miercuri, 17 septembrie 2008

Erau un el şi o ea (R)

Îşi aruncaseră albumele cu poze. “Le avem, oricum, pe calculator!”, îşi însoţiră lehamitea cu vorbe.

Astfel de gesturi te fac să priveşti oamenii mai cu atenţie, am gândit.
De aici avea să mi se tragă tristeţea.

Erau un el şi o ea. Blândeţea şi păsarea erau scoase ca prosoapele de bucătărie noi. Doar când veneau musafiri.
Viaţa lor era un continuu skandenberg. Comunicarea, încrucişări de florete. Sexul, o piesă cu două personaje care nu se cunosc.

Uneori el o lovea. Dar asta numai pentru că îl scotea din minţi. Numai pentru că ea greşise. Pentru că nu-i înţelegea sufletul bun. Pentru că nu-l lăsa s-o iubească şi nu-i adopta modul de a fi.

Într-un târziu ea învăţase cum să îl izgonească din viaţa ei.
Îşi imagina că e transparent, ca o meduză şi trăieşte lipit de peretele cel mai îndepărtat al casei. Şi-a dorit să fie şi mai departe de atât. Aşa că şi-a construit din răbdare, din falsitate, din toleranţă, din indiferenţă, din ură, din obişnuinţă, din resemnare, din carieră, din aşteptare-de-la-alţii, zeci de camere, pe care să le adauge depărtării de el.
Şi reuşise. În sfârşit ritmul lui vital bătea în tobe de vată, cu cartofi pai.
Aproape că nu-l mai ura. De fapt, nici nu mai era sigură că existase vreodată.

“După mulţi ani, dragostea, în drumul ei printre cei patru pereţi ai căsniciei, devine tornadă”, îmi spuse într-o zi pe când împărţeam un covrig în parc.
“De ce nu rază de soare care aureşte firele de praf?” am întrebat în gând, numai de mine ştiută…

3 comentarii:

alina spunea...

Of, da, câtă tristețe ... am cunoscut și eu mai mulți de el și ea așa cum spui tu aici. Și m-a durut sufletul de câte ori am fost în prezența lor. De câteva ori am încercat să întind o mână, probabil că n-ar fi trebuit, am rămas cu ea întinsă ...

innuenda spunea...

În probleme de suflet, fiecare ascultă de sine. Sfaturile sunt primite doar ca bonificaţie la faptul că au avut la cine-şi plânge păsul. Dar, în 99%dintre cazuri, nu vor fi şi urmate.

alina spunea...

Știu, tocmai de aceea spuneam că era mai bine poate dacă le păstram mute, sfaturile, mi-e teamă că de multe ori am făcut mai degrabă rău decât bine.
Aritmetica sufletească e într-adevăr prea complicată ca să avem cu toții același rezultat la o aceeași, aparent, ecuație.