miercuri, 19 noiembrie 2008

Au fost odată ca niciodată

Ar trebui să încep prin a vă spune că, la mine, delimitarea copilărie-adolescenţă-maturitate se face foarte greu. Încă sunt copilă şi încă sunt adolescentă, chiar dacă pe undeva, prin părţile esenţiale, îmi trăiesc viaţa ca un om matur. Astfel încât, nu vă fie de mirare dacă-mi surprindeţi pe noptieră vreuna dintre minunatele cărţi ale copilăriei.

Îmi amintesc şi acum prima carte pe care am primit-o în dar. Se numea Poveşti cu zâne şi avea să-mi farmece mintea de copil şi sufletul de lapte, pe acesta din urmă păstrându-l, har Domnului, până azi când vă povestesc.
Era o carte mare, ori poate aşa îmi păreau mie toate lucrurile pe atunci. Avea coperţi cartonate, frumos colorate în roz şi galben (Pe atunci îmi plăcea rozul. Pe acum nu).
Nu-mi amintesc o poveste anume din cartea aceea, ci doar o frântură de basm, care mi s-a lipit de amintirea unei ilustraţii, pentru că Poveştile cu zâne erau ilustrate. Este vorba despre un paragraf cu fetele nu-ştiu-cărui împărat care, fermecate, se sculau din pat şi dănţuiau toată noaptea. Nu mai reţin exact cu cine şi în ce context. Îmi aduc însă aminte că împăratul şi-a dat seama că ceva necurat se petrece, pentru că fetele lui se trezeau obosite şi cu cearcăne, iar frumoşii lor conduri de mătase, cu care umblau numai de colo-colo prin palat, erau tociţi de parcă ar fi mers cu ei până la capătul lumii.

Ştiţi ce face un copil după ce (i se) citeşte aşa ceva? Vă spun eu! Se uită la poze, ca să vadă cât de tociţi erau condurii prinţeselor. Eu aşa am făcut atunci… şi mai apoi… toată copilaria mea. Am studiat mai ceva ca un entomolog (ăsta-i ăla de studiază insectele, pentru cine nu ştie :P) ilustraţiile cărţilor cu poveşti. Aproape că le-am memorat fiecare detaliu. De aceea, până în ziua de azi, orice femeie aş desena va păstra ceva din aparenţa unei prinţese/zâne. Nici eu nu mă simt prea bine, dacă mă raportez la faptul că nu m-am îndurat să-mi tai părul scurt niciodată, deşi ador tunsorile fistichii şi admir femeile care au curajul să le “încerce”. Altfel sunt, desigur, vrăjitoarea cea rea :P

Am iubit apoi o altă carte, care se numea Vântul prin sălcii şi ale cărei personaje, extrem de bine conturate, erau nişte animăluţe. M-a fermecat definitiv cartea asta în care animalele vorbeau, se purtau şi simţeau întocmai ca nişte oameni. Era o carte despre prietenie, despre lăcomie, despre trădare, dar toate lucrurile astea le aflai după ce trăiai viaţa de zi cu zi a acelor animăluţe, cu problemele şi bucuriile ei. Ţin minte că totul începea pe malul unei ape, într-o primăvară când animăluţele îşi dereticau prin case, făcându-şi curăţenia de primăvară. Era acolo o cârtiţă, un sobol (şoarece de apă sau aşa ceva), o nevăstuică, un broscoi. Se pleca apoi într-o călătorie plină de peripeţii. Oricum, mi-a mers la suflet cartea asta şi, mai mult ca sigur, de la ea mi se trage plăcerea cu care urmăresc azi documentarele de pe Animal planet sau filmele de animaţie în care animalele sunt umanizate.

