joi, 22 ianuarie 2009

Skandenberg cu Domnul Murphy

Am mers la multe nunţi în viaţa mea. Aproape că sunt o nuntaşă profesionistă. Sunt, orice-ar fi, cu zâmbetul de reclamă pe buzele lăcuite, mă bâţâi pe orice fel de muzică, oricât de proastă, joc natural şi socializez la orice nivel social. Port sandale cu toc subţire şi rochie lungă neagră, mă dau cu parfum bun, stau dreaptă când mănânc şi nu ţin coatele pe masă.

Şi toate lucurile astea îmi vin firesc, pentru că mie îmi place la nunţi.
Îmi place mai ales faptul că niciodată nu e la fel ca la precedenta. Niciodată nu ştii la ce să te aştepţi. Niciodată nu se simte toată lumea la fel. Şi mai ales, niciodată mirii nu află adevărul despre nunta lor.

Apropo de niciodată nu ştii la ce să te aştepţi o să fac o paranteză ca să vă povestesc o mică găinărie, servită pe un platou de argint, cu titlul de obicei de nuntă, la propria mea petrecere.

Imediat după ceremonia religioasă, cand am intrat, împreună cu naşii, în restaurantul unde avea să fie masa şi dansul, am fost întâmpinaţi de şeful de sală, secondat de un june ucenic în mână cu o tavă din argint. Pe tavă erau 4 cupe de şampanie, al căror picior înalt, argintat, odihnea protector peste câte o sută de mii (m-am măritat acum 7 ani şi ceva), deci erau patru sute de mii. Şeful de restaurant, brunet cu mustaţă, cu ochii verzulii surâzători şi uşor tulburi, ca un leuştean în aspic, nu ne-a lăsat să ridicăm paharele cu şampanie, spre a le duce la gură, până nu împerechem suticile de dedesubt. C-aşa-i tradiţia!

Ştiind că nu avem nici lăutari, nici manelişti la nuntă, femei delăsătoare ce suntem, atât eu, cât şi naşa omisesem să le-ndesăm bani soţilor în buzunarele costumelor de friptură. Astfel că, după două-trei broboane de transpiraţie la locul de unde absenta mustaţa, a împerecheat naşul săracul suticile de sub pahare, cu suratele lor aidoma, cotrobăite, prinse şi înaintate de naşa din poşetă. Sub fiecare pahar erau acum (atunci!) câte două sute de mii, deci opt sute de mii de lei (vechi) pe toată tava. Noi am luat paharele de şampanie să le ducem la gură şi când să le punem jos, ia tava de unde nu-i. Băieţii plecaseră de mult cu suticile şi, probabil, le împărţeau deja, în drum spre bucătărie. Asta a fost la mine la nuntă, dar să închid paranteza şi să vedem ce a fost la alţii.

Ultima nuntă la care am fost o să fie una pe care o voi uita cu greu. Nu doar pentru că mirele şi mireasa sunt the unforgettable type (şi sunt!), ci şi pentru că, mottoul serii a fost “vineri 13”, cu toate că era sâmbătă toată ziua.

Deşi la ora 23.00 eram deja întoarsă acasă, aş putea povesti cu lux de amănunte, oricui m-ar întreba despre celebra nuntă. Ce meniu sofisticat a fost, cine cu cine a venit, ce a dansat, cu ce era îmbrăcat, ce se şuşotea pe la colţuri, ba chiar, dacă m-aş fi concentrat puţin, jur că aş fi putut spune şi la ce s-a gândit mirele într-un anumit moment al ceremoniei.
Toate astea pentru că am avut pile la cameraman care mi-a făcut o copie după DVD-urile de la eveniment.
Am fost chiar emoţionată când am văzut înregistrarea, pentru că mi-am dat seama că ar fi fost o nuntă de nota 20 dacă…

…Dacă nu am fi venit, aşa cum facem la orice eveniment, la 3 ore după începere, (din cauză de consort truditor la ştiri inclusiv în weekenduri), am fi prins, poate, loc la masa la care fuseserăm repartizaţi, după spusele mirelui, un prieten drag.
Aşa, ne-am aşezat şi noi unde nu şifonase încă nimeni atlasul scaunelor, la o masă pe terasă, undeva unde nu cunoşteam decât o jumătate dintr-un cuplu, altfel simpatic. Nu ar fi fost asta nicio problemă, oricum, că mie una nu-mi ia mai mult de câteva ore să-mi pun viaţa pe tavă, ca la tăierea din moţ şi asta numai pentru a-mi satisface curiozitatea de a vedea ce o să aleagă interlocutorul de pe tavă.

