miercuri, 4 martie 2009

Obamian Rhapsody

Se apropie prezidenţialele noastre. Abia aştept reinventarea lui “Să trăiţi bine!”. Anul ăsta ar trebui să fie o campanie de recesiune şi un slogan de criză. Ceva în genul celebrului: “un pic mai bine pentru dumneavoastra”.
Dar nu-mi fac griji. Cineva o să orchestreze cum se cuvine un text bun de campanie, radiourile şi televiziunile îşi vor face, la rândul lor, treaba şi nu va cânta cocoşul de 3 ori până să se transforme-n hit strigătura. Doar aşa s-a întâmplat şi cu Obamian Rhapsody.

În primul rand, vreau să lămuresc din capul locului că îmi place Obama. Mi-a plăcut încă de pe când nu era cel mai puternic om al planetei, deci nu mă acuzaţi că răspund previzibil la afrodiziacul puterii.

Obama mi-a atras prima oară atenţia ca invitat la talk showul lui Oprah. Nu ştiu ce anume din tot ce a exprimat el în acea seară m-a făcut să afirm, stârnind zâmbete în audienţa sufrageriei mele, că omul ăsta ar putea ajunge, într-o bună zi, preşedintele Americii.
Avea ceva aparte. O siguranţă aşezată, o putere ascunsă într-un echilibru profund, carismă. Părea a fi genul care nu trebuie să ţipe ca să se facă auzit, or să instige ca să se facă urmat. Pur şi simplu părea născut lider.

Trebuie să spun că am observat, încă de pe atunci, faptul că omul avea cuvintele la el. Ar fi, carevasăzică, o neruşinare din partea mea să suspectez acum că i-au fost puse în campanie fraze de uinăr în gură, chiar dacă am văzut filmul acela cu preşedinţi americani luzări cărora purtători de cuvinte le suflau în căşti minuscule, împlântate în urechi, inclusiv formulele de salut, ori conjuncţiile copulative “şi”.

Nu mă pot reţine însă de a nu mă întreba dacă nu cumva, când vine vorba de preşedinţi de ţară, nu există o reţetă infailibilă de dospit la maximum voturile alegătorilor, reţetă venită la pachet, din ţara visului american. Proptele de precedent există în State, slavă domnului, câte doreşti. Mă refer aici, pe de o parte la formulele de campanie electorală, verificate în trecut şi care puteau fi acum adaptate puţin, răscroite, periate, date la curăţat ca să se potrivească noilor vremuri. Dar mă refer şi la îndelungata experienţă a americanilor în a câştiga mulţimi cu ajutorul unor baloane de săpun cu aromă de diverse umpluturi profund motivaţionale.

Să nu uităm banii frumoşi care se fac de ceva vreme în America prin vânzări care exploatează zonele de neîmplinire. Cărţile motivaţionale, brandingul de persoană, time-sharingul sunt tot atâtea regii şi strategii de prostire în masă.

Personal, mi-am mai exprimat dezacordul cu teoriile motivaţionale. Mi se par o gogoaşă de mătase în jurul unui vierme. Inspiraţii autori nu sunt altceva decât nişte şarlatani care descoperă o suferinţă umană cu grad de generalitate, gen "suferinţa în dragoste", "sărăcia", "singurătatea", "ratarea", “discriminarea” şi vin cu aspirina săracului, bună la toate, să te vindece. E un fel de damă de verde la drum de seară. Imposibil să nu se potrivească cineva descrierii.

Am realizat însă că exact acelaşi algoritm, aceleaşi teoreme motivaţionale au fost aplicate şi în cazul preşedintelui SUA. Ne-am adunat să fredonăm refrenul de la Obamian Rhapsody, “YES, WE CAN!”, pentru că voiam să fie adevărat. Asta ne-a fost provocarea.

Şi asta ne va fi şi de aici înainte. Pentru că oricare ne-ar fi motivaţia, indiferent de ţară, indiferent de campanie, asta facem de fiecare dată. O fredonăm.

