marți, 11 noiembrie 2008

MonoBlog

M-am întrebat încă de când am auzit pentru prima dată noţiunea, ce este acela un blog. Nu, nu mă satisfăceau definiţiile uzuale. Trebuia să găsesc eu însămi centrul acestui univers şi să turbez dansând în jurul lui. Trebuia să scot eu însămi o tablă de b-logaritmi, ca să pot afla genul proxim al blogurilor.

Este blogul un mod de exhibiţie virtuală, sub formă de jurnal on line ? Sau este numai un pretext de nerefuzat de a spune, învăluit, celor din jurul meu, ceea ce am de spus, fără a fi nevoită apoi să dau socoteală? Poate că fiecare nou articol de blog este de fapt un dialog cu cineva pe care îl cunosc, căruia îi fac un reproş, ori îi adresez o mulţumire, sau îi şoptesc un secret, ori poate îi spun că-l iubesc, îl sfătuiesc, îl cert…

Orice ar fi, e o supapă prin care ne scoatem sufletul din pârjolul cotidianului direct la iarbă verde, râuri de munte şi răcoare. E modul nostru de a respira atunci când bucuriile ne ţin de nas şi problemele de gură. E un mod altruist de a te refuza lumii. E un paradox.

Sunt mulţi cei cărora ideea de blog le repugnă. Cărora li se pare de neconceput revelarea propriei personalităţi de bunăvoie şi nesilit de nimeni. Mă întreb însă cum se descurcă aceştia în viaţa de zi cu zi. Pentru că, nu-i aşa, numai arătându-li-te celor din jur aşa cum eşti, poţi construi relaţii durabile.

Poate de aceea eu una nici nu cultiv misterul. Misterele sunt făcute să fie ale marilor oraşe. Ale Londrei. Ale Parisului. Oamenii, însă, nu au nevoie de catacombe umane. La ce bun misterul, când, oricum, într-o bună zi, va trebui să tragem cortina la jumătatea spectacolului de umbre chinezeşti si să privim în ochi adevărul.

Şi apoi, de ce să riscăm, având în vedere că descoperirea acelei realităţi din spatele misterului poate fi frisonantă în sensul invers celui aşteptat de noi. Cum ar fi ca, după ce ai adormit nopţi de-a rândul zâmbind, cu gândul la frumoasa brunetă misterioasă, ori după ce nepătrunsele ei apariţii au fost aplaudate, cu bătăi de aripi, de cohortele de fluturi din stomacul tău, cum ar fi- zic -să descoperi când ai cucerit-o în sfârşit, că obişnuieşte să stea prin casă într-un trening pătat şi să-şi sugă dinţii cu zgomot după masă. Beah şi câh, nu-i aşa ?... No more yummy… !

Aşa că, dragii mei, lăsaţi-vă prejudecăţile la porţile virtuale ale blogului şi să începem spectacolul propriei personalităţi. Să fim fiecare dintre noi one man show pentru toţi ceilalţi şi, de ce nu, să fim în pas cu vremurile în care trăim.

MonoBlogul vă aparţine. Făceţi-l memorabil! E timpul pentru un to be or not to be al acestor vremuri !

9 comentarii:

elite spunea...

Trebuie sa recunosc ca eu sunt novice in ale blogurilor.As vrea sa-ti povestesc in cateva cuvinte cum am ajuns eu pe blogul tau.Sunt convinsa ca randurile ce urmeaza te vor bucura ...
Imagineaza-ti o cancelarie ,(departe de Bucuresti)in care, prof plictisiti mai corecteaza cate ceva, mai impart o idee despre greva...La calculator prietena mea citeste cu maxima concentrare ceva...Povestile tale.Cine este am intrebat? "Innuenda o tipa desteapta" acesta a fost raspunsul.Am intrat apoi cu regularitate pe blogul tau..ti-am citit gandurile care uneori se contopeau cu ale mele si ...am hotarat sa-ti scriu chiar daca nu te cunosc(asa cum am observat la ceilalti) si avem profesii destul de diferite.Singurele cuvinte de legatura ar fi " profesor" , "Titeica", " Logaritm"Nu consider acest blog un jurnal online...mai degraba un joc prin care descoperim ca ne simtim bine cu gandurile altora....

hadean spunea...

interesanta provocare. foarte interesanta...

innuenda spunea...

Elite, îţi mulţumesc pentru cuvintele tale. Mă bucură, într-adevăr.:)
De cunoscut, în viaţa reală, nu mă cunoaşte nimeni de aici, cu excepţia unei prietene care intră destul de rar să comenteze.
Suntem prieteni, dar numai în realitatea virtuală. Deocamdată cel puţin, nu simt nevoia să amestec planurile. Asta şi pentru că oricât de bună ar fi realitatea, virtualul are esenţă de iluzie, iar iluzia e făcută să ne piardă.:)
Puncte comune avem mai multe decât crezi. Prima mea formaţie profesională este de profesor. De română şi franceză. Mama şi aproape toate colegele mele prietene, de la facultatea de litere, lucrează în învăţământ. Deci...sunt o vecinătate prietenoasă pentru tine, elite:)

Adi, de parcă nu ai fi acceptat-o încă dinainte de a o numi eu aici!:-)

another cherry spunea...

innu, si eu am fost dintre cei care nu intelegeau de ce sa avem un blog, pana acum un an. si acum uite. vorbesc despre cele mai ascunse cute din capul meu. si e foarte fun:)

innuenda spunea...

La tine chiar ar fi fost o pierdere gravă dacă ai fi ascultat de primul impuls! :)

xxl spunea...

Da bal mascat se poate? :)

innuenda spunea...

xxl, sigur, de ce nu?!:D
Şi să ne împărţim rolurile: unul să fie frizer şi subchirurg,unul catindat de la percepţie, unul calfă, unul ipistat...:))

Liz spunea...

Si mi-a placut ce-ai scris si cum ai scris... si mi-a placut sa il citesc ca si cum l-as gandi, si-al tau articol ar fi concluzia mea personala cu vorbele tale... persoana ta I a devenit a mea doar citind, placandu-mi si aproband... frumos...

innuenda spunea...

Liz, mulțumesc pentru vorbele tale.
Și bine-ai venit pe la mine.:)