vineri, 31 iulie 2009

No comment (II)- Despre curve și nătărăii lor

Vineri noaptea. Alerg mașina pe străzile unui oraș paralizat. Pe Pache, prostituatele au ieșit la produs în rochii de seară. Lumea lor încape în unghiul deschis între piciorul cu care stau pe stradă și cel rămas pe trotuar. Ar trebui să primească spor de lucru în condiții grele, fetele astea. Aerul și-a ținut respirația încă de dimineață, iar la ora asta și-a dat deja suflul și ultima adiere. Trebuie că-i greu să faci muncă fizică pe așa o vreme.

Mă cutremură curvele. Nu astea inofensive, care vând plăceri la colț de stradă. Astea-s doar biete vânzătoare ambulante de carne. Ceea ce mă sperie pe mine nu e trupul cu ușă batantă, ci sufletul care locuiește-n pustie. Suflet ca al jartelelor, cutrelor, janghinelelor, rapandulelor, matracucilor, petardelor, coțohârlelor și mironosițelor. Astea au sâmburele otrăvit!

Sunt progeniturile iadului, nu am nici cea mai mică îndoială! Din stirpea celor pentru care n-ar fi suficient că s-ar băga în așternuturi cu bărbatul tău, ci ar vrea să-ți aibă și capul trofeu pe peretele de deasupra patului. Da, sunt atente la detalii curvele! Și au întotdeauna un plan. Exact ca-n telenovelele care-s pline de ele. Iar viața, ce să mai spun: bate la greu filmul!

Mă dezgustă curvele. Și totuși nu mă pot opri să nu mă apropii de ele. Nu vă gândiți la fascinație, nici măcar la atracția răului, nu e cazul! E pură curiozitate științifică. De helmintolog. Și, apoi, ca să deosebești binele de rău, trebuie să le cunoști pe amândouă.

Am studiat curvele suficient cât să identific repetitivitatea unui tipar. Dar nu îndeajuns cât să le pătrund unicitatea, cât să anticipez ieșirea din rând a perfidiei duse la extrem, a meschinăriei coborâte la adâncimi de specie. Păruse chiar amuzant, o vreme, să cred că le deconspirasem și să-mi flutur axiomatic steagul pe reduta lor. ”Curvele sunt mâțe”, spuneam fără să clipesc, mai sigură decât Arhimede. Dar, încrucișări neașteptate cu javre, scorpioni, măgărițe, tarantule sau șerpi m-au surprins, așa că a trebuit să recunosc: nu te poți baza numai pe intuiție în preajma lor, nici doar pe observație. E nevoie și de asocieri, de logică, de raționament!

Să luăm un exemplu la întâmplare. Coțohârla de birou.
Să spunem că soțul tău este director și, ca orice director, are subalterne. Cum identifici cutra? Păi, se poate ca atunci când îți suni soțul în timpul programului, să-ți răspundă o voce blondă la telefonul lui personal, oferindu-se să-ți preia mesajul. Nimic anormal până aici. Ei, dar dacă vocea face exces de o amabilă deferență, spunându-ți că de mult voia să te cunoască, așa de minunate lucruri a auzit despre tine, atunci e cazul să intri în alertă, doar nu o să permiți să-ți fie inteligența subestimată și vigilența păcălită de un truc vechi de când lumea!?

”Și cam când ai auzit, drăguță, lucrurile alea: înainte sau după?” îți va veni s-o-ntrebi sarcastic pe coțohârlă, dar nu o vei face, pentru că tu ești o doamnă. Așa că vei închide telefonul, cu eleganță și te vei mulțumi cu ce ai. Cu un ghimpe înfipt în inimă, un gust amar și o pistă pe care să mergi până afli adevărul, oricare ar fi el.

Ipoteza de lucru e relativ simplă. Nu trebuie decât să fii un pic atentă. There are signs everywhere! De pildă el, ar putea să rostească mai des numele unei singure angajate: icsuleasca a făcut, icsuleasca a dres, o s-o rog pe icsuleasca să, era icsuleasca și...Îți va fi clar că vocea blondă de la telefon ar putea fi, deci, a icsuleascăi.
Dar, vezi bine, ar rămâne totuși îndoiala. Nu pentru mult timp. Căci icsuleasca va avea grijă să îți furnizeze certitudini . Va începe să bată la rândul ei toba. Va vrea să grăbească lucrurile.