28 de comentarii:

Cindereye spunea...

Da, eu sunt gata sa fredonez:
"You can be anything you want to be..." :)

cristina spunea...

Si eu cred ca cei aflati sus sunt mai degraba ce trebuie sa fie sau mai ales sa para decat ce sunt. Mi-ar placea sa stiu cat isi permite sa fie spontan si cat trebuie sa calculeze fiecare manifestare in public cineva din a carui gura ies vorbe care modeleaza realitatea celor multi.

Asta nu neaparat cu referire numai la presedinti de tara, ci si la ei. Imi povestea un fost coleg cu functie de director intr-o firma unde am lucrat cum a ramas masca intr-o situatie data participand pe nepusa masa la momentele premergatoare unei reuniuni la nivel inalt la Paris (a reprezentatilor grupului din care firma facea parte). Ajuns in sala cu o ora si jumatate inaintea inceperii intalnirii, a asistat la scene in care presedintele grupului urca si cobora la nesfarsit de la tribuna in timp ce consilieri de imagine ii corectau fiecare detaliu al pasilor si gesturilor, astfel incat atitudinea lui de presedinte de grup sa fie una datatoare de incredere, siguranta de sine si optimism. Imi imaginez ce periat si studiat a fost discursul ...

Car despre sloganul prezidentialelor romanesti ... poate un "sa sperati bine" ar merge. Sau ... "sa sperati mult si bine", sa fie si mai realist.

hadean spunea...

vaaa, şi cât o mai fredonăm. partea cu adevărat gravă e că oamenii ăştia care fac preşedinţi, gumă de mestecat, programe tv, manele sau maşini, se joacă tot mai mult cu subconştientul şi ne afectează discernământul la un nivel profund. cred că ne apropiem de zona în care singurul lucru de care ne vom putea agăţa pentru a rămâne normali e credinţa.

motanes spunea...

A: Cărţile motivaţionale nu-s reţetă pentru succes, dar pot crea în rândurile cititorului o atitudine pozitivă, cu care să abordeze diferitele probleme.

Mai ales în România, când şcoala nu oferă nici un fel de consiliere,tinerii pot găsi în cărţile motivaţionale o scânteie care să le aprindă visele de succes.

Be de tipar: Eu cu cine votez?! Că n-au cum să-mi spele ăştia creierul să votez cu Băsescu. Cu ce a fost băsescul mai bun decât Iliescu sau Constantinescu? Vrăjeală...

buburuza75 spunea...

Prea complicat! Cred că multă lume aşteaptă o alternativă...

innuenda spunea...

Cindereye, hehehe, bună alegere. Să-mi dai şi mie cuvintele, că pe asta vreau s-o fredonez şi eu. Numai să nu rămân doar cu melodia, precum Bulă când punea tabla înmulţirii pe muzică spre a o învăţa mai uşor.

Cris, de unde tragem concluzia că omul care reprezintă o instituţie nu este aproape niciodată el însuşi, ci el trecut prin filtrul instituţiei. Doar este interfaţa acesteia.
:))) Votez cu "Să speraţi mult şi bine!" Buuun slogan!

Adi, 100% de acord cu tine. Exact asta cred că se întâmplă: afectarea discernământului la un nivel profund.

Motanes, asta e bine, că le dă optimism oamenilor. Dar oare nu le creează şi o zonă de aşteptări nerealiste?

Şcoala le dă elevilor consiliere. Din câte ştiu eu, există încă psihologi, psihopedagogi şi ore de dirigenţie. Dar am reţinut ideea.:)

Bubu, o buburuză la Cotroceni n-ar fi o idee rea. Uite, dacă ar candida, eu l-aş vota pe Cristian Diaconescu la prezidenţiale.

anadana spunea...

Sigur ca si eu sunt pentru :"Sa sperati mult si bine!"( dar cu accent bine situat, ca altfel spus...am sperat si mult si bine in cei 20 de ani si uite unde am ajuns!)

