luni, 29 septembrie 2008

Blancul (R)

Blanc. Gata. Ca şi cum nu ar mai fi nimic de spus. Aş stinge lumina. S-ar lăsa apăsătoare zarea liniştii. Ca şi cum n-aş fi existat niciodată.

Apoi înţeleg. Blancul nu există. El este în fond un banc de peşti albi, transparenţi, pe care ochiul orb nu i-a putut desluşi. Nici ochiul treaz nu-i vede adeseori. Asta pentru că ei înnoată în apele adanci ale conştiinţei de sine, alături de sirene cu părul de culoarea solzului şi râs de copil.

Ar fi absurd, mă gândesc. Dar nici absurdul nu există. Pentru că dacă el ar exista, atunci ar înceta să mai existe Dumnezeu.
Mai degrabă cred că absurdul trăieşte prin noi. Ca un fel de iad personal al unei idei despre neputinţă. Neînţelegere. Nesincronizare cu destinul. Atâta tot.

Albert Camus, creatorul filosofiei absurdului, a murit într-un accident de maşină. În buzunarul pardesiului i-a fost găsit un bilet de tren, nefolosit, cu aceeaşi destinaţie.
Credeţi că e absurd, nu?... E tentant.
Dar el doar a pierdut trenul. Şi pariul cu timpul.

Filosofia trenului care îţi pleacă de sub nas şi cea a prinderii ultimului tren sunt desenele uneia şi aceleiaşi monede. Faţa şi reversul.
Atâta doar că esenţialul stă nu în partea pe care cade moneda, ci în spiralele descrise de ea în aer. Acolo se întâmplă miracolul. Acolo poate începe sau se poate sfârşi totul.

Albul. Ar fi nimerit ca advertising al ideii de absurd. Despre absurd poţi spune tot atâtea lucruri câte poţi nega. O infinitate. Iar infinitul germinează doar în desăvârşitul alb. Fără oprelişti şi fără pudori.

13 comentarii:

hadean spunea...

de unde si urarea: sa aveti ocazii, si sa profitati de ele:-).

innuenda spunea...

Adi,da. Dar ce zici de vorba: "Ocaziile (ratate) se răzbună"?:D

hadean spunea...

nu cred ca se razbuna.cred ca pur si simplu te lasa in pace. ceea ce-i destul de rau:-)

buburuza75 spunea...

I-aş fi recomandat lui Camus ăsta, să ia tramvaiul RATB şi să dea o tură de Bucureşti. Numa' că a pierdut ocazia să mă întrebe ce recomandare îi fac...

innuenda spunea...

Nimic nu e mai rău, Adi, decât să nu mai ai ocazii! Pentru că atunci eşti ca un Stradivarius într-o casă în care nimeni nu cântă la vioară.

Bubu, de ce să-i fi făcut una ca asta lui Camus? Ca să aibă material pentru Omul revoltat? Sau poate pentru Mitul lui Sisif? :-)

Pisicot spunea...

Băi doamnă, care-i treaba cu reluarile?

innuenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
innuenda spunea...

Doamnă, e legată de două chestii:
1. sunt ocupată full time; nemaiavând timp suficient cât să mă adun şi să scriu, ar trebui să las blogul să moară şi nu vreau asta; aşa că îl ţin în viaţă cum pot, fie şi artificial:D
În plus, să fim realişti: sunt reluări pentru unii,dar noutăţi pentru alţii, pentru că am şi vizitatori care nu le-au citit.

2. vreau ca încet-încet să încarc în actualul blog tot ce am avut în blogul pe care l-am şters. Că nu-mi plac deloc cărţile publicate în două volume. Prefer unul singur, oricât de gros!:))

Dar, observi că mă străduiesc şi bag şi postări noi printre republicări!:D

motanes spunea...

Băi doamnă, bagă în continuare!
Poporul vrea să citească. Nu contează că e cu P sau cu R. Ideal ar fi să fie cu literele de care e nevoie.

Blanc.

motanes spunea...

Am greşit cu blanc. Altceva am vrut să spun...
































































































































































































































Blanc. Asta era ideea. :P

innuenda spunea...

Blancuri proaste!:D

Motanes, azi sunt mai liberă puţin. Te aştept azi pe la cabinet să vorbim!:-)

mihai ursu spunea...

acum, ca l-ai scos pe batrinul socialist albert din cutia cu amintiri din adolescenta, pot sa iti amintesc ca el a pus soarele sa ucida doi oameni - unul de pistol, altul de ghilotina, in strainul. sa mai amintesc despre hazardul de a muri chiar de mina propriei familii, asa cum a patit personajul din "le malentendu". pentru cei care au deschis cartile mai tirziu, asta era un nene plecat de acasa de 20 de ani, care se intorcea bogat si care a batut la usa casei parintesti, fara sa le spuna cine este. dupa ce a reusit sa isi induca in eroare neamurile ca e un strain bogat ratacit printr-o tara necunoscuta, ghici ce s-a intimplat... o, da, l-au ucis ca sa il jefuiasca. si tot in camus, la finalul dramei senzationale "Caligula", centurionul care avea ordin sa il execute pe tiranul cazut de la putere ii grabeste moartea, convins ca soldatul care se apropie calare e trimis de la Roma dupa capul taiat al fostului imparat. intimplator, soldatul venea cu ordinul de gratiere... o, da, camus nu a murit din intimplare, cred ca aia a fost ultima lui drama lasata mostenire noua. :)

innuenda spunea...

Mihai, welcome!Îmi face plăcere să vorbesc despre Albert Camus. Mi-am luat licenţa în Litere pe seama operei lui.

Totuşi, e cam mult să-i asociem numele, prima oară când îl pomenim, cu socialismul. Nu asta îl defineşte pe Camus,chiar dacă el însuşi se intitula într-o vreme socialist.

Camus nu numai că nu a avut niciodată carnet de partid, dar chiar a fost primul dezamăgit de socialism. Aproape un vizionar.

Cred mai degrabă că Albert Camus a fost un idealist. Socialismul năştea la acea vreme marile speranţe. Era, dacă vrei, doctrina celor care voiau o lume mai bună, nedreptăţi mai puţine, şanse.