luni, 8 septembrie 2008

Ce faci de apocalipsă?

Buburuza mă întreabă ce fac luni şi marţi.
Cumva logică limitarea! Că de miercuri încolo se va naşte întrebarea "ce ai făcut de apocalipsă?".
Cum care apocalipsă? Apocalipsa de septembrie, de care vorbesc voci autorizate: ritchiu-expert meteo (mulţumăsc, nălu!), DailyMail, profesorul trăznit şi Chip şi Dale (nu cipendeil, că băieţii ăia nu vorbesc nimic. Au depus Jurământul lui : Don't kiss and tell!)

Fapt este că ziua de luni a început deja, de fapt e o continuare a duminicii, fiindcă nu am apucat să dorm noaptea de ieri. Având în vedere că e posibil să mai am două zile de trăit ca om, de azi, luni, am intrat la cură. Sinecură!

Azi mi-am propus să nu fac nimic. Mă voi culca pe la 8.00, mă voi trezi pe la 15.00, îmi voi chema o prietenă să-mi ghicească în cafea şi mă voi strădui apoi să termin cartea lui Bruckner: Copilul Divin! (încep să am coşmaruri numai gândindu-mă de ce a trebuit să fie taman asta cartea pe care o citesc în aşa perioadă tulbure a omenirii).
Voi mai citi bloguri, poate voi da cu pensulele pe vreo bucată de carton.
Tot azi voi găti ostropel de pui cu mămăliguţă şi supă cremă de dovleac.
Voi ieşi diseară negreşit să respir ultimele guri de univers şi la fel voi face şi marţi seara.

Marţi am treabă la Tribunal, aşa că din posibila ultimă zi de viaţă pământeană, eu va trebui să tai o felie de câteva ore, din care să se înfrupte zădărnicia. Dar o fac numai pentru că voi vrea, cu siguranţă, să aflu ce se spune la Fumoar despre Apocalipsa de miercuri. Cum pledează avocaţii.

Auziţi, dar dacă tot veni vorba de cercetătorii atomici, am şi eu o nelămurire! Păi nu puteau deştepţii ăştia de bing-banghii să-şi recreeze universul la ei în cadă, într-o maşinărie de dimensiunea unui prăjitor de pâine? Că eu am învăţat că se pot face reduceri sau măriri la scară, fără a se altera proiectul!

Nu de alta, dar decât să se facă o gaură neagră, aşa cum umblă zvonul, mai bine un punct negru! Părerea mea! Că ăla, cu două tampoane de tifon şi o presiune uşoară cu degetele arătătoare ale unei cosmeticiene pricepute, iese imediat! Şi nici nu rămâne semn.

Hai să ne auzim cu bine joi, ca să povestim cum ne-am petrecut sfârşitul lumii!:)


34 de comentarii:

Mihai Bogdan spunea...

Nici nu stiam de apocalipsa. Bine ca am aflat acum, ca ma prindea apocalipsa asta nebarbierit, nepieptanat si nu sade frumos. La evenimente d-astea cruciale trebuie sa "prezinti bine", cum zice mamaie.
Ne-om vedea, auzi sau citi, joi, dar, ma intreb, unde?

Ioan Castil Valeda spunea...

Sfatul specialistului pentru o apocaliopsa de suscces ! ->

Si ce iti va ghici in cafea ?
Ce vei face in ultimile 2 zile ?!?
Mai bine faci sex. :P

Maine la tribonal sa injuri toti judecatorii si procurorii nesuferiti ! :D

hadean spunea...

:-)
şi :-))

anya spunea...

Eu pendulez între două variante, pentru apocapipsa asta.
1.Să-mi pun hainele de duminică şi să mă pregătesc, aşa cum spune Mihai, ca să mă prezint bine. N-aş vrea, Doamne fere, să mă vază Sf.Petru, când oi zbura spre poarta raiului (că încerc şi io întâi acolo, poate-i promoţie- 2 în 1 şi mă strecor), cu ochiu' dus la ciorap,zic, şi să mă trimită la cazne veşnice!
2.Aş putea să fac un credit fulger la vreo bancă (că tot nu mai apuc să-l plătesc) şi-mi achiziţionez bilete în primele locuri, undeva într-un alt univers, ca "să moară duşmanii mei". :D

ritchiu spunea...

vezi că dacă prietena ghicitoare în cafea zice că vede doar un punct negru pe fundul ceştii..e cam naşpa. :))

buburuza75 spunea...