Cetateanul Popescu spunea...

Daca-mi permiti sa fiu cinic, "reteta Obama" e: 75-80% Hollywood, 15% prostie, 5-10% consilieri de imagine. N-am sperat nimic de la Obama, asadar n-am cum sa fiu dezamagit.

La noi e si mai simplu: "detergentul Basescu", dupa cum povestea capul agentiei care i-a facut campania la Primarie in 2000 (cred). Pai nu?

Eu m-as orienta catre "Sa emigrati (la mai) bine!". Sau la "Sa putreziti bine!", ca asta numai viata nu e.

motanes spunea...

Ai avut tu consiliere la şcoală, psihologi...?! Parcă ştiam că ai făcut şcoala în Galaţi, nu în Germania. :P

innuenda spunea...

Cetăţene Revoltat, păi secretul e să nu zici adevărul. Deci sloganurile nu sunt bune, că le zic pe bune!:))

Motanes, ich?!? Mich?! Ja, sicher! Păi tu nu ştii că Galaţiul e un mare port la Donau...asta...Dunăre? Păi noi aveam bac dinainte să ni-l dăm!:D Tocmai d-aia am avut şi consilieri la şcoală. Că veneau pe Dunăre. Cu bacul. Dimpreună cu profesoara de germană din cântecul băieţilor ălora!:))

Marian S. spunea...

Nu mai stiu cine zicea (imediat dupa asa-zisa revolutie) ca singura noastra sansa este sa declaram razboi Germaniei si a doua zi sa capitulam. Poate n-ar fi tirziu sa incercam.
Atit despre Basescu.

``Made in USA. Not to be used outside``.
Atit despre Obama.

Cindereye spunea...

Nu trebuie sa-ti dau eu cuvintele. Stii tu bine continuarea:

"Don't take offence at my innuendo..."

Iar Bula... cred ca e cel mai fericit roman.

:)

motanes spunea...

... dar ci ci cine a intrat aici?! Scăunelul meu nu mai e la locul lui.
A mâncat cineva din farfuria mea.

Muhahahaha :)))

Inaki spunea...

imbratisez innu ca de ceva vreme nu am mai imbratisat-o :)

innuenda spunea...

Marian, tare faza cu Germania!:))

Cindereye, de ce ţi-ai omorât blogul?

Motanes, care dintre pitici eşti?:))

Inaki, kiss and hug şi de la mine pentru fata proaspătă ca cireşele de mai!:)

innuenda spunea...

Anadana, speranţa moare ultima, asta ştiam, dar vreau să mă conving la alegerile de anul ăsta cât e de adevărată treaba!:)

Marian S. spunea...

Faza cu razboiul declarat Germaniei mi se pare ca a spus-o Mircea Dinescu, dar NU sunt sigur.
Eu speram ca imi apreciezi mai mult cealalta poanta, care este personala: Obama = made in USA. Use carefully, only in our country.
Export prohibited.

Marian S. spunea...

Aaaa, inca ceva referitor la parerea ta buna despre el: acum citeva zile dau eu sa deschid emailul de Yahoo. Pe prima pagina mare articol mare: Obama acuzat ca prea se foloseste de prompter !!!
Deci Obama NU avea cuvintele la el, are in schimb vedere buna si bate pina la prompter.
Sa nu te strici de ris ? Si apoi sa zici: rid eu dar nu e risul meu.

Cindereye spunea...

Salut Innuenda,

Multumesc de intrebare :) Sunt unii care scriu pe blog ca au inspiratie. Nu era cazul la mine. Eu fiecare postare mi-am facut-o cu mana mea :) So, eu nu scriu, da citesc. Stii cum se zice "Spune-mi ce citesti ca sa-ti spun cine esti" Eu citesc blogul lui Innuenda si din cauza asta am o parere buna despre mine :)

pantacruel spunea...

la multi ani, innunendo! ;)

Luciana spunea...