A mai fost o carte care mi-a încântat copilăria şi ea se numea: Vitea Maleev la şcoală şi acasă. Nu ştiu dacă era o carte cu circulaţie cumva “locală”, dat fiind faptul că eu am copilărit în Galaţi şi ruşii nu erau foarte departe. Cert este că în cărţulia aceea era urmarită pas cu pas viaţa unui copil, desigur Vitea Maleev. Era însă un univers miraculos prin faptul că întâlneam acolo lucruri care mie îmi erau total necunoscute. De pildă, niciodată n-am ştiut ce dracu mânca Vitea de câte ori venea de la şcoală, pentru că în carte se spunea că mănâncă : napi şi caşă. Ei…spuneţi şi voi!

Nu am aici loc să istorisesc despre fiecare în parte, dar au fost multe, foarte multe cărţi ale copilăriei: Neghiniţă; Morcoveaţă ; Cuore, inimă de copil; Fram ursul polar…Fiecare are farmecul ei şi o altă poveste de viaţă a ta închisă între coperţi, precum foşnetul mării într-o scoică…

31 de comentarii:

alina spunea...

În afară de Viteea Maleev le știu pe toate de care ai pomenit. Și ce tare m-aș bucura să le mai am acum, să le arăt fetelor mele ...

Cetateanul Popescu spunea...

Vitea Maleev, check. Neghinita, check; Fram, check; Morcoveata, check.

Mai apoi: Winnie Pooh; Ciresarii; Winnetou (si toata liota de prieteni); Robinson naufragiatu'.

Dar si: N. A. Kun, Legendele si miturile Greciei Antice (imi placeau pozele, ca vedeau putele!) si colectia Pif (aproape samizdat, vreo 3 ani legati in coperte maro-verzi de carton sa nu se vada ce e acolo).

PS: din cauza lui Vitea Maleev am cumparat anul trecut din Real napi. Hrişcă pentru caşă n-am gasit inca (mare suferinta...)

elite spunea...

Povesti cu zane de Printesa de Segur ...Cum poti uita povestea frumoasei Balaioara....? Am citit acea carte de multe,multe ori cu aceeasi placere de fiecare data.Genaratia noastra si-a trait copilaria cu asemenea carti. Copiii nostri nu-si vor aminti decat de Fox Kids sau Mini Max...In rest nu-ti pot spune decat ca, ma sint bucuroasa ca dupa chitara am mai gasit un punct comun la noi doua...

pantacruel spunea...

dulci aduceri aminte...
eu, daca nu ma insel, am debutat cu un neginita imprumutat de la biblioteca. stiu ca tare m-am mai chinuit sa duc povestea la capat desi imi placea atat de mult ce se intampla pe acolo. insa imi cam oboseau ochii si adormeam visand tot felul de continuari :)

la 'cuore, inimă de copil' stiu ca tanjeam. parca... :)
imi placea enorm titlul si imi imaginam tot felul de intamplari minunate printre paginile acelei carti. acum, insa, nici macar nu imi mai pot aminti daca am citit-o sau nu. dar deloc! :)

hadean spunea...

si tot ce a scris jules verne, colectia de "pif" si "rahan", micul print, prin taigaua extremului orient, 1001 de nopti, povestile nemuritoare, nastratin hogea, aventurile lui habarnam, capitanul lafortune, capitanul casse-cou, cei trei veseli naparstoci, copilaria lui maxim gorki, david copperfield si marile sperante. si inca multe altele.tare mi-ar placea sa am timp sa le citesc iar. poate apuc totusi pansia (cand eram copil imi doream sa devin pensionar si sa nu am alta treaba decat cititul cartilor):-)
intre timp am descoperit mai multe feluri de preparare a napilor, excelent aliment, cu conditia sa nu abuzezi:-)
caşa de ciumiză e altă poveste, cetăţeanul popescu o ştie mult mai bine decât mine:-)

Maria Coman spunea...

casa asta a lui vitea maleev m-a urmarit ani buni. si nici acum nu stiu ce e

innuenda spunea...

