duminică, 7 septembrie 2008

Cronica unor vremuri păcătoase (R)

Am un prieten care crede sincer despre sine că este fidel.

Fidel în trup femeii de alături, el îşi îngăduie, în spirit, să cotrobăie prin rufăria fină a sufletelor multor femei pe care i le scoate hazardul în cale. Li se oferă drept pretext de cunoaştere şi visare, dar li se refuză ca pretext de aflare şi împlinire.
Este, dacă vreţi, ca un negustor care-şi expune cele mai bune mărfuri în vitrină, prezentându-le cu vorbe meşteşugite, dar care trage brusc obloanele în momentul când se apropie doritorii.

Cunoscându-l, înclin să afirm că este inconştient ritualul acesta pe care îl face, cred, mai ritmic decât pe acela al împreunării cu propria nevastă. Dacă este aşa, e nevinovat, fara îndoială.
Dar spiţa aceea care mi se trage din Toma Necredinciosul mă avertizează că ar putea fi implicat acolo şi ceva orgoliu, dacă nu-Doamne fere- vanitate, că ar putea fi izvorâtor de plăcere vinovată şi nu de mir gestul lui de a li se refuza acelor femei doar în cele din urmă şi nu dintru început.

Dar nu suntem, oare, toţi la fel ? Nu ne vedem, oare, mai buni decât suntem ? Nu ne prefigurăm fiecare, încă de pe acum, intrarea triumfală în împărăţia cerului prin poarta aurită a raiului, deşi hrana propriului spirit nu mai e de mult una kosher ?
Nu ştiu dacă este adevărat că mai mult păcătuieşte cel ce greşeşte cu gândul, decât cel ce greşeşte cu fapta, dar dacă este aşa, nimic nu ne mai salvează!

25 de comentarii:

Garfield spunea...

hmmm, cine spune ca isi poate tine in frau gandurile, acela nu cred ca gandeste prea des :))

si zic, gandurile sunt poarta noastra spre o lume "cum ar fi daca..."

si mai spun ceva: inca din momentul in care incepem sa gandim ceva, sa visam ceva, realitatea gandita incepe sa existe (chiar daca nu in dimensiunea in care ne miscam cu atata gratie)... si poate ca ai dreptate: putem controla ceea ce fac altii, le putem determina fidelitatea... dar gandurile sunt facute sa zburde si sa ne dezvaluie realitati nenumarate de care poate ca nici nu e nevoie sa ne ferim... dar pentru care, vorba ta, suntem pierduti oricat am cauta salvarea :)

innuenda spunea...

Garfield, mai există şi varianta să fie sfânt!:))

anna spunea...

si daca are taria sa traga obloanele la timp, atunci e prilej de admiratie..

innuenda spunea...

Anna, întâmplător sau nu, prietenul în cauză chiar este prilej de admiraţie. Şi este şi fidel. :)

Dar l-am folosit ca pretext ca să teoretizez fenomenul negustorului care iese la geam strigând alune calde şi când lumea ajunge în faţa prăvăliei, trage obloanele şi închide. :))

(O să mă omoare că am reeditat postul ăsta!:))

motanes spunea...

E filozofie ieftină să spui că greşeala din gând e mai gravă decât greşeala din faptă. Poveşti... E clar că ducerea la îndeplinire a gândului rău produce şi consecinţe, de unde rezultă că greşeala rămasă în gând nu poate fi la vel de vinovată (în nici un caz şi mai...) decât cea înfăptuită.

innuenda spunea...

E mai degrabă religie, decât filosofie, motanes! Dar e mare filosofie! :)

Garfield spunea...

oricum, fidelitate inseamna statornici... si ce poate fi mai mare dovada decat a stii toate variantele din lume si a alege mereu la fel, adica persoana de langa tine... si cum a incerca fizic totul este imposibil, a le incerca macar in gand e poate cel mai minunat lucru....

la fel cum, sa recunoastem, e minunat sa spui alaturi de cel drag: as fi putut fi cu "x" acum, dar te-am ales pe tine... pentru ca asa am vrut... alegerea e ceea ce da valoare unui lucru, nu posesia lui...

aveti grija de voi

innuenda spunea...

