duminică, 9 august 2009

Anarhiile unei duminici foarte personale

N-am să-nțeleg niciodată de ce a trebuit să treacă atâta până să realizez: am nevoie urgent de un program de făcut viața frumoasă!

Am dezertat în trăitul aproximativ, completând doar câmpurile lui obligatorii: serviciul, gospodăria, igiena, hrana, restul fleacurilor capitale. Dar am încă în mine o parte care nu s-a bucurat. O parte care nu a râs din tot sufletul. O bucată pe care nu o mai pot împăca nicicum și care-și cere, în sfârșit, tainul.

Degeaba i-am proiectat planurile mele de viață pe timp mediu și lung! Nu a interesat-o nici succesul în carieră, nici maternitatea. A vrut să-și recupereze aici și acum elanul vital. Să-și primească până la ultima emoție netrăită din cauze de calamitate minoră, ca ”deadline”-urile sau ”targeturile”, termenele și scopul social.

A vrut frumosul așa cum vine de la natură. Bucuria lui simplă. Fericirea. A hotărât să uite pentru totdeauna de stridențe. Și s-a gândit că e o mare tâmpenie să-i lași pe alții să-ți normeze viața și să-ți aleagă măsura. Și-a amintit de toți șefii care i-au pontat talentul, timpul și strălucirea și aproape a bătut din picior când a strigat: Gata! Până aici!

Am fost la un pas de a lăsa această bucată a mea să preia conducerea. De a-i face nebunește pe plac, închizându-mi în debara ticuri vitale precum: politețea, plata dărilor către stat și încuiatul ușilor. O stare de neatârnare câștiga dintr-o dată tot teritoriul acela, obișnuit să fie aservit.

Dar m-am trezit, așa cum se întâmplă când te apuci să demontezi lucruri cu mecanisme necunoscute, m-am trezit cu toate acele piese mici, pe care habar n-aveam cum să le asamblez la loc. Erau acolo timpul liber -cu care nu mai știam ce să fac, erau iubirea de sine și inițiativa, erau curajul, încrederea și, în general, cam toate acele rotițe care-mi învârtiseră cândva lumea, acum descompletată.

Mi-am dat, atunci, seama că lucrurile simple sunt cele mai complicate din lume și mi-am promis să le învăț pe de rost drumul, ca să ajung la ele și cu ochii închiși și cu mâinile legate.

28 de comentarii:

anadana spunea...

sa fie intr-un ces bun!

pantacruel spunea...

orice minune tine 3 duminici, innuenda. dar banuiesc ca ti-ai dat si singura seama ;p

innuenda spunea...

anadana, să bem pentru asta!:)

panta, baţi adânc, dar un centimetru mai la stânga!:))

motanes spunea...

Eu n-am nimic împotrivă. :P

Liz spunea...

Cred ca momentele cand spui Gata! De azi traisec doar pentru mine! de fapt nu-s cele care te fac sa renunti la realitatea ta (in favoarea alteia) care acum iti pare insuportabila si neaducatoare de fericire ci doar iti dau increderea si puterea de a o transforma intr-una mai frumoasa si mai satisfacatoare... desi momentul de rascruce pare unul dramatic si care prevesteste rasturnari de universuri... Avem nevoie de momente de-astea... duc la echilibru linistitor...

gabitza spunea...

Asa este! Lucrurile simple sunt cele mai complicate si mai greu de obtinut. Ca si echilibrul pe care il castigi cand vei putea sa ajungi la ele "cu ochii inchisi si cu mainile legate". Sa-ti fie inceput bun, Innuenda!:)

alina spunea...

Traiasca lucrurile simple! :)

varanus spunea...

varanus spunea...

Gata, te am! Pentru că un kilometru de valori ne este comun, pentru că-ţi dau dreptate oridecîte ori te citesc, pentru că la tine l-am reascultat pe Paul Simon după treizeci de ani, pentru că vorbele tale într-adevăr "aruncă afară murdăria vieţii şi-i prezervă spiritului pasul săltat", pentru asta te am, Innuenda, în blogroll.

deyu spunea...