…Dacă nu ar fi început măre o furtună cu tunete şi fulgere şi ploaie torenţială care s-a încăpăţânat să dureze toată noaptea (aşa cum am auzit), deşi părea să nu fie niciun dubiu în acest sens la chiar jumătate de oră de la instalarea ei, când deja pe terasă se strânseseră câţiva centimetri buni de apă.

…Dacă stropi grobieni de ploaie, nu s-ar fi încăpăţânat să cadenţeze prin cârlionţii doamnelor, prin pahare şi farfurii, dar mai ales printre degetele frumos vopsite de la picioarele subsemnatei, prinse în barete minuscule de sanda, care aveau să-mi cedeze, o oră mai târziu, din cauză de acvaplanare a tălpii care le purta cu mândrie.

…Dacă un mic domnu’ Goe nu ar fi trecut în goană, excitat probabil de zahărul şi E-urile sucurilor la care se dedase după voie, scăpat de supravegherea părinţilor şi nu ar fi dărâmat un stativ-pom de pe care s-au răsturnat nenumărate recipiente ceramice, purtătoare de lumânări parfumate aprinse demult, dar mai ales purtătoare de ceară topită, care s-a revărsat fără zgârcenie pe costumul unicat al soţului meu. De sus până jos. Distrugându-l.

După cum spuneam la început, “aproape” că sunt o nuntaşă profesionistă. De data asta, însă, nu mi-a ieşit, pentru că nu am rezistat decât o oră la skandenbergul cu domnul Murphy. Dar nu-i nimic, aştept invitaţia la botez şi până atunci, cine ştie, poate uit şi cum a fost la nuntă! :)

16 comentarii:

elite spunea...

Draga mea aici nu ne mai potrivim.Prietenii mei radeau de mine ca am fost la 2 nunti: la una am fost mireasa la alta nasa.Ei nu-i chiar asa dar pe aproape.Imi plac pregatirile pentru a merge la nunta, acel ritual al infrumusetarii... in rest...aglomeratie, zgomot si bani

thea spunea...

Am avut si eu un an in care aveam al doilea job la nunti; au fost multe, vreo 8 din mai si pana in octombrie; da' asa am mai vazut si eu tara in lung si-n lat, ca au fost de la Oradea pana la Constanta :). Acum nu mai sunt asa mare amatoare, desi merg; dar parca nu mai e asa fan ca altadata... o fi de la varsta? :)

TreXeL spunea...

banuiesc ca toate alea cu daca le-ai fi putut scrie si inainte sa mergi la nunta. si atunci de ce te-ai dus?
din obligatia de a arata lumii ca inca stii sa stai in rochia neagra, pe pantofii cu toc cui si mai ales cu spatele drept, nesprijinind coatele pe masa?

Ambasadoarea spunea...

Deci nu te invit la nunta, ca poate tu esti purtatoare de ghinion:))

Daca pt. tine, ca "nuntas" a fost asa, imi imaginez ce a fost pe capul mirilor sa urmareasca cum se transforma "cea mai frumoasa zi din viata lor" in cea mai naspa posibila. Si, culmea, sa nu poata pleca de acolo:|

Anonim spunea...

Anadana. Nimic nu reuseste mai bine decat un esec.Daca-i nunta cu terasa, apoi ploaie sa fie cu pantofi ciuciulete, dar si cu costum harcea- parcea...Mi se pare corect.D.p.d.v.al legii individului M. Imi vine sa fiu rea(asa imi vine mie cand e vorba de ast fel de petrecere), dar ma abtin, ca-i prea bine scris articolul tau .

innuenda spunea...

Elite, nu mai am nici eu mult până să mă schimb. Încă două nunţi eşuate şi e gata cheful de orice nuntă.

Thea, da' de unde! Cred că pe măsură ce înaintezi în vârstă eşti tot mai doritor să mergi la nunţi. Nu de alta, dar în rest, ocaziile de distracţie se împuţinează. Cel puţin statistic.

Trexel, m-am dus că-mi erau dragi omuleţii care se căsătoreau. Şi pentru că îmi place la nunţi. Mă distrează. Dar în ploaie nu puteam să stau, deşi aud că restul, au făcut-o.

Ambasadoareo, bine ai venit pe la mine. Am dat un ochi să "te citesc" şi mi-a plăcut de tine. Presimt că o să fim prietene.
(nunta oamenilor acelora a fost un succes; ei sunt nişte trăzniţi şi jumătate şi dansau în ploaie...iar lumea a făcut la fel; cred că ni s-a pus etichetă de figuranţi nouă, care am plecat. Dar eu sunt cu conştiinţa împăcată. Iar ei îmi sunt la fel de dragi, chiar dacă nu şi eu lor!:)))

Andana, nu prea au avut ce să facă. Aveau un număr enorm de invitaţi şi nu găseau restaurantul potrivit care să-i încapă pe toti. Şi cum era vară...şi cald...au riscat. Plus că terasa avea umbrele din acelea mari, dar fiind vorba de o furtună, nu au făcut faţă, astfel că şiroia prin toate locurile nebunul potop.:)

Ambasadoarea spunea...

