luni, 10 noiembrie 2008

Despre bloguri pur şi simplu

Nu am cine-ştie-ce vechime în domeniu, dar atâta câtă am mi-a ajuns pentru a face o încercare de clasificare a tipologiilor umane care-şi fac un fel de casă-n blog. Iată cum se vede blogosfera de la fereastra mea:

- Blogul-debuşeu pentru cei care se exprimă mai bine în scris decât oral. La toate examenele vieţii sunt unii care preferă scrisul şi alţii care preferă oralul.

- Blogul-bufon - în sens shakespearian; adică marca acestui tip de blog nu este umorul- ceea ca te face să râzi- ci adevărul ; Un astfel de blog îşi fac “bufonii” zilelor noastre, grăitorii, cei care spun lucrurilor pe nume, însă o fac acolo şi numai acolo: pe blog.

- Blogul-ficţiune: Este un blog-concept, de scriitor; am văzut unul-doua astfel de bloguri. Sunt rare şi, de regulă, preţioase. Aproape ediţii on line, cu autograf cu tot.

- Blogul-societate; pentru hipoacuzicii unei realităţi din care, se pare, niciun prieten nu i-a strigat vreodată la joacă; pentru hiposocialii cărora le creează, în sfârşit, un mediu în care se pot exprima, în care pot interacţiona cu ceilalţi şi realiza că, iată, contează pentru o societate mai numeroasă decât familia. Blogul devine aici remediu. Instaurează normalitatea, atâta că într-o lume virtuală.

- Blogul-scenă: pentru cei care se simt/cred vedete. Aceştia intră pe blog, aruncă mulţimii ceva şi se retrag în timp ce mulţimea aclamă, ovaţionează şi nădăjduieşte. Nu se consideră datori să răspundă celor care comentează. Parţial pentru că web 2.0 e pentru ei o noţiune golită de sens. Nu se gândesc la interacţiune. Ei vor doar veneraţie şi veneraţia e unilaterală, nu-i aşa? Pentru acest tip de blogger comentatorii nu contează ca individualitate, ci ca masă. De regulă (dar nu obligatoriu), veţi găsi pe blogurile acestora sondaje menite să te ducă într-o statistică de tipul: vârstă, sex, zonă geografică de provenienţă, studii, număr de bloguri citite zilnic etc. ; Blogul-scenă are varianta blogul-tribună:pentru politicieni; aceştia este clar ce vor. Nu insist!

- Blogul-parodie: grafică, fotografică sau scriitoricească. Se face mişto de societatea în care trăim, cu politicieni, cu vedete şi persoaje notorii în general.

- Blogul celor care cred că au ceva de spus e cel mai rău dintre toate; găseşti acolo truisme şi “filosofenii” cum ar spune un blogger simpatic botezat de-un gropar. Găseşti pretenţia incultului şi fudulia prostului.

- Blogul-messenger-chat-telefon: mi se pare cumva absurd. Adică e o socializare pe ciornă, o relaţie de prietenie scrisă, o struţocămilă. Atâta timp cât, în spatele foii ăsteia copiative a virtualului, se ascunde realitatea originală, totul e ok; altfel…dacă se trăieşte doar pe blog, în sensul că bloggerul preferă să scrie ce ar face decât să se întâlnească frumos cu prietenii şi chiar să facă, e copilăresc şi fără sens.

- Blogul-oldies, but goldies : mi-a fost adus în atenţie, salvator, de windwhisperer. E blogul anticarilor blogosferei, care iubesc detaliul, delicateţea şi valorile autentice. Ei descoperă, suflă praful şi redau strălucirea. Bucuria şi-o trag din lucrurile care îi înconjoară, nu de la ceilalţi. Cei care au astfel de bloguri sunt puţini şi, de regulă, nedreptăţiţi ca demodaţi. Sunt clasicii planetei acesteia de tatuaţi care a devenit blogosfera.

-Blogul- (wannabe) VJ: este blogul celor care respira prin tub...you tube. (definiţie adăugată de raulnecesar)

16 comentarii:

Cetateanul Popescu spunea...

Ti-a plecat porumbelul dintre maini / taste, acu' tre' sa-l ajuti sa si zboare: care cum e dintre "ai tai", nu? Adica, un soi de "asl pls", ca nu se poate altfel!

innuenda spunea...

Dacă înţeleg eu bine, vrei să vă bag pe fiecare într-o categorie, nu?:))
Ei bine nu o s-o fac! Eu m-am referit la blogosferă în integralitatea ei. Dar, dacă identificaţi şi alte definiţii, alte categorii, puteţi să îndrăzniţi!:)

motanes spunea...

