatranesc singuri, o fac frumos si indreptatit. de ce sa faci compromisuri doar pt a fi "in randul lumii"?? sunt de condamnat idealistii? aspiratiile?
daca as fi singura si batrana (si aici discutabil, dupa ce varsta trebuie sa incepi sa lasi de la tine??), constienta fiind ca nu mai sunt nici eu floricica, si tot nu mi-as seta asteptarile pe "scazut". cate casnicii ratate din aceasta cauza, cati copii nascuti in familii chinuite emotional?
si bineinteles ca nu ma refer la pastrarea unor exigente materiale si de look. daca ai un ideal, daca simti ca nu l-ai gasit pe El, acela, care sa te completeze si sa te faca fericita, nu mai bine sa ramai fata batrana?
asta e ce cred eu. eu care am fost norocoasa si l-am gasit. :) pe Acela.

pe de alta parte sunt si situatii in care il poti gasi pe El (sau Ea) la momentul inoportun, in conjucturi nefavorabile, si tot asa ... ce te faci atunci?

e grea cautarea asta. poate ca nu e cazul sa dam cu piatra in cei care raman pe dinafara de cuplu. fiecare are motivatiile sale.

innuenda spunea...

Cu aşa pledoarii, accept să nu fii niciodată de acord cu mine!:) Mi-a plăcut să mă contrazici!

Acuma, eu ştiu că nu e frumos să judec şi mă urăsc pentru asta. Dar din experienţa mea, la fiecare "exemplar" întâlnit de mine, am constatat că era singur(ă) pentru că umblase toată viaţa după cai morţi să le ia potcoavele.
După idealuri formate de filme romantice,lecturi siropoase sau iubiri precedente. Preluaseră standarde care nu erau ale lor sau care nu mai corespundeau cu ce erau dispuse ele să facă pentru a le atinge. Nu aveau pic de realism aşteptările lor! Erau de-a dreptul absurde. Despre astfel de fete-bătrâne (termenul e groaznic!)vorbeam eu.

Personal, mă declar pentru cuplu. Decât să fiu singură şi neînţeleasă, prefer oricând un companion cu suflet bun. Poate să nu fie frumos. Nici bogat. Dar un bărbat care să mă facă să râd şi să mă pot bizui oricând pe el mi se pare preferabil stării de suspin însingurat după bărbaţi ideali.
Mie una nu-mi vine la socoteală cum se face de nu se găseşte un bărbat/femeie bun/bună, care să-ţi înfrumuseţeze viaţa, când e plină lumea de oameni singuri?! Nu cumva suntem nişte mici narcisişti care pozăm în victime? Eu de câte ori voi întâlni o femeie care îl aşteaptă pe Peter Pann o să-i atrag atenţia că suntem în lumea reală. Halta poveştilor e mai încolo!:)

Dar postarea mea nu acoperă, desigur, toate situaţiile. Există şi femei excepţionale care nu au avut norocul de a-şi găsi un partener. Sau femei independente, care-şi savurează singurătatea şi libertatea. Nu despre ele am vorbit aici.

ionutu spunea...

Pînă la urmă, dacă bărbat ideal tot nu poţi găsi (mă rog, "normal" pe limba fetelor noastre:) pentru simplul motiv că nu există, el trăieşte doar în lumea ideilor, ai de ales:

1. Accepţi soarta şi îţi faci o viaţă frumoasă de unul singur. Dar e foaaaarte greu, majoritatea oamenilor pe care i-am întîlnit eu în viaţă consideră ciudat mersul la film sau la restaurant de unul singur, darămite mersul prin viaţă ...

2. Te plîngi şi suspini. Dar faci asta doar ca să atragi atenţia cînd încă n-ai probleme cu inima, tensiunea, stomacul ... Eu, una, n-am să te compătimesc. Am o prietenă care caută numai frumoşi (nu ştiu ce face cu ei, îi pune în vitrină?)

3. Sau te mulţumeşti cu un partener de şeptică (sau, mă rog, ce-ţi face ţie plăcere). S-ar putea ca respectivul să te uimească cu alte calităţi. Profesorul Randy Pausch are o vorbă faină: "Acordă-i omului suficient timp şi te va uimi pînă la urmă".

Dar fetele noastre sînt nerăbdătoare ...

innuenda spunea...

Ei, o să râzi, partenerul ăla de şeptică este foarte greu de găsit. Pentru că oamenii au început să se strângă laolaltă pe criterii strâmbe. Economice mai degrabă decât umane. Estetice mai degrabă decât sufleteşti. Am ajuns şi prietenii să ni-i facem pe bază de interese vulgare. E o goană după derizoriu ceva de speriat! Şi, din păcate, o mare nevoie de întoarcere la valori autentice. Cum o să se împace contrariile astea două, mi-e greu să-mi dau seama.

ionutu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ionutu spunea...

Bine zici ... Eu aş mai propune un îndemn pe lîngă "Liberté, égalité, fraternité": "Tolérance, patience, relevance" :)

(tot oana, încîntată de dialog)

innuenda spunea...

Bun slogan! Da vezi că s-ar putea să îţi răspundă doar francezii.:))
Om fi noi popor francofon, dar mulţi români sunt mai degrabă francafoni, englezofagi şi germanofobi!:D

ionutu spunea...

