joi, 13 noiembrie 2008

Big girls don’t cry

Există un moment în existenţa fiecărei femei, când timpul îşi ascute gheara de viaţa acesteia. Când nu o mai curtează ca altădată, ci-i desenează pe faţă riduri, cu acelaşi creion cu care pe vremuri îi trasa contur la buze, ca să i le desăvârşească. Când timpul îi pune frumuseţii feminine coarne. Din acea zi va începe să conteze fiecare minut. Fiecare alegere. Fiecare ocazie ratată.

Paradoxal, statuturile pentru care te-ai luptat atâta vor fi tocmai cele care te vor îndepărta de ipostaza ta cea mai dragă. Aceea de femeie.

Întâi va veni vremea ca Soţia să înlocuiască Femeia. Se va întâmpla în societate. Când oamenii vor începe să îţi caute cu privirea inelarul mâinii stângi, pentru a şti cum să se raporteze la tine. Statutul ăsta, la care ceilalţi vor trage cu ochiul, va lăsa să cadă la picioarele tale de femeie primul rând de gratii. Vor fi, desigur, şi câte unii care să considere soţia o femeie cu certificat de garanţie pe viaţă. Dar nu dăm exemple din excepţii.

Apoi va veni timpul ca Mama să înlocuiască Femeia. Se va întâmpla în familie. Când dintr-o dată, atributele feminităţii vor părea să nu fi servit la altceva decât la aducerea pruncilor pe lume. Ştiu cupluri în care soţul nu a mai putut face dragoste niciodată cu soţia pentru că, i-a mărturisit, nu o mai putea vedea ca femeie, ci doar ca mamă a copiilor lui. Femeia lui devenise matcă.
Atunci cade al doilea rând de gratii.

Schimbarea nu e bruscă. Ci mai degrabă insidioasă ca un venin. Te trezeşti într-o bună zi, în troleu, în drum spre serviciu, întrebându-te când ai devenit mai neatrăgătoare decât femeia de alături. Aceea care nici nu ţi-ar fi păşit în umbră, pe vremuri, de frică să n-o eclipsezi. Va fi de ajuns, atunci, o privire indiferentă a unui bărbat oarecare ca să te pună pe gânduri. Să te facă să fii “cealaltă femeie”, “una”, “încă o”.

Te vei simţi cam cum se simte o femeie invitată la dans de un bărbat care a fost refuzat de cea de lângă ea. Şi nu vei vrea să dansezi nici în ruptul capului cu mitocanul care a îndrăznit să-ţi dea argintul ŢIE, care ai trăit toată viaţa pe treapta cea mai de sus a podiumului. Şi-l vei urî, pentru că te va face să-ţi aminteşti exact scena asta, văzută într-un film american, când el o invită şi ea spune aşa cum ai fi spus şi tu “no, thank you”, iar el îi replică acid “don’t thank me, thank God that somebody asked”.

Vei fi nedumerită atunci, neînţelegând când ţi-ai scos pe rând ochii, dinţii, părul, buzele, sânii, pielea, trupul întreg, ba şi-o parte din suflet, ca pe nişte bijuterii de preţ şi ţi le-ai pus pentru totdeauna într-un seif al cărui cifru l-ai uitat.

Îţi vei aminti, frumoaso, că odinioară, când te simţeai frustrată, secretai un fel de otravă care îi hipnotiza pe cei din jur. Ori poate că erau doar anticorpii tăi pentru neîncredere personală şi mătuire. Dar orice ar fi fost, de fiecare dată când nu-ţi stătea bine părul, cineva se îndrăgostea de tine.
Te vei întreba ce s-a schimbat de lucrurile nu mai funcţionează la fel şi acum. Însă va fi o întrebare la care nu-ţi vei răspunde prea curând cu: „Am îmbătrânit!”. Pentru că ştii că atunci ar cădea şi al treilea rând de gratii.

Şi pentru că femeile frumoase nu îmbătrânesc niciodată. Mai bine mor decât să recunoască asta!

