miercuri, 24 iunie 2009

Despre neînțeleși, bineînțeles!

De câte ori nu ne-am gratulat sinele sau alteritatea cu sublimul epitet ”neînțeles”?!
De câte ori nu am construit temperamente de săpun pe care am alunecat spre interpretări mai curate și mai uscate ale inșilor retrași într-o diferență vizibilă față de restul lumii, ale oamenilor cu dramă, îngenunchiați de o soartă mereu nedreaptă?!
Și totuși, s-o spunem franc, fie că suntem noi cei căzuți, fie că sunt alții: nu există neînțeleși, ci doar niște deplorabili neadaptați!

Fără facultatea de a îndrăzni suntem reduși la neant.
Niște particule ezitante, incapabile să se așeze într-o structură. Ca pietonii care, pendulând între a trece sau a nu trece, își întâlnesc moartea pe zebră, la intersecția cu hotărârea șoferului.

Șovăiala noastră, altfel umană, aduce cu la fel de omenescul scărpinat în ureche al unui toreador căutat de coarnele unui taur. Ghinionul nu este altceva decât o problemă de viață și de moarte nerezolvată la timp. Sau, dacă vreți, secunda cu care rămâne în urmă sau o ia înainte ceasul unei bombe. Sincronizarea cu ireparabilul.

Iar noi, intuind toate astea, prelungim totuși agonia neadaptaților, oferindu-le drogul letal al înțelegerii. Ceea ce ar trebui să facem este tocmai să le închidem în nas ușa toleranței. Să-i învățăm, indirect, că secretul celor care reușesc este că nu așteaptă cuminți pe la cozi. Pentru că răbdarea lor nu este decât un răgaz precis între două încărcări ale puștii. Iar glonțul lor, când pleacă, nu se întoarce decât cu trofee. Pentru că ei nu-și pierd timpul să afle dacă au dreptul, ei își iau dreptul. Pentru că nu-s preocupați de merit, ci de izbândă, în timp ce meritorii plângăcioși stau pe margine și jelesc nedreptăți universale.

Cred că principala meteahnă a civilizației creștine este larghețea cu care croiește pături pentru mameluci, invocând toleranța ca precedent divin. În ciuda faptului că, întru corecția ei, realitatea ne dă brânci și ghionturi, doar-doar ne-om dumiri că oriunde s-ar face pariurile, pentru ca cineva să câștige, altcineva trebuie să piardă. E-n firea lucrurilor.

Natura nu dă timp de gândire, de aceea și funcționează perfect. Fiecare secundă e programată să ți se întâmple sau să-ți explodeze în față. Iar arbitrarul nu este altceva decât o întârziere a reacției personale.

16 comentarii:

motanes spunea...

Primul! :P

Toleranţa creştină este înţeleasă greşit, deseori. Să ne amintim de Hristos că a pus biciul pe negustorii din templu. Deci...

innuenda spunea...

Motanes, nu mă ispiti:))) Așa poți ajunge până la a spune că Biblia preamărește parșivitatea, dacă citești cu ochelari de cal, versetul acela cu : fiți blânzi ca porumbeii, dar vicleni ca șerpii. E parafrază.

ramses spunea...

... sunt de acord cu motanes... cat despre serpi nu mi se par asa vicleni ci mai degraba cu sange rece... si pentru a nu mai crea confuzii intre "ceea ce zice biblia" si "ceea ce vrea defapt sa zica biblia" eu zic sa extindem parafraza... sa zicem... pe tot cuprinsul ei...

innuenda spunea...

:)) Ramses, zici?

Revenind, morala creștină cred că ne învață să fim buni, toleranți, iubitori, smeriți, să nu judecăm pe nimeni, să fim iertători...în fine. Toate lucrurile astea.

Dar să fim învingători trebuie să învățăm singuri.

alina spunea...

Nu cred că toți neînțeleșii sunt niște neadaptați. Unii sunt pur și simplu prost-înțeleși.

Și iarăși, nu cred că există neînțeleși din cauza moralei creștine. Mai degrabă din cauza societății și umanității mereu pe fugă și neatentă la toate detaliile.