Dacă tot se discută la fumoar, ţine-mi şi mie un loc în picioare, că Marţi iar vin în Bucureşti. Miercuri la 10,00 mergem la ritchiu să vedem dacă se lasă nori negrii asupra noastră. Şi lasă ghicitoarea pentru Joi, ca să ştim şi noi când e următoarea apocalipsă şi să ne luam bilete la geam.

Pisicot spunea...

Să ne spui ce ţi-a ieşit în cafea :)

Lucian spunea...

Eu am inceput deja sa recuperez toate dulciurile pe care nu le-am mancat in ultima vreme, daca tot vine sfarsitul lumii :). In plus, vreau sa fie prima apocalipsa pe care o vad in direct la tv, la urmatoarea ma duc in vacanta :)

innuenda spunea...

Mihai: Adevărat grăit-a mamaie-ta! Ia să-mi fac eu azi o programare la coafor!:)

Valeda: Am uitat că azi e sărbătoare, deci mai pe mâine cu ghicitul! Cât despre sex, uite un capitol la care nu mă plâng, în ultima vreme, dată fiind campania cu puitul!:)
La ultima solicitare zis "Pas!"
Eu nu-njur. Eu sunt o doamnă, ce (fosta) pălăria mea!:))

Adi, deci luni zâmbeşti şi marţi râzi de-a binelea! Uite, dom'le un om care nu se teme de moarte!

Anya, :))))))))))))))) Bestial! Auzi la ea, "poate-i promoţie 2 într-unul şi mă strecor"! Foarte tare!

Ritchiu, nu dau de ea. Cred că îmi întorc ceaşca singură! Şi am mai şi gătit degeaba! Nu-i drept, dom'le, nu-i drept să nu-ţi iasă treburile nici în penultima zi de viaţă!:)

Bubule, deci miercuri treci pe la ritchiu şi vineri plecaţi împreună la munte! Vorba cântecului: "Se naşte-o întrebare..." :)

Pisicot, hai că mai încerc. Nu-mi răspunde la telefon. Unde o umbla femeia asta de nebună înainte de apocalipsă?!?

Lucian: uite o idee cu adevărat bună! Mă gândesc şi eu la o prăjitură Limoncelo ceva...rece şi însiropată...:))

Ioan Castil Valeda spunea...

Uite despre ce este vorba, cigarap ->
http://www.youtube.com/watch?v=f6aU-wFSqt0&feature=related

Garfield spunea...

Tin pe aceasta cale sa va anunt ca Nu va fi nicio apocalipsa peste 2 zile intrucat:

A. Apocalipsa e o lipsa prin definitie, deci nu poate fi :)

B. Daca totusi apocalipsa este (nu, nu va trimit la punctul A), deci daca ea exista, ea va aparea intr-o zi de luni, intrucat apocalipsa este mama tuturor zilelor de luni.

Nota: in cazul in care apocalipsa viitoare nu va pica intr-o luni, ea va pica neaparat intr-o marti, pe principiul "o nenorocire (luni) nu vine niciodata singura (ci o ia si pe ma-sa cu ea)

Intrebare: la apocalipsa oare cate vieti pierd? mai am 7 din cele noua, sper sa se puna una si de apocalipsa...

Intrebare 2: daca trece apocalipsa, ce dracu fac eu singur cu cele 6 (?) vieti care imi mai raman?
Concluzie: fie ce-o fi, ori cu totii sa traim, ori cu totii sa muriti :))


apropo, apocalipsa e portocalie?:))

hihihi, radem noi, radem, dar nu e rasul nostru :)) chiar, rasul... tot un pisoi si asta :))

miau miau :))

buburuza75 spunea...