Ai grija ce spui, ca eu presimt ca o sa vrei sa scapi de mine si n-ai sa mai poti:)

In afara de asta, m-ai deprimat. Ecuatie: eu+el=nunta=vara=aer liber:(

miki spunea...

deci mie sa imi explici strategia. asta cu realuarea ideilor. pentru ca si eu m-am gandit la ea, dar m-am gandit ca poate nu se face. deci?

Anonim spunea...

Anadana. Comentariul tau ma determina sa explic.Deci n-am fost rea, am subliniat doar printr-o alta posibila lege a lui Murphy. In rest, inteleg neplacerea si-mi pare rau pt.ce s-a intamplat.

Marian S. spunea...

Mie imi plac nunţile alea la care se fură mireasa. Ce păcat ca trebuie sa o aduci inapoi exact asa cum ai luat-o !
O poantă buna am vazut la o nunta in provincie la 20 km de Bucuresti. La masă nu s-au adus cuţite. Ni s-a spus ca e un lucru preventiv in caz de scandal. Mă rog, era o idee, dar friptura era cam tare. Si la protestele majoritatii mesenilor ni s-au adus... pungi pentru luat friptura acasa. Inutil sa mai spun ca pungile erau pregatite din vreme ca şi cum ar fi fost ceva foarte firesc.

motanes spunea...

Marian, bănuiesc că nici scaune n-aţi avut la nunta aia. În caz de scandal... :P

pantacruel spunea...

niciodata nu am reusit sa mananc fara sa am coatele pe masa.
in ma-sa... pe tine te doare in cot, esti naturela. cum resusesti, dom'le? :)

innuenda spunea...

Ambasadoareo, fii pe pace. Nu mă îngrijorează prietenia, ci lipsa ei.:)) În rest, lasă, că o să ai o nuntă frumoasă!

Miki, e simplu, dar numai dacă ai mai mulţi prieteni virtuali noi, decât vechi (din motive care-ţi depăşesc puterea de înţelegere).:D

Anadana, tu nu poţi fi rea nici dacă-ţi propui!:)))

Marian, you little perv!:))
Cât despre cuţite, ăştia nu auziseră despre ce poate face o furculiţă bine înfiptă!
Dar tot nu înţeleg de ce nu au cumpărat cuţite din plastic.

Motanes, eu propun chiar ca bătăuşilor să li se dea la nunţi, pentru sprijinirea şezutului, perne. Cel puţin dacă se încing spiritele, iese o bătaie cu perne pe cinste!:))

Panta, simplu, neavând în toată casa o masă ca lumea,adică de înălţimea potrivită, m-am obişnuit să mănânc pe măsuţe de ceai!:D Naturaleţea mâncatului fără coate pe masă mi-a venit cât ai zice cot.:)

loristiuj spunea...

mie nu-mi plăceau nunţile... la nunta mea eram pregătită pentru orice... şi aveam pregătite şi zâmbete şi rictusuri... Dar mi-a plăcut la nebunie nunta mea (poate şi pentru că eu şi soţul meu ne-am ocupat cam de 80% din pregătiri şi multe le-am făcut cu mâinile noastre la propriu. Şi de atunci am mers cu plăcere la orice nuntă... şi am decis să nu ratăm nici una...

miki spunea...

mda, si eu am avut dilema asta. am ajuns la concluzia ca o fi natural, dar nu inteleg de ce. inca lucrez la argumentatie.

altfel, tot nu imi fac curaj sa fac miscarea. si aici am argumentatie, dar o poti intui si tu.

innuenda spunea...

Lori, e bine dacă mergi pe ideea asta generoasă de a nu zice pas la nicio invitaţie la nuntă; cel puţin te alegi cu distracţia.:))

Miki, şi eu cred că e firesc până la un punct. E ca în viaţă: noul atrage, pentru o vreme mai mult.:))
Cât despre reluări, eu una nu am reluări în blogul ăsta. Am reluat doar unele articole din blogul vechi. Blog care nu mai există. La tine, ca să dai reluări, poţi face trimiteri. Scrii ceva nou despre un subiect şi pac, dai un link la un articol vechi pe care ai vrea să-l redai publicului.:)