duminică, 16 noiembrie 2008

Căpitanul Picard al meu

Se spune că lucrurile esenţiale se află în circumstanţe întâmplătoare. Că, de fapt, marile adevăruri îşi spun povestea chiar sub nasul nostru, întors indiferent către lucuri fără însemnătate.

Urma unui astfel de adevăr aveam să o iau azi dimineaţă, când mi-a trecut întâmplător pe la ureche ceva care avea să-mi dea de gândit tot restul zilei.
Era un dialog dintr-un film american, în care un personaj cinic dădea o definiţie a căsătoriei, aşa cum nu mi-aş fi formulat-o eu niciodată. Sau mă rog…niciodată până acum.
“Te căsătoreşti pentru avantaje”, spunea el. “Ai cu cine dormi, ai cu cine mânca…Poate că te simţi singur. Dar nu eşti.”

Ei bine, iată genul de lucru pe care aş prefera să-l lămuresc înainte de a mă lua vreo codoaşă de realitate prin surprindere.
Şi atunci, dacă ăsta este adevărul, care să fie întrebarea căreia îi răspunde? Ceva îmi spune că nu e la fel de simplu ca la concursurile ştii şi câştigi, ale americanilor, de tipul “Bush” –“Who is the president of the United States of America?” Totuşi, am formulat o întrebare, ca o temă pentru acasă:
De unde ştii când ai încetat să mai fii fericit căsătorit?

Carevasăzică îl cunoşti. E bărbatul visurilor tale, sau măcar un bărbat al realităţii cu care te-ai ales. E fie o alegere emoţională, fie una gândită, asumată raţional. Nici nu mai contează cum s-a ajuns la alegere, atâta timp cât sfârşeşti prin a-l iubi cu tot ce are, cu bune şi cu rele. Îi predai de bunăvoie cheile de la jumătatea ta de împărăţie şi împreună formaţi un legitim plural. Curând el devine “al”, tu devii “meu” şi-l alinţi prin pronumele posesiv “al meu”, de parcă aşa ai fi făcut dintotdeauna.

Şi totuşi, unii spun că, la un moment dat, se produce fractura. Nu vă mai priviţi în ochi atât de des, nu mai staţi la poveşti, ca pe vremuri, nu mai trebuie să vă luaţi inhalator ca să vă recăpătaţi suflul după vreo repriză de sărutat. De fapt, nu vă mai sărutaţi deloc. Buzele voastre doar se ating, în răstimpuri, marcând veniri şi plecări, la fel de impersonale precum o strângere rece de mână.

Vă descoperiţi bucuroşi plăceri separate. El pleacă să joace un fotbal. Tu te duci cu prietenele la cumpărături. El se uită în dormitor la un film istoric, tu răsfoieşti în sufragerie o revistă pentru femei. Tu flirtezi pe internet cu bărbaţi necunoscuţi, el îşi caută un prieten dispus să-i pună la dispoziţie casa, atunci când se va hotărî, în sfârşit, Sanda, colega lui.
Şi într-o bună zi, te trezeşti că te uiţi la el ca la un străin. Cu un ochi critic, gata să identifice vreun defect de netolerat.

În ziua aceea, mă gândesc, măcar în ziua aceea, ar fi bine să te întrebi când ai încetat, de fapt, să îţi mai spui: “Ei şi ce dacă a chelit?! O să fie captain Picard al meu!”.

16 comentarii:

ZuZu spunea...

Deci e pe bune treaba? Chiar se intampla? Eu eram doar la intrebarea "dispare dragostea dupa casatorie?" :(

motanes spunea...

Frate Zuzu, îndrăgosteşte-te, căsătoreşte-te şi mai vezi tu după aia. Nu merge din povestite. Să mor io...

Innuenda, nu mai schimbi melodia?!

Marian S. spunea...

Iete lume la ce se gindesc unii care n-au somn la 12 noaptea...
La mine raspunsul a fost simplu si ferm. Cind ? Cind am ajuns la judecatorie cu cererea de divort.

PS: cine e Sanda ?

innuenda spunea...

:))) Zuzu, nu e pe bune dacă mă întrebi pe mine. Dacă îl întrebi pe altul, s-ar putea să-ţi spună că e pe bune. Căsătoria e ca şi dragostea. Pentru unii funcţionează, pentru alţii nu.

