joi, 4 decembrie 2008

Plutonul fruntaş al codaşilor

Când dau de proştii clasei prin lumea largă, sunt uimită să constat, de fiecare dată, că au ajuns foarte bine. Afaceri de miliarde, viaţă publică, bani şi faimă.
Acest semn răspicat al unei scăriţe a valorilor secrete îmi face de fiecare dată ciocănelul să se izbească isteric de nicovală, aproape asurzindu-mă, ca să-mi forţeze trezirea la o realitate imorală.

“Ăăăă, cuum? Cine?! Hai mă’! Prostul clasei?!? Nu se poate!! Serios?! Ăla care când îl ridicau profesorii în picioare stătea, vorba aia, ca brânza aşteptând să se-mpută?! Nu pot să cred…”

Ba să fac bine să cred! Pentru că povestea ţiganului ajuns împărat este o poveste de succes. Şi-ncă una adevărată. Reuşita celor mai puţin dotaţi sau instruiţi nu mai este demult o excepţie, ci o regulă. Devenirea e-n agonie, pradă unei noi culturi, a golăniei, tupeului şi pilei.

Intraţi într-o agapă de douăzeci de ani şi convingeţi-vă singuri! Veţi constata că premianţii s-au oprit din creştere, în timp ce codaşii sunt în plină dezvoltare. Faptul că, într-o bună zi, am descoperit ruşinată impotenţa armăsarilor minţii, m-a pus pe gânduri. Şi, evident, m-a lăsat nesatisfăcută.

Fusesem crescută să cred că e important să înveţi. Că e bine să-ţi doreşti să fii intelectual. Că e necesară şcoala. Dar m-am trezit contrazisă de realitate la fiecare pas.
Am văzut intelectualii îngrămădindu-se prin autobuze, cu praful de-un deget pe pantofii lor ieftini, în timp ce agramaţii păreau să conducă lumea, ca pe propria lor limuzină.

Încă nu m-am obişnuit cu alcătuirea asta a lucrurilor. Încă mă revoltă. Şi mă uimeşte de fiecare dată când încă un prost trage lozul cel mare. M-ar surprinde mai puţin să văd un român luând Premiul Nobel. Destinul geniului este, din păcate, mai puţin spectaculos decât norocul prostului.

Dar deşi nu e pentru prima oară când mă întreb, nici acum nu ştiu ce îi face pe premianţi mai puţin adaptabili decât pe cei care n-au prea multă carte.
Poate că e ca la atletism şi viaţa e doar încă o cursă de rezistenţă. Şi atunci, dacă începi în forţă, greu reuşeşti să te menţii în plutonul fruntaş până la final.

24 de comentarii:

Razvan spunea...

cliseul ala cu "cei din urma vor fi cei dintai" ... se pare ca are si un sambure de adevar...am si eu ceva exemple in sensul asta

o zi buna tuturor!

Alice spunea...

Pe imperfectii la care te referi cred ca ii anima ura, care, in cazul lor, dar nu numai, evolueaza intr-o capacitate extraordinara de mobilizare a energiilor. Natura pune insa echilibru in toate, prin urmare, in contrabalansul handicapului, i-a echipat consistent pentru lupta care inseamna propria supravietuire, si al carei rezultat evolueaza invariabil in arivism. Rezistenta pe care o intampina din pricina statutului naste ura si ardoarea de a-si realiza scopul. Parerea mea!

Anonim spunea...

Latinii spuneau asa :"Conteaza nu cine a incepuut bine,ci acela care termina bine." Iar de acest adevar m-am lovit de n ori pana acum...

