sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Lili was here



Am avut, de când mă ştiu, nevoie de o prietenă cea mai bună. Poate că, având o soră cu doar un an mai mare, cu care mergeam peste tot, de ajunsese să ni se spună în oraşul natal Siamezele, iar în oraşul adoptiv Surorile-sister, am simţit nevoia să multiplic acel soi de confort, căutându-l şi la străini. Orice vecină, colegă de clasă ori, mai târziu, de facultate, fiece nouă cunoştinţă părea să mă ademenească spre zarea unei noi prietenii tandemice.

Primul duo l-am legat la grădiniţă, unde aveam o Manuelă cu părul până la fund, blondă, de care eram nedespărţită. Cu ea mergeam la colectat gume mestecate, ori cioburi de sticlă colorată, cu ea dansam la serbare şi tot cu ea mă jucam în cutia de carton cu mărgele transparente, colorate, încercând să-i fac eu ei un şirag, ea mie o brăţară. Dar au trecut anii şi am uitat-o pe Manuela odată cu intrarea la şcoală.

În Şcoala Generală au fost mai multe tandemuri.
A fost unul cu Alice, o Agelină Jolie creaţă şi cu faţa ceva mai pătrată, după care mi-a părut tare rău când s-a mutat definitiv în Suedia, cu părinţii ei. Pesemne şi ei i-a părut rău după mine, de vreme ce mi-a făcut cadou o geacă albă de spumă, pe care o primise de „la pachet” din Suedia şi o pereche de pantaloni de purtat la mare, absolut minunaţi, albi, cu nişte contururi negre, ca trase cu pensula groasă, în care se zbenguiau pete asimetrice, cam cât o palmă, în culori ţipătoare: portocaliu, verde neon, galben...

Mi-am tot amintit de Alice, o vreme. Apoi hainele alea s-au uzat, eu am obosit să le tot văd şi le-am îngrămădit undeva, pe fundul unui geamantan cu lucruri de dat „la ţară”. Odată cu hainele acelea s-a estompat şi amintirea colegei mele generoase, rârâite şi veşnic îmbujorate. Trebuie să fi devenit o femeie frumoasă. Dar nu am de unde să ştiu asta, pentru că, după vreo trei-patru scrisori, am încetat să mai ţinem legătura.

M-am lipit apoi de Angela, o fată destul de diferită de mine, la care, în clasa a VII-a, mă tot duceam acasă, unde mă oxigenam, zi de zi, cu perhidrol folosit de maică-sa la albit rufe. Iar naiva mea mamă, drăguţa de ea, credea că e de la şampon: „mamă, dar ce ţi s-a deschis părul, uite, în soare bate-n blond roşcat! Tu şi când erai mică erai blondă, pe la trei ani ţi se blonzise chiar bine părul: poate ţi se deschide iar”.

Liceul mi-a adus-o pe Lili, colega mea de bancă, o blondă plină de viaţă, a cărei veşnică bună-dispoziţie mă umplea de energie. Lili provenea dintr-o familie modestă şi, poate de aceea, visa să ajungă cineva, să se lanseze în muzica uşoară. În fiecare pauză, în vastele veceuri ale liceului, unde era sonorizarea mai bună, cânta ca o privighetoare. De fapt aşa o şi poreclisem: Privighetoarea.

Noi două nu am avut niciodată nici cel mai mic dezacord, dar cu ceilalţi, blondina era aprigă. Ţi-o trântea Lili, de nu te vedeai, dacă o deranjai cu ceva! Poate de aceea nici nu am mai deranjat-o prea mult în ultimul an de liceu când, graţie unui concurs de muzică, se împrietenise cu o altă colegă, Ligia, după care eu una nu mă omoram. Dar nu puteam face nimic. Ele aveau muzica în comun şi muzica pentru Lili era totul. Nu mai ştiu nimic de colega mea de bancă, dar şi acum mă amuz când mă uit la o poză, făcută într-o pauză în care ne-am pus să-l tragem de mustăţi pe bietul Nicolae Longinescu, al cărui hram intelectual local era purtat, cu mândrie statuară, de liceul nostru.