Avem nevoie de toleranță, de răbdare și cu cei care nu sunt în stare să se facă înțeleși. Trebuie să-i învățăm. Cam ca la înot, nu prea e ca-n snoava aia cu aruncatul în apă și gata ... mai întâi dibuim cum e cu curenții, și la lecția asta e nevoie de profesor. :)

alina spunea...

Cu ultima ta frază aici la comments sunt TOTAL de acord! :)

ramses spunea...

aham...ramses...
acelasi lucru ne invata si "Fata mosului si fata babei" si sincer as vrea si eu sa vad un niste crestini buni, toleranți, iubitori, smeriți, să nu judece pe nimeni si sa fie iertatori...

xxl spunea...

Aha, vasazica este vorba despre o pledoarie pentru a invata singuri cum sa fim invingatori. Interesanta arondarea problemei moralei crestine, dar si mai interesanta pozitia bibliei in aceasta chestiune. Chiar, biblia ne spune cum sa fim invingatori?

nuclearrr spunea...

Frumos textul, afirmativ, suprauman:)))
Esti razbatatoare si incurajezi afirmarea, aha, asta place la Berbecul de mine cand nu e pasiv-agresiv ci numa' agresiv si exaltat:)))

innuenda spunea...

Alina, uite, am avut o cunoștință medic chirurg. Om respectat la noi în oraș. Îi mulțumea lumea pe stradă. Erau din neam doctori. Toți cunoscuți, toți aducători de un plus de prestigiu la urmași.

Pe vremea lui Ceaușescu, chirurgul a prins o plecare în străinătate și a fugit în America. S-a întors de acolo slab, sărac și învins, imediat după Revoluție. Nu s-a putut integra.
Iar odată întors în Galați, lumea vorbea că nu mai era el.
Se întorsese un om învins, căzut în depresie. Nu și-a mai revenit niciodată. Povestea că a trebuit să spele veceurile la un restaurant din State, ca să aibă bani să se întoarcă acasă. Nu s-a mai putut împăca cu trecutul ăsta, nu și-a putut-o ierta niciodată.

Tot pe atunci, a plecat în State și o vecină de bloc, infirmieră. S-a întors după Revoluție putred de bogată, doar pentru vacanțe și ca să-și ia toată familia acolo. Femeia nu a povestit niciodată cum s-a realizat, dar bat pariu că nu-i fusese mai ușor decât chirurgului. Doar că fiind învățată din România să gestioneze rahatul altora, a fost călită pentru compromis.

Eu nu spun că sunt neînțeleși din vina moralei creștine. Spun doar că îngăduința și cocoloșeala nu ne pregătește cu adevărat pentru viață. Pentru orice va urma.

ramses, Dumnezeu îți dă, nu-ți bagă și-n gură.

xxl, Biblia ne spune cum să câștigăm viață veșnică. Asta e singura lecție de succes pe care o primim. Pe de altă parte, s-ar putea să mă înșel. Nu-s mai mult decât o profană tălmăcitoare a cărții cărților.

nuclearr,uite, unii ne naștem cu coarne și asta fără a fi draci. Dar coarnele alea ne ajută, la o adică, instinctul de conservare și lupta pentru supraviețuire.

carlitos spunea...

Ca sa fim invingatori si, mai ales, pentru ca victoria sa fie "validata", intradevar, trebuie sa trecem linia de sosire pe picioarele noastre.
Insa eu nu vad de ce acest fapt ar exclude sprijinul, ajutorul, iubirea si sustinerea celorlalti... care isi au rolul lor motivational, mai ales in anumite etape ale vietii.

Poti fi invingator ducand o lupta de supravietuire, de depasire a propriilor limite in conditii de viata si de moarte. Dar, la fel de bine, poate ca nu aceasta este lupta ta... poate ca neutralitatea ta nu poate fi acceptata de ceilalti razboinici, care tin cu tot dinadinsul sa te antreneze in lupta lor. Sau poate competitia e doar cu tine insuti, departe de ochii privitorilor...

Fie ca ii numim neintelesi sau inadaptati, e nedrept sa-i judecam dupa masurile noastre, cata vreme nu stim care este realitatea luptei lor.

innuenda spunea...