Cind este vorba de presedinti de tara (mai cu seama cind tara este SUA si miza este uriasa) exista reteta de dospit voturile alegatorilor. Le afla astazi invataceii de la Comunicare ori Politologie.Sunt teorii si tehnici care fac sa ti se zbirleasca parul pe ceafa constientizind cit de usor devii "masa de manevra" in mina specialistilor din acest domeniu.

Legat de ceea ce spunea Cristina, "antrenamentul" facut de presedintele acelui grup la Paris este normal, speech-coaches-ii (vedeti, la americani exista chiar si meseria aceasta) avind rolul de a-l antrena pe respectivul pentru un "rol" social, astfel incit perceptia publicului sa fie pozitiva.

Ca sa dau un exemplu, delegatia oficiala a presedintelui Bill Clinton care s-a deplasat in China, in 1998, a cuprins 1200 de membri, dintre care 100 erau copy-writteri si speech-writteri(realizati specializarea extrema la care s-a ajuns!)- persoane considerate a fi absolut necesare pentru cele 9 zile in care presedintele a facut vizite si a rostit discursuri.
Ce ziceti de aceste cifre? :-)

In ceea ce-l priveste pe mr. Obama, stiind aceste date, m-a amuzat povestea lansata imediat dupa investire, cu tinerelul de 23 de ani care i-a scris (singur!!!) primul discurs, iar asta pentru ca am recunoscut "povestea din poveste" si scoala de comunicare americana, asa cum este ea definita in studiile de specialitate...

Anonim spunea...

multa lume cu prea mult timp la dispozitie...
voi nu aveti masculi, copii, servicii....ce stiu eu....ceva de facut in viata asta decat sa va "concurati" in care scrie mai multe cretinitati si al carei blog reprezinta mai bine Eu-l?
no serios....viata asta are atatea de oferit....da ce zic eu....ori frustrate fara masculi, ori frustrate fara copii, ori cu amandoua si prea mult timp la dispozitie....ori din alea de nu au ajuns nicaieri si li se pare ca scriind pe net si fiind citite au deja o cariera.....ehehe....exemplele sunt multe....voi stiti care va reprezinta

innuenda spunea...

Încep cu Anonimul, ca să nu uit ce vreau să-i spun.

În primul rând, când vii în casă la cineva, te ştergi pe picioare, dacă tot te aştepţi să fii bine primit încălţat.

În al doilea rând, ai grijă ca data viitoare panseul tău să nu fie unul bumerang. De regulă, nu-l faci pe unul agramat, dacă tu uiţi să pui cratime. Şi tot aşa, de regulă, nu "te bagi în seamă" vorbind de "unii care n-au treabă". Altfel e de porc, pe bune! Cam ca acum.

În al treilea rând, nu avem masculi. E drept. Pentru că noi nu suntem femele. Treaba ta cu cine te-nsoţeşti! Nu ne amesteca.

În rest, de unde venim şi încotro ne îndreptăm, ce rost avem sau ce se alege de viaţa noastră, te rog, iartă-ne de judecăţi apriorice de valoare. Toate astea sunt un Quo vadis prea mare pentru o biată tărtăcuţă.

Nu-ţi place compania, nu te forţăm să zăboveşti. Du-te unde-i vedea cu ochii în lumea ta ofertantă şi simplifică-ne patetica viaţă interioară de încă un gust amar!

innuenda spunea...

