luni, 15 septembrie 2008

Pe geamul de la shop

Îmi amintesc de faptul că, pe vremea lui Ceauşescu, eram fascinată de străinii întâlniţi la mare. Cel mai mult îmi plăcea că, dacă mergeai în urma lor, te învăluia dintr-o dată un aer freş de curăţenie şi de parfum. Femeile erau îngrijite şi purtau haine frumoase şi papuci în culori neînchipuite pentru românii comuniştizaţi. Bărbaţii erau şi ei la fel de dichisiţi, aveau maşini frumoase şi fumau ţigări fine.

Întâlnirea cu ei îmi făcea bine la perspectivă.
Era ca şi cum, aidoma unui şarpe, lumea pe care o cunoşteam şi-ar fi abandonat pielea cenuşie şi ar şi rămas acoperită de una nouă, strălucitoare, minunată.

Shopurile din care-şi făceau cumpărăturile triştii străini erau -pentru noi, copiii, cel puţin- adevărate Disneylanduri. Ţin minte că după ce se închideau, ne apropiam cu grijă, să nu ne vadă cineva şi, lipindu-ne de geamuri, cu palmele căuş în jurul ochilor, ca nişte cosmonauţi, exploram extaziaţi minunăţiile din interiorul planetei necunoscute pe care ajunsesem.
Tricouri colorate cu scris şi poze, blugi originali, pachete de gumă aromată, Toblerone, parfumuri şi coca cola, câte şi mai câte comori cărora nici măcar imaginaţia noastră nu reuşea să le facă faţă.

Surâd amar acum, rememorând un vis avut după o primă explorare de acest gen. Se făcea că aveam un unchi în America. Şi unchiul ăsta al meu tocmai se întorsese în ţară. –Ce mi-ai adus unchiule, l-am întrebat eu aşa cum obişnuiesc toţi copiii? Iar el a pus un deget la gură, a mare taină. Şi luându-mă de mână, m-a dus în faţa bibliotecii din sufrageria părinţilor şi mi-a indicat un sertar. L-am tras tremurând de înfrigurare şi am văzut minunatul lui cadou. Sertarul era plic ochi cu pachete de gumă dintre cele văzute pe geamul de la shop.

Apoi m-a trezit mama şi m-a întrebat dacă vreau să mănânc. Desfăcuse o conservă de peşte.

13 comentarii:

Cetateanul Popescu spunea...

Ah, frumoasa mea copilarie! Cu Gumela, cu borcane de "Tocana de legume", cu "nechezol" si banane verzi... si cu blugii lu' sora-mea de la shop, o mie o suta de lei transformati in dolari de un coleg arab si cumparati de la shop de unul cipriot.

Si cu guma de mestecat "Maple Leaf" pe care mi-o aducea unchiu-meu din Germania de Vest, pe care o mestecam o saptamana (sa-mi ajunga pana la anu'!), dupa care o coloram mestecand varfuri de creion colorat, ca sa ma dau jmeker la colegii!

Si cu flacoanele goale de Fa si Rexona puse pe mileu, pe televizor, dovada suprema a apartenentei la "lumea buna"!

innuenda spunea...

Da,da,da,da!:))
Mai era şi guma aceea Dr. Baltazar sau cam aşa ceva!:)

augustin spunea...

frumos ce-ai spus pe blogul meu. ("Îmi place să mă urc în cerul tău şi să-ţi culeg stelele."). multumesc pentru traducere. acum, ramane sa-mi spui unde o gasesc eu din nou pe fata asta atat de sensibila?

anya spunea...

Îmi amintesc cum salivam când unii colegi cu părinţi de vază, veneau cu ciocolată din aceea chinezească ,la şcoală. Parcă şi văd :învelite în folia aurie, bucăţele mici, dreptunghiulare. Şi abia aşteptam să vină Revelionul, să merg cu Sorcova, pentru că atunci mă ducea tatăl meu la nişte cunoştinţe avute, care-mi dădeau şi mie pentru colindat, minunile alea aurite. Ei, atunci era sărbătoare şi pentru mine!
Shup-ul nu l-am văzut, dar cumpăra mama, de la polonezii veniţi pe la mare, pixuri cu patru culori!Atunci să te ţii, făloşenie pe capul meu!