27 de comentarii:

alina spunea...

Mă uit în urmă la cine am fost ... și poate că eram mai tânără și (păream) mai frumoasă decât sunt acum, dar nu pot să-mi rețin un zâmbet atoate-știutor: am crescut în sus, ca om, ca femeie, ca soție, ca mamă. Și sunt, ca atare, mai frumoasă și mai bună decât eram.
Nu-mi lipsesc curtezanii acelor vremuri, mai degrabă anumite comforturi pe care acum nu mi le mai permit - somn mai mult, iresponsabilitate, frivolitate ... Dar, am avut cu ce să le înlocuiesc! :)

motanes spunea...

"Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.

Nasterea isi are vremea ei, si moartea isi are vremea ei; saditul isi are vremea lui, si smulgerea celor sadite isi are vremea ei.

Uciderea isi are vremea ei, si tamaduirea isi are vremea ei; daramarea isi are vremea ei, si zidirea isi are vremea ei;

plansul isi are vremea lui, si rasul isi are vremea lui; bocitul isi are vremea lui, si jucatul isi are vremea lui;

aruncarea cu pietre isi are vremea ei, si strangerea pietrelor isi are vremea ei; imbratisarea isi are vremea ei, si departarea de imbratisari isi are vremea ei;

cautarea isi are vremea ei, si pierderea isi are vremea ei; pastrarea isi are vremea ei, si lepadarea isi are vremea ei;

ruptul isi are vremea lui, si cusutul isi are vremea lui; tacerea isi are vremea ei, si vorbirea isi are vremea ei;

iubitul isi are vremea lui, si uratul isi are vremea lui; razboiul isi are vremea lui, si pacea isi are vremea ei.

Ce folos are cel ce munceste din truda lui?

Am vazut la ce indeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.

Am ajuns sa cunosc ca nu este alta fericire pentru ei decat sa se bucure si sa traiasca bine in viata lor;

dar si faptul ca un om mananca si bea si duce un trai bun in mijlocul intregii lui munci, este un dar de la Dumnezeu. "

meshuga spunea...

o femeie nu imbatraneste niciodata, imbatranim doar noi,barbatii de langa ele, imbatranesc ochii nostri si le vedem altfel ,dar ele raman frumoase o viata intreaga.

ca sa sustin cele spuse aduc in discutie o doamna respectabila din orasul adolescentei mele
o femeie care la 80 de ani nu a incetat sa fie femeie, sa fie cocheta,........
gratiile se pierd doar daca femeia vrea sa si le piarda

xxl spunea...

:(. Nu numai ca "toate isi au vremea lor" cum aminteste m, dar trebuie facut in asa fel incat ceva sa fie inlocuit de altceva mai bun si mai frumos.

PhenoBarbieDoll spunea...

bag girls make others cry. eu exersez zilnic.

Generalul spunea...

Inspirat exemplu, Motanes.

Innu,

din aceste motive si multe altele, am preferat intotdeauna sa ma bucur, decent si senin, de bucuriile vietii. Sa nu amanan bucurii ce pot fi cumparate cu bani (unele pot fi cumparate numai cu bani), nu m-am sfiit sa ma bucur acum si aici, de un lucru pe care mi l-am dorit.

Interventia mea este aproape offtopic. M-am uitat la tv, un nene negocia la Flanco un aspirator. La costum, imbracat la patru ace. Si zau ca ma apuca sila cand vad oameni instariti rontaindu-si de sub unghie.

Ce vreau sa spun? Cam ce ce spune si exemplul biblic postat de Motanes. Ca toate au timpul lor si, intr-un fel sau altul, ni se ofera. Sa intindem asadar mana, sa ne bucuram sincer de frumusetile simple ale vietii, sa nu mai amanam, sa nu mai uitam.

Ma opresc aici. :)

innuenda spunea...

