marți, 2 decembrie 2008

Parisul îmbrăţişărilor gratuite



Pentru că tot am stabilit cu gia să ne cunoaştem la o cafenea, în Paris şi pentru că tot mi-a amintit cireaşa, ieri, cu îmbrăţişările ei gratuite de omoloagele lor pariziene, azi o să vă cânt, din nou, Parisul.

Să nu îndrăzniţi vreodată să mă întrebaţi de ce-mi place Parisul. Pentru că aş putea cuteza să vă răspund şi abia atunci aţi înţelege ce cutie a Pandorei aţi deschis.

Ar fi, însă, o altfel de cutie a Pandorei, din care ar ieşi mai întâi foşnetul Senei pe sub punţile cu îndrăgostiţi dogoriţi de apus, apoi scânteierea albastră a Turnului Eiffel când ceasul bate ora exactă ori ecoul paşilor lui Hemingway prin Montparnasse, în drum spre braseria Closerie des Lilas, unde obişnuia să-şi facă veacul într-o vreme.

Ar mai ieşi forfota gălăgioasă din cartierul Latin amintind poate de mulţimile de acum aproape 40 de ani când, la un simplu protest împotriva Războiului din Vietnam, studenţii “întorceau armele”speranţei împotriva Guvernului francez.
Sau năucitorul cartier Les Halles, preferatul meu, în care efectiv îţi obosesc ochii de atâta frumos: galerii de artă şi comerciale, pavilioane de care s-au agăţat pereţi de verdeaţă, a căror formă te îndeamnă să crezi că sunt labirinturi secrete spre inima Parisului, fântâni arteziene, cuburi viu colorate pe care să te odihneşti după cumpărături, cupole ca nişte pepeni din sticlă feliaţi şi cafenele chic.

În Paris fiecare om îţi spune o poveste. Am văzut acolo japonezi cu părul decolorat şi tuns a la Beatles, tineri dandy îmbrăcaţi în costume de calitate, cu curelele lăsate pe şold şi pantalonii căzând peste nişte tenişi din material de sac, am văzut oameni modeşti grăbind către destinaţii numai de ei ştiute.

Am văzut mulatre superbe, după care nu m-am putut abţine să nu întorc şi eu capul, dar am văzut şi femei obişnuite. Toate aveau însă ceva anume, ceva care te făcea să întârzii cu privirea chiar şi pe cele mai nereuşite exemplare. Mă intriga că nu-mi dădeam seama exact ce e. Apoi am înţeles: aveau atitudine!
Femeile Parisului nu mai aveau demult nevoie de o Simone de Beauvoir care să le apere libertatea. În numai cincizeci şi ceva de ani învăţaseră lecţia puterii ascunse în fragilitate şi se foloseau de asta fără zgârcenie.

Mi-am amintit atunci că un prieten francez îmi spunea cândva că în Paris e greu să convingi o femeie să se căsătorească. Sunt ca nişte amazoane independente, ambiţioase, responsabile dar nu obediente responsabilităţilor; trăiesc alături de un bărbat atâta timp cât îl iubesc, nici o zi mai mult, nasc prunci în afara căsătoriei fără să li se pară că asta le stigmatizează în vreun fel, sunt mândre şi puternice.

Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult printre oamenii întâlniţi în Paris a fost un grup vesel de adolescenţi înlănţuiţi care s-au apropiat de mine arătându-mi pancardele pe care şi le agăţaseră cu sfoară de gât, pe care scria “IMBRĂŢIŞĂRI GRATIS”…
De aceea cred cu tărie că lumea parizienilor e o lume fascinantă pe care, dacă ai răbdare, o descoperi caldă, nu arogantă, amabilă, nu je m’en fiche-istă…aşa cum i s-a dus, pe nedrept vestea.

Sunt străzi în Paris, atât de jazz- dacă asta poate fi o însuşire, încât dacă le-ai asculta cu toate simţurile şi cu toată fiinţa ta ecourile, aproape ai putea auzi acordurile condimentate swing ale lui Sidney Bechet. Tot muzica de jazz a străzii m-a surprins şi lângă Centre Pompidou, unde o trupă chiar bună de tineri haios îmbrăcaţi, cu pălării pe cap, cămăşi albe cu mânecile suflecate, bretele şi cravate negre, subţiri, lărgite la gât şi aruncate şui într-o parte, cântau de rupeau gurile în faţa unei audienţe ad hoc . Şi e apoi dansul…sunt toate acele şcoli de dans în aer liber; pe malurile Senei oameni de toate vârstele dansau tango, prin les Halles un profesor învăţa trecătorii paşi de salsa, în Place de la Concorde o tânără cu bujori de clovn desenaţi cu ruj pe o faţă pudrată, îmbrăcată cu tricou marinăresc şi pantaloni de Charlot dansa impecabil step pentru caţiva bănuţi.

