duminică, 22 martie 2009

Mesaj de departe

Pe vremea când mi-am cumpărat prima garsonieră, de la Icral, am aflat că acea casă îi aparţinuse unui bătrânel care nu mai avea pe nimeni şi care a vrut ca garsoniera să rămână statului, pentru că: "Statul i-a dat-o, aşa că e drept ca la stat să se întoarcă dacă n-are cui s-o lase!".
Statul, mai puţin scrupulos decât moşul, mi-a vândut-o mie, la un preţ care azi mă face să râd, iar atunci m-a făcut să mă împrumut.

Garsoniera confort unu, aflată la Favorit, în Drumul Taberei, avea, deci, în spate, povestea unui om foarte singur. Sau cel puţin aşa am crezut o vreme, până când, într-o zi, am găsit în cutia poştală o scrisoare aşternută pe o foaie de hârtie îngălbenită de timp. Scrisoarea venea de peste Prut şi i se adresa fostului proprietar cu “frăţiorul nostru drag”.

Am citit-o buimacă şi cu un nod în gât. Scrisă de o mână tremurândă, scrisoarea povestea de necazurile cu care se luptau Lena şi Olga şi Tinu. Probabil rudele pierdute în negura timpului şi a amintirilor bătrânului meu. Cum casa bătrânească se dărâmase şi trebuiseră să înalţe alta. Cum se trudise Tinu cu bani puţini. Cum zăcuse Lena 3 luni bolnavă şi cum îngrijise Olga de ea, da’ acum era ceva mai bine, căci începuse să şi mănânce câte puţin. Şi mai ales cum făcuseră cucuruz într-o zi şi-şi amintiseră cum stăteau toţi, pe vremuri, în jurul focului şi depănau poveşti din război.

Intrasem fără drept în intimitatea unei familii despărţite de viaţă, care căuta acum să-şi întregească spiritul. Primisem dragostea care fusese trimisă altcuiva şi participam, martor incomod, la grozăviile care-i opriseră să mai ştie unii de alţii.

Am pus imediat mâna pe pix, nutrind convingerea că sunt datoare să le răspund. Am apucat să umplu o pagină. Le-am scris că fratele lor s-a dus de ceva vreme. Am inventat chiar o poveste cum că s-ar fi stins în somn, fără să fi suferit, că pomenea adesea de ei, întrebându-se ce mai fac şi alte asemenea. Apoi, după o îndelungă chibzuinţă, de o noapte, am sfârşit prin a abandona ideea trimiterii scrisorii. Mi-am zis că, în anii care le mai rămăseseră, aveau dreptul să spere că fratele lor le va răspunde. Într-o bună zi.

Ajunsesem la esenţa lucrurilor aproape gâfâind, ca şi cum aş fi înotat toată noaptea împotriva curentului. Dar reuşisem să înţeleg de ce nu avea rost să le scriu. Mesajul lor era deja o bărcuţă de hârtie pe apa Hadesului

17 comentarii:

pantacruel spunea...

nici daca o inventai nu iesea o poveste atat de frumoasa :p

loristiuj spunea...

:-) mi-a plăcut... cred că a fost înţeleaptă decizia de a nu le răspunde... speranţa moare ultima (deci noi murim înaintea ei :-)

anadana spunea...

Povestile Innuendei...un titlu potrivit pentru cartea asta.Frumoase povesti,adevarate si tulburatoare, intotdeauna "cu mesaj".
Si-mi vin in minte versurile lui N.Stanescu :"Eu sunt o fereastra,/ un geam, un loc liber / prin care cineva il vede pe altcineva,/ Caut sa ma spal tot timpul, / sa nu ma murdaresc de muste / si nici de nimic; / sa fiu transparent / ca cineva sa-l vada prin mine / pe altcineva."(gratie).Dar asta e Innuenda.

o.p. spunea...

Povestea ta m-a dus cu gândul la Mos Goriot, la a cărui moarte am plâns ca la moartea unui apropiat. Nu te pot ruga sa nu ma mai faci sa plâng, pentru ca-mi merg la suflet poveștile/povestirile tale.

deyu spunea...