Alina, ne stricăm pe dinafară, ne îmbunătăţim pe dinăuntru. Cât de ironică e treaba asta?:)

Motanes, nu că nu mă plâng. Doar mănânc şi plâng, mănânc!:)

Meshuga, te referi, desigur, la mama ta! :) Pentru că, atunci când vine vorba de restul lumii feminine, exigenţele sunt mai mari.:D

xxl, lucrez din greu la treaba asta. Parol!:D

Phenobarbiedoll, asta arata de ce eşti o păpuşă dintr-o substanţă interzisă la liber!:))

Generale, definitiv eşti de-al meu. Urăsc zgârciţii. Mi se par nişte..."sărăcii de oameni"!:)
Şi ai o idee bună când spui să nu ne amânăm bucuriile pe care ni le permitem.

elite spunea...

Fiecare varsta isi are frumusetea ei. Poate un rid se iveste in coada ochiului dar imi privesc baiatul si ridul dispare...Din punctul meu de vedere frumusetea vine dintr-un coltisor al inimii.Cine are ochi s-o vada cine nu..asta e

Marian S. spunea...

Mi-a placut faza aia cu ``barbatul care se uita la inelar``. Da, mai fac si eu din astea. Si din acest punct de vedere femeile se impart cam in urmatoarele categorii:
1. Cele care nu vad sau se fac ca nu vad.
2. Cele care isi arata cu mindrie verigheta (care este). Acestea sunt femei fericite.
3. Cele care isi ascund mina desi pe ea nu exista nimic. Ceva de genul: nu am dar mi-e frica.
4. Cele care isi ascund mina cu verigheta - dupa mine sunt cele mai triste, parca ar vrea sa spuna: scuza-ma dar ai venit cam tirziu.
5. Cele care isi arata cu ostentatie mina pe care NU se gaseste o verigheta. Continuarea in numarul viitor.
In rest ascult muzica. Din aia de care imi place.

Marian S. spunea...

A, era sa uit. Nu cred in afirmatia ``big girls don`t cry`` atita vreme cit ``si baietii pling citeodata, nu-i asa ? ``

innuenda spunea...

Elite, aşa e! De asta îmi şi place blogosfera. Pentru că aici oamenii sunt priviţi dinăuntru spre în afară şi nu invers, aşa cum se întâmplă de obicei.

Marian, eu nu cred în categoriile alea de care spui tu. Poate doar cea cu femeia mândră de verighetă (imediat după nuntă, cât încă nu s-a obişnuit), care pare că ar arăta-o tuturor, să existe. În rest, sunt false categorii, după mine.

Cât despre titlu, :))))))))))) mi-a plăcut poanta! Ai fost inspirat aici!

deyu spunea...

Inca nu pot sa imi dau seama cum voi vedea eu asta. Cum voi fi eu pe dinauntru si pe exterior. Probabil ca doar un copil ma va linisti in fuga mea dupa libertate.

innuenda spunea...

După cum spun Alina şi Elite, pare să fie un schimb rezonabil!:))
Eu una abia aştept să-ţi spun din proprie experienţă! Deocamdată îi creditez pe alţii care se pricep.

salmi spunea...

Asa e, cum spune titlul...cand cresti in ochii tai-devenind femeie, mama si apoi chiar...bunica-nu plangi uitandu-te in urma la tineretea pierduta. Frumusetea? E trecatoare...dar sufletul ramane.
Hmmm, asta in cazul in care nu te uiti inapoi cu manie si la riduri cu melancolie si devii o baba acra ;).

Iti doresc sa nu plangi cand vei fi "mare"!

alina spunea...

Să mai zic ceva: este cel mai avantajos schimb pe care l-am făcut vreodată, fetele mele contra câteva riduri, câteva kg în plus ... și alte câteva (nu mai spun acuma, prea multe!).
Cât eram tinerică-tinerică și alții (poate) mă vedeau frumoasă, eu mă dădeam cu capul de pereți că NU sunt suficient de hood-looking, sau la standardele fașioniste ale momentului.
Acum (poate) alții nu mă văd așa atrăgătoare, în sensul de femeie-după-care-să-alerge-bărbatul-căutător-de-nuri-disponibili, dar pentru că sunt cu mult mai fericită și mă interesează muuult mai puțin cum arăt, cred eu, sunt de fapt mult mai frumoasă. Câteva persoane pe care le suspectez de sinceritate, și care mă cunosc bine și demult, mi-au confirmat că-mi stă mai bine cu fericirea de mămică și soție decât cu aura de domnișorică sexy dar cam tristă ... :))

alina spunea...

good-looking, na, mâna printre taste ... de altă noapte nedormită, mă-nțelegeți ... :))

innuenda spunea...