O zi frumoasa sa ai,Innule draga ! :)

Carmen spunea...

mie sintagma asta de "prostul clasei", aplicata grosso modo, pentru a eticheta inteligenta omului in cauza, mi se pare usor superficiala.

prostul clasei, poate ca este o putoare notorie, dar asta nu-l face mai putin inteligent decat cei care isi tocesc coatele si fac entorsa la mana ridicata cu doua degete in sus.

nici prin cap nu mi-ar trece sa judec un om dupa criteriul notelor cu care a fost scolarizat, inclusiv in facultate.

si dintre cum se descurca un om in practiva, si cum se descurca in teorie, intotdeauna as alege un om care se descurca in practica, nu un soarece de biblioteca, a carui inteligenta rezida in cunostinte despre suma patratelor catetelor.

orientarea sociala este de multe ori devada de inteligenta.

evident, ca am exagerat de dragul demonstratiei si m-am referit la extreme.

dar ideea ramane.

motanes spunea...

Rămân la aceeaşi părere :D

elite spunea...

Cei mai slabi colegi ai mei din liceu, au dat la ASE.Au intrat cu medii la matematica ..de rasul lumii. Cei mai buni baieti au mers la Politehnica...au terminat-o. Mai are sens sa intreb cine a ajuns mai bine? Poate cei care au facut si a doua facultate....

Liz spunea...

Nu vreau sa vad reguli sau verdicte in articolul asta... dar e foarte adevarat... vorbind lejer si mirandu-ne cu-o ridicare patetica din umeri, iata, trebuie sa admitem, prostii clasei au ajuns mult, mult mai bine... si nu ma refer la lenesi sau mai stiu eu cum... "prostii clasei" fiind cei pe care nu-i ducea capul deloc, treceau de mila sau noroc chior si de care radeam cand ne intreba vreun profesor ce facultate vrem sa urmam... nici macar nu-i vedeam trecand de bac; imi vin in cap ceva exemple cu mastere facute pe bani grei afara doar pentru a deveni patroni de erotic clubs comparate cu diploma mea trasa la xerox pentru dosare de angajare pe specializare...

Liz spunea...

Si cred ca nu ar fi atat de deranjant subiectul dar aerul de superioritate dat in primul rand de bani si putere si probabil de timpul in care s-a simtit persecutat in trecut pentru lipsa de interes de a invata e chiar foarte enervant! Frustrant!

Anonim spunea...

Anadana. Te intrebi ce-i face pe premianti mai putin adaptabili decat pe cei care n-au prea multa carte.Eu cred ca tocmai educatia. Cei cu multa carte au scrupule, analizeaza, isi fac probleme, au simtul ridicolului,au indoieli,se intreaba...Ei au invatat viata, n-au avut timp s-o traiasca.Ceilalti - capul inainte, ochii inchisi sau, dimpotriva, larg deschisi,si chiar reusesc.Reusesc ce? Ma deranjeaza mult, dar nu-i invidiez.

cristina spunea...

Innu, faci ce faci si ma faci sa gandesc ... ;)

Si eu am crescut sub obsesia lui "trebuie sa inveti!". Ca sa nu fie nevoie sa intreb de ce, fraza era completata cu "... ca sa nu ajungi sudor". Explicatia nu m-a lamurit, evident, ca mi se spunea asta inca de pe vremea cand nici nu stiam ce face sudorul, doar vedeam ca juca rolul tiganilor sperietoare din povestile pentru copiii obraznici. Surpriza am avut-o mai tarziu, cand am vazut ca sudorii din firma unde lucram castigau mai mult ca mine, intelectuala cu 5 ani de facultate si am dat vina pe tata, ca el m-a speriat de nu m-am facut si eu sudorita.

Dincolo de gluma (totul e adevarat pana la datul vinei), cred ca "prostii clasei" nu sunt neaparat "prostii vietii". Pentru ca poti sa fii bun la carte dar prost la viata, sa zic asa. Si spuneai si tu ce se poate alege de premiantii care rateaza finalul, de fapt partea cea mai importanta din toata povestea asta pentru care invatam atat.

