luni, 29 decembrie 2008

Etichetele anilor

La sfârşitul anului trecut, făceam un bilanţ care arăta cam aşa:

"Termin anul ăsta într-o notă nu prea optimistă. Nici nu ştiu când s-au dus cele treisuteşaizeci şi-câte-or-mai-fi de zile şi eu nici nu am apucat să-mi definesc bine aşteptările pe 2007, darămite să-mi fac vreun plan de bătaie pentru a le veni de hac?!
De obicei, recensământul îl făceam în prima dimineaţă a Anului nou. Atunci găseam răgazul necesar şi detaşarea de care aveam nevoie ca să trag linia şi să văd ce fel de an am avut.
Chiar dacă mă culcasem în zorii zilei, mă sculam înaintea tuturor şi, ghemuită într-un fotoliu din sufrageria cu miros de portocale sau din camera de hotel unde-mi făcusem scurtul somn de după Revelion, cu un pix şi o agendă în mână, treceam la o contabilitate primară de vise şi împliniri.
Nu vă puteţi imagina cu ce înfrigurare fac asta în fiecare an. E un ritual numai al meu, o bucurie secretă, pe care nici nu simt nevoia să o împărtăşesc…deşi, iată, o fac!
De fiecare dată eram uimită când constatam că avusesem un an foarte bun. Şi plin. De multe ori, anii care mi se păruseră cei mai grei fuseseră anii care-mi aduseseră cea mai multă bucurie. Cum ar fi anii în care tata a trecut pe lângă moarte fără să se împiedice.
Mi-am dat seama, după fiecare an greu trecut cu bine, că suferinţa este de multe ori izbăvitoare. Ca să fii încălzit, nu trebuie decât să-i dai voie razei să se aşeze pe tine. Şi, desigur, să te întrebi ce simţi.
Din păcate, însă, oamenii îşi pun prea rar întrebări. Dar le-aş împărtăşi un secret pe care eu însămi l-am aflat abia într-un târziu. În fiecare lucru, dar absolut în fiecare, oricât de neînsemnat ar părea, există o importantă lecţie de viaţă care aşteaptă să fie descoperită. E de ajuns să vă puneţi întrebări. Măcar aşa, de dragul jocului, întrebaţi-vă în gând, de câte ori vi se întâmplă ceva bun sau ceva rău, “de ce aşa şi nu altfel?” Şi nu fiţi surprinşi dacă Universul vă aude întrebarea şi vă răspunde.
Anul ăsta am trişat. Înainte de vreme, am tras puţin cu coada ochiului la ce am lăsat în urmă.
Nu s-au întâmplat multe anul ăsta. Cel puţin nu în viaţa mea aşa cum este ea văzută dinafară. Am rămas cu cele trei ieşiri în străinătate, cu maşina cea nouă şi cu multe, foarte multe emoţii. Dacă ar fi să aleg o etichetă(un tag ) pentru anul care tocmai s-a scurs, aceasta ar fi emoţii. Trăiri de tot felul m-au încercat. Unele vechi, altele noi, altele pe care nu le mai încercasem de multă vreme.
Poate că, într-o lume în care emoţiile contează, a fost unul dintre cei mai plini ani de maturitate ai mei. Pentru că toate sentimentele, toate emoţiile pe care le încerci te construiesc interior . Aşa că şi acestea pot fi considerate daruri într-o viaţă de om.
Sunt, însă, două lucruri pe care mi le doresc atât de mult, încât mi le reportez de la un an la altul, cu speranţa că mi se vor împlini. E impropriu spus lucruri, pentru că nu e nimic material în aceste două dorinţe. Nu le-am primit încă, dar îmi dau seama că nici nu le-am meritat. N-am făcut niciodată tot ce a trebuit pentru obţinerea lor. Şi asta îmi dă de gândit...Dacă, de fapt, nu sunt decât o răsfăţată a sorţii, căreia nu i s-ar fi cuvenit niciuna din minunile care i s-au întâmplat până acum?"

Darurile îndelung aşteptate nu mi le-a adus nici 2008. Dar am speranţe mari de la 2009.
În rest, anul care tocmai s-a scurs a fost anul carierei. Am dat definitivatul, mi-am făcut cabinet, am început serios munca. Prea serios. O responsabilitate din ce în ce mai mare apasă pe umerii mei şi va trebui să o organizez cumva, ca să nu clachez. Dar am avut multe satisfacţii.

Aştept ca anului 2009 să-i pun eticheta care mi-a rămas nefolosită anul ăsta. Etichetă importantă, nu spun care! :)

56 de comentarii:

PhenoBarbieDoll spunea...

deci ai putea spune ac 2008 a fost anul emo :D iar daca pt 2009 vrei tagul la care m-am gandit eu, treci la treaba si succes!

