vineri, 29 august 2008

Supermanizarea, fetişurile şi ardelenii

Am început să am aşteptări americane. Pe cuvântul meu. De la industria filmului american mi se trage. Industria asta, vă rog să mă credeţi, mi-a luat la şaibă şi mi-a prelucrat şi mie personalitatea. Cum care personalitate? Aia pe care mi-o formaseră anterior, atât de frumos, filmele ruseşti: Gară pentru doi...Moscova nu crede în lacrimi...Călăuza. Ei, ce filme, Innuenda Innuendorovna! Dar s-a dus vremea lor. Azi se poartă fetişul american! Koneţ filma!

Favorită în cursa fetişismelor de peste ocean porneşte iubita care poartă, în dimineaţa de după, numai cămaşa hăndrălăului. O urmează îndeaproape, la distanţă de-un silicon, blondele tâmpe care se prind de mâini şi sar în sus. Plutonul e şi el format din creaturi asemănătoare: tipe sexi cu şosete pufoase căzute în jurul gleznei delicate; poliţiste cu tocul pistolului prins la jartieră; bunăciuni care înoată goale noaptea; femei îmbrăcate cu pulovere lălâi peste fuste lungi vaporoase, cu pălăriuţe nostime şi converşi (când nu aleargă în cursa fetişurilor, astea din urmă se plimbă cu iubitul şi cu labradorul lor auriu, prin parc)...

E plin de teme consacrate în filmul american. „Desertul” când se cere sau se oferă într-un asemenea film, e semn că trebuie să-ţi trimiţi copiii sub 14 ani din faţa televizorului, că e rost de ceva tăvăleală erotică.

Dacă e să mă gândesc mai bine, americanii ăştia nu fac, de fapt, nimic rău. Doar înfrumuseţează lucrurile. Umflă buze şi sâni, tapează păr, ambalează vise sperând că nu o să le fâsâie nimeni norişorii roz de deasupra promenadei. Cam cum spera ţiganu’ sărac, rugându-se la Dumnezeu, lângă oala cu lapte gata să dea în foc: „Umflă-l, Doamne, umflă-l să avem ce mânca!”.

Ok, exagerează şi yankeii câteodată. Dar nici noi nu înghiţim ca pelicanul, orice. K’mon, man! Cine dracu o haleşte pe asta cu broccoli, mazăre şi morcovi la toate mesele americanilor, când ei ar fi în stare să facă şi ziare din hamburgări, ca să muşte din ele când citesc dimineaţa pe veceu!

Nu ştiu dacă americanilor treaba cu imaginea pozitivă şi spiritul de învingător le vine prin laptele matern, odată cu mandibula cu un număr mai mare ori dacă li se inoculează în familie şi societate, ca anticorp la realităţile dure ale vieţii. Dar nădăjduim într-o molimă plecată de la ei spre România. Vrem şi noi ce au ei. Vrem să ne skyjetizăm în oceanul lor, vrem festfoodizarea, weekendizarea şi barbequizarea lor, vrem joburile lor de vară, bursele lor, helloul şi goodbyeiul lor, vrem blugii lor, mallurile lor, shoppingul cu unitatea de măsură gargantescă a lor, cu baxul şi cu 10-ntr-unul lor. Ba şi special olympics-ul lor.

La americani şi oligofrenii sunt altfel. Noi pe ai noştri îi strigăm handicapaţi şi le dăm însoţitor, ei îi numesc speciali şi le oferă condiţii. Ai lor devin eroi, campioni sau chiar preşedinţi. Ai noştri devin poveri, cazuri sociale, subiecţi de teledon.

Am aşteptat o viaţă americanii, doar nu o să preferăm tocmai acuma europenii!! Dacă americanii umblă la faţa lumii cu corectorul, europenii o stilizează cu dincontrătorul. Ăştia sluţesc realitatea. Ostracizează frumosul. Trebuie să fii nebun să alegi lumea lor. Americanii ne arată ceea ce vrem să vedem. Ne spun ce vrem să auzim. Ne dau ce aşteptăm.

Nu mai e nicio îndoială: suntem în plină supermanizare! Adoptăm lumea asta stilizată. Precum copiii, începem să credem că putem zbura. Dacă, uitându-ne în jurul nostru, nu regăsim decorul hollywoodian, emigrăm. Pur şi simplu.