Inteligenta si aplecarea catre invatatura presupun controlul unei lumi mai accesibile, cred eu, pentru ca e controlabila de catre tine insuti. Inveti atat cat poti face, performand pana la loc comanda, dar poti avea surpriza surprizelor cand trebuie sa te adaptezi vietii reale, unde sunt alte legi, fara control si performanta inseamna mult mai mult decat a inmagazina cunostinte si a face conexiuni abstracte dar previzibile intre ele. Viata iti pune in fata o matematica mult mai complicata si sa traiesti iti trebuie o altfel de abordare, cu care poti realiza intr-un tarziu ca nu te-ai nascut. E ideal cand te duce mintea la amandoua (matematica din carti si cea din viata), dar nu se intampla de fiecare data.

Ceea ce mi se pare si mie revoltator e ca ajung unde nu trebuie codasi ai clasei prea ciobani in ceea ce stiu despre lume si viata pentru a le putea intelege, cu o filosofie individuala empirica bazata pe experienta lor ieftina mai puternica decat toate filosofiile de bun simt la un loc. Si asta ma deranjeaza numai daca are tangenta cu cei care imi impun mie reguli din pozitii politice mai ales; in rest, sa castige cat vor daca nu ma fura, ca nu sunt obligata sa cumpar de la ei daca nu imi place ceva.

codro spunea...

eu cred ca notele pot arata cel mult interesul aratat de cineva la un moment dat fata de anumite materii; hai toate materile

noroc ai o data, de de ori....a ala long nu exista noroc sa recunoastem. cred in abilitatiile unei persoane de a crea si a se plasa in situatii "norocoase"

si intre noi acum,innuendo, pai e frumos sa vrei sa traiesti si acum, la varsta asta din gloria notelor din generala? :) cat sa te tina si coronita aia? :)

Luciana spunea...

-Mama, stii de ce nu au reusit in viata cei care au invatat bine la scoala?
-Nu stiu.
-M-am gindit si stiu eu: pentru ca erau prea ocupati cu invatatul, in scoala...

:p :-)
(dialog real, care, totusi, m-a pus pe ginduri: ofera scoala aptitudinile si cunostintele necesare in viata?)

alina spunea...

Sunt atâtea nuanțe aici ... e mult de vorbit.

În primul rând că premianții pe care îi știu eu erau de mai multe feluri - genul tocilari, genul cu părinți importanți (urbe mică, deh), genul norocoși și genul care chiar îi ducea mintea.

Într-adevăr, nu notele din școală sunt o bună etichetă pentru capacitatea intelectuală a unei persoane.
Că de multe ori oameni fără educație, la propriu și la figurat, ajung să aibă averi fabuloase sau poziții importante în societate, e cam supărător.
Dar, sincer, mă deranjează numai excesele (cum de pildă se petrece în Ro, unde educația este printre ultimele calități cu ceva trecere).
Atâta vreme cât societatea funcționează cum trebuie, cât criteriile de valori sunt corecte și diverse, lucrurile se echilibrează.

Eu una nedorindu-mi nici poziție socială moțată și nici avere fabuloasă (mă rog, nu că aș refuza-o dacă mi-ar veni pe tavă! :D), ci lucruri extrem de simple - familia mea sa fie fericită, liniștită, sănătoasă și în bună înțelegere, deja nu prea mă mai interesează premiile pe care le-am bifat în școală. Sau notele. Inteligența mea o folosesc în alte scopuri decât pt a obține calificative ierarhice social.

innuenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
innuenda spunea...

Răzvan, înţelepciunea populară este o continuă mirare pentru mine. Chiar toate lucrurile să le fi ştiut bătrânii satului?:)

Alice, ceea ce spui tu mă trimite cu gândul la o altă nedumerire de-a mea. Despre care, poate o să-mi fac timp să scriu zilele astea. Aşa că nu mă divulg dinainte...:)

Anonim (Anadana, bănuiesc:),aha, deci de la strămoşii latini au aflat bătrânii satului? Oricum, mie mi-ar plăcea să încep bine şi să termin cel puţin la fel de bine. Dar lucrurile nu merg după cum vrem noi! :)))))

Carmen, sintagma "proştii clasei" e pusă ca să iasă fraza! Cam cum e şi aia cu "cel mai tare din parcare".