Salmi, bine-ai venit, suedezo!:)) Am tras cu ochiul, pe blogul tău, la fotografiile pe care le faci. Sunt minunate. Ştii că acum vreau să mă mut în Suedia da?:))
Ah şi mi-ai amintit că am pe noptieră o carte rămasă neterminată: Mă numesc Salma. :)
Cât despre împăcarea cu trecerea ireversibilă a anilor, orice numai nu o babă acră!!:)) Mai bine o bunicuţă dulce.

Alina, simt că aşa este. Mă uit cu admiraţie la categoria femeilor-mamă şi citesc în ochii lor focuri pe comori.:)

alina spunea...

Ceea ce îți dorim și ție, cât mai curând!!! :)))

Maria Coman spunea...

intr-un fel-ciudat- eu ma simt mai bine la 30 decat la 20. sper sa fie valabil si la 40. si dupa. altfel, nu-mi vine sa cred ca vorbesc despre 40 ca despre o realitate, nu ca despre o utopie

innuenda spunea...

Alina, să te audă cine împarte copii! Adică barza, desigur!:)))

Mary-cea-cu-vino-ncoa', păi cu ochii ăia, cred că o să simţi bine şi la 80 de ani.

Maria Coman spunea...

innu- hahahahaha...cand eram mica erau o mare problema. stii, se uitau oamenii a mine si se minunau "vaaai, ce ochi are" imi imaginam ca sunt un fel de monstru. in fine, revenind: nu e doar de la ei. sunt mai ok eu cu mine decat eram acum 10 ani. mult mai ok

pantacruel spunea...

innu, cu postarea asta chiar m-ai omorat. esti cartareasca blogurilor ;) si de data asta vb serios :)

innuenda spunea...

Maria, eu o întrebam mereu pe mama când eram mică, de ce nu am ochii albaştri sau verzi, ca alţi copii? Iar mama văzându-mă că sufăr de comparaţii din astea imposibile, încerca să mă liniştească spunându-mi că ştie ea că ochii căprui sunt mai buni şi mi i-a cerut expres la naştere.
Adică mai buni cum? întrebam eu. Iar mama, negăsind răspuns, mi-a zis într-o zi: Uite, copiii cu ochii albaştri nu pot să facă fotografii. Lumina de la aparatul de fotografiat îi orbeşte şi-i face să plângă. Tu, dacă ai ochii căprui poţi! Ei, chestia asta m-a liniştit o vreme, până m-am prins că, de fapt, copiii cu ochii coloraţi erau bine mersi după fiecare şedinţă foto, de pe la serbări.:)

Pantacruel,ştii că în momentul ăsta îmi culeg o scamă imaginară de pe rever şi răsucesc fâstâcită un nasture, da? Uite aşa ne faceţi din vorbe! :)
(către mine:Zoe, fii bărbată!):D

pantacruel spunea...

:)))

a cherry spunea...

Scrii tare frumos innuendoo, cu doi n. Placut si cald. Si moale. De parca cineva imi spune la ureche lucruri care ma fac sa ma opresc dupa fiecare punct. Sa le rumeg si sa le miros. Sa dau din cap a intelepciune.
Te citesc cu drag.

innuenda spunea...

Mulţumesc, cireşico, e reciprocă treaba. Şi la mine e tot timpul sezonul cireşelor coapte la minte. Ca voi.:)

(Chiar dacă unele cireşe, nu dăm nume, au cam tras chiulul de la scris!:))

codro spunea...

:-) :-( :-)