marți, 20 ianuarie 2009

Aplaudacii

I-am pândit de multe ori. Cu o curiozitate din aceea cu care te uiţi pe furiş, de după perdele, la o vrabie sau la un porumbel poposit pe pervaz. I-am văzut râzând fals, hohotitor. I-am zărit furându-şi cu coada ochiului propria imagine, în monitoarele din platou. Sau comentând pe furiş cu vecinul de alături: “fii şi tu mai vesel, că te văd toate neamurile. Să arăţi că-ţi merge bine!”.

De cele mai multe ori erau pensionari, îmbrăcaţi în hainele lor de duminică. Cu un dinte-doi lipsă, cei mai mulţi dintre ei, semn că nu-i dau banii afară din casă. Câte o frumuşica satului apărea uneori în cadru, după vreun intuibil :”du-te mamă şi tu, că eşti frumoasă, poate te văd ăia şi te opresc prezentatoare. Uite fata aia de la Big Brother, cum prezintă acum ştiri din sport! Mâine-poimâine auzi că s-a căsătorit şi ea cu un fotbalist cu bani. De ce să nu te duci?!”.

Nu-i înţeleg pe oamenii ăştia. Morbul televiziunii este un geniu într-o sticlă ermetic închisă. Am fost acolo, ştiu aerul din studiouri, încărcat de greaţă, pile şi orgolii. Aveam destule colege banale, nişte şterse fizic şi intelectual- care nu voiau decât asta: să apară “pe sticlă”. Televiziunea nu însemna pentru ele loc de muncă, ci loc de exhibat. Era visul lu’ mamaie, a’ lu’ mami şi al lor să se vadă pe ecran.

De multe ori mă întreb, uitându-mă în sticla aceea corupătoare de vanitate, ce-i mână pe unii oameni către expunere. De ce vor unii să muncească acolo şi nu oriunde altundeva? De ce vor să fie penibili şi să afle asta milioane de oameni? Pentru că unora dintre ei, m-am convins, penibilul le dă bineţe la fiecare apariţie TV.

Pe aplaudaci probabil că îi încearcă aceeaşi dorinţă nesăbuită de a fi cineva. De a fi „ăla care a apărut la televizor”. Nu cred că poate fi altceva la mijloc! Dă-i încolo de bani că, dacă o fi vorba şi despre vreo sumă de retribuit aplaudacul, în mod sigur e una modică! Nu or lua o avere pe aplaudat şi râs la comandă!! Deşi, nu-i vorbă, lobotomist de excepţie, banul nivelează circumvoluţiuni, extirpă lobi şi extrage materie cenuşie. Dar nu cred să fie ăsta cazul aplaudacilor.

Pentru că, vezi tu, dacă ar fi doar o chestiune de bani, s-ar duce să doneze sânge. Ar face o faptă bună şi ar pune şi ceva pe masă. Dar, nu-i aşa, la donat sânge sânge nu intereseaza pe nimeni cine eşti! Eşti doar un binefăcător anonim cu faţa tot mai palidă. Pe când la televizor, ei, acolo e altceva!

Eşti dus la machiaj, o fată despre care vei şti, fără să fi întrebat, ce marcă de gumă mestecă şi, în consecinţă, cum îi miroase respiraţia, îţi va plimba pe faţă tot felul de bureţi şi de pensule adormitoare. Eşti îmbrăcat frumos! Eşti coafat. Ce mai, ai un tratament de vedetă, şi prim planuri o oră întreagă. Cât să-ţi satisfacă tot neamul pe care, desigur, l-ai anunţat din timp că apari la televizor.

„Nu mai spune, ţi-au luat un interviu?!?” –„Nuu, dragă, mai bine! M-au selecţionat pentru public în sală. A fost greu, din o mie de oameni a trebuit să aleagă doar 50. Numai pe cei care au talent şi sunt fotogenici! –Nu, telegenici?! – Ei, bine că faci tu pe deşteptul! Fotogenici, telegenici, cum s-o zice! Să arate bine la televizor. Nu oricine e bun pentru asta!„

Trebuia să vă vorbesc despre ei, doar am studiat intens fenomenul aplaudacilor. Publicul din sală mi-a răsplătit interesul cu figuri memorabile. A fost doamna de zilele trecute, coafată de nună mare şi îmbrăcată în sacou verde cu floare în piept. Sau domnul acela în costumul de la nuntă şi cu şosete albe în pantofii negri, lucioşi. Ori piţipoanca aceea îmbrăcată sărăcăcios şi strident, în bluză cu imprimeu-leopard care se mula cu linii frânte în zona bustului, semn că-şi băgase bureţi în sutien. Preţioase momente!

Aplaudacii ăştia îşi merită toţi banii, vă spun! La câte emisiuni proaste sunt pe piaţă, de cele mai multe ori ei sunt tot hazul! Aplaudaţi-i, deci, pe aplaudaci!