Sunt îndrăgostită de Paris, de toate potrivirile oraşului ăstuia născut miraculos pe Sena, pe o insulă în formă de barcă. E un oraş al tuturor parfumurilor, în care găseşti cel mai autentic mix de culturi, dar, în acelaşi timp, originalitate. De fapt, asta defineşte cel mai mult Parisul şi îi conturează identitatea printre celelalte oraşe ale lumii: originalitatea. Însă este una paradoxală, un corolar al cine-ştie-câtor-alte originalităţi. Alchimia Parisului pare să fie un amestec desăvârşit de identităţi ale tuturor oamenilor care au ales să trăiască în el, indiferent că au fost descendenţi ai triburilor parisilor sau celţilor ori străini de acele locuri.

Totuşi, oraşul a păstrat câteva contraste interesante care, întocmai ca imperfecţiunile unui om, te fac să îl simţi şi mai apropiat. Poate de aceea m-am şi îndrăgostit de el, pentru că l-am perceput ca oraş al băilor de lumină, dar şi al nocturnelor. Al dezmăţului şi lipsei de măsură în extaz, dar şi al sfinţeniei, cumpătării şi credinţei. Un oraş al iubirii pure şi al candorii romantice, dar şi al amorului liber exprimat şi al plăcerilor vinovate. Orice în afară de ascetism.

Şi nu ştiu de ce, o nevoie disperată de exprimare a sinelui profund te cuprinde în Paris. E ca şi cum tot ce-ai fi trăit până atunci ar deveni dintr-o dată un simplu simulacru de viaţă. Mi s-a întâmplat şi mie.
I-am cutreierat palatele şi m-am simţit ciudat, cumva dezrădăcinată, mică, din alt timp şi altă lume, cam cum trebuie să se fi simţit un yankeu la curtea regelui Arthur.
Am hoinărit apoi zile în şir pe străzile din Ile de la Cite, ore în şir prin catedrale şi muzee, seri de-a rândul prin cafenele şi restaurante. Şi m-am simţit liberă, boemă şi exilată într-o iubire decadentă de lucruri cu stil şi de viaţă bună.

Poate că sunt, într-adevăr, o maniacă a călătoriilor, un turist înnăscut care trăieşte de la o vacanţă la alta, cu dorul ultimei destinaţii amestecat cu neliniştea viitoarei. Cu toate acestea, doar despre Paris pot spune că este nu un oraş, ci o stare de spirit, pe care fie o ai, fie nu. Asta ar trebui să explice de ce, în timp ce unii oameni iubesc frenetic Parisul, alţii nu înţeleg de unde atâta vâlvă.

Dar oricum ar fi, Parisul rămâne locul meu preferat de pe acest pământ, oraşul de care nu m-aş putea plictisi niciodată pentru că se reinventează cu fiecare anotimp şi cu fiecare ocazie.
Numai clopotele de la Notre Dame, catedrala cu arhitectură medievală - binecunoscută capodoperă gotică, par să bată la fel ca-n toate filmele în care le auzisem pe vremuri, pe când stăteam ghemuită sub pătura groasă ţesută din vise de copil ceauşist.

30 de comentarii:

pantacruel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
pantacruel spunea...

eheee, innu,
atat de frumos trebuie sa fie parisul si eu inca nu l-am vazut...

am asa o senzatie ca daca l-as vedea pe viu m-ar dezamagi. arata prea bine in imaginatia mea si mi-e teama sa nu dispara vraja. sa nu descoper ca pana la urma parisul nu este decat un oras frumos printre multe altele :)

innuenda spunea...

Treci pe mess, panta, să-ţi dau pozele Parisului pe viu!:)

ZuZu spunea...

E ciudat, n-am fost niciodata in Paris si totusi e orasul pe care as dori cel mai mult sa-l vizitez :)

loristiuj spunea...

Ooooo, daaaaaaa!
Am fost de câteva ori la Paris, am văzut câteva din comorile sale, m-aş mai duce acolo de vreo sută de ori! Locul meu preferat e în Jardin du Luxembourg şi pe Champ de Mars, în spatele Turnului Eiffel, unde, datorită bugetului de studentă, am dormit o noapte :-) Cântecul pe care-l fredonez măcar o dată pe săptămână e Champs Elysees al lui Joe Dassin...
Eeiiii, a Paris...

loristiuj spunea...