hadean spunea...

frumoasă muzică ai azi:-)
pe strada copilăriei mele se află fabrica de confecţii în care lucrează mama de aproape 30 de ani. acolo vin periodic maşini mari din Germania, să ia hainele şi să le ducă în ţara nemţilor. Veneau şi în cele vremi. Ţin minte că stăteam pe gard (avea fundaţia lată şi era băncuţa preferată a copiilor de pe toată strada) şi mă uitam ca la maşini străine la ..maşinile acelea mari. Şi mă uitam cu un fel de milă la copiii care alergau pe lângă camioane şi strigau"gumi!gumi!gum!". şoferii deschideau geamul şi le aruncau copilor gumă de mestecat. wrigley's. uneori câte o doză de bere sau câte o coca cola. şi tot uneori înghiţeam în sec cu ochii la guma pe care câte un cipri sau câte un zoli o înfunda în gură după modelul "trei lame am, trei lame mestec". nu am simţit niciodată impulsul, nu mi-a venit niciodată să o iau la goană după camion. e adevărat, deşi eram patru fraţi, nu eram dintre cei mai lipsiţi. tata s-a descurcat mereu, bişniţarii aduceau gumă colorată, alune trase în hăinuţe de zahăr şi caramel, ciocolată "africana" şi săpunuri care misroseau frumos. ca să nu mai spun că nu era dată să mergem la frizer (un ungur bătrân care între timp a murit şi care avea copii în ungaria) şi să nu ne întorcem de acolo cu o budincă, o ciocolată sau un pachet de gumă de mestecat.

hadean spunea...

(şi mai pune tu câte o literă pe unde nu mi-a ieşit mie, să nu spuie lumea că-s tăntălău din punct de vedere gramatical):-)))

motanes spunea...

Lasă că şi vieţile multora dintre noi, au la exterior dichis de shop ca înăutru să nu ascundă decât conserve de peşte şi creveţi vietnamezi. Ca pe vremuri...

motanes spunea...

Mă amuzam de ce zicea Adi cu literele lui, că acum să te rog pe tine să muţi virgula aia de acolo şi să o pui unde trebuie.

Ştiu că n-o să faci, dar vorba lu' Adi, să nu zică lumea că-s tăntălu. :D

innuenda spunea...

augustin: :-)

anya: ah ciocolata aia chinezească era atât de fină! Chiar cred că era o ciocolată bună. Şi poleiala ei era subţire şi foşnitoare, nedublată grosolan de hârtie, aşa cum era ciocolata românească!:)

adi: în blogul vechi am servit-o cu tot cu videoclip. Ţi-l servesc imediat şi pe ăla:-)
De mic erai mândru. Înghiţeai în sec, dar nu te predai! :)) Şi ai mei se descurcau bine. Dar în magazine tot conserve de peşte găseai pe bune!

motanes: asta chiar că e amară! De unde vine şi unde se duce? Iac, nu mi-au plăcut creveţii ăia nicodată. Adică mi-au plăcut o dată, i-am mâncat, i-am dat înapoi şi de atunci, pas!

Băieţi, cu literele şi cu virgulele voastre nu am ce să fac. În ţara mesajelor voastre voi sunteţi împăraţi. Eu nu vă pot corecta sau dijmui mesajele. Cred...

hadean spunea...

innu: corect. uram peştele. şi pe cel din conservă şi merlucius-ul congelat cu dinţii lui cu tot şi am ajuns să urăsc şi şalăul şi păstrăvul care se găseau fie în lacul de acumulare care începe unde se termină satul bunicilor mei fie în pâraiele de munte pe care le ştiam ca pe buzunarul meu. între timp am făcut pace cu peştele dar îmi păstrez atitudinea rezervată faţă de el:-)

innuenda spunea...

Recomand fileul de Pangasius. Nu are dinţi, nici zare de oase şi nu se găsea la noi pe vremea lui Ceauşescu! Şi în plus, la talentele tale culinare, poate fi delicios:))

buburuza75 spunea...

Doamne, ce mai citeam la lumina lumânării!

innuenda spunea...

Da mă, Bubu şi la ce ne-a folosit?!:D