vineri, 13 februarie 2009

Bunicii (I)

Pe unul dintre ei, tatăl mamei, l-am pierdut pe când eram prea mică să-mi mai amintesc. Îmi surâde, totuşi, dintr-o poză îngălbenită de vreme, pe sub o mustaţă scurtă, a la Red Butler, scrutându-şi posteritatea şi progenituritatea cu nişte ochi verzi, minunaţi, ca de acuarelă. Îl iubesc, ca şi cum l-aş fi cunoscut. La o adică, a fost şi încă este speranţa mea de a face un copil cu ten măsliniu şi privire verde, ca de prinţ al mareelor.

Nu am poveştile mele cu el, cum aş putea?! Doar o istorie ciudată pe care mama mi-a depănat-o cândva şi pe care, nu ştiu de ce, o pun mereu să mi-o mai spună o dată. Ca şi cum întâmplarea aia s-ar putea dilata până ar umple golul de amintiri cu „tetea Dumitru”. De parcă ar putea ea recrea vreodată un întreg trecut căruia nu i-am fost martor conştient, ci copil la gura sobei.

Cică mama era la o reciclare, la Iaşi, pe vremea lu’ Ceauşescu. A nimerit în cameră cu două alte doamne, cu care nu se văzuse în viaţa ei, fiecare venind la acea reciclare din alt capăt de ţară. Una dintre femei, după ce au băut câte o ceaşcă de cafea făcută la ibric, le-a pus pe colegele ei de breaslă şi de cameră să-şi întoarcă ceştile. Să le ghicească aşa, de amuzament, să se prostească. Doar că, în timp ce mama se amuza, femeia devenea tot mai serioasă.

„Ai pe cineva apropiat din familie, un bărbat, grav bolnav, i-a spus mamei. Şi cred că ai şi doi copii micuţi, pentru că uite, bărbatul ăsta vine la tine în casă şi sta supărat pe un pat, în timp ce, de-o parte şi de alta a lui, stau doi copilaşi, ca doi mieluşei, care parcă ar vrea să-l înveselească.”

Episodul a fost dat imediat uitării de către mama, o persoană pragmatică, ce nu punea mare preţ pe proorociri ieşite din filigranul unei cafele cu zaţ. Însă în iarna aceea, bunicul a aflat că are cancer la prostată şi a venit la noi acasă, să-i aranjeze tata să îl vadă un doctor bun. Mama îmi povestea că s-a cutremurat şi i-a revenit brusc în minte ghicitul colegei. Bunicul stătea abătut, în timp ce tata vorbea cu doctorul la telefon, iar eu şi sora mea, aşezate pe canapea de o parte şi de alta a lui, îl trăgeam fiecare de câte-o mână să-i spunem ultimele cântecele şi poezii învăţate la grădiniţă.

Mamaia Anita fusese soţia lui. Pe bunica am prins-o până târziu, în adolescenţă, către 17 ani. Era o minune de femeie simplă şi iubitoare, plină de viaţă, care ne-a îngrijit cele mai frumoase amintiri din copilărie. Era pentru mine regină în regatul gâştelor, al curcilor, al puilor alergători, al câinelui Biju şi al porcului Ghiţă, al duzilor şi al zarzărilor, al corcoduşului cu rădăcinile adânc înfipte în „privata” din curte şi al roşiilor verzi, al prispei şi al ivărului de lemn al porţii, al „chilerului” şi al odăiţelor răcoroase, cu tavan descrescător, unde se odihneau cozonacii şi noi, când era prea cald afară.

Ne pupa cu foc pe gură, de câte trei ori, de fiecare dată când ne revedea, obicei de care, mărturisesc, oricât de dor ne-ar fi fost de ea, ne ştergeam discret, cu dosul mânecii, odată scăpaţi din strânsoare.

Mamaia a suferit din dragoste, întrucât l-a prins pe bunicul cu o ţiitoare, de acolo din sat, cu care, se pare, trăia de ani buni. Deseori o auzeam zicând cu obidă: „ să nu te uiţi mamaie la un bărbat că-i frumos! Să te uiţi că-i om! Că frumuseţea aduce necazuri, da’ omul dacă-i om atunci ai trai bun cu el.”

Mi-am pierdut bunicii şi totuşi, într-un mod de nepătruns, mi i-am păstrat. Încă mă joc vegheată de privirea lor îngăduitoare, încă mă mai bucur de ei. Şi pentru că sunt de esenţă tare, le pot adulmeca tocmai de pe pământ iubirea. Şi tot astfel le pot mulţumi că mă lasă să-i gândesc.

15 comentarii:

zuzeta spunea...

mi-ai facut dor de bunci, innu.
mama dica si tate
icoane dragi ale copilariei mele, tataie fara un picior si mamaita, cu pisicie lor si cainele latos.
offf.

alina spunea...

Mulțumesc, Innu. Pentru o poveste frumoasă în care îmi regăsesc și eu multe amintiri din copilăria la țară, în casa bunicilor. Și bunicul meu a fost bărbat frumos, tot cu ochii verzi!! :)) O să scriu și eu despre ei, când o să am starea necesară. Până atunci mi-a făcut tare bine să te citesc. :)

hadean spunea...