Asa sunt oamenii...scrisori scrise pe foi ingalbenite , uitate in cutii postale, deschise de martori ale unei lumi plecate demult...

innuenda spunea...

Panta, povestea este adevărată. Am mai ornat doar, pe ici pe colo. Doar nu era să spun că li se stricase frigiderul și li s-a stricat toată carnea de porc de la Crăciun!:P

Lory, hehehe, tare, uite ce vizibil era adevărul la care eu am ajuns într-un târziu!:)))

Anadana, nu pot să promit povești, că mi-e că o s-o cumpere mamele pentru copii și apoi o să devin responsabilă pentru generații întregi de emokizi!:)))
Foarte frumoase versuri, chiar nu le știam. Îți mulțumesc pentru asocierea lor cu personajul meu.:*

Oti, sunt povești care merită să fie spuse. Eu am vrut să scriu o poveste a două povești:una trăită de mine, cea despre care v-am spus, și una despre care am aflat de la televizor. Dar mi-am dat seama că mi-a luat foarte mult prima poveste. O să v-o spun și pe a doua.

Deyu,și când te gândești că abia ți-ai făcut majoratul! Ți-am spus că ești precoce!:-)

motanes spunea...

La dracu'. Mă doare capul, fierea, stomacul, rinichii, în piept, în gât... Şi nici măcar n-am cutie poştală.

O zi bună, Innuenda! Vineri a fost echinocţiul de primăvară. Vezi, că au venit berzele! :)

innuenda spunea...

Motanes, dacă au fost, pe mine m-au ocolit. Iar.

Mă duc să mă culc.

Ana spunea...

Draga Innuenda, tocmai am terminat de citit interviul de pe hotcity. Il anuntasi intr-un post trecut si asteptasem cu nerabdare sa-l citesc. Mi-au displacut greselile de ortografie, o lipsa de respect pentru cititorii lor si ai tai, iar intrebarile nu au reusit sa te scoata in evidenta. Am sa continuu sa te citesc pe blogul tau, aici unde emani inteligenta si caldura sufletului tau.

Luciana spunea...

Draguta povestea.
Insa ce s-a intimplat cu " in gura presei" ? Cenzura? ;-)

innuenda spunea...

Ana (eşti anadana, anna sau ana?), povestea cu literele greşite am fost asigurată că o să fie remediată. A fost o defecţiune tehnică, în legătură cu diacriticele.:-)

La partea cu întrebările care nu m-au scos în evidenţă, nu ştiu ce să zic...Mă tem că nu aveau ce scoate în evidenţă!:)) Ştii vorba aia: unde nu-s iluzii, nu-s nici deziluzii!:P
La urma urmei, în spatele personajului Innuenda se ascunde un om obişnuit.

Mulţumesc pentru căldura aprecierilor tale.:)

Luciana, recunosc, am cenzurat tărăşania. Era prea decoltată pentru cum v-am obişnuit şi m-am temut că nu o să gustaţi. Pentru că, de fiecare dată când am încercat cu glume deocheate, reacţiile au întârziat să apară.

Dar o s-o postez la Mircea Badea pe blog, în comentarii. Numai să-mi vină amfitrionul la fileu cu ceva despre presă!:D

Ana spunea...

Innuenda, sunt doar Ana. A fost prima data cand am comentat la tine azi-dimineata, desi te citesc de ceva vreme.
Imi place sensibilitatea ta, puterea mintii tale si vointa ta. Am preferat sa raman un cititor ascuns, asa cum sunt o privitoare muta in fata unui tablou de arta.
Ma regasesc adesea in scriitura ta, poate unde sunt si eu un Rac asemenea tie.
P.S. Am vazut ca au corectat, in cele din urma.

innuenda spunea...

Ana, atunci mă bucur să te cunosc în sfârșit!:)
Și mă mai bucur să aflu că mă citești.

Ana spunea...

Placerea e de partea mea :)

motanes spunea...

Ana, e meseriaşă Innuenda dar scrie rar. Cred că o dau în judecată, că m-a făcut dependent apoi, pac, a închis robinetul şi dă acum cu picătura.

Caut avocat bun.

innuenda spunea...

motanes, tu, dependent?! Neeaah!:P

motanes spunea...

Este că mă ascund bine?! :P