Am avut un deja-vu :D

Cetateanul Popescu spunea...

Pai, poate ar mai fi blogul-oglinda, menit doar sa sublinieze cine e "cel mai frumos din tara"; blogul-unealta, instrument de facut bani, punct; blogul-reclama, fara nimic altceva decat "noi si produsele noastre". Si, poate, blogul-strigăt, un soi de "salvati-ma de la sinucidere". Asta e, poate, cel mai trist tip de blog. Daca oi avea putere, ti-oi povesti despre o pustoaica din Portugalia pe care am scos-o dintr-un astfel de blog catre lumina. Poate.

innuenda spunea...

Motanes, ce să fac, ştii doar...:D

Blogul-unealtă e cam ineficient pentru moment. Asta dacă nu cumva posesorul blogului vrea să-şi scoată doar banii de ţigări!:))

ZuZu spunea...

Interesanta clasificare desi nu prea stiu in ce categorie ma incadrez eu :)

Pisicot spunea...

Deci al meu ar fi debuşeu, nu? Sau...
(ai mai scris despre asta parcă la începutul anului).
Offtopic - Innu, fii pe fază, vor veni câteva fotografii pe gustul tău :)

Marian S. spunea...

Mda... ar fi mai multe. Pentru azi nu vreau sa zic decit despre blogul - ziaristului - care - nu - are - voie - sa - le - zica - la -ziar - pe - toate. Ziar, TV, etc.
Iar cetateanul popescu mi-a luat-o inainte cu definitia blogului-unealta. Ma mai intreaba si pe mine lumea de ce m-am apucat si apoi m-am lasat. Pai, foarte sincer: auzisem si eu ca se fac bani din asta. Pe de o parte am vazut ca e greu iar pe de alta parte am intrezarit alta metoda, pe-aproape. Deocamdata bag ``literatura`` la sertar. Va anunt cind iese la interval.

hadean spunea...

si mai e si blogul fereastra. il deschizi ca sa mai improspatezi aerul, ca sa nu intre doctorul pe usa sau ca sa vezi cine mai trece pe strada:-)

innuenda spunea...

Pisicot, al tău e unic, nu intră în nicio categorie, ca al oricăruia dintre comentatorii mei. Am crezut că am stabilit asta deja!:))

Marian, pune mâna şi munceşte, lasă prostiile!:))

Da, Adi, sau ca să-ţi intre pe geam ăia de nu-i poţi primi ca oamenii, pe uşă!:))

pantacruel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
pantacruel spunea...

excelent innunenda!
ti-a iesit o radiografie exacta a blogosferei. am impresia ca toti blogerii de aici au fost cuprinsi de o grimasa amara dand cu ochii de insemnarea ta. si acum isi doresc cu totii sa afle in ce categorie ar putea intra. chiar daca sunt(em) constienti ca toate intrarile duc catre aceeasi grota (oglinda) meschina, culpabila si hidoasa :)

ilinca dima spunea...

mie'mi place cu blog, ca mi'a adus prieteni si in real life. in rest, cred ca e amuzanta interactiunea asta, si funny comentariile. pe strada nu prea poti sa te duci sa spui ce'ti trece prin minte si sa astepti sa te comenteze unii si altii. nush daca e cu adevarat interzis da' probabil ca te salta pentru mititica :))

innuenda spunea...

Pantacruel, radiografia asta a blogosferei nu e una cu pretenţia de a fi exactă sau atotcuprinzătoare ori ştiinţifică.

E un fel de "şi pentru că toate astea trebuia să poarte un nume...":)

Probabil că mai sunt multe categorii, de aceea am şi spus că e operă deschisă!:)

Cât despre cine unde intră, asta nu o s-o spun eu niciodată. Pentru că, poate, unii şi-ar dori o altă categorie decât cea în care-i văd eu. Ori, cine ştie, îmi scapă mie esenţialul alegerii lor. Fiecare este demiurg în lumea lui virtuală. Şi apoi, cine aş fi eu să-i pun într-o categorie, punându-le la îndoială opţiunea?!

Eu însămi nu mă simt prea bine şi sunt puţin din toate categoriile menţionate. Dacă-s perfect sinceră.:)

innuenda spunea...

Ilinca, o să postez imediat părerea mea veche despre ce e blogul. Că tot nu mai am timp de scris nou şi tot o comit cu flori-fete-filme-sau-băieţi :D

Marian S. spunea...

Daaaa, eu intru la categoria ``pune mâna şi munceşte`` ! Aici suntem perfect de acord.