E ca mersul pe bicicleta..odata invatat, nu vei mai uita niciodata. Doar picioarele sa nu-ti fie legate. Alea ale mintii.:)

innuenda spunea...

motanes, știu, tu mi-ai dat povață de mai demult. Vine o vreme când îți aduci aminte de sfaturile pe care nu le-ai urmat...:)

liz, nici dacă aș fi spus-o tot eu nu ar fi fost exact pe linia gândurilor din care s-a născut articolul. 100% de acord cu ceea ce gândesc și simt.

găbitza, mă apuc de toceală! Sper să iau măcar nota de trecere.:))

alina, trăiască!:-)

varanus, mă bucur să aud că avem aceeași cutie de rezonanță. Mulțam.

deyu, eu cred că și pe biclă am uitat să merg. De fapt, nu știu, doar că nu am mai verificat aceste abilități de pe la 15-16 ani. Cât despre picioarele minții, sunt zvelte, gata să-mi tragă șuturi în fund fără să simtă efortul!:)))))

gabitza spunea...

;))sper sa o iau si eu intr-o buna zi!

Marian S. spunea...

``Comentariu şters
Această postare a fost eliminată de către autorul său.``
Interesanta traducere. Probabil facuta pentru wordpress de catre genul acela de persoane care incurca genurile. Nu merg mai departe cu explicatiile ca ma acuza naibii cineva de ceva ce nu mi-e caracteristic.
Si am coroborat aceste ginduri cu titlul si am decis sa transform un comentariu lung intr-o poveste scrisa pe email. Care poate sa fie comentata de INNU la modul public sau particular, la libera ei alegere. Ca si la mine a facut parte din ``anarhiile unei relatii foarte personale``. Poate i-am dat o idee despre un alt articol, cine stie...

innuenda spunea...

marian, n-am nimic de comentat. Mi-ai povestit o istorie din viața ta personală. Este o experiență a ta din care, probabil aveai ceva de învățat. Dar nu mă întreba ce, că habar nu am.

PS. Pentru toți cei interesați. Nu mai insistați cu postările publicitare. Acest spațiu este strict personal. Deocamdată. Nu vreau să-l transform în platformă de promovare a altora. Nu gust nici ideea de link exchange, nici pe aceea de SPAM, nici filantropia.
Blogul meu e doar un spațiu populat de gânduri și cuvintele în care se cuibăresc ele uneori.

cristina spunea...

"Campurile obligatorii" ... delicioasa sintagma! :) Mare lupta si la mine, Innu, in sensul asta. Dar joc la loto, pentru ca altfel nu stiu cum poti deveni dintr-un om cu campuri obligatorii de completat zi-lumina un mofturos care sa faca numai ce pana la momentul eliberator "tz" doar si-a dorit.

innuenda spunea...

Cris, tindem cu toții către a ne înfrumuseța viața. Dar tare bine ar fi dacă am avea câmpurile obligatorii bifate în avans. Știi care e visul meu? Să am suficienți bani cât să-mi permit, dimpreună cu soțiorul, să-mi iau un an sabatic!:)) Eh, cum ar fi? Trai nineacă pe banii babacului!

Anonim spunea...

o, Doamne, cu o luna sabatica m-as multumi, daca s-ar putea.... nici o saptamana nu ar fi de lepadat

ZuZu spunea...

M-am confruntat şi eu în această perioadă cu învăţatul lucrurilor mărunte. Fac progrese; cam lent, dar progresez. E ciudat, ştim că lucrurile mărunte îţi fac viaţa frumoasă, însă până nu vine o zi în care zici "Bun, azi vreau să fac lucruri mărunte" n-o să-ţi dai seama cât e de greu să reînveţi să-ţi foloseşti timpul.


Exarhu cita azi într-un articol din Evenimentul Zilei că „Cine nu se îngrijeşte de lucrurile mici va cădea încetul cu încetul în cele mari”(Avva Dorotei). Se potriveşte cumva cu Anarhiile unei duminici foarte personale.

Dar sunt încrezător. Mi-ar părea rău să aud că Innuenda (cu un I mare şi boldat) a căzut în lucrurile mari şi nu a mai putut ieşi. :)

buburuza75 spunea...

Lucruri mărunte... Trecute din lista de rezervă în lista de câmpuri obligatorii, capătă un alt sens. Într-o seară când mi-am scris lista de supermarchet, am trecut în subsol, cu litere mici, bicicletă. N-am cumpărat-o pentru că mi s-a părut că prejudiciez bugetul nejustificat. Când am primit-o cadou, am văzut că orașul arată altfel, am constatat că mă simt minunat fiindcă nu mă enervează telefonul, am zâmbit tot drumul pentru că apusul era senzațional.
Mmmm, nește nmimicuri, nu?!
Ia de completează la priorități și nu mai lăsa sufletul să tânjască după un zâmbet, că te dau pe mâna lui motanes și-ți face educație ;)!

cristina spunea...