Poate că pornim spre tărâmul făgăduinţei un exod al ambiţiilor personale. Ori doar căutăm -prin alte părţi- o lume care nu există decât în filme. Cert este că refuzăm să rămânem pe faţeta mai puţin şlefuită a diamantului.

Doar că tot căutându-ne chipul desăvârşit, trupul fără cusur, hainele perfecte, partenerul ideal şi casa de vis, nu realizăm că devenim, uşor-uşor, Mr. and Mrs. Barbie, cu set complet de accesorii.

Păcat! Imperfecţiunea ne dădea morgă umană.

32 de comentarii:

hadean spunea...

foarte desteapta doamna asta:-)
iar faza cu hamburgerii din ziare m-a amuzat grozav:-))

ionutu spunea...

Eu pledoarie mai frumoasă antimcdonaldizare sau, dacă vreţi, pentru înotatul împotriva curentului care impune modele şi fotomodele încă n-am citit! Parcă văd că o să spui că exagerez aşa că rectific: oi fi citit, dar am uitat :) Oricum, dragă Innuenda, iar m-ai impresionat :)

În altă ordine de idei, văzînd "ardelean", "american", "european" în text mi-am amintit de zisele cuiva (nu mai ţin minte cine era, îmi pare rău, dacă recunoaşteţi ideea şi autorul vă rog să-mi ziceţi şi mie): mă simt ardelean cînd vorbesc cu un moldovean, român cînd vorbesc cu un francez, european cînd vorbesc cu un american. Aş continua eu: şi pămîntean cînd mă-ntîlnesc cu un marţian :)

Cînd, de fapt, realitatea e alta: noi, locuitorii planetei, sîntem mai asemănători decît credem cu fetişurile noastre de import cu tot.

(oana zîmbind la "se plimbă cu iubitul şi cu labradorul lor auriu, prin parc" - chiar că aşa e, deşi nu m-am prins pînă acum :)

innuenda spunea...

Mulţumesc, Adi, mă bucur să mai aduc şi zâmbete, nu numai lacrimi şi gânduri negre.

Mulţumesc, Oana. Când o să public textele astea, o să te pun să-mi faci recenzii. Că poate mă şi cumpără careva după ce te aude cum mă lauzi!:))

motanes spunea...

Da.

innuenda spunea...

:))) Da' ştiu că nu te zgârceşti la vorbe, motanes!

Ioan Castil Valeda spunea...

Eu inca sustin ca trebuia sa ma nasc in America peste o suta de ani.

Cand ai de gand sa publici ceva, ma ofer eu sa le editez. Mai am cateva bloguri favorite. Am putea face chiar o compilatie.

Uikend placut, Avocato !

motanes spunea...

Nu. :D

innuenda spunea...

Valeda, ar fi interesantă o astfel de compilaţie atâta vreme cât îi cuprinde pe blogării celebri. Cei aflaţi pe primele locuri în top ca urmare a faptului că atrag foarte mulţi cititori on line.
Dacă aş fi editor, eu m-aş gândi că aceiaşi cititori vor fi şi fanii care vor cumpăra compilaţia respectivă!;)

Dar tu ai un astfel de business? Habar nu aveam. Dezvoltă! Poate se naşte vreo colaborare pe viitor. (poţi s-o faci aici-dacă vrei să-ţi faci reclamă şi la alţii- sau pe mail la: innuenda.innuenda@gmail.com)

În ceea ce mă priveşte, nu pot să fac parte din nicio compilaţie deocamdată. Adică nu vreau să cânt în cor înainte de a învăţa notele. Nu intră în strategia mea de promovare pe termen scurt. Deocamdată sunt mai degrabă alergător singuratic, decât om de echipă.:)

Şi apoi, eu nu ştiu dacă aş fi vreun câştig pentru compilaţia ta. Adică ştiu că scriu bine. Dar mai ştiu şi că nu mă adresez oricui. O spune numărul meu de cititori on line.

Oricum, mulţumesc pentru propunere. Mă onorează!

Ioan Castil Valeda spunea...

Nu este vorba de o compilatie online, ci de o culegere de proza scurta.
Dar inca nu este momentul, voi reveni cu un e-mail, fii sigura cand iti voi putea prezenta toate detaliile. Cred ca va mai dura vreun an pana la aparatie, deci am putea relua discutia in primavara.
Te voi claxona eu.

Nu are legatura cu bloggerii cu trafic. Scriu prost si sunt cititi in majoritate de retardati.

innuenda spunea...