Deci cu cât suntem mai "aleşi" cu atât avem mai multă valoare? Ok. So...pick me, pick me, pick me!:))

Glumesc, Garfield, ai spus frumos asta: "alegerea e ceea ce da valoare unui lucru, nu posesia lui"!

ritchiu spunea...

dacă ar fi asta cu păcătuitul în gând mai gravă decât fapta, iadul ar fi prea blând...

innuenda spunea...

:)))) Tell be about it! :D

anya spunea...

Atunci când înşeli (şi)fizic e ca şi când ai furat şi te-a vâzut cineva, cineva care poate depune mărturie împotriva ta.E un risc pe care unii şi-l asumă, alţii nu, pentru că ţin prea mult la traiul lor tihnit.În schimb, când "doar cu gândul gândeşti" poţi "fura" în voie, nu te ştie nimeni. Şi cu atât mai multe lucruri care-ţi sunt inaccesibile pot deveni posibile în imaginaţia ta.Ce dacă tu îi zâmbeşti nevestii în timp ce visezi cum blonda aia planturoasă te ... "mângâie" pe sub masă?

innuenda spunea...

Dar ce te faci cu faptul că noi, oamenii, vrem din ce în ce mai mult? Ce te faci dacă relaţia ta imaginară te consumă într-atât, încat cea reală nu se mai ridică la înălţimea ei?

Maeştrii spirituali consideră că există cinci etape ale păcatului:
1. Sugestia (primul impuls)
2. Dialogul (aminteşte dialogul Evei cu şarpele, îţi dă posibilitatea să ignori sugestia sau să treci la stadiu următor, al frământării)
3. Lupta (când începi să-ţi găseşti scuze şi motive ca să păcătuieşti)
4. Consensul (când ai pierdut lupta cu binele şi aştepţi numai ocazia de a păcătui; abia acesta este stadiul comiterii păcatului cu gândul. Pentru că şi dacă nu se va concretiza exterior, păcatul va rămâne în inimă, se spune)
5. Patima (când păcatul te acaparează cu totul şi devii sclavul lui).

buburuza75 spunea...

Innu, vânzătorul tău de iluzii nu-i decât un visător prăpădit. E drept că până la o vârstă, orice adolescentă poate fi dusă cu preşul.
Cât priveşte "fidelitatea", dacă ar întreba un preot, ar constata că şi faptul că ai privit "portbagajul" unei tinere pe stradă şi ai gândit într-un anume fel, e tot un păcat.

anya spunea...

Da, chiar la asta mă gândeam şi eu, cum poate cel/cea de acasă, confruntată cu problemele cotidiene, să concureze prestaţia imaginară. De aceea mi se pare păcatul "cu gândul"(dus la nivel de fantezii) aproape la fel de grav. Pentru că te poate face, să treci rapid peste primele etape şi să alergi,febril,către împlinirea a ceea ce ţi-ai imaginat, fără să te gândeşti că persoana reală poate nu are nimic în comun cu cea pe care ai plăsmuit-o.
Şi iar zic:Toată lumea îi dă înainte cu trăieşte clipa, fă ceea ce îţi doreşti, viaţa e scurtă...suntem oare îndreptăţiţi să ne îndeplinim şi aceste dorinţe? Şi chiar dacă reuşeşti să te abţii, în fapt, nu rămân oare frustrări? Cum rezolvi conflictul dintre ce doreşti şi ce-i corect?

innuenda spunea...

Bubule, vânzătorul meu de iluzii, dacă o face, o face iluzionându-se că nu vinde nimic. Pentru că el nu visează la alte femei, ci doar le permite femeilor să viseze la el (nu că aş şti eu la ce visează, dar aşa pare şi aşa spune). Păcatul lui, dacă există unul, nu e preacurvia, ci vanitatea.

