joi, 27 noiembrie 2008

Suspecţii nu poartă rochii cu buline

Probabil îl urmărea pe el, pe Alfredo. Un cântăreţ de operă în plină ascensiune, tânăr, cu păr lung, ondulat şi frunte înaltă, care locuia la parter.

Am observat-o din întâmplare, într-o zi călduroasă de vară.
În faţa uşii am un senzor care face să se aprindă un bec, atunci când e cineva în raza lui de acţiune. Cum nu sunt decât două apartamente pe etaj, iar vecina de vizavi era plecată în străinătate, observând lumina aprinsă, m-am uitat să văd cine îmi abuzează curentul şi mai ales de ce.
Am văzut o tânără.
Mi-am spus că probabil aşteaptă pe cineva de la etajele superioare să coboare şi nu am dat nicio importanţă faptului.

A doua zi, însă, am văzut-o din nou. Se mai întâmplă, mi-am zis, nu-i decât o coincidenţă a ochiului meu, cu lumina din hol şi cu aşteptarea ei banală.
A treia zi am devenit deja suspicioasă când am zărit-o iar şi am început să studiez puţin fenomenul, desigur, din perspectiva îngustă, deschisă de vizor mai ales pensionarilor clevetitori şi fără treabă.

Fata stătea aplecată mult peste balustradă şi căuta cu privirea spre parter. Când se auzea deschizându-se o uşă, sărea ca picată cu ceară, se dădea de 3 ori peste cap şi se prefăcea în locatar care urcă scările. Cum se instaura iar liniştea pe sală, cum cobora şi îşi relua locul în postul de observaţie din faţa uşii mele.
La un moment dat, m-am plictisit să o tot pândesc pe pânditoare şi am lăsat-o în pânda ei, întorcându-mă la ale mele.

A patra zi, iar era acolo. Deja progresase. Acum venise şi cu recuzită. O pereche de ochelari negri, pe care, cum auzea zvon de oameni pe scara blocului, cum şi-i punea şi începea să urce la derută nişte scări, ca omul cu treabă.

Măi să fie! O fi fost fata tânără şi îmbrăcată bine, dar ceva era putred în Danemarca.
Mi-am zis că nu e cusher treaba, că femeia poate face o „ginire” a obiceiurilor vecinilor mei de jos, pentru a da pontul mai departe. M-am gândit că poate era membră a unei grupări infracţionale care pregătea o spargere şi am procedat aşa cum ar face oricare cetăţean îngrijorat. M-am adresat poliţiei cu un telefon. – „Bună ziua, e o femeie care, de patru zile, face un fel de pândă la noi pe scara blocului. Să nu fie în vreo reţea de spărgători de apartamente, zic!”
– „Daţi-ne adresa, mi-au spus amabili, venim imediat şi o legitimăm!”

Au venit după aproape o oră, deşi circa de poliţie e la trei minute cu maşina de blocul meu, cinci cu pejosul.
Din fericire, fata era tot acolo, de zici că-i dădea cineva salariu pentru ce făcea. Auzind murmur de voci pe scară şi ecou intermitent de staţie de poliţist, m-am uitat pe vizor taman la ţanc pentru a surprinde fata cum îşi pune ochelarii şi urcă scările, conform tiparului.

Am deschis uşa, imediat cum le-am zărit poliţiştilor uniformele. Erau doi : unul foarte tânăr şi unul matur. Le-am făcut semn spre scări şoptindu-le că femeia tocmai a urcat şi o s-o prindă dacă se duc după ea.
Poliţistul mai matur a început să urce scările după suspectă, în timp ce tinerelul s-a oprit la un pahar rece cu suc şi o vorbă despre tărăşanie.

La un moment dat, nu după mult timp, bate la uşă maturul. –„Nu e nimeni pe scări, zice transpirat tot şi gâfâind, am urcat tocmai până sus, în podul blocului!”
–„Cum să nu fie dom’le nimeni, zic, dacă am văzut-o eu urcând când v-a auzit?!? Era cu câţiva paşi înaintea dumneavoastră!”
- „Nu, zice, nu era nimeni! Când am urcat eu, era doar o domnişoară îmbrăcată în rochie cu buline, care cobora scările!”