Cetateanul Popescu spunea...

Stii bancul ala: care e cel mai bun CFO (Chief Financial Officer)? Cel care, la intrebarea "cat fac 1 plus 1" raspunde cu "cat doriti sa faca, domnule director?"

Eu trisez mai intotdeauna la contabilitatea de final de an. Ca sa-mi dea cu plus.

Sa-ti iasa 2009 cu eticheta pe care ti-o doresti!

Razvan spunea...

un 2009 asa cum ti-l doresti...si il meriti!

numai bine!

jane spunea...

da, ei sunt cea mai importanta lectie de viata, te invata ce e iubirea cu adevarat; iti doresc sa dezlipesti eticheta "copil" anul viitor si s-o lipesti chiar de mai multe ori (-:

zuzeta spunea...

si eu fac bilantul anului trecut. spre deosebire de tine, momentul in care ma retrag intre ganduri, dezamagiri , impliniri si asteptari e in seara ultimei zile din an.

...si cred ca da, nu trebuie numai sa-ti doresti. trebuie sa si meriti.
iar daca meriti sau nu, pana la urma tot tu hotarasti. :)
sa ai un an frumos, innu.

Anonim spunea...

Anadana. Chiar daca de multa vreme nu ma mai preocupa linia dintre ani( pt.ca anii trec de la un moment dat mult, mult prea repede), te inteleg perfect.Ceea ce faci e firesc.Anul carierei e, pt.ca trebuie sa fie acum, nu mai tarziu.Si e f.bine.Lasa-ma sa dau un sfat, insa, si nu te supara,e ceea ce am constatat dupa ceva experienta: e intelept sa alegi calea cea de mijloc, cea aurita, , echilibrul, prea multe responsabilitati intr-o lume iresponsabila de cele mai multe ori, te coplesesc si nu merita.De aceea,cred eu, D-zeu, care,bineinteles, te iubeste, iti va da posibilitatea sa etichetezi anul ce vine cum doresti tu.Sunt sigura. Si iata cum se va restabili balanta.Cu scuze pentru indrazneala de a da sfaturi.Cu drag pentru tine si cu urarea ce seamana izbitor cu a tuturor antecomentatorilor mei:eticheta dorita!

elite spunea...

Daca anii trecuti ti-au adus si casa si masina si plecari in strainatate si realizari prfesinale cred ca e timpul sa auzi dintr-o camera rasul unui copil...In el vei gasi sensul fiecarei clipe...

innuenda spunea...

Doll, sunt în plin proces tehnologic. :P

Cetățene, tare aș vrea să știu cum se trișează bilanțul ăsta. Că exact asta vreau. Ca unu și cu încă unu să-l dea pe-al treilea.:)

Mulțumesc, Răzvan, ești drăguț că spui că-l merit pe 2009 cel râvnit.

Jane, mulțumesc din suflet. Știm, vrem, așteptăm cu înfrigurare lecția asta de viață.:)

Zuzeta, mă gândesc eu că sunt imatură, că sunt comodă, că sunt ocupată...că sunt în multe feluri. Care cer timp să se dreagă. Dar nu știu bucurie mai mare care mi s-ar putea întâmpla.:)

Anadana, primesc cu drag sfaturile tale. Ei și la capitolul echilibru m-ai atins unde mă durea mai tare. Exact asta lipsește vieții mele în momentul ăsta. Echilibrul. Iar copilul este singura modalitate de a-mi recăpăta echilibrul. Pentru copil aș face totul ca să instaurez normalitatea.

Elite,toate lucrurile acelea materiale mi-au adus bucurie. Dar bucurii secundare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare lucru bun pe care-l primesc. Dar aștept darul cu râs de copil.

miki spunea...

:) atunci eticheta sa fie, innu! sa fie 2009 cel mai fericit dintre toti cu eticheta asta!

motanes spunea...

Un an bun, mămico! :P

innuenda spunea...

Mulțumesc de urări, miki. Poate se ia de la tine.:)) O Mirună mică aș vrea și eu.:)

PS. Eu sunt prin Apuseni. Dacă răspund rar, e pentru că umblu mult.:)

innuenda spunea...

Motanes, te salut și sper la anul să-mi zici și mie la fel!:))

miki spunea...

statutul asta de burtoasa aduce numai rasfaturi :) sa traiesti, motanes. exact ca un mar, ca un par!

innu, stii tu cum e aia cu daca iti doresti, intregul univers lucreaza pentru indeplinirea dorintei tale. n-are cum sa nu mearga!

salutari maestrului josef din apuseni. banuiesc ca tot pretini sunteti. desi... probabil ca nu isi mai aduce aminte mare lucru din mine. si totusi, urarile de bine nu pica rau niciodata. deci fii mesagerul meu :)

innuenda spunea...