Uite-aşa a stat, dragă Adi, treaba cu colegele mele de bancă! Azi, e drept că nu mai am niciuna, dar nici coatele nu mi le-am mai sprijinit de câţiva ani buni pe vreun pupitru, altul decât cel din sălile de judecată.

14 comentarii:

hadean spunea...

te-ai "achitat" de leapşă extrem de cuprinzător. de ce nu scrii tu cărţi?
:-)

pantacruel spunea...

innuneda, nu-l asculta pe hadean. in romania mori de foame cu cartile. mai bine dosare pe rol, decat roluri in 'dosare' si fisiere:)

motanes spunea...

"Lui Nicolae Longinescu, fost director şi profesor al Şcolii Normale „Costache Negri” din Galaţi între anii 1897 - 1922, din partea foştilor săi elevi"

anna spunea...

dar Vio! ce bine-ți șede-n poză.

Anonim spunea...

Anadana. Innuenda, nu-l asculta pe pantacruel...asculta tu un ardelean intelept si asezat, cum e hadean si scrie carti! Si, pentru ca si pantacruel are dreptatea lui de om destept, mai lasa-ti si cate-un dosar - doua pe rol.Bine ca sunt si eu dasteapta...Textul tau mi-a amintit ceva ce uitasem demult: colegele mele de banca nu mi-au fost niciodata prietenele cele mai bune, ele erau intotdeauna in alta clasa, de obicei mai mari decat mine.Oare de ce?!

innuenda spunea...

Adi,nu că n-aş vrea. Am atâtea de povestit!:)

Panta, şi tu ai dreptate. Dar aş prefera cărţile oricând dacă nu ai avea dreptate în ceea ce spui.:)

Motanes, e prima oară când conştientizez asta: că, de fapt, nu pe Costache Negri l-am tras de urechi, ci pe Longinescu. Dar Liceul să ştii că aşa se cheamă: Costache Negri.

Anna, eşti drăguţă tu. Asta este o poză care nu mi-a plăcut deloc atunci când am făcut-o. Cu timpul, graţie momentului pe care-l surprindea, a început să-mi aducă zâmbete pe buze.

innuenda spunea...

:)))) Anadana, îmi place că ai găsit soluţia cea mai bună: împăcatul caprei cu varza. Aşa mă gândeam şi eu. Se pot face amândouă. Pentru scopuri diferite.

Cât despre prietenele tale, e o întâmplare faptul că ţi le alegeai mai din altă clasă sau vârstă. Ori asta, ori erai mai matură în gândure decât leatul tău::)

Lorelei spunea...

stiti testul ala cu varsta psihologica? imi permit sa anticipez un "nu" rostit in cor, deci iata linkul : http://www.portalroman.com/teste-psihologice/det.php?view=56

Lorelei spunea...

l-am pus pt ca "nu stiu altii cum sunt..." dar eu am varsta psihologica de 33 si ma simt ca de 3;)) eram curioasa si de restul lumii de pe aici ca tot a venit vorba...

Vania spunea...

Leapşa asta a trebuit s-o fentez, căci nu am păstrat bunele relaţii cu colegul de bancă. Aşa că am recurs la ficţiune...

innuenda spunea...

Lorelei, şi eu am ieşit cam la fel ca tine, cu diferenţă de un. Dar nu mi s-a prea potrivit descrierea.

Vania, bine ai venit pe la mine. Văd că nu ţi-e greu deloc ţie cu ficţiunea.:)

ummagumma spunea...

"Am avut, de când mă ştiu, nevoie de o prietenă cea mai bună."

Deja mi s-a conturat in minte insemnarea care va sa vie. De n-ar ramane si asta un draft...

liviu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
innuenda spunea...

:))) Liviu, puţină discreţie! Fii şi tu mai general, nu chiar aşa cu date exacte.

(vorbim pe email!)