Totuşi, am plecat de la clasificarea într-o serie dată, la un moment dat, într-un spaţiu definit. Elevii unei clase. Trebuia să sugerez cumva că uneori viaţa e nedreaptă şi cei care au învăţat mai mult au realizat, până la urmă, mai puţin.

Personal am o teorie. Diferenţa o face scara de valori. Cine preţuieşte cultura, ştiinţa, arta, este de cele mai multe ori neatent la valorile materiale. Pentru că lumea lui e una cumva ideală.
Cred că ceilalţi, preocupaţi fiind mai puţin de a se îmbogăţi spiritual, şi-au concentrat toată atenţia spre a face bani.

Mai există şi ideea că banii mulţi ai celor cu bani mulţi se fac adesea pe căi care frizează fie ilegalitatea, fie imoralitatea. Cine se pretează la orice, îşi aasumă riscul cel mai mare şi câştigă cel mai mult.
Restul fac totul cu greu, în doi, cu rate, cu umilinţă, cu muncă multă.

Motanes, despre care dintre păreri e vorba?

Elite, Politehnica era facultate pe vremea lui Ceauşescu. Că scotea ingineri. Erai cineva pe vremea aia dacă erai profesor, doctor sau inginer. Pe vremurile astea, vedem preţuirea societăţii în salariile pe care le primesc aceste categorii profesionale.

Liz, să mă ierte Dumnezeu că nu vreau să dau verdicte. Încerc să problematizez lucrurile pe care le văd şi nu prea le înţeleg. Nu înţeleg de ce, de exemplu, într-o instituţie de stat primeşti un plus la salariu dacă ai studii superioare, dar într-o instituţie privată, cu aceeaşi facultate, ai mai puţini bani decât şoferul.
Nu înţeleg de ce vine femeia de menaj şi-mi cere apăsat 20 de milioane şi carte de muncă, pe câteva ore pe săptămână, dar profesorul tânăr munceşte pe 10 milioane şi societatea pare a fi împăcată.
De ce pentru "sudorul" de care vorbeşte Cristina, specie pe cale de dispariţie, e dispus angajatorul să urce salariul până la cer, dar pentru absolventul de facultate pune placa lui : "nu-ţi convine, pleacă! Sunt alţi 10 care aşteaptă la poarta instituţiei".

Anadana, deci nu erai tu anonimul de mai sus. Atunci probabil că era marian s. Exact asta cred şi eu. Educaţia devine, în chestiuni de bani, handicap.

Cristina, alchimia asta a vieţii este ceea ce vreau să descifrez. Dacă lucrurile sunt aşa dintr-o ordine nedreaptă sau, dimpotrivă, dacă sunt astfel pentru că că unii, preaocupaţi să găsească piatra filosofală au ratat drumul cel mai scurt dintre două puncte. :)

Codro, notele am hotărât că erau pretextul de a vorbi despre merite. Dar uite, asta e o posibilitate! Cei "buni" s-au oprit la demersuri care ştiau că le aduc o coroniţă de premiant. Şi nu au mers mai departe, nu au evoluat. E o variantă.

Luciana, după cum arată lucrurile în ziua de azi, ca părinte, nu vei şti cum să-ţi îndrumi copilul să înveţe. Care să fie motivaţia corectă. Pentru că ceea ce va vedea el în jur, va fi, de cele mai multe ori reversul a ceea ce vei dori tu să-i inoculezi.:)

Alina, nici pe mine nu m-ar deranja dacă aş avea bani mai mulţi. Ideea nu este că aşteptăm soclul să ne cocoţăm pe el, doar că atunci când ai pus făina bună şi oul proaspăt şi zahăr cât trebuie şi ai frământat la aluatul ăla până a făcut băşici, şi ai păstrat temperatura constantă în bucătărie, te aştepţi să îţi şi crească frumos cozonacii. Iar când nu ţi se întâmplă aşa te necăjeşti de atâta muncă degeaba!:))

alina spunea...

