vineri, 29 mai 2009

Timpul potrivit pentru Tanti Nona

”Pe om nu-l cunoști nici într-o viață”, spuse femeia cu amărăciune. ”Am 25 de ani de căsătorie, domnișoară, 15 ani am stat în casă cu bărbatul meu și 10 cu bărbatul vecinei și eu nu am văzut că nu-i același om lângă mine”.
Dădui din cap, a bun înțeles, fără să spun nimic. Ce-aș fi putut înțelege?!

Pe soțul femeii îl văzusem deseori, când veneam la probe. Un bărbat timid, cu mult bun simț, care se descălța în holul de la intrare și apoi, după ce saluta ca și cum și-ar fi cerut scuze că locuia în propria lui casă, se retrăgea în vârful șosetelor sale albe ca neaua, într-unul din dormitoare.

Îi cunoșteam de mult. Tanti Nona era croitoreasa la care, pe vremea lui Ceaușescu, dădeam de la perdele la lenjerii de pat și de la fuste la rochii de casă, tot felul de metraje, la cusut. Oameni așezați. Ea mărunțică, rotunjoară, cu pielicica rozalie, ca de purcel și niște picioare mici, de cuconiță de pe vremuri, curată, harnică, mă rog, o femeie obișnuită. El urâțel, cu constituție de tebecist, concav, de te mirai cum de ieșise dintr-un așa bărbat ditamai zdrahonul de băiat, frumos coz și înalt ca garda președintelui.

Expresii de genul ”pe om nu-l cunoști nici într-o viață” mai auzisem eu, dar de fiecare dată zâmbeam ca în fața unei exagerări, tacit admise în numele ideii din spate. Era o logică de tip reducere la absurd. O hiperbolă de dragul demonstrației, credeam. Mi se părea cumva imposibil să nu poți cunoaște pe cineva. Asta ar fi însemnat că facem alegeri aleatorii sau că viața e locul ironiei amare. Or nu puteam accepta asta.

Cu timpul, însă, aveam să realizez că o grămadă de convingeri ”de tinerețe” ale mele urcaseră Golgota îndoielii în anii ce le-au urmat. Orice aș fi crezut la un moment dat, în timp s-a schimbat, s-a nuanțat sau s-a ascuns înțelegerii mele mature.

Nu știu, poate o atare înțelegere își începuse cristalizarea în chiar acea zi, în care Tanti Nona mi-a deschis ușa, cu lacrimi în ochi și mi-a mărturisit că bărbatul ei se mutase la o vecină de la blocul din față, cu care trăia, pare-se de 10 ani. Femeia nu știuse nimic despre pârdalnica de ibovnică până nu a găsit în cutia poștală scrisoarea lui. Din senin îi spunea că îi lasă tot și-i cerea să-l ierte că n-a avut curajul să-i spună altfel.

Matracuca de vecină, era cu numai 5 ani mai mare decât fiul oamenilor. O fâță încă tinerică, fără prea multă carte și pusă pe căpătuială cu oricine ar fi fost dispus să o întrețină.
Pe croitoreasa mea cel mai mult o durea faptul că nu-și dăduse ea seama de atâta vreme că bărbatul ei are pe cineva. ”Vai și-amar, se lamenta ea, să te ferească Dumnezeu de omul ascuns! Că năprasnică-i lovitura la care nu te-aștepți!”

Din păcate Tanti Nona avea ceva dreptate. Oamenii se schimbă. Iar lumea nu e decât o sursă de infinite posibilități pe care fiecare le descoperă la timpul potrivit pentru el, dar care pe ceilalți îi ia veșnic pe nepregătite.
Bărbatul i s-a întors acasă, spășit, după câteva săptămâni. Ea l-a primit și a spălat, probabil, în continuare, șosetele lui albe.

Timpul potrivit nu venise pentru Tanti Nona, se pare. Dar pe mine tot m-a luat pe nepregătite.

30 de comentarii:

motanes spunea...

Nici eu n-am încredere în oamenii cu şosete albe

innuenda spunea...

Hahahaha, m-aș fi mirat să nu observi tocmai tu, motanes!:))

verbiaj. spunea...

aia cu sosete albe flausate in miezu verii si pantofi negri sunt cei mai ai dracu, ascultati-ma pe mine.

innuenda spunea...

Se poate. Oricum, spre deosebire de ăia cu pantalonii de pijama prinși cu acul de siguranță pe sub blugi, care-s niște originali și poeți și speciali. Hihihi. Simt că o să mor în chinuri pentru treaba asta! Verbi, ce arme alegi? :))

verbiaj. spunea...