Păi suntem împreună. Cum să nu-și aducă aminte de tine? Știi doar că ești memorabilă!:)

miki spunea...

uhoh! am decis! imi place cuvantul asta: memorabila. o sa il pun drept eticheta pentru anul meu :)))

ma bucur daca isi aduce aminte. dar dintre noi doi, el este adevaratul personaj!

miki spunea...

si constat ca din apuseni esti, de fapt, mult mai activa in raspunsuri decat acasa :)))

innuenda spunea...

Auzi, Iosif își amintește cu drag de vremea când erai șefă și, citez: nu oricare, ci feblețea lui. Și regretă că nu a putut să scrie despre tine și Fințescu în Libertatea. (habar n-am ce spune, dar poate tu înțelegi mai bine):)

Păi răspund că ne-am adunat acasă și înainte de somnic butonăm pe laptopuri.:))

miki spunea...

aaawwwwwwwwww.... hai ma, ca inca e simpatic :)))

in rest, habar n-am ce indruga cu libertatea. dar renegociem daca e :)))

hai ca eu ma bag in scutece. v-am pupat pe toti. mai deconectati-va si voi de la internet si telefoane mobile!

innuenda spunea...

Da să trăiți. Mâine o să fim mai ocupați că ne ducem să facem Clujul.

cristina spunea...

Innu, 2009 sa fie un an care sa apara pe certificatul de nastere al copilului vostru, un copil sanatos, inteligent, sensibil si realist ca tine si care sa ia ca mostenire genetica si tot ce gaseste mai bun de la tatal lui!

innuenda spunea...

Cris, hai că m-ai emoționat!:)

pantacruel spunea...

daca 2008 a fost asa de darnic profesional si emotional ce ar putea aduce un 2009 crizat la maxim?
poate putina liniste si un bebe mic (daca nu ai infiintat inca vreunul). asa, ca sa ai cu ce umple gogoloiul ala de liniste care se anunta :)

un an nou fericit, innu!

Jane O. spunea...

ma bucur ca am nimerit eticheta, dar si tu ai nimerit mai demult ca voi recidiva (-:

Sorina spunea...

La multi ani !!! Multa sanatate si fericire in anul ce vine!

Mile spunea...

La multi ani Innuenda! Sa fii iubita sa iubesti si sa zambesti mult in 2009!

Lucian spunea...

un an nou fericit iti doresc si spor la facut etichete :)

innuenda spunea...

Jane, mă bucur că am avut dreptate și ai recidivat!Petrecere frumoasă și la mulți ani!:)

Sorina, la mulți ani și ție! Să fie 2009 rețetarul tău de bucurie!:)

Mile, promit numai dacă promiți și tu să faci la fel! La mulți ani!:)

Lucian, și tu să te bucuri de un an plin de ”succesuri” la domnișoare și doamne!:D

All: aș fi povestit impresiile de ieri din Cluj sau de azi din Sibiu. Dar cum, dacă nu încep pregătirile de Revelion în următoarele 5 minute, risc să nu mai fiu în grafic și să ajung la local direct la perinița, vă voi povesti altădată.

Iar acum vă îmbrățișez pe voi toți prietenii mei cunoscuți sau necunoscuți și vă doresc numai bine în noul an!:)

innuenda spunea...

Panta, anul 2007 e ăla care a fost emoțional, 2008 a fost carieristic iar 2009 sper să fie maternal. Dar, la norocul meu, cred că o să fie financiar!:D

Mulțam fain de urări. La mulți ani!

motanes spunea...

La multi ani, Inuendaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

Anonim spunea...

La multi ani !Anadana

Marian S. spunea...

La multi ani INNU !
Si indeplinirea tuturor dorintelor, desi pentru cea principala e ceva de munca !!!

PS: vezi cita dreptate aveam eu cind ziceam ``merg in Apuseni, sa n-aud de blog si bucuresteni`` ?

Marian S. spunea...

PS 2: motanes, cine te-a calcat pe coada iar ?

motanes spunea...

Mariane, nu vezi ce oră era? Poate adormisem pe tastatură... :D

hadean spunea...

primiţi..duşi cu sorcova? la mulţi ani :-)

innuenda spunea...

La mulți ani, Motanes, Anadana, Marian, Adi!:))

..și restul!

