sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Inscripţie pe-o uşă veche

Mi-era tare dragă profa de română. Avea unghii perfecte, lăcuite cu bej, părul tuns scurt, de culoarea grâului copt şi apucături de adolescentă.
- Dar mai daţi-vă jos cordeluţele astea de pe cap, măi fetelor, că nu sunteţi la pension! Ia, toată lumea părul pe spate! Codiţele jos, diademele în bancă, surâsul pe buze! La ora mea vreau să vă văd frumoase, zâmbitoare şi sigure pe voi, nu triste şi uniformizate.

O chema Mirela. În faţa ei mi-am deschis inima de îndrăgostită pentru întâia oară, primindu-i sfatul nepreţuit, iar ea mi-a răspuns cu aceeaşi monedă, făcându-mă părtaşă la iubirea ei secretă, într-un mod discret, bej auriu, ca soarele de septembrie.

Îmi promit să iau un buchet mare de flori şi să mă opresc la uşa ei, inscripţionată cu versuri de Arghezi, când m-oi duce prin Galaţi. Poate încă mai stă acolo, în cartierul Mazepa, în blocul spre care, acum nişte ani, la sfârşitul liceului, o ceată de fecioare despletite, înveşmântate geamăn şi dalmaţianic în rochii albe cu buline negre, o conduceau cântându-i Gaudeamus. Poate încă dă viaţă apartamentului ei culoarea paiului, de la balconul căruia, în mod tragic, avea să vadă lumea adunată a accident mortal într-o după-amiază când, îngrijorată, se uita după mama ei, dusă fuguţa să ia mere de plăcintă de la piaţa volantă de peste drum.

Asta a fost, din păcate, ultima veste pe care am avut-o de la ea, într-o zi neinspirată, când am vrut să-i fac o vizită surpriză. Ochii ei înotau în lacrimile despărţirii necruţătoare de oamenii pe care-i iubim cel mai mult. Iar eu nu am ştiut cum de se poate întâmpla una ca asta unui om pe a cărui uşă de apartament scrie pe dinafară: “Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă./Necazul tău îl uită-ntreg pe prag./Căci neamul trebuie să-ţi fie drag/Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.”, iar pe dinăuntru: “Când pleci, să te-nsoţească piaza bună,/ Ca un inel sticlind în dreapta ta,/ Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista./ Purcede drept şi biruie-n furtună.”

20 de comentarii:

Rita spunea...

Mirela Boeru ??! Am fost prietena cu baiatul ei, in liceu. Si ne-a fost si noua profa, ca eram colegi de clasa, de literatura univesala :) Cea mai eleganta profa pe care am avut-o vreodata - avea bijuterii cu pietre colorate asortate la fuste si esarfe :) si eu am prins-o cu parul argintiu, cu accente de mov gentiana. Saptamana viitoare, pe 15, e ziua ei...
[ce mica e lumea, zau ! am recunoscut-o, sau asa cred, dupa inscriptia de pe usa]

ELITE spunea...

Eu n-am avut parte de o asemenea profesoara, desi undeva in sufletul meu am tot cautat-o.Dar, acum sunt eu profesoara ....Acum sufletele se deschid in fata mea...In soapta am aflat despre primul sarut ,despre prima imbratisare, despre primele minciuni...Acum, pe frigiderul meu scrie"Copiii se nasc cu aripi, profesorii ii invata sa zboare".E o meserie despre care se vorbeste prea mult in ultima vreme...si degeaba. Copiii nu mai cauta buni profesori de romana, fizica...ei vor oameni pe care sa-i simta aproape.Aceasta apropiere ii va face sa invete si romana si fizica....Problema este ca nimeni nu te invata cum sa te apropii de copil..cu asta te nasti

innuenda spunea...

Rita, daaaa! Chiar ea este protagonista! O femeie minunată, pe care o port în suflet şi acum. Iar copilul ei (parcă Vali, dacă nu mă înşel?) a fost (şi probabil mai este) sensul ei în viaţă. Cred că ar fi o soacră minunată!;)
E ziua ei pe 15 noiembrie? Uite asta nu mai ştiam. Mulţumesc! O avea o adresă de email? Mi-ar plăcea să-i scriu o felicitare.

Elite, în primul rând, bune venit pe blogul meu. Nu ştiu cum este să fii profesor în zilele astea, dar la mine la suflet au rămas profesorii calzi, care ne-au abordat ca pe propriii lor copii, nu cei "scrobiţi" ca manşetele agentului de circulaţie!:).
Şi cred că ai dreptate. Trebuie să ai har pentru a fi un bun profesor.

another cherry spunea...

ce frumoasa scriere bej, ca o dantela.
si da, inscriptia e foarte tare.

innuenda spunea...

cireșico, pe când eram adolescentă, o certam pe mama mereu pentru că se îmbrăca în bejuri și griuri. Mi-ar fi plăcut să poarte culori tari. Abia târziu am înțeles că bejul este o declarație de eleganță și stil!
Deci dacă zici că e bej e de bine!:))

buburuza75 spunea...