Daca ar fi s-o omor in chinuri pe innuenda i-as coase ciocolata in tample, ca sa nu mai poata respira. sunetul bland al ciocolatei topite s-ar duce usor inspre buze, duios si tragic, pentru ca innuenda n-ar mai apuca s-o manance. te-ai sufoca de pofta, innuendo, nici nu te-ai mai gandi ca te ingrasi. sper ca am nimerit-o cu desertul, ca altfel s-ar putea sa nu fiu un calau prea bun.

innuenda spunea...

Ciocolata, oh da. Să fie cu mentă, tabletă subțirică de la After eight....mmmmmmmmmmm.
Ai lovit năprasnic, verbiaj!:-)

deyu spunea...

il acuz si il scuz pe domnul in cauza. Pentru ca e genul de om care crede ca are ocazia sa schimbe ceva, sa iasa din normalul asta care uneori te sufoca. N-a stiut insa ca nu poate trai cu vina. Nici eu nu as stii ce sa fac. Probabil, la fel ca el, m-as intoarce...

innuenda spunea...

Ori asta, ori după ce amanta i-a devenit ca și nevasta, nu a mai avut niciun farmec. You know, fructul oprit!:))

Ghem spunea...

sau poate i-a fost teama ca, la un moment dat, amanta cea tinerica va pleca la altul iar, pana atunci, tanti Nona nu va mai fi dispusa sa-i spele sosetele..

ZuZu spunea...

Eu ca stiu ca nimeni nu ma cunoaste.Atunci de ce sa mai am pretentia ca eu as cunoaste pe cineva?

Din pacate lasi de multe ori garda scepticismului jos si ajungi sa fi dezamagit.

Marian S. spunea...

Temă la ora de dirigenţie, incluzînd elemente de limba româna, logică şi filozofie: să se comenteze proverbul ``cum o dai tot prost iese``.
Vă văd pe toţi cu mâinile pe sus; deci cine raspunde primul ?

anadana spunea...

eu sunt sigura ca tinerica habar n-avea sa spele sosete albe si omul se-nvatase ...curat

ummagumma spunea...

Sau poate ca nu era vorba de sosete, ci de faptul ca tanti Nona chiar era Femeia lui. Dar uneori trebuie sa pleci putin ca sa poti sa ramai, nu? :)

Rita spunea...

Eu, sa ma iertati, ca dezvolt o telenovela, ma gandesc ca tanti Nona asta a ta, asa maruntica, trebe sa fi fost o femeie apriga, care invartea toate alea pe degete: si croitorie, si clienti, si sosetele albe ale barbatului. Asa de tare ca n-a mai avut rabdare sa-l mai vaza si pe el, ca vine acasa si parca se scuza, si e ca si cum n-ar fi, si de fapt chiar nici nu e - al ei, ci al vecinei...
Apele linistite sunt adanci :-<

innuenda spunea...

Ghem, bine că ai ales blogspotul...totuși:)) Se poate, am auzit de astfel de socoteli la câte unii.

Zuzu, importantă în viață nu e atât destinația, cât parcursul.:)

Marian, am impresia că e un test grilă cu o singură variantă afirmativă de răspuns.:D

Anadana, de ce să nu sperăm că l-a chemat iubirea înapoi?:)

Umma, înclin să cred și eu că da. Dar poate așa suntem noi, mai optimiste.:D

Rita, să știi că și ea era modestă și tăcută. Dacă ținea ea casa, o ținea cu mănuși de menaj. Altfel o femeie foarte bună părea ea...:))

carlitos spunea...

... eu incerc sa inteleg de ce l-a primit inapoi.

marea drama a acestei povesti, in viziunea mea, este ca oamenii ajung in atat de mare masura sa se piarda de ei insisi, sa uite cum ar putea trai doar ei cu ei insisi, incat faca legeri bazare mai curand pe teama de singuratate, de prabusire a tabieturilor de o viata, decat pe "adevarata iertare"...

pana nu de mult eram obsedata de ideea de a nu ajunge "in halul asta", insa am inceput sa cred - privind in jurul meu, la oamenii dragimie - ca a ierta in acest fel tine de natura umana, dar mai ales sociala, a fiecaruia dintre noi.

mi se pare tot mai usor sa ierti... insa mult mai greu sa inveti sa traiesti apui cu asta.

anadana spunea...

pai,eu ce spuneam ? omul Nonei venea acolo unde traise-n iubire...cu suflet curat :}(of,of!)

ionutu spunea...

femeia, tot un suflet mare: l-a primit înapoi cu tot cu şosetele lui albe. Asta demonstrează încă o dată cît de slabi suntem noi bărbaţii.. ;)

Rita spunea...

