marți, 31 martie 2009

Viaţa ca publicitate out-door

Îmi plac oamenii dinamici, dar care îşi păstrează şi mobilitatea pe verticală a spiritului. Oamenii care iau lucrurile frumoase ale altora dar, fără a scrie după dictare, le dau o nouă viaţă, trecându-le prin rezonanţa proprie.
Mi-am spus mereu, că dacă ar fi mai mulţi astfel de oameni, care să caute un timp în care să-şi îngrijească şi de fiinţă, nu numai de canavaua ei, lumea ar fi un spaţiu mai interesant.

Din păcate, interiorul nostru este un loc de care ne sinchisim prea rar. Ori, mai degrabă, o locaţie pentru întâmplările prin care ne e dat să trecem.
Vieţile noastre devin atunci doar publicitate out door. Panouri stradale pe care ne lipim sloganurile care vor atrage mulţimea.
Vârtejuri de evenimente sociale iau cu ele, ca pe un lucru de nimic, sufletul nostru de numai 21 de grame.

Uneori cred că oamenii sunt înspăimântător de complecşi. Că ne-am îngrozi dacă am vedea o radiografie a propriei personalităţi, pe care să o şi înţelegem. Alteori, însă, aş jura că nu suntem decât nişte bieţi muritori cu pretenţii de zei complicaţi.

Astăzi e una din zilele acelea, când mă simt ca un gânditor înfumurat al unei civilizaţii faptice.

20 de comentarii:

motanes spunea...

Ceva suntem... E o treabă... :P

miki spunea...

tu, fata! oamenii care stiu si pot sa isi bucure sufletul, apai fac asta instinctual. ca altfel, sa stii ca poti sa iti indulcesti viata si sa nu o faci, imi suna a masochism.

culmea e ca masochismul genereaza si el un fel de satisfactie. poate ciudata pentru cei care nu sunt adeptii tacticii, dar totusi, satisfactie.

deci in final, toata lumea e fericita. happy ending. atata lucru nu ai invatat si tu din filmele americane... :)

anadana spunea...

Poti jura, Innuenda, fiindca nu gresesti, eu ma simt si azi ,ca de multe alte ori, o biata muritoare cu pretentii si infumurata...pfuah!si-mi vine sa-mi dau palme (o mai fac, asa, pe ascuns)

Bogdana spunea...

toti se grabesc atat de mult sa se vanda, ca nu mai raman cu nimic in interior...

iar oamenii de care spuneai la inceputul postului sunt atat de rari!
omul de langa mine este asa, si nu exista zi de la dumnezeu sa nu mai uimeasca cu ceva... chiar daca e vorba despre un fleac...

din punctul asta de vedere, ma consider norocoasa!

innuenda spunea...

Motanes, mi-am cumpărat Omul frumos al lui Puric. Am apucat să citesc vreo câteva pagini. Şi m-ai trecut herghelii de trăiri şi de confirmări ale propriilor mele credinţe.

Miki, faptul că ştii că ai putea nu e totuna cu a putea. Sau, dacă vrei, e un fel de pot şi-o virgulă, un "da dar...". Americanii?! Nişte caraghioşi!:D

Anadana, tu eşti minunată. Vorbeşti frumos, simţi frumos, eşti de o generozitate frumoasă. De ce să-ţi dai palme?!

Bogdana, să ştii că se vede din fotografii că sunteţi o familie unită. Şi că sunteţi fericiţi. E ceva, dincolo de ipostazele alea simple, care generează o poveste despre noroc şi căldură.:) Iar blogul tău vorbeşte despre asta la tot pasul.:)

Bogdana spunea...

da si nu... adica ceea ce e in spate e mult mai complicat decat pare la prima vedere...

dar, m-am obisnuit sa gandesc pozitiv (cel putin sa incerc). iar blogul a fost un exercitiu, si recunosc unul reusit...

si daca din ceea ce fac pe blog, reusesc sa "smulg" un zambet, sau sa ii bucur pret de cateva clipe pe cei care citesc, atunci mi-am atins si scopul asta :)

si sa stii ca asa ma simt si eu de multe ori: un ganditor infumurat si ma bucur ca mai exista si alte exemplare in afara de mine... nu e totul pierdut!

innuenda spunea...

Bogdana, avem aproape un club select aici!:)))
Cât despre partea goală a paharului, aia este, de fapt, o parte plină din care ne-am înfruptat deja!:D

Bogdana spunea...

that's my girl!

ma retrag in plina glorie spre cuibul cald din dormitor :0

innuenda spunea...

Well, noapte bună!
Eu mă duc să fac o lectură uşoară înainte de culcare, să citesc vreo 10-15 facturi de-ale unui client. Lângă pâinica dospindă mă bag mai la 5.00, când cântă pasărea aia măiastră!:))

motanes spunea...

Puric s-a luat după tine, Osho după mine. Ne fură ăştia concepţiile... ceva de speriat!

deyu spunea...

suntem ceea ce vrem sa fim , luand unde din exterior. un rau care isi face loc printre bolovani dar care totusi tremura la o picatura de ploaie.
Sufletul e cel mai greu de multumit. pentru ca e cel mai calator lucru al nostru. Si cel mai bulversat.

carlitos spunea...

Innuenda,

In primul rand vreau sa te salut si sa-ti spun "Bine te-am gasit", iti cunosc "numele" de multa vreme insa, intr-o incapatanare copilaroasa si rebela, am evitat intotdeauna sa intru pe orice blog cunoscut, popular - ca sa zic asa. Si-mi reuseste regula asta, de obicei. :)

Pana ieri, cand am citit interviul cu tine de pe hotcity si am intrat totusi sa arunc o privire. Am citit la intamplare cateva posturi si voi citi mai mult de cate ori voi putea zilele acestea, pentru ca mi-a placut enorm felul in care scrii.