Ei, nu toţi. Unii scriu bine, au umor, subiecte inedite...

Dar aştept să mă claxonezi prin primăvară! Şi dacă pui şi un mărţişor la claxon, cine ştie, poate mă las editată şi de tine!:D

dorianduma spunea...

Bine ca toata lumea stie unde te-ai mutat numai eu n-am stiut unde te-ai mutat si sunt cam trist din cauza asta

innuenda spunea...

Hureeeeey, Doduuuuu! Şi blogului meu i-a fost dor de tine!:)

Păi dacă dădeai clik pe innuenda care lăsa mesaje la tine, te aducea la mine. În casa nouă.

dorianduma spunea...

Pai daca eram eu asa destept eram presedintele romaniei

innuenda spunea...

Hehehe...Da, dar aşa eşti potenţial. Eh?:)

Ioan Castil Valeda spunea...

Nici eu nu am zis ca toti, ci in majoritate. Sa-mi faci o recomandare cand ai chef ... ;)

ionutu spunea...

Innuenda, acum editor ai, recenzent ai (eu aş plăti să scriu despre scriul tău dacă aşa avea cu ce :), ce-şi poate dori mai mult un blogăr? :)

Cît despre numărul de cititori - eeee, eu visam, în tinereţele şi naivităţile mele de scriitor de blog proaspăt înţărcat, cititori mulţi, dar inteligenţi foc ... :) Oare chiar nu se poate aşa ceva? :)

(oana pregătindu-se să mai iasă şi din casă, destulă hălăduire pe bloguri pe săptămîna asta :)

innuenda spunea...

Valeda, pai vezi in blogrolul meu. Sunt, asa cum spuneam acolo, bloguri pe alese!:) E drept ca si eu am podiumul meu, dar asta numai pentru ca scrierile unora mi se potrivesc mai mult decat ale altora. De aceea, o sa ti-i recomand pe toti, iar alegerea o vei face tu.

Oana, stii bancul cu diferenta dintre teoretic si practic, explicata lui Bula de catre tatal lui?:))

alina spunea...

Here I come again (apropos de americanizare, imi fac intrarea pe limba lor asadar :)) ... with the other side of the story, dupa opinia mea umila, fireste.

Hmmm ... pai inceputul in sine mi se pare o concluzie f corecta si bine punctata: obisnuinta ne influenteaza gusturile (si asteptarile). Daca asupra noastra se revarsa in toata plenitudinea ei mareata civilizatie made in US, incepem sa functionam si noi asemenator.

Dar vin si zic, completand, ca asta nu inseamna automat ca toata influenta este negativa, superficiala si ca trebuie sa anuleze tot ce am considerat frumos, gustos si pretios pana in momentul respectiv.

Nu-mi plac generalizarile, mai ales cand e vorba de natiuni si societati, ma feresc de ele pe cat posibil.
Nu poti cuantifica societatea americana in termeni hollywoodieni. Pana si asa tot ar rezulta lucruri pozitive.
Asa cum nu poti cuantifica Europa exlusiv pe baza tendintelor festivalului de film de la Cannes samd.
Sunt doar niste fatete, mai mult sau mai putin corecte.
Pana la urma poti alege ce e bun in fiecare dintre ele, in functie de moment, dispozitie, stare sufleteasca. Am vazut filme americane care m-au intors cu mai mare placere catre filme europene.
Si am vazut filme europene care m-au facut sa-mi fie pofta de-un happy end. Clisee sunt peste tot in arta. Slava domnului, filmele rusesti si majoritatea celor europene abunda in ele. Final trist sau deschis, suferinta, binele o cam ia in cap de la rau, dar ce e oare binele, nimic nu e bine, antiteze filozofice, amoruri ratate, bla bla bla.
Unele filme valorifica frumos cliseele si mai cu perdea, dandu-ne noua satisfactia de a le descoperi si descifra, prin urmare placerea de a ne folosi (si etala, de ce nu?) inteligenta.
Alteori pana si un film-cliseu prost te poate bine dispune, sa zicem dupa o zi groaznic de obositoare in care vrei sa-ti lasi creierul sa se odihneasca.
Sau sunt filme pe care te opresti sa le vezi dupa primele doua minute.

Si continuandu-ti extrapolarea film-arta-societate, toate cele de mai sus se aplica, in principiu, si societatilor si natiunilor.