Bine, bine :) retractez... Da' incercam si eu o explicatie - ca eu cred ca toate pe lumea asta au o explicatie :)

motanes spunea...

Am trecut prin faţa blocului unde stă tanti Nona. Pe balcon, am văzut, înşirate pe culme, şosete albe. Semn bun...

Ghem spunea...

hihhi..ma gandesc deja sa migrez pe wordpress.vedem..da. eu asa as da cu banul..ca ia fo' frica:))

Spiderius spunea...

Hmm..., timpul... potrivit ... vine ?... trece, se duce ? pentru fiecare dintre noi sau mai degrabă viceversa, ne întâmlpăm noi prin timp mai mult sau mai puţin pregătiţi ?

innuenda spunea...

Carlitos, evoluția dilemei tale e un drum inițiatic. Așa ne maturizăm, învățând să dăm greutate lucrurilor care contează cu adevărat. Restul e un balast de vorbe spuse la supărare, principii, orgolii și resentimente.

Anadana, dadada, curățenia l-a întors acasă. Aia sufletească.:)

Ionuțu, chestia asta a mers ea și la John Lennon și Yoko Ono sau cum o chema-o pe femeia lui, de ce nu și la Tanti Nona?!:))

Rita și eu cred. Da a zis-o Mugur Mihăescu înaintea mea: iezist-o esplicație!:D

Motanes, semn bun, jucăm la nunta de aur!:))

Ghem, păi nici n-ai venit bine și trădezi? Hmmm...:)

Spiderius, ești lume total nouă. Cochetezi cu filosofia? Numele tău are vreo semnificație sau vreo poveste?:)

Spiderius spunea...

Dacă nu ne-a/am venit încă/în timpul potrivit, mai tragem speranţă şi avem răbdare.
Da, sunt nou nouţ pe-aici şi rezonez şi eu la armonici, cuvinte..., iar numele are şi anagramă, şi terminaţie latinească şi o capcană.
Deocamdată admir.

Ghem spunea...

hihi..daca el(blogger adica) e baiat de treaba si ma ajuta cu uploadu' scrierilor de pe 360 pb ca voi ramane..sau na..depinde si de gradu' de lene:D. ah..si luandu-ma cu vorba uitai sa-ti spun "bine te-am regasit!":)

buburuza75 spunea...

Mor pe ăștia care vin înapoi cu capul plecat! Nu în vârfurile șosetelor, ci direct pe unghii de-ar veni, n-ar fi loc in dormitor la mine. Și nu trădarea sau lipsa curajului de a spune că dincolo la vecina e mai interesant, ci nehotărârea mă înfurie.
Adică pleacă, 2 săptămâni e Rai, nici nu mă vrea - nici nu m-ar lăsa și vine cu morcovul înfipt cu tot cu frunze și zice că a greșit când a scris biletul.
Înțeleg, aventurile despre care nu aflu, înțeleg să mai scape într-o delegație și să mai lase și pe alta să-i spele șosetele, dar să vină cu ele MURDARE, noooo! Să și le spele singur, că d'aia s-a făcut mare!
:)

LZ spunea...

ei, ce poveste! cate timpuri, atatea (ne)potriviri!

innuenda spunea...

spiderius,complicat, domle!

ghem,yahoo înțeleg că-și înghite coada pe 29 iulie sau 23 ceva...Bine te-am regăsit și eu!

bubu,neiertătoare mică ce ești!:))

laura,fac și oamenii ce pot!:)

vreauultimulloc spunea...

E usor sa critic ascultand doar o parte. Oare domnul sosete albe ce o avea de spus in apararea lui? A critica fara sa intelegi vadeste superficialitate. Si nu poti sa intelegi ce se intampla in interiorul unui cuplu.

Am citit undeva o gluma. Un proaspat judecator asculta pe acuzator si apoi spune acum sa dam verdictul. La care lumea, pai nu il ascultam si pe vinovat? Pai de ce acum stim sigur cum sta treaba apoi nu va mai fi asa de clar.

Sau ca sa citez pe Altcineva care se stie curat sa arunce primul cu piatra.

innuenda spunea...

Vreauultimulloc (ce nebunie să-ți alegi așa un nume, original!:))), te-am mai văzut, dar nu la mine pe blog, deci, welcome!

Apoi nu criticăm, ne dăm și noi cu părerea. Dezbatem ipoteza de lucru. Eu am povestit și am tras o concluzie de maximă generalitate. Adică filozofică!:P Nu știu cum stăteau lucrurile de fapt în acel cuplu. Nu știu decât ce au văzut ochii mei și povestit...degetele mele.