Alina şi Elite, da, e foarte important pentru un copil să prindă drag de citit. Cred!:) Şi cum altfel, dacă nu începând cu poveşti, continuând apoi cu cărţi de aventuri şi ajungând în cele din urmă la greii literaturii, la clasici.
Noi am fost norocoşi din punctul ăsta de vedere. Copiii au astăzi alte tentaţii.

Cetăţene, poate ne explici şi mie şi Mariei ce e caşa aia, să nu murim proste!:) Nu mai spun că nici napii nu ştiu ce sunt sau cum arată.

Panta, eu avea, o ediţie de Cuore care avea pe copertă un cap de copil blonduţ cu nişte ochi mari cât coperta şi candizi (doar asta era şi ideea:)). Dar ştiu că eram fascinată de faţa aia de pe copertă.

Adi, chiar îmi propun şi eu, uite acum public, să îmi iau cu mine în vacanţa asta de iarnă (pe care mi-o petrec împreună cu nişte prieteni moţi în Alba Iulia, Apuseni, Cluj, Budapesta şi Viena-ultimele două doar dacă e timp bun) câteva din cărţile copilăriei.

Cât despre caşă şi napi, văd că numai eu nu cunosc reţeta asta. Eu şi, desigur Maria.:) Poate ne împărtăşeşti şi tu şi Popescu din experienţa voastră tip Ratatouille.:D

Maria, îţi aduci aminte sper că cea care mi-a declanşat amintirile despre cărţile copilăriei ai fost tu. Că altfel, credeam că am citit toată viaţa codul de procedură civilă.:))

Maria Coman spunea...

:) si mie mi se intimpla sa cred ca mmsc e cea mai importanta carte din viata mea, dar imi trece repede. ce nu-nteleg insa e de ce mi-au ramas in cap si carti gen "ce ne povestesc milena si crina" pe care nu cred ca o mai tine minte cineva. da' de fridolin stii?

PhenoBarbieDoll spunea...

morcoveata! doamne, cat mi-a placut cartea aia!

almanahe spunea...

Caşa e un fel de budincă dulce din arpacaş de orz sau din griş, fierte în lapte. De obicei copiii mici se “bat” pe ea. Dar nici eu nu mă dau înapoi. Castronul aburind cu caşă merge de minune cu poveştile.

ilinca dima spunea...

maria, cum sa nu, avea o coperta galbena cu doua fetite desenate parca in acuarela, sic!

ma, da' pe ciopartzila al lui tiberiu utan si'l aminteste cineva? il caut pe la anticariate nu l'am mai gasit.
si o carte portocalie cu coperti tari, cu cinci povesti rusesti cu animale. doi tigri mici, o vulpe, o iapa.. si nu mai stiu ce.
si am uitat cum o chema, si nici nu stiu de ce si unde s'a pierdut.
in rest, ca toti copii, povestiti nemuritoare, istorice, legendele olimpului, jules verne si toate alea :)

ilinca dima spunea...

copiii cu cei trei i din dotare, nu al'fel, da? :)

innuenda spunea...

Maria, nu ştiu de milena şi crina. Nici de fridolin. Prin Galaţi n-au ajuns!:)))

Phenobarbiedoll, daaa şi mie. Şi în cinstea lui îl simpatizam pe un coleg roşcovan de generală, cu nume unguresc.:D

Almanahe, doar atât? Sunt uşor dezamăgită! Speram la ceva nemaiauzit. :))

Ilincuţă, nu pot procepe pasiunea ta pentru acarieni...pardon, a(nti)cariate!:D Nici de ciopârţilă nu mi-a auzit copilăria. Da' cartea cu animăluţe pare interesantă.

Cetateanul Popescu spunea...

Reteta diferita de a lu' almanahe: caşă = fiertura din boabe de hrisca (mai multe detalii pe Wikipedia). Cred ca asta e reteta rusilor.

Napul (cf. tot Wikipedia) este o planta a carei radacina carnoasa este comestibila (ceva intre varza si sfecla). Se poate manca in salata sau se poate gati.

