marți, 30 septembrie 2008

Vreau sa fiu directoooooorrrrrrr!

Ciudată mai este viaţa, iar eu, deşi am aflat asta devreme, încă mai stau şi mă minunez până-n ziua de azi! O să vedeţi imediat de ce.

Pe când era lupul căţel şi bunicul băieţel, asta ar veni cam pe când am terminat eu prima facultate, filologia, lucrurile păreau să tragă după ele bolovani mult mai mici. Adică se urneau mult mai uşor decât astăzi şi îi urmau cuminţi gândului, oricât de temerar.

Îmi amintesc, de pildă, o perioadă de scurtă dar intensă confuzie pe care am avut-o imediat după ce m-am văzut cu diploma de licenţă în buzunar.
E drept, erau vremuri tulburi pentru mine, care nu înţelegeam exact când crescusem atât, de mă transformasem din copilul cu părul bălan a’ lu’ mama şi a lu’ tata, în ditamai omul cu responsabilităţi angoasante.

Eram încă în căminul studenţesc din Grozăveşti, dar trebuia să-l părăsesc în cel mai scurt timp, pentru că nu mai aveam statut de student. Ca să-mi plătesc o chirie în oraş, ar fi trebuit să mă angajez, dar eu profesoară de română şi de franceză nu voiam să fiu în ruptul capului. Taman atunci, se mutase la actualul ei soţ şi sora mea, de care eram lipită precum o siameză şi cu care împărţisem camera de cămin toată facultatea.

Aşadar rămăsesem descoperită în faţa unui univers ostil. Viaţa mea de om matur începea prin a mă da cu capul de pereţii obstacolelor.

În pană de idei şi de prieteni, am ieşit într-o seară târzie şi mi-am aşezat curul plin de gânduri pe bara din faţa căminului, la picior cu o sticlă de pepsi şi în mână cu un pachet de ţigări. Şi cum stăteam eu aşa, ca la Hamangia, meditând în greaca veche, singură cuc, la adăpostul întunericului, îi văd apărând pe soră-mea şi pe cumnatul meu, pe care nu-i aşteptam.

A fost de-ajuns să mă întrebe ce fac acolo singură, la ora aia târzie şi neajunsurile mele în vârstă de 22 de ani au şi explodat într-un noian de lacrimi şi sferturi de vorbe. Deja impacientaţi de amploarea pe care părea să o aibă suferinţa tinerei Werther, m-au luat aşa cum eram -în şort şi şlapi- la un suc cum se cade, pe o terasă.

Drumul acela a fost un drum iniţiatic, vă spun! Nu pentru că acolo mi-au iscodit în voie tristeţea, prilej cu care au aflat că simt cum îmi dă bineţea ratarea, cum mi se mută cu arme şi bagaje nevolnicia în viaţă şi cum universul cască o gură neagră cu care să mă înghită. Ci fiindcă sora şi cumnatul meu m-au luat la o discuţie subtilă, de asumare a misiunii mele în viaţă, spunându-mi că sunt doar puţin dezorientată, pentru că nu mi-am definit încă idealul.

„Uite, mi-a spus cumnatul meu, dacă ai putea să faci orice, orice-ţi place ţie, indiferent de facultatea pe care ai terminat-o, cam ce ai vrea să faci? Ăsta e primul pas înainte de a-ţi căuta un loc de muncă. Hotărăşte acum, aici, ce vrei, de fapt, să fii!”

Singurul lucru pe care am fost în stare să-l articulez printre sughiţuri de plâns, a fost „Vreau sa fiu directoooooorrrrrrr!”, moment în care am izbucnit toţi trei în râs şi asta a rămas nota generală a serii, până la sfârşit. Când m-am întors în cameră eram deja mântuită de demonii ratării.

Şi acum vine partea frumoasă: la fix o lună de la acea întâmplare, eram unsă director.

„Vezi ce simplu a fost? A fost suficient să-ţi doreşti!”, a triumfat omidian cumnatul meu când ne-am revăzut.
Am râs, dar eram eu însămi uimită! Poate rostirea apăsată a dezideratului meu fudul să fi transmis energii secrete universului şi
mesaje subliminale voinţei , ori să mă fi aflat, doar, la locul şi momentul potrivit, habar nu am! Dar ştiu că tot universul a conspirat, vorba lui Coelho, la a-mi împlini acea dorinţă obscură.