16 comentarii:

hadean spunea...

innu, aplaudacii ăştia sunt o bună parte din eşantionul reprezentativ. sunt cumva oglinda româniei. în plus, sunt coloana vertebrală a celor mai multe producţii de divertisment din românia. Dacă te uiţi la jay leno sau la letterman vei observa că şi ei au aplaudaci. ai lor se aud uneori şi se văd foarte foarte rar. ai noştri se văd mereu, semn că producătorul nu prea are ce altceva să arate. aplaudacul românesc s-a născut pentru a suplini calitatea invitatului, spiritul prezentatorului, sclipirile scenaristului.
uneori mi-e dor de televiziune (şi de radio) dar realizez că nu aş putea să o fac la nivelul exigenţelor de azi.

Dana spunea...

Tare bine le mai zici!!!!
Este una,doamna ANA,pe care o vad la absolut toate televiziunile,indiferent ca-i pro tv,antena 2 etc.......
Eu nu stiu,chiar alta treba nu are??????

pantacruel spunea...

frumos scris, innu :)

- fata de care zici ca prezinta sportul este o tipa tare de treaba, sa stii. sufletista si draguta (suntem colegi). si nu cred ca se va incurca cu vreun fotbalist ;)
- si eu stiu cate ceva despre aplaudaci. la inceputul anilor 90 chiar eu am participat la cateva editii ale em "risti si castigi". era intr-adevqar o lume umila, pestrita, un stres mare si bani mici. dar atunci peste tot era saracie lucie si orice "colaborare" era binevenita.

poti rade de ei, e dreptul tau, eu insa ma abtin.
nu sunt singurele aparitii penibile ale acestui jenant talcioc media care ne impresoara.
mie imi par mai demni de mila huidu, gainusa, negru, dani otil, raduleasca si ceilalti semidocti tristi si bine platiti.

insa tot imi place cum ai scris-o :)

innuenda spunea...

Cred că la nivelul indulgenţelor de azi, ai vrut să spui că nu ai putea face televiziune, Adi!:))

Dana, nu o cunosc pe doamna Ana, cred că am lipsit când a fost introdusă publicului telespectator. Dar trebuie că a fost o zi mare pentru ea!:))

Panta, deci tu erai băiatul ăla frumos şi cu sclipiri inteligente în ochi de care-mi amintesc! Trebuia să-mi fi dat seama. Doar făceai aşa o notă discordantă!:*

Ralucuţa îmi place şi mie. Mi-a fost dragă din casa Big Brother la care m-am uitat non stop (mă fascinează realtiviurile; sunt o sursă inepuizabilă de cunoaştere a ...condiţiei umane). Ele arată starea naţiunii şi a umanităţii la fel de bine precum o arată publicul din sală.
Dar nu despre ea era vorba aici. Ci despre faptul că televiziunile au un apetit nemărturisit de a peşti fete frumoase fotbaliştilor. Rampa de lansare: ştirile sportive. Că doar nu o să le pină moderatoare la emisiuni culturale. :D :)) O să scriu despre asta pe blog.

pantacruel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
pantacruel spunea...

multumesc pt pupic :">

Anonim spunea...

Anadana. Eu ii inteleg pe aplaudaci...Unii n-au ce face.Altii n-au bani.Unii n-au minte, altii-s convinsi de menirea lor acolo.Poate unii au curiozitati si cauta,si cauta,si cauta... un drum.Iar altii se duc din placere pentru emisiune, mor dupa emisiunea aia, sau pentru "vedete". (Uneori chiar ti-ai dori sa fii aproape de un dan negru sa-l faci cumva sa taca...).Vanitate, prostie,lipsa de preocupare,batosenie,saracie-saracie.Si-apoi cine sa fie aplaudac autentic pentru asa emisiuni?

innuenda spunea...

Welcome, Panta!:)

Anadana, practic aplaudacii ăştia sunt nişte figuranţi! Păi dacă sunt la propriu, de ce nu ar fi şi la figurat?:))

alina spunea...

Asta era tot o revoltă? :) Păi nu ziseși că lași luptele de stradă și tu? :)))
Dă-i în pisicii lor de aplaudaci, lumea e făcută să fie pestriță sau împestrițată și plină de cocoșei mediocrii care-și umflă penele pe unde pot și ei.
Altfel, bine scris, în stilul tău, of course! :))

innuenda spunea...

Alina, nu mă revolt pe aplaudaci. Ei sunt personaje, ca şi mine.

Ce mă revoltă pe mine este că iar am ajuns la făcut ore suplimentare pentru clienti. Uite, e cinci dimineata. Sa dorm vreo 3 ore şi eu!:)

Marian S. spunea...

