sâmbătă, 13 iunie 2009

Servus la cel mai bun prieten

Cel mai bun prieten este o himeră. Te rog să mă crezi. E fantoma unor dorințe egocentriste. Absurde. Este jucăria unui om mare. Pe cine vei întreba de ce acela și nu altul e cel mai bun prieten al lui, îți va spune fără să ezite: ”pentru că la orice oră din zi și din noapte aș suna la el spunându-i că am o problemă, el ar alerga să mă ajute. Știu sigur că m-aș putea baza pe el pentru orice.”

Așadar, se califică acela care slujește mai bine. Care servește fără crâcnire, la orice oră. Carevasăzică, cel mai bun prieten este, prin definiție, un fel de argat fără simbrie.

Poate de aceea nu mi-a fost dat să aud că cel mai bun prieten al cuiva este omul care a știut să îi dea sfaturi potrivite. Ori acela care a avut, de fiecare dată, răbdarea să-l asculte și intenția să-l înțeleagă. Nu. Asta, se pare, nu va fi niciodată îndeajuns.
Dacă nu ți-a umplut frigiderul cu bere când ai fost părăsit de iubită, sau nu ți-a găsit rapid o slujbă când ai fost dat afară, ori nu și-a scos repede portofelul când i-ai sugerat că ai rămas fără bani, degeaba! Orice altceva ar fi făcut pentru tine, nu contează. Doar se știe: credităm faptele, nu vorbele!

Și totuși, dacă nu e un om al faptelor? Dacă prezența lui îți schimbă subtil și pentru totdeauna viața, făcându-te să evoluezi, să te dezbraci, ca de-o piele de șarpe, de tare moștenite cine-știe-de-unde? Dacă te face să înțelegi pentru prima dată ce ai de făcut, ori te ajută să prețuiești ceea ce ai? Dacă te învață să spui ”nu” acelora cărora le-ai greșit spunându-le ”da” ori, poate, să treci peste orice ai fi crezut că te ține în loc?
Nu-mi răspunde! Sunt întrebări retorice, care se nasc din răspunsuri știute, dar nerostite.

Oricum, eu tot o să cred că o grămadă de cei-mai-buni-prieteni au pierdut în luptă nedreaptă cu niște lichele. Care poate au gândit: ”las că mă duc eu azi, că mâine vine el de două ori.” Care te-au împresurat cu favoruri nesolicitate și și-au făcut plan de recuperare cu dobândă. Care te-au lăudat neobosit, nu te-au contrazis niciodată și ți-au luat apărarea de câte ori nu ai avut dreptate, ca să se ducă apoi acasă și să te critice în absență, cu apropiații lor de sânge, neștiuți decât de Dumnezeu. Care după ce l-au memorat, au mestecat și înghițit bilețelul cu motto-ul lor preferat pentru prieteni:”pupă-i în bot și papă-le tot!”

Cred că nu există cel-mai-bun-prieten. Pentru că dacă ar exista, lumea ar trebui să se-mpartă cu soț. Or mie îmi dă cu rest, de fiecare dată.

20 de comentarii:

ramses spunea...

cel mai bun prieten... indiferent de cea ce il defineste (ai surprins excelent multe dintre calitatile necesare acestui job) bine ca exista...

da cu rest... poate unii indecisi... au 2 sau mai multi

cel mai bun prieten al meu.. e adevarat e un "argat fara simbrie"(frumos spus) dar si eu sunt argatul fara simbrie al lui

gia spunea...

nu ar trebui sa fie amandoua? mie de asta imi da cu rest.

anadana spunea...

eu cred ca e greu sa fim prieteni cu noi insine, sa fim sinceri in fiecare moment cu cei din oglinda, sa nu ne amagim, sa nu ne mintim, sa ne asumam tot ce suntem...si-atunci? cum sa cerem cuiva, strain, ceea ce nu putem sa ne oferim (uneori,e drept)noua? Nu, nu exista cel-mai-bun-prieten, exista doar ideea.

pantacruel spunea...

pai restul, balastul, gunoiul, il poti ascunde sub covor, innuenda draga! :)

gabitza spunea...