Lamurite, fetelor? ;-)

ilinca dima spunea...

pai, innu, eu le'as cumpara noi, da' nu s'a gandit nimeni sa le reediteze..
aia cu animalele era destul de trista, cam toate au murit la fine de poveste. sau au plecat in padure, ceea ce pentru mine echivala cu moartea ca inseamna ca nu mai poti sa te joci cu ele cand vrei tu, asa

loristiuj spunea...

cărţile mele preferate în copilărie - toate recitite de zeci de ori - fără exagerare:
- Aventurile lui Habarnam;
- Doctorul Aumădoare;
- Trei grăsani;
- Cişmigiu and company;
- Cei trei veseli năpârstoci - Vlad Muşatescu - la asta am râs cu lacrimi şi la a suta recitire.

Marian S. spunea...

Ia uite, eu credeam ca sunt singurul obligat sa citeasca niste carti ``comuniste`` cu Vitea Maleev !!! Avea si ceva farmec aceasta carte dar in general era cam impregnata cu pilde comuniste. O mai am, n-o mai am ? Ia sa caut!
Apoi vad ca il cam uitati pe Mihail Sadoveanu. Si bineinteles ca nu putem trece peste Jules Verne. Ar iesi o lista luuuungaaaa...

innuenda spunea...

Ilinca, păi, să dăm zvon la cărtureşti!

Lori, Cismigiu&comp. mi-a plăcut muult. La restul am zis pas. Adică nu am avut în biblioteca.

Marian, eteee, că tu oi fi fost vreun capitalist!:)) Păi dacă trăiam în comunism, nu realizam noi "comunismele"!

Mie mi-a plăcut, de pildă, mult de tot, Bogăţia unui sărac, de Ion Grecea (în liceu asta). Când am fost acasă am regăsit-o pe noptieră şi i-am dat-o soţiorului meu s-o citească. Mi-a găsit-o...prea roşie pentru gustul lui. Am fost surprinsă. Eu nu mi-o aminteam astfel.

alina spunea...

Păi, Innu, le-am cumpărat (și citit) fetelor mele mai multe cărți decât jucării! Anna deocamdată le ronțăie, deci bănuiesc că-i sunt dragi, în felul ei, iar pe Maria sigur am inoculat-o cu microbul cărților :)).

Și dacă a venit vorba de cărți (mai) rare din copilărie, una care m-a impresionat profund, să fi avut eu atunci vreo 9-10 ani, am gasit-o în podul casei bunicilor, rămasă de pe la frații mamei bănuiesc, nu mai avea coperți, deci nu știu nici titlul nici autorul, dar era povestea unei semințe de copac, spusă de ea însăși, cum s-a chinuit sărăcuța să spargă coaja tare, apoi să treacă prin zăpada rece etc etc ... Oau, am fost fascinată! :))

Apoi, din cele extrem de dragi, La Medeleni, vroiam să fiu brunetă și cu cârlionți, că zăpăcită eram, ca Olguța ... :)).
În pre-adolescență iubeam SF-urile, mi-l aduc aminte de atunci pe Cărtărescu :), și romanele de capă și spadă. Devoram Dumas și Zevaco și vroiam să fiu băiat, să apăr domnițele în primejdie! :)))
Ce vremuri ...

alina spunea...

Am uitat să spun că eram înscrisă la toate bibliotecile din oraș, spre disperarea mamei, care îmi spunea să mă mai și joc, nu doar să stau cu nasul în cărți!

Maria Coman spunea...

marian- eu nu-mi aduc aminte de comunisme. in schimb sadoveanu nu mi-a placut niciodata
ilinca- parca o stiu pe aia cu animalutzele, dar eu mi-aduc aminte de o varianta fericita. un ied caruia ii ieseau cornitele si il ingrijeau, din astea...
cetateanul popescu- un fel de orez cu lapte de-al nostru?

Cetateanul Popescu spunea...

