sâmbătă, 18 octombrie 2008

Keep walking!

Sunt oameni care se mândresc cu faptul că nu privesc în urmă. Trecutul e o piatră de gâtul individului-cred ei. Un ce-a-fost-a-fost. Un caz clasat. Viitorul în schimb, ei bine, da! În sensul pe care-l dăm vieţii, el este mersul acelor de ceasornic. E însăşi Calea.

„Trăieşte în trecut!”, diagnostichează în şoaptă unii, dând gravi din cap a nu-mai-e-nimic-de-făcut, în faţa celor cărora le place să-şi amintească. „Ăsta e semn clar de ramolire socială”, mai gândesc. Degenerescenţa individului! În schimb, par să fie cu toţii de acord, privirea la orizont e primul semn de revenire a vitalităţii.

După moda lui carpe diem, a urmat cea a lui keep walking. Doar trecutul a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti.
Acum, viitorul pare să ne fie şi trendul şi parada! Mărşăluim într-o cadenţă nebunească şi precisă, cu faţa către un timp probabil căruia îi dăm onorurile. Viitorul contează. El şi Prezentul care l-a angajat.

Personal, nu am fost niciodată o maniacă a prezentului. Cumva am simţit că n-am timp să trăiesc doar clipa. Ceva nu m-a satisfăcut. La confluenţa unghiulară dintre trecut şi viitor, prezentul mi s-a părut mereu că are poziţia ingrată a ginecologului.
Viitorul m-a atras o vreme, nu neg. Însă a făcut-o cu promisiuni frumoase. Creându-mi, de multe ori, false aşteptări. Seducându-mă doar pentru ca, o clipă mai târziu, să mă părăsească. N-ar fi contat nici asta dacă, într-o bună zi, nu aş fi înţeles totul.

Mi-am dat seama atunci că nu poţi iubi pe cineva numai pentru cine o să fie. Însă îl poţi iubi doar pentru cine a fost. Şi mi-am făcut alegerea, în cunoştinţă de cauză: în ceea ce mă priveşte, din ultimul rând se vede cel mai bine, pentru că îţi oferă în acelaşi timp perspectivă şi intimitate.

13 comentarii:

ritchiu spunea...

innu, aici nu împărţim salonul. sunt prea mult un om al prezentului. trecutul mă plictiseşte, iar pe domnul viitor nu îl cunosc

innuenda spunea...

:)) Mă uitam ieri la kung fu Panda. Şi spunea ţestoasa aia o vorbă care mi-a plăcut. Cred că era un proverb chinezesc ceva: "ziua de ieri este dusă, ziua de mâine este este un mister, însă ziua de azi este un dar". Cam aşa ceva...

Mai sunt proverbe pe tema asta: "Ce a trecut a disparut; ceea ce speri este absent; doar prezentul este al tau. (proverb arab)

Dar eu am propriul proverb: ziua de mâine este o probabilitate, ziua de azi o necesitate, ziua de ieri o realitate.:)

DoDu spunea...

Da, dar eu cred ca e important si ceea ce spune Einstein, ca timpul e relativ. Trecutul, prezentul si viitorul sunt simultane. Ei?

Cetateanul Popescu spunea...

Pentru mine, trecutul e temelia prezentului si uterul viitorului. Nu pot vietui fara vreuna dintre ipostazele lumii mele, chiar daca ea nu seamana intotdeauna cu realitatea imediata.

jane spunea...

Eu cred că depinde de perspectivă. Dacă stau jos, lângă un drum pe care trec maşini, voi vedea maşinile un timp scurt, limitat, cât trec prin dreptul meu. Acesta e prezentul. Dacă mă urc într-un pom de lângă drum, voi vedea maşinile cu mult înainte de a trece prin dreptul meu, şi mult după. Am conştiinţa lărgită, ştiu de unde vin şi unde se duc, iar ceea ce era trecut şi viitor înainte, acum devine prezent. Cu cât mă urc mai sus, cu atât prezentul devine mai cuprinzător, văd şi ştiu mai multe, până când ajung să văd şi să ştiu totul. Doar acolo sus, trecutul, prezentul şi viitorul sunt ca unul, doar acolo există doar prezent. La nivelele de mai jos, aşa cum ne-am obişnuit, există trecut, prezent şi viitor, consecutiv.

innuenda spunea...

Dodu, nu-mi permit să contrazic orice ar fi spus Einstein. Dar cred că teoria asta a simultaneităţii celor trei dimensiuni ale timpului ar trebui să se aplice doar dacă vorbim de timp subiectiv. De raportarea noastră la timp. De omul lui Jane urcat în copac.
Altfel, o dăm în lumi paralele.

Popescule, observ că şi pentru tine trecutul e Bing bangul, pentru că, practic, de acolo începe totul.

Jane, frumoasă parabola copacului. Pentru mine, coroana copacului este trecutul, şi scrutez orizontul într-o singură direcţie, care acoperă prezentul şi viitorul. De aceea şi spuneam că statul în ultimul rând îţi dă perspectivă.

Olivia spunea...

eu n-as schimba nimic din trecut, e frumos si, chiar daca oricand ar putea exista mai frumos, trecutul e parte din cine sunt azi.
Pe de alta parte, odata finalizata vreo etapa trecuta ea ramane acolo, asa incheiata. Nu-mi place sa traiesc in trecut, imi place sa-l rememorez cu inima plina dar cu mintea sigura ca nu va deveni iar prezent.

innuenda spunea...

Olivia,ai fost precisă ca un bisturiu!Şi ai dreptate, trecutul nu se trăieşte. Se retrăieşte. :)

alina spunea...

momentan sunt certată cu trecutul meu, deși nu-l reneg, câteva chestii, din alea așa mici da' esențiale care va să zică, reapar de sub preș și-mi sar în cap.
sunt - evident - definită de deciziile (multe proaste) pe care le-am luat în acest trecut. să-mi mai doresc să-l retrăiesc? încep să devin foarte selectivă la capitolul amintiri ....
cât despre viitor - speranțe multe.
prezentul? amestecat.

totuși, dacă e pe preferințe, mamă fiind, iubesc clipa. clipele pe care mi le dăruiesc fetele mele, mai ales că știu că sunt irepetabile, majoritatea.

innuenda spunea...

Alina, mie mi se pare că găsesc multă luciditate în spusele tale. Iar clipele acelea de care vorbeşti, da, par nepreţuite!:)

ionutu spunea...

" ... Today is a gift. That's why they call it present" - aşa încheia ţestoasa din Kung Fu Panda :)))) Ai văzut şi tu desenul animat? Ce mă bucur :)

(oana care de-abia acum a văzut că blogul innuendei nu mai e în pielea goală ca înainte :)

innuenda spunea...

Oana, asta-i vechea piele a blogului meu. De care mi-ai spus oareşce prieteni că le e dor. Şi m-am conformat.:)

Cât despre kung fu panda, nu-mi scapă niciun desen animat! Sunt big fan!

deyu spunea...

"putem afla ce suntem , dar nu vom stii niciodata ce putem fi."