Păi ce să fac, dacă eu mă simt cu cozonacii crescuți, chiar și așa, codașă material și social? :))

Glumesc, parțial măcar, dar am înțeles perfect mesajul tău, Innu, chiar dacă m-am aventurat să te contrazic în argumentație, știu, tu te-ai adresat ierarhiilor și scărilor de valori răsturnate care vor să guverneze România actuală. Recunosc că am simțit 100% la fel când trăiam acolo. A fost unul dintre motivele pentru care am plecat.

Acuma nu pot să fiu căutătoare de nod în papură, pentru că și aici se promovează comercialul și non-valoarea, societatea e mercantilistă și de multe ori lumea se plânge de tall-poppy-syndrome.
Dar eu cred că e suficient de bine, sunt suficient de amestecate și bine poziționate criteriile valorice încât ... să iasă bine majoritatea cozonacilor munciți cum trebuie! :)

Așa că îi invit pe premianții fără de noroc la o vizită downunder! :D

cristina spunea...

Daca o sa reusesti sa descifrezi alchimia in cauza o sa ai codul tuturor lucrurilor. Macar sa apucam sa ne cunoastem pana atunci, sa indraznesc sa ti-l cer, ca am curiozitatile mele existentiale de potolit ;)

Si, a propos de raspunsul tau pentru Liz, angajatorul te plateste dupa cati bani ii aduci. Daca tu faci bani in firma, ca esti sudor sau ce esti si pleci in alta parte, el ramane cu buza umflata. Dar daca de-al de tine, intelectualul, "asteapta cu zecile la poarta", la ce de treaba au facultatile in ziua de azi, zeci care pot face la fel de bine ce faci tu, ce argumente sa aduci sa-ti sustii dreptul la bunastare? E riscul celor ce sunt unul din multime, ca cei mai multi. Esti genial si stii sa pui asta la munca, se schimba placa. Ca sa fiu sincera, desi mi se pare frustrant, mi se mai pare in acelasi timp si oarecum normal.

Acum, opozitia asta cu / fara studii superioare eu nu o consider importanta. Si cu, si fara, nu conteaza ce stii, conteaza ce dai celorlalti si le si foloseste. Cred ca asta e targul, usor ciobaneste vorbind (nu stiu ce mi-a venit cu exemplul asta cu ciobanii, ca imi plac si oile, si branza, prin urmare le respect munca ;) )

Pe de alta parte, viata complica suficient de mult lucrurile sa ti se para ca vorbesti numai de situatii particulare si sa dai dreptate in cele din urma tuturor in felul lor ;)

almanahe spunea...

Reuşesc pentru că ei e mai mulţi. Ei sunt acele fiice sau fii ale Evei, din flori(de măr), iar intelectualii acei copii ai lui Adam, uşor de păcălit, inadaptabili pe pământ. Nu articulează, nu conjugă corect şi nu sunt mutilaţi sufleteşte de constrângeri părinteşti. De aici şi reacţia părinţilor lor care nu mai contenesc să se laude cu ce-a făcut copilul lor în ultima vreme pe la vecinii de scară, de blog sau cartier. Părinţii de intelectuali sunt mai tăcuţi la întrunirile asociaţiilor de locatari şi se-ntreabă unde-au greşit când le-au cerut să ţină cartea de citit în mână, în loc de asul din mânecă. Răspunsul nu vine de la nimeni şi nici de la sine. În orice variantă expusă discuţiei există o înclinare de 99 la sută, ceea ce face ca viziunea noastră asupra acestui recensământ să nu fie un unghi drept cid oar un mic punct, subiectiv, de vedere.

codro spunea...