Ha ! ce subiect ! mi-ai adus aminte de tinerete.
Eram in liceu, undeva intre `79 si `83. In faimosul troleibuz 84 care mergea (azi nu) in Drumul Taberii o trupa de elevi spuneau bancuri si erau veseli fara a deranja prea mult. Vine un nene si deja ne puneam problema ce vrea de la noi fiindca nu arata a controlor de bilete. Si nici a militian. Se prezinta a fi un fel de administrator la studiourile de la Buftea si invita trei dintre noi la... filmari !!!
Ce filmari tovarasu`, ce bancuri ne spuneti dvs. aici ?
Ca s-o scurtez: am filmat vreo zece zile in fiecare seara la productia ``Mult mai de pret e iubirea`` cu regretatul Dinu Manolache si Rodica Negrea. Cu 50 de lei pe zi, o suma bunicica pentru un elev pe vremea aceea. Eram destui in figuratie, daca va amintiti scena in care Dinu Manolache vine la caminul de fete cu un buchet in mana sa o ceara in casatorie; noi eram elevii cocotati pe garduri care incercau sa cucereasca fetele din camin. (vedeti cum ne invatau la prostii de mici ? si era un film din ala comunisto-educativ !!!)
Pe Dinu Manolache l-am indragit pe loc si am continuat sa vad si piese de teatru, atit cit a jucat. A murit foarte tinar si nu inteleg de ce trebuia sa se intimple asa. Pot sa va spun despre el, pe linga faptul ca era un mare OM ca facea un Ruby Cub in circa doua minute !!! Cred ca va amintiti ce e acela un Ruby Cub.
Daca as mai avea acum posibilitatea sa fac figuratie poate ca as spune da. E ceva sa intilnesti actori, regizori si alti oameni de calitate. Si nu pentru a aparea pe ecran fiindca rareori un figurant se vede in prim plan. Pentru un elev la vremea aceea a fost o experienta buna. Daca ar fi sa fac pe aplaudacul... hm, o intrebare: se dau si azi tot vreo 50 de lei ? Ca la banii astia ma duc...

Generalul spunea...

Adi Hadean, formula pe care ai folosit-o pe finalul comentariului tau, anume "nivelul exigentelor de azi", pe mine unul ma intristeaza. Si asta tocmai pentru ca ai folosit-o cu intentii bune.

Termenul "exigenta" ar trebui sa aiba o rezonanta aparte in toata presa. Exigenta mi se pare ceva, cum sa-ti spun, pozitiv, o garantie a vointei de a veni pe piata media cu un produs de calitate.

Cred insa ca exigenta din fraza ta poate fi oricand inlocuita, din pacate, cu un alt termen: prostitutia - situatie in care totul devine mult mai simplu...

Mihai Bogdan spunea...

Aplaudac nu am fost, dar am fost intr-o emisiune de la TVR, o emisiune cu rating mic, despre istoria nescrisa a perioadei comuniste. Ne-au chemat, mai multi studenti, sa ne spunem parerea, sa confirmam faptul ca la scoala (dupa '89) nu am invatat asa ceva. A fost frumos, mai ales ca erau invitati doi istorici si doi jurnalisti, plus niste documentare facute in Romania de un militar american, devenit, post razboi, prezentator tv. A fost o emisiune educativa, de aceea a avut rating mic.

innuenda spunea...

Mariane, foarte interesantă povestea ta. M-am simţit de parcă m-aş fi uitat la Pistruiatul, nu ştiu de ce!:)) Şi dacă pui aşa problema, tu nu erai aplaudat, pentru că chiar ai avut un rolişor în filmările acelea.
Cu toate acestea, atât tu, cât şi Mihai, deschideţi o perspectivă nouă subiectului. Pentru că nu m-am gândit că, de fapt, poate fi vorba despre magia de a cunoaşte, mă rog, vedea de aproape, celebrităţi.

Generale, ai dreptate. Şi eu am "amendat" expresia, folosită, aşa cum bine spui, cu bună credinţă de Adi. Azi interesează doar ce vinde. Şi calitatea medie sau slabă vinde, din păcate, cel mai des.

Mihai, asemeni lui Marian. Deschizi o perspectivă nouă şi revigorantă subiectului. Deşi, cu riscul de a mă repeta, voi nu aţi fost chiar un aplaudac. Rolul vostru era unul clar.

motanes spunea...

Ralucuţa îmi place şi mie. Cel mai mult când o (re)văd în Playboy.

Anadana, fii bună şi reţine: Sub chenarul in care lasi comentariul la rubrica "Alegeţi-vă o identitate", ai 3 opţiuni... Bifeaz-o pe a 3-a - "Nume/Adresă URL". La "Nume" scrie Anadana. "Adresă URL" o laşi necompletată. În felul ăsta nu vei mai fi "Anonim". Succes! :)

innuenda spunea...

Motanes, you little perv! Stai cu Playboiul într-o mână şi cu Biblia în alta! Hotărăşte-te odată! :)))