vineri, 5 decembrie 2008

Tuşiţi, scorpii bătrâne!!

La cele mai bune replici ale mele
Ai tuşit,
Scorpie bătrână.

Ele erau cheia
Întregului spectacol,
Le pregăteam în febră
Ani în şir,
Oamenii m-aşteptau cu respiraţia tăiată,
Efectul trebuia să fie formidabil,
Dar pe tine tocmai atunci
Te îneca tusea,
Scorpie bătrână.

Dacă se-ntâmpla
Să lipseşti odată,
Începea să tuşească
Scaunul pe care stătuseşi.

Acum ai molipsit
Toată sala,
Piesa se petrece de la un cap la altul
Într-o tuse măgărească...

Tuşiţi,
Răguşit, piţigăiat, dogit,
Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat,
Ca la vocalize, ca la doctor,
Tuşiţi!

Credeţi că spun rolul pentru voi,
Ochii mei par că se uită la voi,
Când, de fapt, eu privesc peste capetele voastre

Becul roşu din fundul sălii.
Pentru el vorbesc,
Lui îi spun sufletul meu învăţat în nopţi de insomnie,
Becului roşu care arată locul pe unde, la sfârşit,
Voi trebuie să evacuaţi sala,
Scorpii bătrâne.

(Tuşiţi- Marin Sorescu)

De câte ori merg la teatru mă obsedează poezia asta a lui Sorescu şi mă gândesc atât de mult încât o tuse oprimată începe să-mi gâdile îndrăcit omuşorul, apoi amigdala dreapta, apoi pe stânga şi uite-aşa o gâdilătură generală îmi cotropeşte vălul palatin, creierul, fiinţa culturală, până când nemaiputând ţine în frâu legiunea de gâdilători, sfârşesc prin a-i arunca în afară. De fiecare dată, soţul meu, se întoarce rânjind către mine: "tuşeşti, scorpie bătrână!" :))

Să vă amintiţi poezia lui Sorescu şi voi, când o să mergeţi la teatru. Şi când o fi să vi se-ntâmple, să vă gândiţi la mine, scorpii bătrâne!:D

13 comentarii:

hadean spunea...

e ca atunci cand trebuie sa stai nemiscat (ce vreti, exista cazuri si nu ma puneti sa vi le descriu sau insir) si incep sa te calce mancarimi mai mici sau mai mari in diverse locuri:-)

Anonim spunea...

Anadana. Eram utecista (sic!)si stateam alaturi de un militar si un pionier de paza la monumentul eroilor patriei...Tov.comandant ne-a facut instruirea:"nemiscati!!".Numai ca o furnica mica, mica se plimba pe piciorul meu tocmai cand se canta imnul.Doamne, ce chin si spaima , cand, nemaiputand indura ,m-am aplecat cu sete!Ce a urmat nu mai are farmec, era cu ochii iesiti din orbite tinta la mine. Cred ca nu asta ne doresti. Ai atata umor, Innuenda!

innuenda spunea...

Adi, dezvoltă! Ce, crezi că scapi aşa uşor? Ce cazuri, ce locuri, tăt-tăt!:-))

Anadana,nţ,nţ,nţ, ditamai utecista să se lase aplecată de o furnică! Eu cred mai degrabă că era sufletul unui inamic răpus de eroii patriei, care se răzbuna pe urmaşii lor, ca să fie chit!:D

Întâmplări din astea, gen furnica, am şi eu. Eram la Cântarea României, cântam într-un grup vocal şi, odată ieşită pe scenă, m-a apucat un râs isteric şi prostesc. Asta nu ar fi fost nimic, dar a fost molipsitor! Exact cum spune Sorescu...A rezultat un cor de sunete întretăiate de pufnituri în râs, cu mâna la gură sau cu întoarcerea capului către cortină, doar-doar nu s-o vedea! Ce ne-a făcut "tovarăşa" dupăăăă...!:D

Eh, când îşi bagă dracul coada, greu te mai salvezi!:))

ummagumma spunea...