Nu cred ca e corect sa transformam ideea de a fi intelectual intr-un handicap

scoala, educatia in general nu este o garantie ca o sa reusesti in viata ci iti asigura doar premisele unei reusite; iar apoi daca viata cere o perpetua perfectionare, atunci nu cred ca ar fi cinstit sa afirmam ca:"am invatat destul de bine in scoala, oare de ce nu imi e bine acum ?"

nu cred ca au reusit doar aia rai si urati iar aia buni si frumosi nu au reusit doar pentru ca erau buni si frumosi si nu cred ca saracia ar fi vreo virtute, nu cred ca banul e un scop ci mai de graba reflexia pecuniara a recunoasterii

nu cred ca arta stiinta, cultura in general ar fi incompatibile cu valorile materiale

oare crezi ca as fi mai intelectual daca m-as duce la teatru cu ratb-ul decat daca as merge intr-un lexus?

explicatia cum ca nu reusim pentru ca suntem intelectuali inadaptabili e doar o scuza. nu e cinstit sa punem in carca societatii reusitele sau nereusitele individuale.

si apropos de asul din maneca :), jocul de poker (care intamplator in timpul facultatii imi genera mai multi bani decat imi trimiteau ai mei de acasa)nu ma impiedica nici sa il citesc pe Tutea sau pe Dostoievsky si nici sa am bursa.

parerea mea :)

innuenda spunea...

Almanahe, sigur că e un punct mic şi subiectiv şi unghiul se închide la punctul ăsta al nostru de vedere. Doar se ştie că nu există boală, ci bolnavi! Şi ne doare diferit. Părinţii de intelectuali se laudă şi ei săracii, dar pe lângă vila cu piscină arătată în poză de vecina care-a crescut copii deştepţi, cartea publicată de copilul inteligent al lor pare lipsită de strălucire.:)

Codro, dimpotrivă: militez pentru a te duce la teatru cu Lexusul! Asta e şi ideea!

Marian S. spunea...

Vine Bula acasa extrem de bucuros dupa examenul de bacalaureat: mama, tata, am luat TREI !!!
Se pune tac`su si il bate de-l usuca. / Hai mai tata, de ce ma bati ? / Pai bine mai, nota trei ? ce faci tu acum ?
Pai ce sa fac ? Cu zece luam repartitie in Bucuresti, cu noua prin Ilfov, cu cinci pe la Baia Mare dar cu trei am sanse sa ajung la Viena !!!

(Nota pentru cei mai tineri care nu inteleg bancul: pe vremea odioasei dictaturi si sinistrei sale sotii se dadeau repartitii la incheierea scolii in functie de notele de la examenul final).

Olivia spunea...

Pentru mine, se impun doua distinctii aici: tipul de societate si tipul de criterii.

Dupa tipul de societate, e clar ca fostul bloc centro-est european traieste sub fascinatia averilor si jmecherilor ostentativi. Chiar daca si in alte tari, averea apartine tot codasilor care si-au pus mintea la contributie sa-si construiasca propria afacere, in zona noastra descurcaretul de cartier este entitatea cea mai apreciata nu financiar, ci social.

Dupa tipul de criterii, indiferent de societate, intelectualii cu greutate, oamenii inteligenti si temeinici in ceea ce fac pot fi apreciati de catre publicul corespunzator asa cum si Paris Hilton va avea intotdeauna fanii ei.

innuenda spunea...

Marian, şi azi repartiţiile şi dreptul de opţiune ţin de notele obţinute la examenul cu pricina.:)

Olivia, mi-a plăcut ideea cu intelectualii şi fanii lor!:) (mă rog, prin contragere de la analogia cu Paris Hilton)

Anonim spunea...

"nici acum nu ştiu ce îi face pe premianţi mai puţin adaptabili decât pe cei care n-au prea multă carte".
Poate tocmai faptul ca sunt mai putin adaptabili.Ei nu au stiut decat sa invete cat mai bine,viata trecand pe langa ei.E ca in natura:te adaptezi, supravietuiesti,nu te adaptezi,-nu zic ca nu supravietuiesti-dar ramai in patratica ta,fiind incapabil sa-ti depasesti propria conditie.