28 de comentarii:

hadean spunea...

devine enervant să te tot laud pentru cum scrii. dar fie. (laude multe în gând, să nu ţi-o iei în cap)
am avut şi eu momente de cumpănă şi descumpănire. dacă ştiam că într-o lună de la plâns în papuci se rezolvă, boceam de rupeam câmeşa :-)

innuenda spunea...

Vezi, exact chestia asta mi se întâmplă şi mie. Când îmi place ceva tot spun şi spun şi spun, până încep să mă întreb: "oare nu e prea mult? Nu e momentul să mă opresc?" :)

Spune-mi când mai ai astfel de momente. Mai ştiu câteva reţete secrete!;)

DoDu spunea...

Bineinteles ca ai deformat bietul univers, prin forta gandului tau. Toata lumea poate, dar cati si-o doresc si cati cred in posibilitate?
Parca asa ii spune, forta de atractie universala, contrara oricarei coincidente

Cetateanul Popescu spunea...

Existentialistii (parca) aveau spusa "intamplarea ce expresie a necesitatii". Tu doar ai grabit un pic aparitia intamplarii, sfasiind cu lacrimile tale tesatura spatio-temporala a Universului nedeterministic. Ce-i asa mare lucru? ;-)

motanes spunea...

Un câmp obligatoriu nu poate fi lăsat necompletat

Ariciul Indignat spunea...

Eu aş fi mers pe varianta "Vreau să fiu rentier" şi nu aş mai fi avut apăsări în viaţa vieţilor mele. :))

innuenda spunea...

Dodu, deci ai grijă, nu ştii cu cine te pui! Cine ştie ce-o să-mi doresc data viitoare!:))

Popescule, m-ai umilit!:)))))))))))))))))))))))))))

Motanes, nu te-am înţeles exact, da' pare să ştii tu ce spui!:D

Ariciu indignat, pfff, cum de nu mi-o fi trecut asta prin cap?! Vă scriam acum din Bora Bora!:D

ilinca dima spunea...

eu as vrea sa ies la pensie, daca se poate, da' cu pensie echivalenta cu venitul actual. se poate? :))

Pisicot spunea...

Şi? doamna directoare?

innuenda spunea...

Doamne fere, ilinca! Ai grijă ce-ţi doreşti!

Care directoare, pisicot, eu sau ilinca?:D Eu directoare nu mai sunt, dar îmi sunt singurul şef! Ceea ce echivalează şi chiar depăşeşte.

Ariciul Indignat spunea...

Propria şefă? Hmmm.... tot rentieră era mai bine! Că şefia de genul ăsta tot mult muncă înseamnă. Ba chiar mai multă decât dacă eşti angajatul cuiva.

Marian S. spunea...

Ariciule, de ce ai fost tu mai rapid ca mine ca si eu tot asta voiam ? O fi loc pentru amindoi ?
Sau facem si noi ca evreii aia ?

Cica la Ierusalim la Zidul Plingerii se asaza un evreu bogat si incepe sa se roage. ``Da-mi Doamne noroc sa-mi iasa afacerea asta de un milion de dolari ca sa termin vila, sa schimb elicopteru` si sa-i pun nevesti-mii silicoane, etc, etc.`` Apare linga el altul jerpelit, vai mama lui si incepe sa strige: Da Doamne si mie macar zece dolari sa am ce da de mincare la copii... si tot asa pina il enerveaza pe asta mai bogat.
Se duce bogatul la sarac, ii da zece dolari si ii zice: vezi, Dumnezeu ti-a ascultat ruga, acuma cară-te de aici că îl bruiezi şi are treburi mai importante !

Pisicot spunea...

Tu dragă, tu. Te întrebam dacă ţi s-a îndeplinit visul :)

jane spunea...

eu cred că noi suntem de fapt cei care împlinim voia universului... şi din când în când mai şi conştientizăm asta (-:

îţi mulţumesc pentru vizita ta, şi pentru preţuirea arătată :">

ilinca dima spunea...

innu, da' de ce, e bine sa iesi la pensie acuma, cat esti tanar, sa ai si bani si timp, ca dupa aia... la ce bun? :)

ritchiu spunea...

deci dacă plâng şi zic că vreau să câştig la loto, m-am scos??? :))

Marian S. spunea...