Hehe - şi eu care voiam să-l fac pe cititorul vorbitor nativ de limba română să se simtă bine că ştie şi franceză :)

Dar ai dreptate, trebuie şi şcolile de limbi străine să prospere şi pe spinarea cui dacă nu pe cea a elevilor care nu ştiu cum se zice la toleranţă, pacienţă şi relevanţă pe limba lui Voltaire? :) Eu şi cu furculisionul meu cerem iertare :)

Mulţumesc că ai şters comentariul meu eşuat!

(tot oana promovînd francofonia de parcă i-ar fi simpatici franţujii :)

innuenda spunea...

Ei, eu sunt sor'sa lu' Voltaire. Eu iubesc francezii. Mi se par de bun gust şi extrem de politicoşi. Pe ăia aroganţi, proverbiali, eu personal i-am întâlnit.
Iubesc Parisul.
Şi, desigur, iubesc franceza. Mi se pare o limbă sexi (după cum se poate "vedea", adică asculta, la melodia de azi: Mal de toi).
În plus, prima mea formaţie este de profă de franceză. (Sigur, de când am terminat facultatea aia am ajuns şi eu să mânuiesc furculisionul destul de binişor, spre ruşinea mea!:))

ionutu spunea...

Oooo, da. Franceza e o limbă elegantă foc, şi mie îmi place. Am vorbit-o (binişor) la viaţa mea, acum stă într-o cutie în garaj împreună cu ornamentele pentru bradul de Crăciun căci la fel de des o folosesc ... .

Dar francezii nu-mi sînt prea dragi. Nu-i frumos să generalizez, ştiu, dar parcă toţi pe care i-am întîlnit erau ţanţoşi şi plini de ei - deh, cocoşi galici :). Dar le mai dau o şansă. Şi apoi încă una, de dragul lui "Bonjour, mon amour" :)

(oana cu fibra franţuzescă uşor atrofiată din cauza lipsei de gimnastică :)

innuenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
innuenda spunea...

Deocamdată admir cocoşii galici. Mi-aş cumpăra o mansardă în Paris şi aş sta acolo o vreme...Aş mânca fois gras de calitate, mi-aş da banii pe nimicuri de la H&M-ul din Faubourg-les Halles şi aş lua lecţii de tango la una din şcolile de pe malul stang al Senei...:) Nah, că iar mi s-a făcut dor şi abia la începutul lui noiembrie mai ajung la Paris!

militant al drepturilor omului spunea...

sadic citat,

ciudat si trist


urasc discriminarile intre oameni, de orice natura ar fi ele.unii oameni nu au aceasta trebuinta de afiliere (mariajul)foarte pregnanta ,care face parte din piramida trebuintelor noastre umane,altii o au dar nu si-o implinesc din diverse motive care nu sunt usor de explorat.insa exista multi care au nevoie sa se hranesca de nefericirea altora, din pacate,

nu toti oamenii sunt la fel,si prin urmare nu toti trebuie sa se conformeze regulilor nescrise ,

parca imi vine sa cer inserarea dreptului ca celibat in legislatie ca drept la viata privata asumata, prea multi oameni sunt stigmatizati, ostracizati si traumatizati. hey,traim intr-o Europa moderna !si in aceasta Europa cocheta exista un sat in Delta in care cimitirul este impartit in 2 :persoane care au fost casatorite si persoane in afara institutiei casatoriei!
incredibil dar adevarat

si parca nu intamplator femeile sunt mai discriminate ,

celibatul este o stare de fapt pe care societatile primitive nu sunt pregatite sa o accepte.sunt diferente de opinii care rezulta din vremuri imemoriale si diferite convingeri.in Romania este acceptat doar celibatul calugarilor si cel al calugaritelor.
celibatul preotilor catolici este acceptat,dar preotii ortodocsi trebuie sa se casatoreasca foarte repede ,altfel nu primesc parohia.

innuenda spunea...

Militant..., ai perfectă dreptate. Celibatarii au dreptul să rămână singuri. Iată, eu militez pentru acest drept al lor! :)

Interesantă ideea cu discriminarea; e clar, ea există deja și ai face o mișcare deșteaptă dacă ai pune-o pe tapetul societății, făcând-o să recunoască o atare discriminare.

Cât despre textul meu, el e literatură. N-am nimic împotriva celibatarilor convinși.

P.S. Între noi fie vorba, și eu militez pentru dreptul propozițiilor de a începe cu un cuvânt scris cu literă mare. Chiar și pe net.

Camelia spunea...

Eu cred că în sinea lor fetele bătrâne ştiu că la capătul aşteptării lor vor întâlni nimic, pentru că şi de-asta au rămas aşa, nedate, iar odată cu timpul s-au tot întrebat dacă cel aşteptat era cu adevărat el, întâlnitul, şi-aşa, din îndoială în îndoială s-au pomenit la anii tristeţii, unii previzibili, dealtfel.
Ca să mai visezi cum o fac unele înseamnă, la o vârstă, imaginaţie maladivă.

Cu flăcăii bătrâni cum e? Zi-ne, Innuenda!

Camelia spunea...

Dar da, mai există şi fiinţe pe pământul ăsta al căror destin e neperechea; asta citind încrucişarea de gânduri a cuiva de ţi-a scris cu cele ale tale.

innuenda spunea...

Camelia, cu flăcăii bătrâni e cam la fel. Majoritatea sunt pescari care așteaptă să tragă din apă o sirenă. :)

Anonim spunea...

Si inca ce sirena: Virgina cu fatza de curva, supla dar cu forme, inteligenta cu altii dar prostutza in fatza lui:)