Pai, Innu, singurul job pe care il stiu cu an sabatic e cel de prof universitar in State. Eu as fi si pentru o viata sabatica, fara nimic la impuse. Dar pentru asta ar trebui sa demonstrez legatura de sange cu Bill Gates sau care mai are bani multi de dat sau lasat mostenire ... Sau sa castig la loto.

innuenda spunea...

Anonim, :))) ai dreptate, bună și o lună sabatică. Săptămâna e, totuși, destul de scurtă pentru câtă nevoie am eu!:D

Eharhu ăla-i băiat deștept. De fiecare dată găsește exact citatul, povestea, poza,muzica potrivită. Și continuă, de fiecare dată, fericit ideea (desigur, o și naște la fel de fericit dacă e nevoie). Dar Zuzu,nu e lucru suficient de mare să mă înghită pe mine!:P

Bubu, da domle, vezi, ai pus punctul pe I! Ai demonstrat Măreția lucrurilor mărunte! Ăsta e un titlu bun de carte, nu?;)

Cristina, o să râzi, dar dacă nu-ți propui să-ți cumperi tot felul de nimicuri, nici să trăiești la ultra all inclusiv, nici să călătorești în condiții de top, un an sabatic poate fi făcut și low cost. Uite, o să încerc să-mi imaginez că am bani pentru asta și suficientă nebunie, și companie și o să fac un calcul. Dacă iese o sumă pentru care suntem cât de cât solvabili, încep negocierile cu soțul meu.:))) Vă băgați?:)))

Carlitos spunea...

Innu, ma iei cu tine?!

Nu in aceasta calatorie salbatica, pentru care nu mai sunt eligibila de ceva timp si nu stiu daca as gasi resuse sa ma bucur de ea, disperata fiind ca dupa cele 365 de zile ar urma intorcerea in acelasi spatiu obligatoriu...

Ci in acel spatiu al mintii, al constrangerilor, pe care tu ai reusit sa-l spargi si sa te indrepti catre lucrurile personale, care sa-ti ofere o mai mare satisfactie de a trai...

Sa ma iei, de fapt, DIN acel spatiu al constrangerilor si datoriilor sociale, care m-au inrobit si au facut din mine un om NE-liber si NE-fericit. Sa-mi arati cum ai facut...

innuenda spunea...

:) Carlitos, păi încă nu am făcut nimic, am doar starea de a face asta. De aceea și vreau anul sabatic, să învăț drumul spre lucrurile simple. Să experimentez viața pur și simplu, fără automatismele ei sociale.

Carlitos spunea...

Bah (ca sa zic asa)! ai avut o revelatie, ti s-a produs declick-ul, CONSTIENTIZAREA... cum nimic?! :)

Ai facut ce era mai important! Saltul!... Restul? Ca o fi cadere, ca o fi zbor... se numeste miscare, deci energie, viata!

innuenda spunea...

Oh, ce mi-a plăcut asta: ”Ca o fi cadere, ca o fi zbor...” :)

Anca spunea...

hotarat lucru, nimic nu ne satisface pana nu putem fi "noi", macar acolo, intr-o camera galbena in care toata incarcatura datoriilor dispare si ramane placerea de-a trai, de-a (te) bucura, de-a rade cum, cat si cu cine vrei. programul de facut viata frumoasa e unul singur... sa te abandonezi exclusiv lucrurilor care-ti fac placere, macar din cand in cand, lasand deoparte cuvintele "trebuie" si "repede".

am intalnit un american care-si luase un an sabatic dar... povestesc cu alta ocazie daca vrei, acum nu mai am timp.

innuenda spunea...

Anca, da, ar fi frumos să te poți abandona lucrurilor pe care le iubești. Din păcate lucrurile astea vin cum grano salis, în doze mici, dar fac toată diferența.:)

Bun găsit, poetessa Anca!:-)

Anca spunea...

ne mai gasiram o data la discutia despre curve :P

fericirea n-ar avea cum sa vina intr-un calup ca ne-ar coplesi cu totul, ai dreptate :))

nu-s poiata, i wish (de fapt, prefer proza), in categoria cu versuri ai gasesti numai albe...si de multe nu-s multumita dar au ramas ...intru istorie

p.s. excelent titlul acestei postari

innuenda spunea...

Păi, pe poetessa Anca nu o cunoscusem. Și insist: ești poetă. Poți tu să scrii și versuri albe și proză. Poezia e-n conținut, nu-n formă.:)