Anul ăsta am vrut să mergem la Paris într-o lună de miere întârziată... dar pentru că mai fusesem acolo de 2 ori împreună am ales Florenţa. Nu-mi pare rău, m-am îndrăgostit şi de Firenze... şi totuşi...

loristiuj spunea...

şi ghici ce am primit în Florenţa cadou pentru aniversarea de la nuntă - un album cu poze din Parisul vechi şi actual, alb negru, album care se numeşte Paris, mon amour ;-)

Scuze, că am trimis 3 comentarii... m-ai provocat la amintiri :-)

pantacruel spunea...

o sa trec in nefiinta in paris. pe viu ;)

giapapadia spunea...

ti-am zis eu ca parisul e o curva. o sa explic si eu odata mai pe indelete de ce :))

innuenda spunea...

Zuzu, mi s-a întâmplat şi mie. Iar după ce l-am văzut în sfârşit nu am rămas dezamăgită.

Lori, eşti de-a mea. Nu aş şti cu ce să încep mai întâi când vine vorba de Paris. De câte ori am fost am stat în Montparnasse, dar l-am bătut în toate direcţiile şi toate mi-au plăcut. Aceeaşi dilemă o avem şi noi: "iar Paris?! Daaa, te rog! Biine, că şi mie mi-e dor!"
Hehehe, faină faza cu darul din Florenţa. Eu cred că e un semn să vă întoarceţi cât mai curând în Paris.:)

Panta, doamne fere! Ce te găsi cu nefiinţa! Bine, dacă e pe viu...:D

Da, Gia, dar dacă e o curvă e una cu clasă şi cu farmece!:)

Anonim spunea...

Stradutele din apropierea Sorbonei.Terasele mici si cochete.Florariile.Pictorii de-a lungul Senei.Podurile.Tarabele( cu carti vechi si tablouri )la care vand batranele pedante, ce par ramase acolo din secolul trecut.Lucruri marunte si pline de farmec.Sau grandioase, cum e OPERA etc.Am fost de trei ori si nu pot spune ce mi-a placut mai mult.Mi-ai trezit dorinta de a-l revedea macar in imaginile surprinse cu stangacie de aparatul meu.Multumesc, anadana

alina spunea...

Mda, e una din părerile de rău că am plecat din țară - Europa e cam departe de-acum. Vizite scurte sau concedii prin orașele ei devin mult prea puțin accesibile.

Oricum, mulțumesc că ma lași să văd Parisul (măcar) prin ochii tăi! :)

Anonim spunea...

Si eu mi-as dori sa ma plimb prin Orasul Lumininilor... tu ai reusit sa ne duci cu gandul atat de departe in timp,dar si in spatiu...multumim inn! :)

evergreen spunea...

Paris...Paris. Numai la el ma gandesc de cand m-am intors... este plin!!! de tot...

innuenda spunea...

Mă bucur că v-am putut aduce aproape, după caz, fie dorinţa de a vedea Parisului, fie amintirea lui.:)
Evergreen, nu la Barcelona şi picioare fine?:))

tipografie brasov spunea...

Parisul mi se pare a avea un farmec aparte, o mireasma incantatoare insa...e un oras ca oricare altul:(

innuenda spunea...

Tipografie-braşov, fain sait aveţi!:)

Cât despre Paris, va trebui să te hotărăşti: ori are farmec aparte, ori e ca oricare altul.:)

Aky spunea...

Precum arabii Mecca, bifeaza si tu in asta viata, pe langa inca tz Parisuri, si Praga.

innuenda spunea...

Aoleu, aşa de important este?:)) O să bifez şi Praga! Stai să mă dezdrăgostesc de celelalte!
Dar pune nişte poze faine cu Praga la tine pe blog, poate mă hotărăsc mai repede!:)

Esk spunea...

Doamne, asa frumos l-ai descris, ca parca-mi mai trece inversunarea impotriva lui... Poate ar trebui sa ma plimbi si pe mine, sa-l vad cu alti ochi.

innuenda spunea...

Aaa, esk,tocmai tu să spui asta?! Tu care înţeleg că te poţi desfăta oricând cu aerul lui boem?! Sau poate tocmai de asta nu ţi se mai pare un capăt de ţară Parisul. :)

Bun venit pe la mine!

