marți, 11 noiembrie 2008

Cămeşoaiele

Le aveam de mult. Cine ştie de când şi de unde. Şifonierul de acasă le păstrase ani de-a rândul, împumutându-le din mirosul lui de levănţică, acela care-mi va aminti de mama cât voi fi eu pe pământ.

Imaginaţi-vă nişte arătări de cămăşi, de pe vremea domniţelor cu rufărie fină şi talii sugrumate de corsete. Nişte cămeşoaie de noapte, până-n pământ, albe cu flori mici şi cu bentiţe din satin mov, largi cât să joci cazacioc în ele, cu nişte mâneci lungi şi încăpătoare. Ni le cumpărase mama pe vremea lui Ceauşescu, să ne ţină de cald iarna. Una mie, una surorii mele cu doar un an mai mare.

Întâi ne-am supărat. Eram mari de-acum, deja ne furau sărutări băieţii, semn că nu primeam cu uşurinţă haine care nu erau şi atrăgătoare, ci numai „bune”. Apoi le-am îmbrăcat ca să-i facem hatârul mamei, că doar dăduse bani să ni le ia. Şi într-un final le-am îndrăgit.
Încă îmi stăruie în minte senzaţia aceea de bine care mă îmbia în materialul lor blând şi pufos ca un botic de iepuraş. Aş putea să jur că torceam când îmi luam cămeşoaia pe mine! Ce mai, în serile de iarnă, aproape că a fost şemineul meu, blana de urs din faţa lui şi iubitul meu romantic. 3 în 1-ul meu!

Eeei, dar anii au trecut şi am plecat la Bucureşti, pe la facultăţi. Între timp schimbasem diftina pe mătase şi bumbacul pe dantelă. Descoperisem viciul dessou-urilor sexi şi al hainelor frumoase şi neprietenoase. Ne maturizasem.

Atâta doar că, exact ca-n reclama coafurii care rezistă, cămeşoaiele supravieţuiseră maturizării noastre. Mama avusese grija lor şi le regăseam, de câte ori mă întorceam acasă, intacte, aproape pufoase, frumos împăturite în şifonierul adolescenţei mele, gata să-mi evoce nopţile din vechiul regim, dormite cu şosete flauşate în picioare. I-am vorbit cu duioşie despre cămeşoaie şi prietenului meu de atunci.

Într-o bună zi m-am hotărât. Le-am luat cu mine la Bucureşti, în speranţa de a-mi recupera trăiri pe care le puteam pierde pentru totdeauna.

Şi într-o iarnă friguroasă le-am îmbrăcat. Una eu, una iubitul meu. Şi am chicotit pe sub plăpumi până dimineaţa, jurând să nu mai spunem la nimeni, niciodată, grozăvia.

14 comentarii:

ZuZu spunea...

Hmm, n-ai mai postat asta odata? :)

meshuga spunea...

incerc sa imi imaginez 2 siluete mirosind a levantita, cu forme vagi si curbe line, pasind usor pe parchetul ce scartie.......

xxl spunea...

"Acum ma privesti intr-o poza cu zimti
Atunci aveai nervi, dar si buze fierbinti
Si te-auzeam cum strigai printre soapte
Unde-i camasa mea de noapte
La mine-i camasa ta de noapte" :)).

Marian S. spunea...

Uite o idee zgubilitica: atunci cind reiei teme mai vechi sa postezi si citeva dintre comentariile de atunci. Ar fi interesant.

motanes spunea...

Mulţi dintre cititorii Innuendei nu au citit multe dintre scrierile ei. Cei mai mulţi nu au răbdare să caute în arhivă. Aşa că reluările sunt binevenite.

deyu spunea...

Dupa ce trecem de nebunia vremii , ne reintoarcem la util. Eu una am iubit intotdeauna pijamalele cat mai lejere . POate de asta, nu am avut si nici n-am de gand sa-mi cumpar in viitorul apropiat o pijama sexy :)). Nu ca nu mi-ar placea , dar eu pur si simplu nu pot dormi in asa ceva..Poate ptr alte ocazii.:)
Te gandesti la camesoaie pentru ca ti-e dor de gustul adolescentei, asa cum mi-era mie de cel al copilariei. Eu mi-am gasit revista Donald Duck. E la fel...:)

innuenda spunea...