Așa că, îi va amprenta nătărăului, cu intenție și, desigur, ruj, gulerul cămășii. Ba dacă e foarte determinată, va lăsa o urmă a gurii ei vopsite și-n zona nasturelui de lângă curea. Îi va planta fire de păr pe haină sau cămașă, depinde de culoarea lor și a părului ei: e nevoie de contrast aici, pentru proliferarea rapidă a evidenței! Se va da cu un kil de parfum exact înainte de a se întâlni cu el, ca să-i contamineze țesăturile, ba poate-i va scăpa un puf-doi și direct pe haină, când nu va fi atent. Apoi...

(va urma)

15 comentarii:

anna spunea...

n-am înțeles niciodată răul gratuit, mai cu seamă răul ăsta, așa curvesc. desigur explicații psihologice se găsesc pe toate gardurile dar îți vine să te întrebi, hai măi, da' chiar așa? ș-apoi îți scapă câte o mirare retorică, că totuși se poate și așa.. dar mai rămâne o posibilitate. că cine se aseamănă se adună, apoi se mai și împerechează, ca să se compenseze pân' la urmă.

motanes spunea...

O să ard în iad, dar te acuz de lipsă de documentare. Nu există nici o legătură între tipul de curvă cu care ai început eseul şi curva de birou pe care ai descris-o, altfel bine.

Prin comparaţie, prima dă dovadă de mult mai multă moralitate decât cea de a doua. Şi niciodată nu poate fi un pericol pentru soţia clientului, spre deosebire de curva de birou.

Eheeee... multe sunt de spus. Da, e un subiect favorit pentru mine, şi zău că mă şi pricep. Din mai multe motive decât crezi tu. :D

flavius spunea...

seara bună
personajele de aici... le regăsesc aievea... le desenezi foarte bine şi îmi mai răcoresc gîndurile.
toate cele bune!

innuenda spunea...

Anna,ai doar 22 de ani. Până la 30, vei întâlni tot felul de curve. Cu timpul, le vei recunoaște și dacă-ți vor apărea deghizate în călugărițe.:)

Motanes, curvele de pe Pache au fost doar pretextul. Un fel de...apropo de curve.:) Ăstora li se spune ”stricate”, dar, după cum spuneam, abia celelalte au sâmburele otrăvit. Despre categoria asta voiam să vorbesc. Tu la care te pricepi mai bine?:P

Flavius, e desen după model. Nu natură moartă, ci vie. De aceea și sunt recognoscibile. Stai să vezi curva-tovarăș, care urmează! :))

nuclearrr spunea...

Pe caldura asta te lupti cu subiecte de genul..?!:)

Din essperienta de director
pot sa spun ca daca vrei sa mearga treaba IN FIRMA alegi o competenta nu o dragutza; daca i-a dat nr de mobil, se joaca putintel cu mintea nevesti-sii; daca apare vo "curva" cum ii spui, ceva scartaie in patul conjugal, si nu tertzele persoane trebuie incriminate, ci rutina...
Stiu multe cazuri , si uneori nu e vina nimanui; pur si simplu unele legaturi s-au epuizat; de ce sa tii la Terapie Intensiva ceva mort, fara scanteie?

Ti-e teama?

ALICE spunea...

Foarte bine creionat caracterul personajelor in discutie, INNU.
Eu am scapat de unul care venea acasa si-mi zicea ca tipa de la birou stie formele neaccentuate ale pronumelui personal...etc, etc...Doamne!...Dupa divort si-a dat seama ca nu mai are cautare...Cu nevasta reprezenta mai mult interes pt colege, fara....

innuenda spunea...