Anya, habar nu am cum rezolvi conflictul dintre ce doreşti şi ce e corect. După pricepere! Fiecare în felul său. Ideal ar fi să avem toţi tărie de sfinţi. Dacă nu avem, ne mai rătăcim, ne mai regrupăm...ca oamenii...:))

alina spunea...

Pai tu ziceai mai acu' (nu demult) ca imperfectiunea da morga umana, parca asa, nu? :))
Garfield are dreptate, e greu sa-ti tii gandurile in frau, eu zic ca are circumstante atenuante cine isi da seama, mai devreme sau mai tarziu, ca ele cam zburda asa de capul lor, si le mai si aduce inapoi. O greseala recunoscuta ... e pe jumatate reparata, as zice. Fireste, depinde si cat de departe ai zburdat, cu cat mai departe, cu atat mai lung drumul inapoi. :)

innuenda spunea...

Alina, păi, ziceam, clar ziceam. Şi încă mai zic! Dovadă e fraza de final, cu "nimic nu ne mai salvează"!:))

Dorian Duma spunea...

Ba eu pot sa-mi tin in frau gandurile, ca eu am fraie ca lumea. Sunt din piele originala.
Si, draga innuenda, gandurile sunt iertate si daca sunt pacatoase, dar cu niste conditii
- sa ceri iertare
- sau sa fii prost gramada
Cel mai bine e sa fii prost gramada, ca ti se iarta nu numai gandurile pacatoase ci si faptele rusinoase. Daca sunt rusinoase. Daca nu sunt rusinoase atunci aduni credite si mai imparti si la altii, care ar fi a treia metoda sa fii iertat.
Eu zic sa nu disperam, ca sunt iertari pentru toata lumea, depinde cat suntem dispusi sa platim pentru ele

PS
pfui, da dulce mai e pacatul

innuenda spunea...

Asta cu iertarea şi a gândurilor păcătoase şi a faptelor ruşinoase dacă eşti prost grămadă ce-i? Evanghelia după Dodu?:)))

Că dacă-i pe-aşa, atunci edictează şi tu o lege personalizată, prin care gândurile sulcinoase să se compenseze cu alea păcătoase! Iar în loc de "eşti iertat", preoţii să spună "ai ieşit chit!"

Bine, Sulcina ta s-ar putea să facă ceva amendamente la legea asta sfântă, şi mi-e că le face direct dându-l jos din cui pe Sfântul Nicolai(din Amintirile lui Creangă)!:)

Ioan Castil Valeda spunea...

Mie nu mi se pare ca sunt bun.
Eu chiar sunt !
Mu-ha-ha-ha !.... :))))))))))

ZuZu spunea...

Da, cred ca toti au oamenii au o parere buna despre ei insisi. Poate mai buna decat cea reala. Dar nu e pentru totdeauna. Vin zile cand spun "sunt un ratat" chiar daca peste ceva zile vor zice din nou "sunt cel bun"

innuenda spunea...

Valeda, o fi, că prea o zici cu foc!

Zuzu şi la mine a apărut de mult simptomatica deal-vale.
Cineva, poate Blaga, zicea că asta e matricea noastră spirituală. Şi atunci, dacă asta ne caracterizează spiritual, la nivel de popor, ce putere să am eu să mă opun?!

Daaar, măi băieţi, aici vorbeam despre bunătate în sens creştinesc. Despre inimă bună. Vă băgaţi şi la concursul ăsta? :))

Ioan Castil Valeda spunea...

Dap.
Chiar sunt un om bun.
Ma bucura sa fac un lucru bun oricand pot pentru e posibil ca vreodata sa vreau sa fac un bine si sa nu pot.

Ador sa bucur oamenii.

Si daca va apuca pe vreunul vreodata vreun elan in sensul numit de Innu poate participati la campania COMPUTERE PENTRU COPII aflata pe coloana din stanga a blogului meu. MULTUMESC !

Ioan Castil Valeda spunea...

Intotdeauna fa bine. Aceasta va multumi pe cativa si va surprinde pe restul.
Mark Twain

innuenda spunea...

Bravo, Valeda! Ţine-te de lucruri bune!