Dragi mi-au fost şi mie unii dintre profesori. E drept că nici eu nu-i uit pe cei ce au ştiut să se aplece asupra sufletelor noastre şi să ne facă să trensformăm orele petrecute cu ei, în clipe dragi, nepreţuite.
Pun gândul meu bun, alături de toate gândurile dragi innuendei, pentru un buchet parfumat cu aromă de bej...

innuenda spunea...

Bubu, și acum eu făceam ca publicul din sala soap-urilor americane, când se înduioșează: Aaaaaaaaa...:)

grecoaica spunea...

Inn, mi-ai adus aminte de profa mea de latina. Nu atat de eleganta dar cu un suflet mare. Este bine sa ne aducem aminte de oamenii care ne-au facut oameni. Respect, pentru tine si pentru cine ti-a pus condeiul in mana!

pantacruel spunea...

o insemnare pe cat de inspirata pe atat de frumoasa si induiosatoare. si atat de colorata. de culoarea placintei calde cu mere :)

innuenda spunea...

Grecoaico, acum mi-ai adus tu aminte de profesorul de latină din liceu,un personaj! Ne povestea că, duminica, se duce în piaţă şi vinde flori, pentru că el iubeşte foarte mult florile. Noi râdeam pe înfundate, imaginându-ni-l în veşnicul lui costum gri, ponosit, stând pe un taburet lângă o găleată din plastic verde, vânzând ochiul boului. Asta pentru că era un zbir frustrat. Atăta ca un gibon. Ochii mici negri şi adunaţi laolaltă cu rădăcina nasului, faţa prelungă, împrejurimile gurii proeminente, ca un fel de bot. Ne dădea lucrare de control în fiecare oră din declinări şi ne umplea de note proaste. Şi acum mai ştiu ca pe o poezie de copilărie declinările din latină: (sg.)a,ae,ae,am,a,a/(pl)ae,arum,is,
as,ae,is :))))

Pantacruel, e ciudat că pomeneşti în acest comentariu de plăcinta aia. Pentru că ea, în economia articolului meu, nu are altă aromă decât de mere strivite. Iar tu pari să mi le oferi întregi prin cuvintele tale. Asta nu face decât să mă deruteze. :)

grecoaica spunea...

@ innu, Cura, ut valeas ! :D

innuenda spunea...

Grecoaico, exagerezi, zău!:)))

meshuga spunea...

e placut sa vorbim despre oamenii care ne-au cioplit caracterele

in timpul liceului am avut de sustinut lectie deschisa la dirigintie.
cum nenorocul a facut sa am si profesori mai putin oameni am incercat sa le insinuez ideea ca uneva ei gresec si nu doar noi suntem vinovati de relatia deficitara elev-profesor

si astfel cand mi-a venit randul la cuvant am spus pe nerasuflate pe un ton grav spre mieros

"...oooo, voi profesori acesti sculptori de carctere, din mainile voastre ar iesi doar opere de arta daca a-ti sti sa alegeti dalta perfecta, funtie de duritatea rocii sau a lemnului, acolo unde e deajuns smirgelul nu insista cu dalta, risti sa lasi urme grave ce vor urati creatia..."

innuenda spunea...

Meshuga, genial spus! Un mare adevăr. Aplicabil şi în relaţia părinte-copil.

Rita spunea...

Innu, si mie mi-a placut ca profa foarte tare; in rest, sa zicem doar ca ea m-ar fi placut pe mine mai mult daca n-as fi fost prietena lui Vali :) Si pentru mine era cam la fel :D si imagineaza-ti ca nu eram decat o pustoaica, una cuminte chiar, si cu personalitatea in formare ;;) Vali s-a casatorit acum vreo 2 ani - n-am mai vorbit de mult cu el, dar cred ca e ok. Nu mai stiu nimic de doamna Boeru, deci nu prea am idee de adresa de mail :)

meshuga spunea...

mi-am permis sa dau trainicie versurilor marelui Arghezi si sa le sap in usa de la birou, mereu voi zambi cand le voi citi dimineata
.... iti multumesc innu pentru versuri

innuenda spunea...

Rita, femeia era puternică din câte îmi amintesc eu. Dacă voia ceva, nu se temea să spună. Pe atunci, puştoaică fiind, mă uitam ca la un guru la ea. Acum cred că am găsi punţi superioare de comunicare.:)

Iar Vali era povestea vieţii ei.Tot ce avea mai de preţ. Poate nici nu a avut legătură cu tine, ci cu Vali reticenţa ei în a te accepta cu toată inima.

Meshuga, mă bucur! Să ştii că şi eu îmi propun să fac o treabă de asta. Dar sper că nu ai scrijelit direct pe uşă!:)))

Rita spunea...