Personal, la 15-25 de ani n-as fi plecat din tara mea nici legata de maini si de picioare si aruncata cu de-a sila pe vreun vapor de pirati, as fi preferat sa-mi dau obtescul sfarsit pre limba muma si in propria-mi patrie. Pe care o admiteam si o placeam tocmai pt ca nu era roz bombon, ci ma rog, avea acea culoare nedefinita, a vantului turbat (deh, tranzitia post '89 probabil :)).
Dar a venit o vreme in care mi-am dorit altceva. Si nu a tinut de cultura barbie-doll-masina-piscina-vila-si-barbat-Brad-Pitt (sau oricare alt sex-simbol vrei sa alegei). Schimbarea mea a avut tot culoarea vantului turbat, chestiune de moment, gust, stare sufleteasca ... si necesitate. De progres personal. De lipsa zgomotului de fond perturbator. De normalitate fara agitatie.
Fiecare emigreaza in stil si din nevoi personale si fiecare experienta a plecarii e diferita. Au curs fluvii de ... cerneala si biti virtuali pe tema asta fierbinte pt romani, a emigra, cat e de fair, de ce o faci, ba boule care ai plecat, ba vaco care ai ramas, etc etc etc. De parca ori ramaneau toti in par, ori emigrau toti, in sir indian disciplinat inainte mars baietii, atacati Vestul (salbatic si/sau decadent, cliseist, superficial ...).

Pana si Romania poate folosi la ceva cliseele culturale (sau total agramate) americane. Traim in vremuri globalizatoare. Societatile si culturile se amesteca. E frumos si bine sa incercam sa pastram si sa valorificam traditii locale, nationale, dar istoria nemiloasa ne arata ca popoarele se impart in doua: invadatori si asimilati.
Cum am spus, frumos si bine daca am reusi sa luam ce e bun din ambele parti. Pe cat posibil. :) Si sa progresam intelept catre viitorul popor global, care va fi el acela. Sa speram ca nu unul covarsitor americanizat! :))


Reverente amicale, Innuenda! :)

anya spunea...

Mda! Doamne, tu-l sporişi, tu-l sorbişi!
Cred că sunt mulţi ca mine, care te citesc, dar nu comentează. Eu una, îţi admir foarte mult stilul "frumos curgător", şi parcă mă văd stând în faţa ta, ca un copil cuminte şi umil, care îţi soarbe fiecare cuvânt de pe buze.Mă încântă sau mă întristează scrierile tale. Şi iarăşi zic, sunt un copil cuminte şi umil, ce-aş putea să-ţi spun eu, decât: La cât mai multe scrieri, la fel de inspirate!

ionutu spunea...

Nu ştiu bancul cu Bulă şi diferenţa dintre teoretic şi practic, zi-mi :)

(oana abia aşteptînd bancul cu pricina:)

innuenda spunea...

Alina,de emigrat aş emigra şi eu, de cel puţin 7 ori pe săptămână. Iar criteriile mele, din păcate, nu ar ţine atât de ce este acolo, cât de ce este la noi.

Patriotismul nu înseamnă să fii orb la ce e în jurul tău, ca-n bancul ăla cu 2 muşte verzi (mamă şi fiică) stând pe un kkt, în care fiica întreabă: "mamă dar noi de ce stăm aici unde miroase atât de urât şi unde nu vrea nimeni altcineva să stea?", iar mama răspunde "pentru că aici ne-am născut!". :)

Globalizarea este una din temele mele preferate. Dar cred că va mai curge multă cerneală pe tema asta, până să se nască pe bune cetăţeanul mondial. Dovadă stă ceea ce se întâmplă în Europa cea cu "unitate în diversitate".

Anya, mulţumesc. Te mai aştept, copil cuminte!:)

Oana: cică se duce Bulă la ta'su să-i explice diferenţa dintre teoretic şi practic. Şi ta'su îi zice: "păi, du-te la mă'ta şi întreab-o dacă, pentru 1000 de euro, s-ar culca cu vecinul. Apoi du-te şi la sor'ta şi întreab-o acelaşi lucru".
Se duce Bulă, le întreabă şi revine spunând că ambele au răspuns "Da".
La care tatăl, zice: "Ei, vezi tu Bulă,asta este diferenţa dintre teoretic şi practic: teoretic, avem în casă 2000 de euro. Practic avem două curve!":)

alina spunea...