Mi-e drag sa citesc - transpuse in cuvinte - atatea ganduri, senzatii si fapte ce-s parca ale mele. E o senzatie de "apartenenta" la ceva, extrem de confortabila si placuta.... E gandul acela ca nu esti "singurul", ca uite! mai exista oameni de "cultura superioara" care au aceleasi opinii, aceeasi viziune asupra vietii cum ai si tu... ce bine!

In al doilea rand (ca sa existe si un al doilea rand), voi ramane around o vreme, dar voiam neaparat sa te salut si sa-ti multumesc ca - vorba aia! :) - existi. La modul mult mai putin patetic decat suna scris asa. :)

pantacruel spunea...

sau ca o gânditoare faptică a unei civilizaţii înfumurate? :p

innuenda spunea...

Motanes, daaa, să ne apere cineva drepturile de...chirie intelectuală! Sau măcar să le inventeze. :P

Deyu,scoți câteodată niște chestii geniale! Brava!

Carlitos,hai c-ai fost simpatică la faza cu ”mult mai puțin patetică decât sună”! În rest, mai aveam puțin și-mi mulțumeam și eu că exist sau mă pupam sau ceva...Faci bine la self esteem!:))
Am trecut și eu pe la tine. Avem același designer interior, asta e clar!:-)

Pantacruel, ai ieșit la joacă?:))

M.G. spunea...

Ce straniu sună propoziţia asta dintr-un comentariu: "mi-am cumpărat Omul frumos al lui Puric". Deşi virtuţile nu se pot dobândi printr-un schimb pecuniar, rămâne totuşi adevărat că literele dintr-o carte le poate sădi ori trezi în cititorul achizitor. Cu o singură condiţie: să ajungă într-o inimă aptă să le bată fără să se crape. În "Dan Puric despre omul frumos" e următorul pasaj: "Am văzut la Socrate, în Hippias Maior, că nu cunoaştem frumosul, ci că îl recunoaştem. Dar, spune Caragiale: "şi eu şi mitocanul privim la lună"... Pentru mine e ceva frumos, pentru el, nimic. Luna este frumoasă sau sufletul meu? Şi Caragiale conchide: "Luna este arcuşul, eu sunt vioara". Deci, ca sunetul să iasă, este nevoie de amândouă." Într-adevăr, dacă n-ai vioară, rămne natură vulgară.

Sigur, cuvintele lui Puric sau alte altora ne încântă, ne dau un impuls spre bine, dar binele vine cu povara absolutului. Ca s-o duci, îţi trebuie o fibră solidă şi un exerciţiu continuu între limitele strâmte ale valorilor. O asemenea trăire se hrăneşte doar cu credinţă autentică, altfel ea se epuizează după câteva zile, ore sau minute... Ţuţea arăta atât de exact cum e omul, spunând că "este o făptură care se mişcă între înţelepciune şi absurditate. Când caută rădăcina universului de valori în bun-simţ, când este stăpânit de setea de miracol, când se îneacă în plăcere, când se îneacă în dezgust, când îndrăzneşte nelimitat, când se lasă înfrânt şi resemnat. Speră nelimitat şi disperă, creează şi distruge, şi întors la sine termină în absolut sau în nimic." Mulţi (prea mulţi) termină în nimic sau, cum ar zice autoarea articolului, într-o publicitate outdoor (a se nota ortografia corectă) în care se oferă bucată cu bucată rapacităţii unui public lacom care, cu cât înghite mai mult, cu atât rămâne mai gol pe dinăuntru.

Astăzi am sărbătorit-o pe cuvioasa Maria egipteanca. Socotesc că ea are nevoie de publicitate. Ea şi viaţa ei sunt pilduitoare pentru toţi cei care sunt încă stăpâniţi de setea de miracol sau de absolut.

innuenda spunea...

MG, minunat comentariul tău la natura vulgară. Și bine ales citatul din Dan Puric care se completează fericit cu cel din Caragiale.
Am notat și cu outdoor-ul și corectez.

loristiuj spunea...

super postare...
noi am hotărât ca săptămânal să ne vizităm prietenii (sau să-i chemăm la noi) şi bilunar să ieşim "în oraş". Am hotărât în momente în care aproape nici nu ne mai vedeam ziua... am fost perseverenţi şi iaca că ne iese :-) Deci se poate!

O zi frumoasă!

innuenda spunea...

Iată un plan bun, Lori! Bănuiesc eu că în zi de salariu sunt ieșirile!:))
Dar eu nu aș putea ține un astfel de plan. Pentru că soțul meu are doar 2 weekenduri pe lună libere, două le lucrează. De la ”serviciu” venim de regulă pe la 20.30. Sâmbăta am, de regulă, treabă (restanțele de peste săptămână, întâlniri cu experți, martori, AGA, conferințele de pregătirea profesională continuă), iar duminica pregătesc procesele de luni. Există și excepții, dar în alea nu vreau decât să fug cu soțul meu undeva, doar noi doi, să uităm de lume. E greu. Am ajuns să socializez în timpul zilei, la pauza de prânz. Că altfel...:))

ina bixade spunea...

chiar ca esti o mare ginditoare, infumurata ori ba, ce mai conteaza:)

innuenda spunea...

Inaaaa, eşti tu drăguţă newyorkezo! Sunt şi eu un om care spune ce gândeşte.:-)