Ritchiule, s-ar putea sa mearga dar nu uita sa iei totusi un bilet !

Ariciul Indignat spunea...

Marian, facem şi ca evreii, cu o condiţie: eu să fiu ăla bogatu'! :))

Marian S. spunea...

Ariciule, fie cum zici tu !
Te-am lasat sa cazi in plasa, nu ti-am zis si partea a doua a poantei: saracul s-a ridicat de acolo dar s-a dus linga altul si tot asa in fiecare zi la fel. Pina la urma el iesea cel mai bine la faza cu ruga. Dar de, ce sa-ti fac, daca schimbi canalul cind se da publicitate si pierzi continuarea...

alina spunea...

Există o tanti, scriitoare cică, acu' e bătrâioară bine, îmi cer iertare dar îmi scapă numele ei, ei bine, tanti asta prin anii 80 s-a umplut de bani scriind o carte numită "The Secret", voila.
Oprah Winfrey a ridicat-o în slavi și tanti scriitoarea a devenit celebră peste noapte.

Sobectu' e cam în felul următor: dacă ai vise, dorințe, aspirații și le vrei materializate, secretul e să crezi că acest lucru e posibil și să începi prin a le da formă verbală sau scrisă, pur și simplu să-ți rostești dorințele cu voce tare și eventual să le și desenezi.
Și după aia gata, vine, nene, ca la cârciumă, dorința proaspătă și caldă, îndeplinită la tavă :))).

Acuma firește că eu, fată realistă și trecută prin viață cu destule dorințe rămase pe țeavă, nu cred în bazaconiile astea (după ton cred că se simte), dar ... fum fără foc nu iese, o fi ceva sâmbure de adevăr pe-acolo.
Cum că până la urmă dacă nu ne clarificăm exact ce vrem și cum vrem, nu prea putem avea ... Păi nu? :))

Eh ... de-ar fi așa simplu ... aș avea și io câteva chestii de strigat acum în gura mare, poate, cine știe ...

Razvan spunea...

frumos scris :)

eu vreau sa fiu....nu stiu exact ce...dar sper sa-mi iasa si mie!

respect!

innuenda spunea...

Ariciule, sunt perfect de acord cu tine. Cel mai greu e să-ţi fii propriul şef!

Marian, mişto bancul!:))

Jane, bine ai venit! Chiar scrii foarte bine! E o reală plăcere să te citesc!:)
Personal, o cred mai degrabă pe asta cu noi împlinind voia Universului, decât pe a lui Coelho, cu universul conspirativ!

Ilinca, cred că, mai degrabă, îţi doreşti sinecură!:)) Că pentru mine pensie înseamnă fie boală, fie bătrâneţe! Aşa că mai bine sinecură.

Ritchiu, poţi încerca, dar facem fifty-fifty dacă iese!:D

Alina, atâta timp cât avem dorinţe e bine. Suntem încă foarte vii.:)

Răzvan, welcome ! Sper să ne iasă la toţi! Mi-a plăcut aia de la tine de pe blog, cu nu sunt cine ar trebui să fiu, nu sunt cine ar vrea ceilalţi să fiu, sunt cine vreau eu să fiu. Aş spune aproape la fel, cu diferenţa că eu una sunt doar cine pot să fiu!:)

ZuZu spunea...

Misto, e bine sa stii ce vrei :)

innuenda spunea...

Hehehe, acuma vezi, Zuzu, să nu iei de capitală treaba asta! Nu de alta, dar nu funcţionează de fiecare dată!:)

ZuZu spunea...

Merita sa incerc :)

innuenda spunea...

Zuzu, corect! Merită! Numai să nu întârzii prea mult expectativa!:)

mihai ursu spunea...

io ce sa zic, ca voiam sa fiu tractorist sau savant sovietic, si uite ce am ajuns...

innuenda spunea...

:)) Mihai, dacă mă uit bine la tine, ai ceva morgă de rusnac. Privirea aia tenebroasă, de personaj din literatura rusă!

Altfel, de la tractorist la savant, plaja fiind foarte largă, ţi-a permis să fii ceea ce eşti!:)