sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Mă scuzaţi, vi se vede sufletul!

Am crezut despre mine că o să port brăţări lucky charms şi şosete trei sferturi galbene şi sandale negre, cu tocuri pătrate şi înalte. Că o să-mi leg părul în codiţe năstruşnice şi o să-mi vopsesc unghiile şi buzele în roşu strălucitor. Sau că o să-mi leg într-o dimineaţă părul cu o basma albă cu buline negre, pe nas având ochelari de soare mari, cu rame albe, a la Audrey Hepburn şi o să pornesc în viteză, într-o maşină decapotabilă spre casa mea de vacanţă, construită pe malul mării. Că o să opresc o vreme, doar ca să alerg desculţă pe şosea, luându-mă la întrecere cu maşinile şi amuzându-mă de şoferii isterizaţi de îndrăzneala mea. Iar, după-amiaza târziu, o să cobor pentru apus pe ţărm. Cu rochie lungă de seară şi sandale cu tocuri cui, păşind pe nisipul gros ca pe un covor roşu.

Dar m-am trezit într-o realitate violent limitată, ca-ntr-unul din visele alea în care nu poţi să strigi. De simţit, simt, însă, cu voce tare.

Poate că vântul a bătut înspre fereastra mea deschisă, luând perdeaua cu el şi lăsând să mi se vadă ce aveam mai intim. Şi-mi trece prin gând să vin până la mine, să sun la uşă sau să-mi bat în geam şi să-mi spun în şoaptă, cu o jenă complice : mă scuzaţi, vi se vede sufletul!

Poate c-abia atunci, lumea se va putea salva în şoaptă de neliniştile mele.

12 comentarii:

M.G. spunea...

Poate că e mai bine dacă unele dintre aspiraţiile noastre rămân neîmplinite, incluzând aici şi basmaua albă cu buline negre, mersul pe nisip cu tocuri cui spre apus sau luatul la întrecere cu maşinile. Rămânând neatinse, adică nevulgarizate, mai rămâi şi tu cu o fărâmă de ideal şi cu un strop de încredere în lucruri aproape miraculoase. Ca şi cum ai crede încă în Moş Crăciun, care vine pe furiş cu daruri, nelăsându-se văzut sau prins...

Iar dacă în piesa pe care ne-o recomanzi în pagină cântă Norah Jones, eu promit că mă transform în Moş Crăciun şi mă las şi văzut, şi prins...

elite spunea...

Eu n-am avut niciodata asemenea aspiratiii..Imi vine sa zambesc cand ma gandesc cat de putin am cerut...Poate formarea mea profesionala a distrus visul sau poate asa a fost sa fie.Trist este ca, uneori pana si putinul pe care l-am cerut vietii parea a fi "prea mult".Desi baticul cu buline nu mi-a acoperit capul, nici hainele scumpe nu mi s-au lipit de trup, (de bijuterii fine nici nu mai vorbesc)totusi, cand am deschis ferestra m-am simtit bine....

pantacruel spunea...

daca nu am mai spus, repet. tu si verbiaj ne complexati cu metafora, verva si talentul vostru.
o sa m-apuc de apicultura intr-o zi ;)

pantacruel spunea...

sper sa nu va bagati nasul si pe acolo. nu de alta, dar albinele n-au timp de poezie :)

innuenda spunea...

M.g, nu-s pregătită de Moş Crăciun! M-ar prinde cu poezia neînvăţată!:))

Elite, nu le-aş numi tocmai aspiraţii. Mai degrabă plăceri lumeşti. Dar sufletul ăsta, de pe altă lume, ne încurcă mereu planurile!:)

Pantacruel, lasă apicultura! Vrei să dezvolţi specii mutante de albine culte?!:))

innuenda spunea...

M.G :)))))))))))) acum mi-am ascultat şi eu Norah Jones! Care se dăduse de 3 ori peste cap şi se făcuse Ducu Bertzi. Dar să ştii că nu sunt eu de vină. Eu mi-am încărcat melodia de la mine de pe contul triluliliu, care era cea pe care o prezentam. Dar s-a defectat ceva sculă pe la băieţii ăia. De unde şi numele. Ăştia sunt trilulilu, îţi zic! Nu degeaba îşi spun aşa. :D

Garfield spunea...

frumoasa imagine...

Pisicot spunea...

Dacă eu nu mi-am făcut planuri din astea năstruşnice, ca tine, pot să fiu acum ce vreau eu? Şi să fiu surprinsă doar de ineditul clipei?

meshuga spunea...

lumea ar fi trista fara nelisnistile tale ,eu as plange daca gandurile tale ar ramane soapte....

e frumos sa ti se vada sufletul ,draga doamna as veni eu sa iti spun daca te-as vedea pe strada.
sufletul la vedere se poarta de veacuri si nu se demodeaza niciodata, cel putin nu in lumea noastra a visatorilor

innuenda spunea...

Garfield:regizor trebuia să mă fac!:D

Mme Pisico', cred că poţi. Putem. În principiu.:)

Meshuga, mulţumesc pentru preţuire.:)

alina spunea...

M.g. a spus bine, mai frumoase rămân acolo în noi nebuniile astea. Pentru că ne păstrează în suflete suficient gramaj de visători hai-hui zgubilitici, cât să facem față la realitatea crudă sau prozaică, după caz.
Îți dai seama, Innu, ce s-ar fi întâmplat dacă toate pornirile astea tineresc-excentric-năvalnice ar fi coborât pe stradă cu tine? S-ar fi banalizat totul și n-ai mai fi avut resurse de răzvrătire copilărească, atunci când ai fi avut mai mare nevoie.
Oamenii care trăiesc așa revoltat-răzvrătiți și excentrici încearcă de fapt să acopere cu culoare o lume interioară lipsită de imaginație, cred eu. Nu pot trăi așa on a daily basis ... ceva e putred undeva.
Așa că mai bine puțin, ascuns (în suflet și minte) și de calitate.

innuenda spunea...

Alina,am exces de nebunie interioară! Trebuia să mai las caii ăştia să zburde! :))