:-)
mi-ai dat idei, o să scriu şi eu în curând pe tema asta.

pantacruel spunea...

f. frumos, innu. si pot spune ca bunica ta mare dreptate avea! :)

thea spunea...

Minunata povestea; mi-a adus mai aproape mai multe amintiri dragi; mi s-a facut dor nu numai de ei. ci si de mine, cea mica, acasa... :)

ZuZu spunea...

Frumoasa povestea. Imi aduc si eu aminte cum imi stergeam obrazul :D. De simplitatea senina a bunicilor...Foarte frumos :)

innuenda spunea...

Zuzeta şi mie mi-e dor în fiecare zi de ei. De toţi. Şi chiar dacă nu-ţi dai seama cât îi ai în viaţă, întotdeauna faci prea puţin pentru ei, îi vezi prea rar, te "deranjează" prea des. Dacă aş avea bunici acum, m-aş duce la ei în fiecare sfârşit de săptămână, la toate zilele lor de naştere şi onomastice, de câte ori aş putea.

Alinuţa, cine a avut bunici odată, are pentru toată viaţa. Că uite-ne cum ne lăudăm cu ei!:)
Aştept povestea bunicilor tăi.

Adi, şi povestea bunicilor tăi o aştept, deşi ai mai scăpat pe ici pe colo, despre bunicul tău cel longeviv, să ţi-l ţină Dumnezeu sănătos!

Panta, avea! Am mai spus-o cu un prilej la mine pe blog (În învăţăturile lu' mamaie Anita către fiicele Evei).:)

Thea, nu există bucurie mai mare pentru mine decât să aud că am făcut să vă fie dor de cineva drag! E un soi de misionarism care-mi place, mă face să mă simt utilă.

Zuzu, până la o vârstă ni se pare normal să primim iubire, de oriunde ar veni ea. Poate de aceea nu întotdeauna o preţuim la adevărata ei valoare. Apoi, cu vremea, devenim conştienţi că iubirea nu ni se uvine. Ea este doar un dar pentru care trebuie să fim recunoscători.

to-morrow spunea...

Bunicii, cu dragostea lor imensa si neconditionata...
Cred ca oricine citeste ce ai scris tu aici, isi ia un ragaz sa se gandeasca la doi oameni frumosi la suflet care au fost bunicii. Golul pe care il lasa, cand pleaca, nu poate fi umplut.

anadana spunea...

Mi-am sters pe furis obrazul de umezeala buzelor bunicii si a celorlalte rude de la tara si acum e bine.Am scapat de singura neplacere .Acum pot sa ma bucur de prezenta lor, sa le simt dragostea si sa gust din bucatele bunicii.Mangai parul alb si moale si mustata de Mos Craciun ale bunicului si-i ascult povestile din razboi, fermecata de vitejia lui ce l-a adus acasa cu un plaman gaurit de gloantele dusmane...Si de atunci doarme afara pe veranda, intotdeauna sezand,pentru ca altfel se sufoca.Taramuri ciudate a strabatut, precum Galitia, pe care in zadar o caut pe harta atlasului meu.Focul arde cu pocnete surde...Innuenda, evocarea ta a starnit toate trairile mele demult uitate.Si afara ninge linistit si eu imi doresc inca o poveste de-a ta.

innuenda spunea...

To-morrow, welcome! To-day, to-morrow, always!:)

Anadana,foarte frumoasă povestea ta. Cu bunicul tău cel cu mustaţa albă şi faptele lui de arme m-ai făcut să realizez ce rău trebuie să se fi simţit celălalt bunic al meu, dinspre tată, pentru că nu a avut parte de nepoţi băieţi care să aibă interes pentru povestile lui din război(voi scrie in partea a II-a).

motanes spunea...

Parcă miroase a gutui...

loristiuj spunea...

şi bunicii mei s-au dus... toţi 4 ...
dar când mă duc la ai mei acasă, de multe ori mă pregăteam să-mi vizitez bunicii... m-a trezit mama cu "dacă te duci la cimitir, îţi dau nişte lumânări"... mi s-a rupt sufletul....

altă dat chiar i-am scris o felicitare de Paşte bunicului... şi era plecat de un an... :-(

innuenda spunea...

Motanes, a gutui mai încolo! Deocamdată a pământ reavăn:))

Lori, mi se pare foarte frumos, candid şi original ce ai făcut tu. Treaba cu felicitarea. Şi sunt sigură că mesajul a ajuns la destinatar, indiferent unde ar fi sfârşit scrisoarea aia. :)

mari spunea...

Ai idee cat esti de minunata? Nu cred ca esti tu! Nu... esti o reincarnare a blandetii, esti usa spre bunatate pe care nu as vrea sa o inchid. Mi-a placut mult si chiar am plans...de fericire. MI-am amintit copilaria mea iar...maine...am sa-mi vizitez bunicii. TE PUP, INUU!!!

innuenda spunea...

Mamă tu eşti?:)))))))))
Mari, mulţumesc, eşti tu drăguţă!
Bun venit.:)