Pai, Innuenda, de data asta sunt perfect de acord cu tine. :)
Asta am spus si eu, ca am plecat nu pt ce ma astepta peste mari si tari, ci pentru ca in jurul meu incepuse sa arate a ceva in care sa nu-mi mai gasesc locul.


Oricum, eu doar te completasem un pic, caci referitor la ce ai postat tu initial, impartasesc in mare parte ideile si senzatiile.


Ce mi se pare mie ca se intampla cand esti in miezul problemei si cand esti direct afectat, incepi sa critici mai putin constructiv. De-asta am simtit nevoia unei completari asa ... mai de la distanta :)))).


Oricum, scrierea este absolut superba, cum de altfel ne-ai obisnuit! :)


Cat despre cetateanul global, sa vezi aici, down under, amestecatura de culturi, australienii sunt mai mixati decat orice popor pe lume, mai au si slogan de baza multiculturalismul. Si fireste ca lucrurile sunt departe de a fi ideale. Ba chiar, din pacate, destul de supermani-mac-burgerizate! :))

innuenda spunea...

Alina, nu am să-ţi înţeleg prea curând curajul de a trăi în Australia, casa insectelor şi animăluţelor cu muşcături letale!:))

Din acest motiv mie îmi e frică şi de ideea de a descinde în vizită pe teritoriul australian, darămite să stau acolo o vreme! :)

alina spunea...

Innu, asta e principala idee preconceputa despre Australia :) ... paienjenii si serpii veninosi, crocodilii si rechinii te pandesc la tot coltu'! Noroc cu cangurii ca sunt dragalasi :)))!
Si cand colo, sa vezi ca e pe dos, au murit mai multi oameni din "batai" cu canguri decat din muscaturi de reptile, arahnide sau rechini!

Singura vietate din regnul animal care ma ameninta pe mine ca reprezentant al speciei umane, aici in zona asta (Melbourne), e un paianjen tip vaduva neagra, care bineinteles ca este absolut inofensiv cata vreme nu te napustesti peste casa si familia lui, de obicei prin unghere dosite in fundul curtii ... Adica trebuie sa fiu atenta sa port manusi cand gradinaresc prin ungherele alea si cam atat. Ma rog, avand in vedere ca am doua copchile mititele, sa fiu si cu ochii pe ele sa nu patrunda in zonele mentionate.

In rest ... oamenii sunt cu muuuuuuuuult mai periculosi!!! :)

Ioan Castil Valeda spunea...

Aha, doar Vaduva Neagra ... M-am linistit ... :D

innuenda spunea...

Hihihi, Valeda, buuună observaţia!:))

Alina, ce să zic, am auzit despre Australia şi că este fabulos de frumoasă! Deci avem şi motive să te invidiem.:)

alina spunea...

@ Ioan: numele e mai inspaimantator decat vietatea in sine, crede-ma! E fix cat unghia de la degetul mare si nu face nimic decat daca chiar n-ai de lucru si pui mana pe el sau pe puii (ouale) lui, altfel fuge cat il tin cele (parca) 8 picioare ale lui (mai precis ei, ca ea este cea care are venin!)

@ Innu: este mai mult decat fabulos de frumoasa si interesanta! Merita vazuta, in ciuda fricii de vietati ca alea mai sus mentionate! :)

Ioan Castil Valeda spunea...

@ alina

Daca mi-ar fi fost dat sa aleg intre Canada si Australia as fi ales-o pe cea de-a doua pentru ca nu-mi place frigul. Da-le naibii de vaduve ... ;)

E acolo macar vreun catun vorbitor de franceza ? Pentru ca daca nu e romana, imi place sa fie franceza. Ador franceza. Probabil de aceea o vorbesc mai corect decat chiar francezii ... :D

alina spunea...

Ioan, imi pare rau sa te dezamagesc, dar vorbitorii de franceza aici cred ca sunt chiar mai putini decat vorbitorii de limba romana (se pare undeva spre 20 mii).

Ioan Castil Valeda spunea...

Cred ca 20.000 imi ajung ! :D

alina spunea...

Aia erau romanii, bineinteles :). Si nu-ti imagina ca sunt adunati in grupuri compacte. Australia e mare rau!

Luciana spunea...

...foarte bine scris,am simtit nevoia sa marturisesc asta, cind am luat jurnalul tau de-a fir a par...:-)