Aaa, Innu, sunt convinsa ca nu avea cu mine nimic, la modul absolut :D si ca toata chestiunea, asa cum era, era prin prisma lui Vali - despre care da, ai dreptate, era viata ei.
De altfel, eu mai aveam putin si eram buna de pus la icoana, scuzata fie-mi analogia, asa ca si eram foarte putin pasibila de mari victimizari :)

innuenda spunea...

Rita, deci erai sfânta rita aurita!:)) Bucureştiul ce te-a mai stricat! Apropo de Bucureşti, graţie Mirelei Boeru am ajuns eu aici. Eu făceam meditaţii cu o profesoară universitară din Iaşi, de la facultatea de litere, şi, deci, acolo aveam de gând să dau la facultate. Dar profa de română nici nu a vrut să audă! A fost foarte vehementă şi mi-a spus că toată viaţa culturală a ţării palpită în inima capitalei. Că Iaşi-ul tot ce-mi va da va fi o şcoală bună, dar că voi regreta mai târziu decizia de a nu fi urmat facultatea in Bucureşti. Şi am ascultat-o. :)

Un visator spunea...

Deci, sa va spun drept, dintr-o intamplare am ajuns pe pagina dumneavoastra.Nu cautam decat vreo anume lamurire in legatura cu inscriptia lui Arghezi, si complet neintentionat am ajuns aici.Dar ma bucur, fiindca spre deosebire de dumneavoastra si toti cei de aici, oameni realizati, la locul lor, carora le-au rams doar amintirile...eu...pai eu sunt inca o eleva si mai am multe de intampinat.Dar relatarile acestea m-au pus pe ganduri si am tresarit emotionata la sentimentele noastre comune.
Adevarul e ca am cunoscut si eu niste profesori extraordinari, care mi-au ramas la inima.Profesoara mea de matematica din a 5-a, Stroiu Fanica (ii spun numele fiindca sunt din Galati si poate cineva care mai rasfoieste paginile acestea o va recunoaste si isi va aminti de dumneaei) impreuna cu cea de romana Barbu Anca au fost acei oameni care intra in viata ta, ti-o schimba radical, te formeaza, te slefuiesc ca pe un diamant si apoi iti dau drumul la mana si te lasa sa pasesti singur pe drumul tau, avand siguranta si increderea ca esti pregatit pentru a infrunta greutatile vietii.Da, da...si uite asa au plecat...si inca tresar fiindca de cea de romana m-am despartit chiar acum 3 saptamani, pe neasteptate.A fost straniu fiindca nu cu mult timp inainte imi spuneam...am pierdut-o pe dna Stroiu in primul an, am mai pierdut un profesor in al doilea an, inca o profesoara, pe cea de engleza (care de altfel ma formase inca de mica si ma cunostea cel mai bine, eram, cum spunea dumneaei, fiica pe care si-a dorit-o dintotdeauna) in urmatorul an....dar, dna Barbu nu a plecat, dumneaei va ramane mereu, aici, langa mine...si ne vom desparti asa cum se obisnuieste, cu dorul amintirilor din cei 4 ani petrecuti impreuna, cu urari de bine si fiecare pe drumul sau.N-a fost sa fie...
Dar asta nu e nimic, in comparatie cu ce ma asteapta la sfarsitul acestui an, fiindca in clasa a 6-a o noua profesoara si-a facut prezenta la catedra de matematica a scolii mele.Bineinteles ca nu i-am urat bun venit, din contra, am fost indignata si din orgoliu nici nu vroiam sa o privesc sau sa-i vorbesc.Of, dar totul a luat o intorsatura atat de neprevazuta, fiindca eu, fire sensibila am descoperit in dumneaei un inger cu par de jaratec si ochi albastri precum seninul cerului de vara.Si cu ingerul acesta am hotarat sa impartasesc toate bucuriile, tristetile, dezamagirile si reusitele mele.Suntem ca doua picaturi de apa, identice prin felul unic al fiecarei de a fi.Si nu am sa regret niciodata clipele petrecute alaturi de dumneaei, stiu ca imi va fi nespus de dor si voi plange si voi suferi mult timp de acum incolo, dar cu siguranta nu voi regreta.
Ca intotdeauna m-am lungit la vorba...:)) Ma scuzati, a devenit un obicei pentru mine.Citeam mai devreme poezia lui Arghezi, in cautarea unei indicatii a ce as putea sa fac pentru a evita durerea de la despartire.Si ce sa fac mai apoi, sa merg pe alt drum, unul necunoscut sau sa raman aici, aproape de dumneaei doar de frica de a nu o pierde.Inca nu stiu...dumneaei vrea sa ma duc la acel CNVA vestit, fiindca dupa parerea dumneaei imi poate oferi multe oportunitati...dar eu caut liniste si echilibru, vreau sa raman in continuare anonima, si sa imi dedic si restul anilor de elev dumneaei, direct sau indirect, prin intermediul sotului care preda la liceul Cuza, la care intentionez si sa intru.
Cam asta e...chiar am scris mult.So, this is the end :D