Cand eram eu mica, apriga si proaspat angajata la un post de radio, la departamentul cultural, a venit ziua cand n-am mai putut s-o dau cotita, asa ca a trebuit sa "ies" pentru prima data in direct. Bineinteles ca mi-am scris tot textul, de la "buna ziua" pana la "pe saptamana viitoare", emotiile erau prea puternice ca sa-mi permit sa vorbesc liber. Mi-am citit textul cu voce tare de miliarde de ori, m-am cronometrat, totul era ok, nu depaseam spatiul, nu aveam probleme de pronuntie la niciun cuvant lung :)) , dar tot ma apuca tremuriciul la gandul ca voi fi singura cu microfonul, asa ca m-am cinstit, inainte cu 10 minute de a intra in emisie, cu o jumatate de sticla de bere, sa prind curaj. Si am prins, nu zic. Doar ca in timp ce declamam eu de zor textul despre poezia optzecista (aveam si niste versuri pe care trebuia sa le recit artistic, cu efect), am simtit ca-mi vine sa... ragai. :D Ajunsesem abia la jumatatea textului si eram tare mandra ca n-am dat nici o balba. :)) Pe atunci nu stiam smecheriile prin care se putea fenta microfonul, asa ca... ce era sa fac?? Am continuat icnit textul, cu ochii inlacrimati, iar dupa ce am terminat, degeaba imi repeta omul de la butoane ca nu s-a PREA auzit, eu boceam si ziceam printre suspine: m-am facut de raaas, m-am facut de raaas!

innuenda spunea...

:))))))), umma, asta face ca titlul meu să devină: râgâiţi, scorpii bătrâne! Hehehe, neplăcută situaţie, mai ales că, fiind prima emisiune, bănuiesc eu că alertasei toţi cunoscuţii să te asculte! :D

pantacruel spunea...

de cate ori mergi la teatru, innuenda? :)

almanahe spunea...

Eu lucram prin 2000 cu elevi de liceu la un spectacol pentru un concurs şi în timpul piesei, unul dintre actorii elevi avea sarcina să rupă piesa cu acest monolog al lui Sorescu, dar asta doar dacă era cazul…evident că a fost cazul. Unul din membrii juriului, adică Tudor Poescu era răcit rău şi nu numai că tuşea dar şi scotea zgomote ciudate din gât.
Elevul actor a simţit foarte bine momentul, undeva cam pe la jumătatea piesei şi i s-a adresat direct.“La cele mai bune replici ale mele
Ai tuşit,
Scorpie bătrână.”…
În sală…linişte. Profesorul îndrumător înlemnise. El nu ştia de “surpriză”, pentru că ea fusese introdusă în scenariu cu o zi în urmă, când începuse concursul, care dura trei zile şi mizasem pe faptul că răceala lui Tudor Popescu va fi deranjantă…Tudor Popescu care ştia poezeaua a început să aplaude spre nedumerirea spectatorilor, care şi acum se întreabă, probabil, cum de acel liceu a luat premiul ăl mare.

innuenda spunea...

Panta, de câte ori e stagiune şi pohta de teatru se întâlneşte fericit cu biletul! Te văd surprins. Poate nu par genul, dar sunt la teatru mai des decât ai crede!:D

Almanahe,ăsta da risc! Dacă nu ştia poezia?:)))

pantacruel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
pantacruel spunea...

surprins? de ce as fi?
sunt doar jucaus :P

adevarul e ca si mie imi place teatrul. chiar f mult. dar din nefericire imi plac mai mult filmul si literatura si, astfel, las ce e mai bun de izbeliste :)

innuenda spunea...

Pantacruel, dacă este după frecvenţă, şi la mine ies filmele pe primul loc, teatrul pe al doilea şi, cu ruşine o spun, cărţile pe ultimul loc. Deşi după plăcerea pe care mi-o produc ar trebui să fie cărţile pe primul loc.

Am şi o explicaţie. Pentru o carte ai nevoie atât de o stare anume, cât şi de timp.
Cartea cere angajamentul şi complicitatea ta. E o relaţie de lungă durată, pe când filmul şi teatrul sunt plăcerea imediată.:)

almanahe spunea...

Dacă nu ştia poezia tot el şi-o lua. Monologul mergea de minune. Se juca “Doctor fără voie” al lui Moliere, a cărei adaptare o numisem eu şi un coleg de teatru “Humor Pecantus”pentru că se ieşea des din personaj (ca regie era construit aşa) şi spectacolul devenea interactiv cu sala.Însă fiind vorba de dramaturgul Tudor Popescu n-a fost cazul. ;)

innuenda spunea...

Oricum, almanahe:) sunt în admiraţie cu privire la ideea pe care ai avut-o. Într-adevăr, foarte inspirată. Genială!