miercuri, 29 octombrie 2008

Prietene-surori

Citeam deunăzi un articol încântător despre categoria prietenelor-surori.Şi m-a pocnit. Chiar acolo şi chiar atunci. Revelaţia şi dorul. Avusesem şi eu prietene-surori.

Când eram micuţă, o avusesem pe Doiniţa. Vecina de sub mine. O bruneţică frumuşică foc cu care mă înţelegeam mai bine decât cu propria soră.
Practic am crescut împreună. Eram toată ziua una pe la cealaltă. Asta nu e sănătos, aveam să aflăm mai târziu, într-o zi, pe când făceam plajă în grădină la bunica Ioana şi am hotărât ad-hoc să facem un workshop pe tema : Primul sărut. Cum procedăm :))
Dar până atunci, am continuat să creştem împreună, să comunicăm bătându-ne în ţeava de la calorifer şi vorbind cât puteam noi de tare, cu gura apropiată de tavan, respectiv podea, ca să se audă de la un etaj la altul.
Ne-am trimis de la balcon păpuşi, caiete, prăjituri, zahăr sau papiote cu aţă de o anumită culoare, glossuri sau bani, în pungi legate de o sfoară şi coborâte ori urcate cu mare grijă între etaje.
Cu ea am jucat în echipă toate jocurile copilăriei şi am mers seara la furat de liliac alb şi narcise, de lăcrămioare şi lalele.

Am revăzut-o acum patru ani, în faţa blocului, pe unde îşi plimba băieţelul de doi anişori. Ne-am zâmbit uşor încurcate, am schimbat două vorbe de complezenţă şi atât.

În liceu am avut-o pe Lili, colega mea de bancă, o blondă veşnic îmbujorată, împreună cu care mă urcam pe soclul statuii lui Costache Negruzzi, al cărui “hram intelectual” era purtat de liceul nostru, ca să ne pozăm trăgându-l de mustăţi. Şi acum mă umflă râsul când mă uit la pozele alea.
Lili visa să ajungă cântăreaţă. Avea o voce minunată şi cânta de răsuna lumea cântecele Angelei Similea. Nu ştiu ce-a mai fost cu viaţa ei dupa terminarea liceului.

La facultate am avut-o pe Cristina, cea cu care împărţeam şi împărtăşeam totul, mergeam în vacanţe, ne alegeam şi ne botezam propriile alei prin parcuri, ne încurcam foştii prieteni de-o vară şi vomitam sincron, în veceurile restaurantului Elite, puiul a la diable, înfulecat pe nemestecate, după două săptămâni de regim în care mâncasem doar supă strecurată.

Ce s-a întâmplat cu toate prietenele mele-surori? Nu ştiu. Poate au murit de maturitate...
Pur şi simplu vieţile noastre au luat-o în direcţii diferite şi, pentru motive care-mi scapă, nimeni nu s-a întors de-acolo să povestească.
Dar nu încetez să le caut.

21 de comentarii:

omulrau spunea...

Timpul e de vina sau mai degraba incapacitatea noastra de a gestiona eficient toate aspectele vietii.
Alegem sa avem de unde alege pana ne gasim prizonierii unei obisnuinte cotidiene bolnavicioase.
Prieteniile exipra poate si ele, la fel ca o sticla de vin. Unele se transforma in otet, altele din contra.

innuenda spunea...

Da. S-ar putea să păstreze şi prietenia algoritmul iubirii. Timpul fiind cel care are ultimul cuvânt.

xxl spunea...

Da prietene-frati n-ai avut? Ca de prieteni-surori nu te intreb :).

anna spunea...

mi-ar fi placut o poza. cu innuenda copil :) strecurata printre prietene surori paragrafate.

poate chiar la statuia lui negruzzi.

Cetateanul Popescu spunea...

Poate ca barbatii sunt altfel. Sau poate ca eu am avut noroc. Pentru ca singurul prieten-frate mi-e si acum prieten; si frate. Si e destul de probabil ca prietenia noastra n-o sa moara odata cu noi.

anyajustme spunea...

Am avut câteva prietene-surori de-a lungul timpului. Cele din copilărie s-au risipit odată cu plecarea la liceu (pe care eu l-am făcut în alt oraş)- "Ochii care nu se văd se uită.". Sau poate de vină să fie faptul că aveam deja alte preocupări, alte cercuri în care ne învârteam.
Dar mă consider norocoasă pentru că prietena mea cea mai bună îmi este alături încă din liceu (ne leagă ani de navetă, de stat în cămin, sau la gazdă, cu bune şi cu rele)şi am reuşit să ne adaptăm schimbărilor din viaţa fiecăreia.