Nu te lua de ritchiu că vine ploaia :D

Omul antipod spunea...

eu m-am surprins fiindu-mi cam frica.
daca ma intrebati, am sa neg asta de fiecare data, dar parca sunt si eu din gasca aia de fanatico-mistico-nebuni care militeaza pentru neefectuarea acestui experiment... :)
si vorba aia, doar eu sunt om de stiinta, si tot mi-e frica.
eee, probabil nu cunosc toate detaliile ;)

innuenda spunea...

Valeda, l-am văzut şi la ştiri. Are şi rapul legătură cu ştiinţa, cum are şi baba cu mitraliera...!

Garfield, :))))), super tare! Apocalipsa zilei de luni mi-e cunoscută şi mie şi altora. Vezi ever greenul Stormy mondays!:)
Cât despre parafraza din Caragiale, am un iubitor de Mitică în casă. De asta şi-a ales exact acel citat la prezentarea din propriul blog (pe care l-a făcut şi abandonat imediat; cică el e om serios!):)

Bubu, nu mă iau de Ritchiu. Pe cuvânt de cercetaş!:D

Omule antipod, şi mie mi-e puţin teamă. Dar cred că temerea noastră este legată mai degrabă de moarte decât de experimentul cu pricina. Şi, la cât de multe am auzit întâmplându-se din "eroare umană", asigurările "oamenilor" de ştiinţă nu pot să ne înlăture total frica.
Plus că civilizaţia mayaşă a prevăzut 2008 ca fiind anul apocaliptic....Brrrrr. Hope not!

alina spunea...

Hmmmm ... eu radeam zgmotos acu' vreo 3 ani la stiri din astea. De cand am doua pitice de crescut, mi-e frica de moarte cumplita, o fi instinctul matern pare-mi-se ... Cred ca in fiecare zi am zeci de anxietati care ma viziteaza, guvernate de sefa lor: sa nu mor si sa-mi ramana copiii singuri pe lume! :) Rad eu rad dar parca nu e rasul meu .... Aia e, daca nu vine apocalipsa in urmatorii 20j de ani, poate ca ma mai linistesc si eu, ca de-atunci incolo or fi si ele in stare sa se descurce singure ... (oare???).

buburuza75 spunea...

Întrucât fac faţă destul de greu nebuniei de la mine de pe blog, solicit sprijin, în această grea perioadă. Aşa că innu, draga mea, pune mâna pe taste şi ajută-mă. Cine m-o fi pus pe mine să mă amestec în moleculele altora! :(

ionutu spunea...

Măi, oameni buni, e marţi şi ora 10.43 ora României şi io m-am săturat deja de aşteptat :) Prezic că o să inventeze românii încă un banc, nu ştiu despre ce va fi vorba în el, dar se va termina cu: "Şi apocalipsa?!!!!", "Aaaa, apocalipsa n-a mai venit" :):):)

(oana hotărîndu-se să-şi vază de viaţă, ş-apăi ce-o fi o fi :)

innuenda spunea...

Da, Alina, it comes with the territory. Probabil. Instinctul de a le proteja.

Bubu, ai deschis cutia Pandorei!:)) Dar mi-a plăcut Ana a' micuţă, cu al ei "voua vi s-a dus timpul, dar noi cu ce am greshit". :))) Altfel spus, voi puteţi să muriţi, dă-vă dreacu' de băbăciuni, dar cu noi ăştia micii ce-a avut? :D

Oana, înţeleaptă mică!:))

motanes spunea...

Aşa sunt eu ghinionist. Presimt că nu o să am parte de nici o apocalipsă. :(

innuenda spunea...

Lasă, motanes, că tu te descurci şi singur! Ai propriile tale apocalipse. Sau apoca-lipsuri, dacă e să merg pe ideea lui Garfield! :)))

ionutu spunea...