Carlitos, sigur că este nuanțată treaba. Dar eu nici nu intenționez să afirm (decât ca să dau forță textului și aplomb polemicilor:); ceea ce-mi propun este să ridic doar o temă de dezbatere.

Off record, o să-ți mărturisesc faptul că eu însămi am fost o răsfățată, o cocoloșită care credeam că e de la sine înțeles că trebuie să mi se recunoască valoarea și să fiu iubită, înțeleasă și tratată în aceeași manieră în care tratam.

A trebuit să învăț pe pielea mea că lumea nu e locul ăla prietenos de acasă, ci mai degrabă o junglă de beton și asfalt din care scapă cine poate și ale cărei legități încalcă măcar o dată valorile moralei creștine.

ramses spunea...

:))... da liberul albitru... ciudat concept tinand seama ca biblia este bazata pe profetii... sau poate liberul arbitru este la liberul arbitru si este scos din joben cand este nevoie si dupa asta este scoasa profetia... cred ca depinde de ceea ce se potriveste mai bine dramatismului situatie... eu zic sa ne oprim aici... polemicile pe seama religiei pot dura mult... foarte mult... caci doar tin deja de peste 2000 de ani:P

Inaki spunea...

oamenii care stiu ce vor sunt cei castigati! asta nu inseamna ca nu au parte de greutati :)

anadana spunea...

locuiesc la sosea, intr-o mare intersectie si, recunosc, de cele mei multe ori mi-e teama sa trec...ezit...si ma bucur atunci cand langa mine e un trecator mai indraznet...o iau din loc cu el.off, e complicat tot ce spui tu, sau ,mai precis, despre ce spui...sa fiu ,oare, o deplorabila din aia...? mereu a fost cate-un trecator langa mine caruia i-am multumit(si, din cand in cand, am mai traversat si singura...):)

alina spunea...

Innuenda draga mea, ai venit cu niște cazuri reale, am să-ți dau și eu, spre analiză, următoarea secevență de realitate:

Fetele mele cele mari (sâc!) nu au în comun, ca personalitate, mai multe decât ziua și noaptea, așa-s de diferite, exact din perspectiva luptător/inadaptat de care ai vorbit tu aici.
Cea mai mare temere a mea când am rămas însărcinată a doua oară a fost că nu voi reuși să le tratez egal și fără favoritisme pe copile, de aici a rezultat cea mai importantă străduință a mea față de ele - să le ghidez și educ după aceleași principii.

Și cu toate astea, Maria, care, culmea, a avut avantajul primului născut și s-a bucurat de el doi ani jumate, este cea sensibilă la suferința lumii, protectivă, iubitoare, miloasă, ar vrea să salveze toate vietățile rănite (inclusiv microbii!!!!), a adoptat la grădiniță pe băiețelul cel mai pricăjit (și ochelarist) și are grijă de el, este întruchiparea surorii mai mari mereu grijulii ... Mi-e teamă că lumea asta rea va fi greu de digerat de sufletul ei prea mare!

Iar mijlocia, corcolită și cocoloșită în plus de Maria, este fără milă, taie și spânzură, ea face legea în casă, her way or the highway, bate din picior, dă cu pumnul în masă, urlă când e nedreptățită și nu se lasă călcată NICIODATĂ în picioare. O constantă provocare și bătălie pentru noi, să încercăm s-o îndrumăm fără să-i strivim voința puternică. O luptătoare clară, nu-mi imaginez să nu izbândească în tot ce-și va propune în viață. Deși sunt convinsă că lupta ei cea mai mare va fi de fapt cu propria voință.

Și sunt două personalități care s-au născut fără apăsarea dogmei creștine, iubirea și toleranța noastră au fost deopotrivă egal demonstrate și n-au pornit de la creștinism, ci din inimă.

Ce ne facem deci, cum e cu luptătorii și învinșii? E inevitabilă existența lor duală, uneori sălășluiesc în același individ, se determină unul pe altul și se nasc unul dintr-altul, unul fără altul n-ar putea exista. E dincolo de educație și tratament emoțional, dincolo de creștinism, deși eu una aș zice că are cea mai mare legătură cu el, căci așa ne-a creat Dumnezeu, mereu în războaie, exterioare sau interioare. :)