Marian, fie, vorba ta e mai mişto!:) Mulţumit?:))

Obama dependent de prompter?! Pe asta nu o mai cred! Ce, şi Andreea Esca citeşte de pe prompter, dar asta nu o face mai puţin inteligentă decât este. La unii oameni, prompterul efectiv nu se pune!:))

Cindereye, da?! Anonimii ar fi pariat că avem ceva frustrări comune. Poate nu ar fi rău să punem de AFA (Asociaţia Frustraţilor Anonimi). Şi, desigur, să-l băgăm membru forţat pe Anonim. :)) Doar nu te gândeai că despre noi ar fi vorba într-o astfel de asociere!:D

Pantaaaa, mulţumeeesc! :)

Luciana, orice am citit vreodată despre manipulare a făcut să mi se zbârlească părul de pe mine. Niciodată nu suntem îndeajuns de pregătiţi intelectual şi de căliţi social să facem faţă tenebrelor ei.
Cât despre şsoala de spiciuri de preşedinţi, se pare că am intuit ceea ce nu am cunoscut. Dar e fascinant ce spui tu. Uite o astfel de profesie mi-ar plăcea să am. Jur!:)

alina spunea...

Cred că bine câteodată să mai uităm de paranoia mediatică, de politologie, de PR, de marketing, de rețete, de Hollywood, de generalizări.
Până la urmă importante sunt rezultatele.

Dacă americanii ies din chestia asta cu o speranță în plus, cu încredere în ei, cu dorința de a schimba lucrurile în bine și cu ambiția de a fi o națiune fericită (da, măi, ca să, vezi, ei, spălații pe creier!), eu zic că restul nu mai contează. Sau nu contează atât de mult.

Să mai luăm lucrurile și așa cum sunt, să mai uităm de cinismul ăsta superior și profund intelectualizat care ne duce la nepăsare. Aia nu mai e în nici un caz un câștig!

Luciana spunea...

Alina, daca uitarea te face fericita este ok. In ceea ce ma priveste eu prefer sa inteleg lumea in care ma aflu ; pr-ul, politologia si /sau stiintele comunicarii erau subiect tabu inainte de 89 si erau putine facultati unde se studiau aceste notiuni.
In ceea ce priveste "cinismul superior", nu prea stiu ce sa spun –nu asta a fost intentia, daca la interventia mea te-ai referit.

Cindereye spunea...

Innu, cum se numeste chestia aia care, in loc sa latre la trecatori, trece ea pe la tine sa te latre? Anonim frustrat? :) Om fi avand si noi frustrarile noastre... :)
Mai la subiect: Se pare ca toata lumea vorbeste de manipulare in perioada asta. Uite ce zice Nora ( vezi blogul omorat pentru a afla cine-i Nora):
http://www.aol.ro/2009/ianuarie/editorial.htm

alina spunea...

Luciana, nu m-am referit la interventia ta in mod special, ci la atitudinea noastra generalizata, a europenilor, de a trata cu scepticism si superioritate tot ce vine dinspre USA.

Si eu m-am bucurat de libertatea comunicarii de dupa 90, m-am folosit de informatie si analiza ei stiintifica si la randul meu am studiat/analizat, m-am documentat etc.

Chiar am ajuns la saturatie cu despicatul firului in patru si nu exagerez deloc cand vorbesc de paranoia mediatica. Ea exista.
De aceea am spus ca e bine uneori sa lasam interpretarile astea pr-istice deoparte, sa luam lucrurile asa cum sunt.
Mintea noastra e deja ultra-deformata sa nu mai creada in nimic de la sine, in spatele a orice se ascunde o umbra de marketing, de manipulare, de miriade de sforicele trase de nu se stie cine.

Nu pledez pt conceptul in uitare este fericirea, ci pentru vocatia fericirii, asa cum a spus Innuenda mai demult aici.
Sa invatam sa fim fericiti, sa nu ne punem intrebari demolatoare la fiecare pas pe care il facem inainte.
Asta e cinismul de care vorbeam, imposibilitatea de a mai cantari ceva la modul pozitiv. Neincrederea dusa la extrem. In oameni, in noi insine.

Mi se pare trist sa spui de ex - nu mi-am pus nici o speranta in cutare lucru/eveniment (pentru ca stiu eu, din start, ca nimic nu e asa cum pare, ca totul e minciuna si manipulare), deci nu (mai) am nici o asteptare.
Adica deja ne-am resemnat sa fim nefericiti. Asta e depresie colectiva!