Zuzu, este dintre textele de pe vechiul blog. Pe care am şi spus că le reîncarc, treptat, în noul blog. Pe toate. Nu este primul. În ultimul timp asta am făcut. Am reîncărcat texte din vechiul blog.

Meshuga, daa...şi imaginează-ţi că una dintre siluete e cea a unui bărbat actual, al zilelor noastre!:D

xxl, :-)

Marian, ideea ta nu poate fi transpusă în practică pentru simplul motiv vă vechiul meu blog nu mai există. L-am şters atunci când am vrut s-o rup cu virtualul şi a fost o manevră ireversibilă. De aceea mi-am luat şi o altă adresă de blog, asemănătoare cu cea veche, dar alta.
Textele mele, fiind munca mea şi proprietatea mea intelectuală, le păstrasem însă, pe toate. Plus că mi se trimiteau automat de câte ori le postam, în adresa de email. Deci nu aş fi avut cum să le pierd. Comentariile, din păcate, sunt iremediabil pierdute.

Motanes, nu sunt din arhiva de pe blogul ăsta. Nu dau reluări de pe acelaşi blog, pentru asta există arhiva. Toate textele pe care le cunoaşte lumea, le ştie pentru că le-a citit dincolo, în vechiul meu blog.

Deyu, să ştii că aşa e. Mi-e dor de vremurile alea în care eram fata lu' mama şi a lu' tata şi nu prea aveam griji, responsabilităţi, nevoi.:)

elite spunea...

Am imbracat, cu voia sau fara voia ta, una din"camesoaie"....M-am trezit in cerceafurile apretate ale mamei..De acolo am plecat in urma cu 20 de ani, lasandu-mi printre faldurile lenjeriei gandurile adolescentine.Pentru un moment m-am simtit din nou acolo..in siguranta....Am dat jos camasa si...singura amintire este imaginea parintilor, in poarta casei, impovarati de greutatea anilor dar, sperand ca va veni un alt Craciun sau un alt Paste cand isi vor vedea fata... In ochii lor apar intr-o aceeasi " camesoaie" de ..39 de ani.Iti multumesc pentru aceasta intoarcere in timp innuenda...

pantacruel spunea...

fetiţa cu cămeşoaie ;)

astept, cuminte langa soba, si celelalte povestiri de pe vechiul blog :)

innuenda spunea...

Elite, şi uite-aşa, cămeşoaia cu fundiţe din satin mov devine brioşa lui Proust.:))

Pantacruel, e o plăcere să te am cuminte lângă sobă. :))

ionutu spunea...

a fost frumos să recitesc povestea cămeşoaielor! ;)

ZuZu spunea...

Aha, pai sa le pui si cele pe care n-am apucat sa le citesc.

Marian S. spunea...

Acum inteleg la ce mai ai (si la ce nu mai ai)acces. Ca sa fie treaba si mai urita hai sa te avertizez din vreme: in ultimul timp constat ca blogurile gazduite pe conturile gratuite de wordpress SI MAI ALES de blogspot se incarca foarte greu. E mare inghesuiala. Initial am crezut ca mai ai blogul vechi integral si mai iei cite ceva din el dar acum am inteles ca a fost voia ta. Din pacate unii au ramas fara blog chiar fara sa vrea; asa a vrut blogspot (google). Pe un cont personal (cum e al meu) mai poti face o salvare de date, la o adica. Faci cum crezi, e doar o idee.

innuenda spunea...

Ionuţu, am înţeles: te-am plictisit de moarte şi pe tine!:))

Zuzulainăn, păi tu le-ai citit pe unele, alţii pe altele, iar alţii deloc. Eu le pun pe toate, şi fiecare îşi ia ce-i trebuie!:)

Marian, dacă văd că nu mai funcţionează mulţumitor, mă mut pe altă platformă. Aşa am plecat şi de pe yahoo 360, primul meu blog fiind acolo. Deocamdată eu sunt mulţumită. Şi eu una intru uşor pe orice blogspot. Nu ştiu de ce-l accesezi tu greu.