"cel mai bun prieten", am evitat intotdeauna expresia aceasta, trebuie sa recunosc. Mi se pare un superlativ oarecum inutil. Prieteni, pur si simplu, sunt pentru mine acele persoane care...raman sau le pastram alaturi de noi. In ciuda timpului, a schimbarilor, a dezamagirilor sau neputintelor fiecaruia dintre noi. Ii porti cu tine prin viata. Nu este nevoie de gesturi, formalitati, probe...este suficient sentimentul pe care ti-l lasa apropierea acestor persoane, oricat de rara ar fi.

innuenda spunea...

ramses, altruismul a murit, îţi spun!:)

gia, se joacă în 2, în 3, în câte câţi vrei...:)

anadana, telepatizăm! Mă crezi că am vrut să aduc ideea asta în discuţie, dar mi-am dat seama că m-am lungit prea mult cu textul şi am renunţat?:))

panta,dacă nu-l văd nu înseamnă că nu există! Deşi, desigur, în ultimă instanţă ne-am putea obişnui cu orice. Ne-am obişnuit noi cu ideea că oricum vom muri toţi, d-apăi cu împărţirea cu rest a celui mai bun prieten! :)

găbitza,la o adică cine are nevoie de telefon ca să menţină o prietenie?! Ca-n bancul ăla, cu românul care, întrebat de ce, la defilarea de 23 August, refuzase să strige: "Ura!" împreună cu ceilalţi, a răspuns: "Ura o port în suflet!":))

Marian S. spunea...

Vezi, de-aia s-a inventat zicala ``persoanele de faţă se exclud``.
Între altele l-am întrebat pe nenea Google care e cel mai bun prieten al omului şi el mi-a raspuns: câinele.

gabitza spunea...

:))pentru mine telefonul este accesoriu! Si as putea spune ca urmeaza prea multor "principale":). Poate fi vointa de a pastra o prietenie sau o poarta deschisa, tot asa cum poate fi invadenta ori pura curiozitate sau chiar interes. Nu demonstreaza nimic.
La urma urmei Anadana a subliniat esentialul - cum am putea cere ceea ce nici macar noi nu ne putem oferi? Sau, chiar mai mult: ce oferim noi celorlalti pentru a fi in masura sa pretindem ceva?

ramses spunea...

inseamna ca i see dead people... pt ca ocazional l-am vazut... se ascunde dar exista... daca te lauzi cu el nu prea mai e altruism:))

alina spunea...

Prietenia? Cu ce oare se mai mananca si asta??
Treburi prea complicate si ne-definitive. Ca sa nici nu pot sa-ti dau dreptate si nici sa te contrazic. Cred ca si exista si nu exista. Depinde de om/oameni, de loc, de situatie, de timp. Eu zic c-am avut si momentan nu mai am. Asta pentru ca sunt optimista. :)

elite spunea...

Inu eu n-am avut niciodata un "cel mai bun prieten"sau mai bine zis"o cea mai buna prietena" si,sincera sa fiu au fost momente cand am suferit din aceasta cauza.Mereu intervenea cineva si eu ma simteam data la o parte..Poate ca o prietenie cere timp si e vina mea ca nu aveam timp sa o intretin(ptr iesiri,barfe marunte) sau nu stiu care sa fie motivul..nici standarde prea inalte nu am avut...Mereu am gasit in baieti prieteni mai buni decat in fete,mereu eram acolo unde se discuta despre fotbal si alte chestii masculine...Prieteni am avut multi dar,nu as putea ridica unul la rangul de "cel mai".Poate mama...dar nu cred ca se pune

motanes spunea...

Când am trecut prin clipe grele, am avut prieteni care să-mi umple frigiderul de bere, alţii în stare să deschidă chiar portofelul.

Dar cel mai mult l-am apreciat pe cel care mi-a vorbit. Pt. că este uşor să-ţi "cumperi" prietenia cu bere şi parale, după care să te duci la alte tale, fără dureri de cap.

În schimb pe cel care-ţi stă aproape din Cuvânt, însufleţindu-ţi momentana existenţă cu gânduri noi, revitalizante... eu îl apreciez mult mai mult decât pe "făptaşi".

După ce trece momentul de cumpănă, oricum ar fi, prietenul cu berea şi-a făcut datoria. E demn de laudă şi mulţumiri.

Dintre cei cu vorba, unii pierd prietenii pt. că vorbele lor nu mai sună bine după ce trece "năpasta". Pt.că se supun acestui risc, eu îi apreciez mai mult pe prietenii care mi-au dat Cuvânt şi nu bere.

Şi d'aia zic: Servus la cel mai bun prieten!