Motanes, eu nu prelucrez ştiri, ca alţii!:P La mine e nasol dacă se duce muza la birou, să câştige bani, că-şi pierde inspiraţia!:))

Marian, Sanda este un personaj. Puteam să-i spun oricum. I-am spus aşa pentru că am avut eu, pe vremuri, de tras în ale amorului, din cauza unei Sande. Cei care mi-au citit pe blogul vechi ciclul GELOZIE ştiu la ce mă refer!:)

lusil spunea...

...uimitor, sa mai intrebi cine este Sanda, cind stii care este soarta casniciilor cit si apetenta ta pentru rezolvarile radicale. ;-D
Eu cred ca, in momentul cind iti pui intrebarile innuendei, gasesti si solutiile ei inteligente. Cita vreme domnia lui "al meu" nu a fost abolita prin hotarire judecatoreasca, exista tot felul de metode de a-l "gasi" pe Capitanul Picard, mai ales ca ai capatat, in timp, capacitatea de a simti /vedea lucrurile altfel decit feea d'antan...

innuenda spunea...

Lusil,îmi pare bine să te cunosc. Urcăm în înţelegerea lumii pe aceleaşi volute (Nina Cassian, Dan Puric şi, iată, căpitanul Picard al nostru). :)

motanes spunea...

Innuenda, să fiu sincer... mai mult produc decât prelucrez. Ce se AUDE e doar vârful aisbergului numit activitatea mea profesională. :P

Altfel, mulţumesc pentru atenţie! Te mai aştept, chiar...

codro spunea...

ca si comentariu o sa redau o discutie auzita la birou, saptamana trecuta la cafeaua de dimineata:

o colega: "tu ai mai vazut oameni casatoriti fericiti?"

a alta colega raspunde:"amandoi? adica si el si ea?"

:-)

concluzia o trage fiecare

mihaiursu spunea...

Şedinţă de terapie de cuplu:
- Doamnă, dumneavoastră ce îi spuneţi soţului în timp ce faceţi amor?
- Da' cine mai are timp să îl sune şi pe el atunci?

innuenda spunea...

:))Codro, bun venit în Innuendonezia!
Morala scurtului dialog este una amară. Şi anume, lumea nu mai crede în instituţii!:D

Mihai. Vezi, asta înseamnă lipsă de comunicare!:D

Ce de lume nouă în ultima vreme! Asta nu poate decât să îmi producă plăcere! O fi şi ăsta vreun soi de exhibiţie, mai ştii...:)

codro spunea...

tnxs :-D

partea proasta e ca se ajungem sa credem mai mult in institutii decat in ceea ce ar trebui sa fie liantul. na.:-)))

innuenda spunea...

Aici m-ai prins, codro! Ai dreptate. Eu cred în instituţia iubirii, a comunicării şi a respectului! Iar certificatul de căsătorie este doar foaia cu antet a acestei instituţii în care cred.:P

codro spunea...

misto spus :-)

meshuga spunea...

te sustin in credinta ta pt institutia iubiri

cei care gresim suntem noi,oamenii, ar trebui sa ne reinventam iubirea
spre exemplu:
daca la 25 de ani te inebuneau sanii ei, avansand in varsta ar trebui ca la 40 sa te inebuneasca picioarele ivite ostentativ de sub o fusta trecuta putin peste genunchi, de ochelari cazuti pe nas in timp ce lucreaza, de parul ciufulit pe care il are dimineata, pentru ca nici noi nu mai suntem feti frumosi, iar sa cautam Sande pe la birou sau prin alte locuri e ipocrizie si lupta noastra cu timpul ,adica inca o dovada ca eu sunt cocos si pot avea una de 25 iar, desi am 40 si sunt demn de mila si putin libidinos.
iar pe la 60 de ani ar trebui sa o iubesti pentru cum isi iubeste nepotii,pentru cum va sta tinandu-va de mana la amiaza in parc mangaiati de soare.

innuenda spunea...

Reinventarea iubirii ţine în mare măsură de o componentă sufletească. Dacă ai ancore sufleteşti în celălalt, nu te poate face un biet trup să pluteşti în derivă.:)

Liz spunea...

Trist. Fraza de la care a pornit articolul mi se pare total neadevarata! La fel cum restul articolului groaznic de adevarat. Si nu te-as fi crezut mai demult... si te cred acum...