Nuclearr,directore :P ,păi nu ai citit ce a spus flavius mai sus? Astfel de subiecte răcoresc gândurile!:)))
Frică nu-mi e pentru că am ales cu atenție. Totuși, sunt de părere că orice se poate întâmpla oricui.:)
Iar despre relația consumată, eu am o întreagă teorie. Dacă e chiar consumată, recunoașteți-o cinstit și desfaceți-o. Apoi...liber la program.:)
Dar mulți oameni sunt imaturi și confundă evaporarea fiorilor adolescentini(fluturi în stomac, obsesii legate de fizicul celuilalt)cu consumarea iubirii. Iubirea adevărată, dacă nu a fost o patimă netrebnică (după cum spune filosoful), nu diminuează, ci sporește. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră și mie!:)))

Alice, e de mirare câteodată, în ce soi de ridicol ne bagă atracția fizică. Și cum își găsește ea din nimic motiv de admirație pentru una, de părăsire a celeilalte.:))

Anonim spunea...

Mi-a placut definitia data de catre Mircea Badea : curva e cineva care vrea sa para ceea ce nu e.Sunt diverse categorii.
A rasarit si " bloggerita curva", nu cea dezbracata ce-si ofera seviciile direct.Stiu una cu pretentii artistice, cu pseudonim frantuzesc(dar nu cunoaste limba franceza).In urma contactelor virtuale obtine intalniri reale.Are si un iubit rezerva,caci nu se stie daca cel picat in plasa blogului nu scapa.
Barbatii fraieriti isi merita soarta, inclusiv iubitul dus de nas.Imi pare rau pentru doamnele si domnisoarele ce-i viziteaza blogul si cred in falsa ei imagine.Dar acesta este riscul asumat al blogosferei.
Crezi ca merita sa-ti pierzi timpul cu noi postari despre curve?
daria

innuenda spunea...

La definiția lui Mircea aș mai adăuga ceva : Curva e cineva care vrea sa para ceea ce ȘTIE CĂ nu e, PENTRU A TRAGE FOLOASE DIN ASTA.:)

Foarte interesant ce spui tu acolo, Daria și categoria de care vorbești e chiar bine reprezentată, indiferent de sex ori de scopul urmărit. Uite, categoria asta chiar ar merita o analiză specială!:)
Cât despre curvele mele, gata, le-am terminat!:)))

(Daria, dacă tot tu ai fost Anonimul de zilele trecute, îți spun acum bun venit la mine pe blog și mă bucur că ai ieșit din anonimat).

Anonim spunea...

Ti-am mai citit postarile, dar este penru prima oara cand iti scriu.Lenea si-a spus cuvantul si nu am mai introdus parola pt.contul google.Eu imi asum parerile si semnez.
Multumesc pt. primire.

daria

innuenda spunea...

Daria, știi ce fac acum, nu? Trec în revistă toate blogărițele cu nume franțuzesc pe care le-am citit. Vai mie! Curiozitatea asta de a privi pe la gaura cheii mă omoară! :)))

Anonim spunea...

Nu merita timpul tau.Eu pun mare pret pe timp.
daria

Anonim spunea...

ai dreptate tu ,ele exista peste tot.
din pacate sau din fericire am avut in permanenta cel putin 5 femei in subordine.da am fost si sunt in functii de conducere.
am vazut felurite incercari de genul asta.am invatat sa le rezolv rapid.din privire.cred ca greseala pleaca de la acceptare si complacere.tre sa fi foarte clar de la inceput in definirea scopului si atributiilor pers respective in organizatie si sa ii/ le faci sa inteleaga ca esti vaccinat.apoi garantat iti spun, se potolesc sau pleaca.
ca sa nu fiu gresit inteles precizez ca sunt acestea sunt cazuri izolate care nu definesc femeia si in general am lucrat extrem de bine cu profesionisti femeie.

innuenda spunea...

Am o rugaminte, alegeti-vă, ca toți ceilalți, un pseudonim înainte de a afișa comentariul. Pe acest blog nu sunt încurajate comentariile anonime. Mulțumesc.

Anonim spunea...

J'ai appris des choses interessantes grace a vous, et vous m'avez aide a resoudre un probleme, merci.

- Daniel