Citind probabil în ochii mei ce era de citit, s-a întors sprinten pe călcâie şi a rupt-o la fugă în jos pe scări, coborând treptele tot câte două odată şi dând-o pe suspectă prin staţie, el ştie cui. După zece minute, şi-a sunat colegul pe mobil, spunându-i să coboare şi transmiţându-mi că nu a mai prins-o pe suspectă. Dar, mai mult ca sigur, s-a speriat când l-a văzut, astfel încât îmi garantează el că nu o să mai revină în zilele următoare. A avut dreptate. Fata nu a mai revenit.

Iar eu am rămas cu morala poveştii: un poliţist care crede că suspecţii nu poartă rochii cu buline este, într-adevăr, ceva de speriat!

14 comentarii:

pantacruel spunea...

ai fler, innuendo, nu gluma.
mi-a placut povestea cu final nea-step-by-step(-tata-ce prosti!)

innuenda spunea...

Îmi place cum te joci cu cuvintele, pantacruele! Pot să mă uit?:-)

pantacruel spunea...

bine. dar doar o data ;)

almanahe spunea...

:))))Titlu de roman???…zic să continuăm povestea…să ne jucăm…ce spui?

innuenda spunea...

Să ne jucăm, dară!:D

Carmen spunea...

hai, ma. ce e asa complicat?!

bulinele pe femei, au efect halucinogen pe barbati.

fac pariu ca sint si studii care pot sa demonstreze asta. :-))

De data asta anonim spunea...

Inainte de 1989 unii erau miliţieni. După aceea s-au dat de trei ori peste cap şi s-au făcut poliţişti. Aşa cred ei; de fapt unii au ajuns miliţişti, alţii poliţieni.

Marian S. spunea...

Pai sa nu ne spui tu ce face acum Alfredo, daca pina la urma l-a gasit tipa, daca s-au impacat, daca si-a recunoscut copilul ?

innuenda spunea...

Carmen, în sfârşit cineva care ştie! Care înţelege de ce în clasa a 8-a, la sfârşit, am hotărât eu că toate fetele din clasă vor purta, în ultima zi de şcoală, rochii cu buline !:)))

De-data-asta-anonim, :))))))))))))), bestială faza cu poliţieni şi miliţişti! Dar dacă vreau să te alint cum îţi spun? Deda sau Ano?

Mariane, păi nu am cum să vă spun. Că e ca-n bancul ăla cu goriloiul: nu scrie, nu telefonează, nu nimic!:D

elite spunea...

Daca aceasta tipa in buline iti scrie ceva de genul"Ah Innuenda de cand astept sa scrii ceva despre mine. Sunt o mare admiratoare a ta, desigur virtuala..."

Azi tot anonim spunea...

Auzi chestie, să nu recunoşti tu stilul... ce dezonoare pe capul meu ! Credeam ca ai al şaselea simţ dar ţi l-a furat masina aia de spalat rufe, of !
Tot anonim rămîn ca nu e bine să vorbeşti poliţienii de rău (aşa se spune).

innuenda spunea...

Auzi anonimule, te-aş întreba ce motiv ai să fii anonim pe blogul meu, când ştii că nu-mi plac anonimii şi nu încurajez dialogul cu ei. Chiar dacă tu pari să fii The Anonim.

Ai făcut vreun legământ de anonimitate? Nu de alta, dar ai putea, în loc de Gigel (pe care zici că ar trebui să-l recunosc după stil) să-ţi zici Georgel.:) Astfel nici eu nici ceilalţi potenţiali recunoscători ai tăi nu am fi siguri că eşti cine eşti şi nu cine pretinzi că eşti.

innuenda spunea...

Elite, ştii că m-am gândit şi eu la asta?:)) Să-mi zică biata fată: deci tu ai asmuţit poliţienii ăia pe mine! Nu te mai citesc, innuendo! Ai un caracter urât! Şi stai şi la vizor ca pensionarii ăia din reclama!:D

giapapadia spunea...

cu siguranta stia ea ce face : ))