Am reușit să mă deconectez complet de problemele mele din București, chiar dacă am acces la laptop și telefon. Deci e bine.:)

Primim cu sorcova, Adi! (off topic, am lăsat la bani la Poluuuus, vai de capul meu. Bine că nu am mai ajuns la Iulius Mall:))

kmi spunea...

La multi ani! Sanatate, noroc si sa vi se indeplineasca toate dorintele.

another cherry spunea...

Innu, si eu am pe lista mea lucruri care se reporteaza de la an la an, cateva. Dar mai bine muncim mai tare la ce e important decat sa ne bucuram numai de maruntisuri, si ele importante, nu zic. Succese multe pe 2009.

Marian S. spunea...

Motanes: eu cred ca ti se trage de la bucuria de a vedea (din nou cumva?) Timisoara. Respecte ! Te invidiez.

motanes spunea...

Marian, eram virgin. A fost super. Deja mă îndrept spre altă tentaţie, mai veche.

Iar off topic: Innuenda, du-te la Iulius Mall în Timişoara, să vezi ce e acolo! :P

innuenda spunea...

Kmi, un an nou fericit și ție, draga mea!

Cireașa, ai dreptate, să trudim pentru bucuriile importante. La mulți ani!

Motanes, Timișora nu e în plan. Doar: Alba Iulia, Sebeș, Cluj, Sibiu, Deva, Târgu-Mureș. Deci, next time!:)

loristiuj spunea...

La mulţi ani!
Şi eu fac fac în fiecare an New Year's Resolution - da de obicei cam pe 3-4 ianuarie!
Sper ca 2009 să-ţi aducă tag-ul dorit - eu l-aş vrea prin mai 2010! :-)

buburuza75 spunea...

În orice caz, eticheta de 2009 va fi una cu lipici. Clar!
Un 2009 trecător ca un zâmbet, drag precum poveştile bunicii, cald că o primăvară, roditor ca cireşul din curtea mea, parfumat cu iubire şi presărat cu clipe dragi!
La Mulţi Ani!

innuenda spunea...

Lori, să ai parte de un an miraculos! În care să-ți pui pe direcție mica minune, planificată pentru mai 2010.:)

Buburuza, specială ca de obicei. Nici urările tale nu fac excepție. Deși nu am văzut cireșul din curtea ta niciodată, nu mă îndoiesc de faptul că este de vis.:)

P.S. Pe aici ninge liniștit.:)

Marian S. spunea...

INNU, daca ajungi la Tirgu Mures sa nu ratezi cumva Palatul Culturii. Si sa-mi spui si mie, te rog, daca au terminat renovarile pe acolo ! (ca in primavara se lucra inca). Apoi te duci (la doi pasi) la Catedrala Ortodoxa sa te rogi pentru... stii tu... eticheta anului 2009.

grecoaica spunea...

La multi ani, innu! :D

innuenda spunea...

Marian, cu rușine mărturisesc: am fost la Tg. Mureș,azi. M-am oprit întâi la Promenade Shoping Center, apoi la Mureș Mall :D
Ningea frumos și singurul act de cultură a fost faptul că încă se auzeau colinde răsunând în malluri.

Îți doresc la rându-mi să ai un an minunat, grecoaico! La mulți ani!:)

Marian S. spunea...

Pai da: shoping center, mall, supemarket. Ah, femeile astea !!!Cind aud aceste cuvinte fac urticarie. Care stii telefonul lui Bin Laden, s-ar putea sa am o afacere pentru el.

miki spunea...

te-ai ratacit prin apuseni si nu te mai intorci, nu?

thea spunea...

Anul cel nou sa fie linistit, vesel, spornic si.... gangurit :).
La Multi Ani!

innuenda spunea...

Miki, uite acum am încărcat tot în mașină și pornim spre București. Gata vacanța! La muncă!:(

La mulți ani, thea. Să te bucuri și tu de un an excelent!

Mulțumeeesc pentru gângureli!:)

miki spunea...

drum bun, deci! si nu te mai stramba la munca! munca pentru tine e cea mai plina de satisfactii dintre toate!

Lucian spunea...

pai se poate sa nu-ti spun si eu macar un simplu la multi ani? nu se poate! deci la multi ani!!! :)

innuenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
innuenda spunea...

Un an bun, Lucian!

alina spunea...

Hai și eu la spartul târgului, că eu chiar m-am deconectat de la virtual pe perioada festivă. La mulți ani, Innu, cu etichetele trebuincioase să-ți fie anul, dar mai mult cu bucuriile sufletului și minții și trupului!
Eu nu pun etichete, nu mi-aduc aminte să fi pus vreodată, iau anii așa cum vin. Și câteodată mă suprind, ei anii, chiar frumos. :)

innuenda spunea...

La mulţi ani, alina! Să ne fie bine!:)