sâmbătă, 28 martie 2009

De rerum natura

Lucrurile încep să nu mai fie cum erau. Întâi întinde gâtul plictisul. Apoi scoate capul tracasarea, pune umărul dezgustul și până să spui pîs ești chiar acolo, în mijlocul turbionului de stări negative. Fără vlaga și, parcă, fără putință de a schimba ceva.

Culmea e că te învinovățești, de regulă, pe tine: n-am făcut aia, n-am realizat ailaltă. Sunt așa, sunt pe dincolo. Tot pământul îți pare atunci o imensă plasă de siguranță pentru ceilalți, doar pentru tine, sacoșă de-un leu.

Unde să te arunci? Fundul lumii nu mai e de mult un loc moale. E doar un mușchi țapăn, rigid, fără stări de confort. Brațele lui, și ele, se țin acum cu gesturile mari. Stimați Domni, avem plăcerea să vă prezentăm oferta noastră...

Te uiți prostită la videowall-ul pe care-ți apar mărite neliniștile, ca niște gigantice puncte negre. Și vezi chipul tău, dar totuși nu-l recunoști. E ca atunci când te visezi dar nu arăți ca tine, doar știi că ești tu.
Și el se uită prin tine, spre un ogor cu bani despre care nu vrei să știi, nici să-l ai, nu te interesează de fapt decât puțină liniște. Cuvintele ei bune, ca palmele moi ale mamei.

Și ai vrea să-i spui și lui, să spui tuturor, mai lăsați-i naibii de bani! Uite, la cinci jumate dimineața o pasăre se scoală să cânte. Și cântă atât de frumos încât în fiecare zi îți pui ceasul să sune fix atunci, ca să deschizi geamul și s-o auzi mai bine, în timp ce liniștea pune stăpânire treptat pe dinăuntrul tău. Te strecori sub pilota în care el dospește ca o pâine și abia atunci, când rămâi cu pasărea și cu el și cu liniștea, lucrurile sunt iar cum erau.
Noapte bună dimineața asta, îți spui...noapte bună.

13 comentarii:

motanes spunea...

Mda... Dar poţi să spui "mai lăsați-i naibii de bani"?! Da, altora. Că la tine vin facturile. Ca şi la mine.

innuenda spunea...

Ei, nu fi și tu atât de precis, motanescule.:) Păi pe ideea asta mi-aș putea spune și mie să mă opresc din aceeași vrie urâtă. Pentru că și eu ar tot la ogorul ăla cu bani.

Dar adevărul rămâne. Ne trece viața cu ce are ea mai frumos, în timp ce noi ne abrutizăm de atâta muncă și de scopul obținerii banilor.

motanes spunea...

Aşa şi...?! Ori facem pe deştepţii exprimând în cuvinte alese nefericita condiţie, ori ieşim din capcana falsului confort şi rezervăm mai multe plăceri spiritului.

Adevărul este, însă, că aşa suntem noi. Le vrem pe toate. Mai şi ştim şi că nu prea se poate.

Dacă m-aş erija în consilier financiar de criză ţi-aş demonstra că se poate trăi cu mult mai puţini bani decât avem. Însă se pare că noi am uitat destinaţia şi ne alegem doar cu gâfâiala unui drum anevoios care nici nu ştim unde duce. Trist este că nici nu ne mai interesează.

Fac pe deşteptul? Cred că da. Dar viaţa mea e la fel de searbădă ca o prăjitură din care nu lipseşte nici un ingredient însă cofetarul a ales să le combine folosind o reţetă greşită.

Pomii au început să înflorească, soarele se plimbă singur prin parc şi eu stau în faţa calculatorului.Mă duc să mă plimb.

innuenda spunea...

Eu nu-mi permit luxul, motanes. Rămân în fața calculatorului și weekendul ăsta. Dar weekendul viitor sunt la munte, peste două weekenduri sărbătoresc Floriile la pădure, la un grătar de pește, weekendul celălalt petrec Paștele....Hai că se poate!:-)

motanes spunea...

Deja încep să te invidiez. Dar mă bucur pentru tine!

anadana spunea...

E in natura lucrurilor sa putem asculta cantecul pasarii fara sa punem ceasul sa sune.Si sa simtim linistea punand stapanire pe sufletul nostru.Iti doresc asta in fiecare zi.

innuenda spunea...

Motanes, abia aștept!:)

Anadana,mulțumesc. Oricum, uneori,când uităm să fim oameni, orice e destul de bun ca să ne trezească.

alina spunea...

Nu știu de ce dar îmi vine greu să cred că tu una, Innu, ai putea uita vreodată să fii om. :))

Marian S. spunea...

Păi cîntă păsări în copaci / Femeie, numai tu nu taci...
Aaaa, era un cîntec, mi-am adus aminte nişte versuri, nici nu ştiu ce m-a apucat, nu trebuia să le scriu aici.

thea spunea...

Am arat si eu la ogorul asta; anul trecut pe vremea asta am fost la apogeul activitatii :).Prietena mea imi spunea atunci si imi repeta acum ca parca eram in transa; nu stiam altceva decat "to do list" lungi si mereu imbunatatite. Viata a facut sa pot sa ies din vartejul ala; imi place acum linistea asta; dar stiu sigur ca imi placea si nebunia aia :). Si n-am facuta neaparat pentru bani, am facut-o pentru orgoliul meu profesional. E drept ca de aici veneau si banii...

innuenda spunea...

Alina, câteodată sunt mai robot decât toți roboții! Crede-mă, sunt specialistă în ciclul birou-pat.:))

Marian:)) simpatice versuri!

Thea,fericită conjunctură. Să-ți placă și așa și așa.:)

LZ spunea...

Tu unde cauti fericirea?
Eu cred a fericirea este atunci cand zambesti si numai tu stii de ce, cand visezi ingeri albi, cand construiesti castele de nisip, cand te trezesti din somn si constati ca a fost doar un cosmar, cand vine Mos Craciun.
Fericirea este atunci cand te intinzi in pat dupa o zi grea, cand arunci pietre in fantana, cand te impaci dupa o cearta zdravana, cand ploua cu soare, cand esti tinut in brate, cand rasare soarele, cand mananci inghetata, cand mergi cu rotilele, cand mananci pepene rece, cand stai lungit in iarba, cand te lovesc valurile marii, cand construiesti un om de zapada, cand canta greierii.
Si mai cred ca ar trebui sa fim fericiti cand numeram stelele, cand il facem pe celalalt sa rada, cand ne facem cercei din cirese, cand reusim sa transformam plansul unui copil in ras, cand castigam la loz in plic, cand ne strambam in oglinda, cand lingem turturii de gheata, cand ne dam in leagan, cand cineva ne umbla in par, cand plangem pentru ca stim ca suntem indragostiti.

innuenda spunea...

Eu nu caut fericirea. Știu precis, că oriunde m-aș duce voi da de ea. Pentru că fericirea, dragă LZ, merge odată cu mine. Și mă încălzește pe dinăuntru, când umblu prin recea lume.