Esk spunea...

Mpoi eu stau la 5,80 euro distanta de Paris si-s copil sarac, asa ca n-am cum sa-l bat cu piciorul prea des. Ce aflu eu e in mare parte din povestirile consortului, care are nefericirea de a lucra cu parizienii.

innuenda spunea...

:))Esk, va trebui mai mult ca să mă convingi. Va trebui să-mi spui o poveste întreagă!

Am lucrat şi eu cu parizieni, dar pe teritoriul meu, adică în România. Mi s-au părut serioşi când venea vorba de muncă. În rest, obişnuiau să amestece afacerile cu plăcerea, de jurai că-s români!:D

Esk spunea...

Am povesti la mine pe blog de te plictisesti, numai despre ei :)

Anonim spunea...

Et Paris n'existait pas... J'essaierais d'inventer l'amour. Parisul este intr-adevar ceva deosebit.

innuenda spunea...

Esk, o să intru să citesc și eu câteva. Numai să am vreme.:)

Anonimule, nu-mi place să vorbesc cu persoane care nu mi-au fost introduse!:)) Dar cu tine îmi place. Deci cum facem? Aflăm numele?
Numai de nu ai fi Anonimul parizian, caz în care îmi cer scuze.:)

LZ spunea...

Parisul este o poveste nesfarsita. Eu inca n-am reusit sa-l simt asa cum as vrea, desi am inceput sa ne cunoastem cu ceva vreme in urma. Tot el insa devine o istorisire greu de inteles atunci cand iti duci zilele pe strazile sale. "Metro, boulot, dodo" spune un cantec celebru. Ei, da, aici distantele sunt infinite, traficul este aglomerat, oamenii sunt usor absenti. Dar cel mai mult ma apasa graba catre casa a fiecaruia. Dupa zidurile propriului domeniu, nu prea mai exista altceva. Au o lume usor ingusta, foarte selectiva. Altfel, da, Parisul e fascinant, e infinit. Iar limba franceza este o comoara!

innuenda spunea...

Nu am date să te contrazic. De unde-l privesc eu, Parisul pare intim ca o șoaptă deocheată la ureche...:)

Anonim spunea...

De acord cu LZ si senzatia de lume selectiva, lejer aroganta si vulnerabila la clisee, proprii sau ale altora. De acord si cu tine, pasiunea ta mi-o aminteste pe a mea cand am ajuns prima oara aici. Dupa un an in care m-am stabilit in regiunea pariziana pot spune doar ca nu mi-as dori sa traiesc in Paris, ca il iubesc ca in prima zi, ca pe o femeie frumoasa si cameleonica. Pentru tine, doar un sfat. Poate ca ti-a placut mult Les Halles, mais, ma chere, e printre cartierele rau-famate, unde se desfasoara cel mai aprig trafic de droguri, unde iesind cu inocenta de la FNAC-ul de la metro mi-au cazut oameni plini de sange la picioare din bataile de strada, unde am vazut politisti batand cu sete civili si invers, figuri stranii, vagabonzi si oameni care-si infigeau amorf si fara expresie seringi in vene. Sigur, toti astia sunt printre valurile de parizieni si turisti care trec pe acolo, dar ai grija oricum, cand mai revii. La fel, Beaubourg sau Pompidou, care seara devine un fel de curte a miracolelor, fascinanta si sinistra simultan. La buna vedere ! Am scris aici in treacat, navigand pe net in cautarea informatiilor despre sindromul Paris. Si da, limba franceza e unica, intre frazele rapide ca mitraliera ale parizienilor, alsaciana ciudata cu accente germano-olandeze, marsilieza cantata din sud care pronunta toate e-urile finale si ciudatenia din nord, intre accentul picard si ermeticul ch'ti. Prefer anonimatul, dar spre deosebire de celalalt anonim, voi preciza ca sunt ANONIMA DIN REGIUNEA PARIZIANA:) Drum bun tuturor !

innuenda spunea...

Anonima din regiunea pariziana, o sa ma gandesc la treaba cu les Halles data viitoare cand ajung pe acolo. Oricum, in cazul ca ai vazut si videoclipul postat recent, cu scena de violenta din autobuz, stii ca acest comentariu al tau nu a facut decat sa ma sperie si mai mult.
Sa-mi atraga atentia asupra pericolelor ce salasluiesc pana si in locurile pe care le iubim cel mai mult.

Te mai astept si cu povesti linistitoare si frumoase despre Paris