Maria, dupa cate stiu eu, reteta dulce (hrisca, lapte miere) e mai degraba ucraineana. Rusii o concep mai aproape de notiunea noastra de mamaliga sau terci (e facuta din crupe - boabe decorticate si uneori prelucrate - si nu din faina).

Marian S. spunea...

@ Maria Coman; @ INNU; @ All:
Cind o sa-mi reactivez blogul (lucru care tine de mai multi factori) promit ca o sa public pentru amuzament cite o lectie de viata din ``Vitea Maleev``. Fiecare sa traga concluziile despre aceasta carte. Nu spun deloc ca m-a dezgustat profund fiind o carte venita de la sovietici ci dimpotriva: era genul de carte facuta la limita granitei dintre propaganda (pentru a fi aprobata) si spunerea adevarului crud. Uite ca au avut si ei disidentii lor !

motanes spunea...

Îmi aduc aminte că eram prin clasa a III-a. Şi am citit Manualul tehnic al Tractorului U650. Am fost un cititor disciplinat, din fragedă pruncie. Asta m-a ajutat să citesc şi ce "trebuie" nu numai ce-mi place.

Bine... că manualul tehnic l-am citit de plăcere. Bineînţeles că ar cam trebui să-l recitesc, unele informaţii s-au cam estompat în timp... Problema e că, acum, când aş putea şi înţelege ce citesc, nu prea se mai găsesc U650.

Asta e... :)

Maria Coman spunea...

marian- eu as vrea sa nu imi strici imaginea de atunci
cetateanul popescu- crupe da, si de asta mi-aduc aminte :)

innuenda spunea...

Alina, La Medeleni...daaa, cui nu i-a plăcut cartea asta?! Fetele oricum cred că au devorat-o toate. Ca şi pe Torente, mai târziu.:D

Cât despre SF-uri, nu am avut apentenţă pentru nimic SF. Exceptându-l desigur pe Jules Verne. Nici carte, nici film. Nu-ş' de ce. Şi nici Dumas nu m-a prins. Nici Winnetou.

Mariane, Sadoveanu nici mie nu mi-a plăcut. Mă plictisea. Dar amintirea lu' Vitea să ne-o laşi în pace mie şi Mariei, auzi!!?:P

Motanes, iată că disciplina ta a dat roade. Azi poţi să demontezi orice mecanism, fie el şi intelectual! Dacă ai exerciţiu de mic?!:D

Maria Coman spunea...

epoca torente deja e alta. da' cronica de familie? si acum am unele personaje in fata ochilor.

innuenda spunea...

Maria, trecem la lecturi mai grele văd. :)Da, mi-a plăcut şi mie mult Cronica de Familie, pe care am citit-o acum vreo cincisprezece ani. Ţin minte că primul volum mi-a plăcut mai mult decât celelalte, dar nu-mi aduc aminte exact din ce motive. Ar trebui să recitesc romanul.
Din păcate, tocmai primul volum mi-a fost "mâncat" de câinele unui prieten, căruia îi recomandasem încântată cartea şi i-am împrumutat primul volum. Când l-am întrebat de ce nu mi-l mai restituie sau cere pe al doilea, mi-a răspuns că : "Nu ştie unde este. Ultima oară când l-am văzut îl citea câinele!":))
De atunci nu mai împrumut cărţi!

Maria Coman spunea...

hm si eu am ramas fara un volum, nu mai stiu care, prin nenumaratele mutari prin bucuresti. tre sa verific la fratele meu care, poate completam trilogia

Olivia spunea...

Inca ma visez Neghinita... :)Sa aud eu gandurile tuturor.

In Habarnam tineam surprizele pretioase din guma Turbo. De-atunci mi se trag amenzile de circulatie...

Si-am mai primit si "Alunel invata medicina", acelasi format cu Morcoveata. Cred c-am fost manipulata....

innuenda spunea...

Hahaha, manipulată, dar într-un sens bun, doamna doctor!:)