Vai, mersi de compliment :)

În altă ordine de idei, Buburuza a dat lovitura! Articolul ei e cel mai citit din Wordpress pe ziua de azi, blogării o copiază (cu mai puţin succes, aş zice eu :) ... Aş felicita-o direct, da' la ea e o buluceală de comentarii (157 and counting :) aşa că n-am şanse să-i strîng mîna personal :) BRAVO!

(oana care în sfîrşit s-a lămurit ce-i cu acopalipsa asta :)

Andrei spunea...

Cica se amana apocalipsa pentru 21 octombrie. Nu are noroc Motanes. :D

buburuza75 spunea...

Aici sunt! Nu plec nicicăieri de lângă voi! Mulțumesc pentru felicitări. Cu toată nebunia de pe blog-ul meu, am dat o tură și pe la voi. M-aș da lebădă cu cei 6482 de vizitatori, dar îmi vine să plâng că n-am răspuns nici măcar la 10% dintre comentarii. Ce m-a determiat să scriu? O persoană foarte dragă mie mi-a arătat imginile astea http://www.youtube.com/watch?v=BXzugu39pKM&feature=related. Apoi am citit pe alocuri și am zis să spun și altora...
innu, păi eu cam la băbăciuni mă situez :D

innuenda spunea...

"IOnuţu" acum am intrat la Bubu şi am văzut cu ochii câtă frunză, câtă iarbă!

Andrei, eu aş prefera să fim atâta de ghinionişti toţi, încât să nu avem parte de nicio Apocalipsă şi să ne trăim vieţile până la adânci bătrâneţi. La Apocalipse e mai bine să zici pas!

Bubu, gurule, plecăciune! Dar altfel, nu băbăciune! Termină cu autoflagelarea!

Marian S. spunea...

Ei, uite ca s-a dat drumul la comentarii, ``inclusiv la anonimi``.
Acuma ce mai conteaza citeva ore in plus daca tot vine apocalipsa ?
Sa-i ia dracu` cu programarile lor, nu era vorba ca vine in 2012 ??? Vor s-o faca acum, inainte de alegeri ?

innuenda spunea...

De ce, marian, voiai să vezi cine iese?:D

Andrei spunea...

Eu am inteles ca gaura neagra apare in 2-3 ani. Cu mici aproximari, tot la 2012 ajungem. :D

Innuenda, si eu as zice pas la apocalipsa. Dar ce sa-i faci, daca asta e trend-ul din ziua de azi? Se poarta. :D

innuenda spunea...

Andrei, sinceră să fiu, am obosit de atâta apocalipsă. După cum s-a împotmolit experimentul încă de la început, eu tot nu aş paria pe precizia ştiinţei când vine vorba de refacerea Bing-bang-ului în laborator! Dar... ce va fi va fi!:)

motanes spunea...

Da' o gaură neagră care a înghiţit culoarea veche a blogului Innuendei tot a apărut...

Au avut dreptate ăia de la PC când au zis că o să apară mai multe găuri mici şi negre. Să mă duc mâine la bancă să iau un extras de cont, că mă încearcă un gând. Negru.

innuenda spunea...

motanes, n-ai înţeles nimic! Nu-i gaură neagră! E proces de esenţializare! :D

motanes spunea...

Esenţializare prin simplificare. Aşa fac toţi designerii moderni, de teamă să nu greşească, taie de pe listă tot felul de detalii.

Zici că e ca la haine, alb sau negru, n-ai cum să greşeşti. Pe mine, unul, atâta alb mă duce cu gândul la lapte. :D

hadean spunea...

parcă e mai bine aşa:-)

alina spunea...

Are vreo legatura cu apocalipsa asta amanata sau deturnata faptul ca fii-mea aia mica m-a tinut (din nou) treaza asta-noapte??
Eh, in orice caz, la mine e deja joi la pranz, nici vorba de sfarsitu' lumii, in schimb imi place "esentializarea" produsa aici la tine, draga Innu! :)

Marian S. spunea...

Dupa atita balamuc eu n-am inteles decit urmatoarele: daca faci Big Bang intr-o gaura neagra noua s-ar putea sa te apuce apocalipsa. Sau nu.