Ori, poate d'aia nu mă crede nimeni... :)

deyu spunea...

cel mai bun prieten se intretine cu suras si lacrima, cu durere si extaz. cel mai bun prieten nu exista daca tu cauti doar armonie perfecta in sunet de harpa.

bogdanfrancu spunea...

mai haios este atunci când ai pretentia sa fii cel mai bun prieten al celui pe care îl consideri cel mai bun prieten al tău !!!

carlitos spunea...

ce-ar mai fi de spus, dupa ce toata lumea a vorbit atat de frumos despre prietenie?

nu pot decat sa fiu de acord cu gabitza: indiferent ce ne ofera, prietenii sunt acei oameni de care nimic nu ne indeparteaza, in timp... sintagma "cel mai bun prieten" ar putea foarte bine sa se potriveasca in acest moment unei persoane, iar in putina vreme sa simtim ca nu i se (mai) potriveste acesta titulatura, am vrea poate s-o oferim altcuiva...

diferenta dintre sintagmele "cel mai bun prieten" si "prieteni adevarati" este, in opinia mea, ca si cea dintre indragosteala si iubire. prima presupune o anumita intensitate a relatiei, o mare intimitate a gandurilor, a cuvintelor, o stare de daruire totala a increderii si de permanenta "exclusivitate"... pe cand a doua presupune o sedimentare in timp a relatiilor, o "uzura" cu bune si rele, dobandirea unei familiaritati care conduce spre un alt fel de level de incredere si daruire, presupune probe de foc (fie ele ale distantei, ale conflictelor ocazionale, ale schimbarii statutului sau apartenentei la un grup) si o cunoastere din ce in ce mai profunda a celorlalti.

eu cred ca e mai important sa avem cativa prieteni buni, din care sa putem - eventual - sa alegem o persoana care sa ne fie si mai apropiata decat ceilalti, decat sa avem un singur "cel mai bun prieten", pe care il putem pierde oricand.

ZuZu spunea...

Eu il stiu bine pe cel mai bun prieten. Si oricui care nu-l cunoaste cand pomenesc de el, spun ca e cel mai bun prieten.

Desi nu cred ca s-ar trezi la doua noaptea sa vina cand am o problema. Adica, nu vreau sa cred. Si totusi au fost cazuri in care m-a ajutat.

Insa motivul pentru care el e cel mai bun prieten l-am dedus in ultimii doi ani: e un foarte bun ascultator. Orice ii spun ma asculta. Stiu ca sunt egoist, dar asa cum ai spus imaginea celui mai bun prieten apare in urma unor dorinte egocentriste.

innuenda spunea...

Marian, așa o fi domle!:))

Găbița, tu pari ofertantă pentru orice prietenie. Așa altruistă...:)

Ramses,păi ce are altruismul și cu modestia?:))

Alina, eu spun că nu am avut dar încă mai caut. Ceea ce-i tot un drac!:D

Elite, ba se pune. Nu toți putem spune despre membrii familiei că ne sunt cei mai buni prieteni. Ba unii chiar pretind că familia nu ți-o alegi! Noi am fost norocoase. Că și eu am cei mai buni prieteni în familie.:)

Motanes, servus! Dai și tu o bere?:D

Deyu, ce să fac?! M-am născut idealistă!Acuma, nu chiar în sunet de harpă. Da-n sunet de pian se poate? Am o partitură la 4 mâini necântată:)

Bogdan, welcome! Da, ni se întâmplă adesea să uităm că reciproca nu este obligatoriu valabilă!:))

carlitos, uite că ai reușit să spui chestii noi. Și, ca de obicei, cu miez. Sunt de acord cu tot ce afirmi. Dar eu m-aș mulțumi și cu unul singur, cel mai bun.Îmi place să-mi asum riscuri!:)

Zuzu,hahaha,iată, trebuie să aibă și calitatea de a ne suporta egoismul. Deși, dacă mă gândesc bine, cine ar vrea să fie cel mai bun prieten al unui egoist?:))

gabitza spunea...

Innuenda, nu devin ofertanta prin doua cuvinte. Am avut doar un punct de vedere diferit! Castigat dealtfel prin tot ce am trait! Si nu cred ca, subliniind ca trebuie sa ne acceptam asa, cu bune si rele sau ca nu cer altuia ceea ce eu nu pot da...devin mai putin egoista decat oricare alta persoana de langa mine sau, si mai mult, lipsita de modestie...

Aky spunea...

Intr-un fel, nu exista acest Ţcel mai bunŢ. Poate tocmai pentru ca orice om nu e decat copia imperfecta a ceea ce ar putea fi. Cred in prieteniile si relatiile perfecte in sensul in care admiti ca Omul te poate dezamagi, lovi, abandona, si in sensul in care unele defecte pot deveni cele mai adorabile calitati uneori.

Si mai cred ca poate vrei sa stii ca Ametystul a inviat cu o geana. Urmeaza si celelalte.

Cele bune.

andreea molocea spunea...

stiam eu de ce trebuia sa intru azi pe blogul tau. n-am mai citit e mult nimic, nici de la tine, nici de la altii. dar azi am stiu ca trebuie sa te citesc. si am avut dreptate.

sa ai o zi splendida!