Maria Coman spunea...

of, of, iar postul asta. iar simt nevoia sa ma laud cu prietenele mele surori.....de 15 ani am trecut impreuna prin iubiri, despartiri, primul sarut, prima dragoste, primele deceptii, primele dorinte, am cresuct, am fumat, am baut, ne+am tinut una pe alta cand ne+a fost rau, ne+am acoperit unele pe celealte in orice situate, ne+am maritat, ne+am imprietenit sotii, acum ne pregatim sa ne nasim copiii

deyu spunea...

asta e primul articol pe care l-am citit la tine si care m-a facut sa continui sa iti citesc blogul. Pe langa modul tau superb de a scrie , mai e si adevarul, atat adevar.:) si imi e atat de teama de adevarul asta incat imi doresc sa nu se termine liceul.....

innuenda spunea...

xxl, sincer, nu prea mi-a ieşit aia cu prietenii-fraţi. Dar mi-ar fi plăcut! Întotdeauna mi-am dorit un frate! :)

Anna, am poza aceea, dar este una pe hârtie, ar trebui scanată. Plus că eu arăt ceva între Alla Pugaciova si EMO (în sensul breton până-n ochi). Nu cred că vreau să râdeţi o săptămână de cum arătam eu atunci!:D

Cetăţene, eşti un norocos tu, ţi-am mai spus. Adică e un fel de "până la moarte şi dincolo de ea?!":D

Anya, una şi bună e de preferat. Că apoi încep sî se gelozească între ele. Mie cel puţin aşa mi se întâmpla!:))

Maria, ssst!:) Recunosc: am numai numere cadastrale şi autorizaţii de construcţie şi PUZuri în cap în ultima vreme. De unde să mai scot inspiraţie?!:)

Deyu, nu e musai să trăieşti aceeaşi experienţă! La urma urmei, timpul fiecărei prietenii decide!

Maria Coman spunea...

construiesti case?

alina spunea...

Tot cu prietenia? :)

Am avut și eu prietene-surori. Două.

Una dintre ele a rezistat în prietenia cu mine până foarte recent, timp de vreo 25 de ani. Sincope au tot apărut, eu am tot încercat să le dreg, fără succes ... și până la urmă s-a rupt firul. Cum am mai spus, dureros.

Apoi, a doua mi-a fost colegă de liceu dar ne-am împrietenit la facultate și-am împărțit multe și noi, am fost inclusiv co-locatare. Și iarăși relația s-a subțiat în timp, în special după plecarea mea din țară ... Oamenii sunt ocupați, ce să-i faci ...

Așa că da, amintirile sunt frumoase, dar aducându-le în prezent nu pot decât să simt un nod în gât și o mare lipsă.
Fericiți cei norocoși care pot păstra asemenea relații prețioase!

innuenda spunea...

Maria, nu construiesc! Eu doar încerc să opresc construirea lor fără nicio noimă, în dispreţul legii şi consideraţia şpăgii grase!:))

Alina, lasă darling că, dacă scap de fobia de păienjeni, vin eu în Australia şi punem de nişte prietene-surori!:))

Maria Coman spunea...

te opui progresului, sa inteleg

innuenda spunea...

Numai când sunt plătită pentru asta.:D

Maria Coman spunea...

of, bine, m-am linistit, ma temeam sa nu fie vreun principiu :)

alina spunea...

Te aștept cu brațele deschise! Și promit să-i chem pe-ăia cu dezinsecția, să rămânem fără arahnide, special pentru tine :)).

innuenda spunea...

maria, alina m-aţi binedispus de dimineaţă.:))

deyu spunea...

nu e musai dar intr-un fel sau altul asa se va intampla.stateam ieri acasa la una din fetele mele:D la masa si ma uitam asa la noi 4, cat de bine ne simtit impreuna si cat de frumoase sunt zilele cu ele.si apoi fericirea imi era putin umbrita de faptul ca fiecare pleaca pe drumul ei in viata...in alte orase , la alte facultati.stiu , simt ca prietenia noastra nu va mai fi la fel cand anii vor trece....

innuenda spunea...

Dacă veţi ţine să reziste în timp, va rezista! Imporant e să vă doriţi asta toate, la fel de mult. Sau cam la fel de mult, vorba mariei (şi teoria ritei):)

ilinca dima spunea...

aceeasi cea mai buna prietena de aproape 15 ani, cu bune si rele, exact cum povesteste maria. si alta, de 11, dar care e'n canada. asta, insa, nu ne opreste sa vorbim cat de des se poate, si sa ne consideram aceleasi bne prietene.
dar da, cu prietenele din liceu nici eu nu prea mai tin legatura. ne'am dus in povesti diferite. ne vedem cu mare drag, dar tre sa facem eforturi de organizare in directia asta si intre revederi nu prea tinem legatura

jolie spunea...

o prietenie adevarata, n-are moarte...dimpotriva, cu trecerea timpului ea se consolideaza.