luni, 7 septembrie 2009

Doi inorogi și-un cal de povară

Libertatea interioara este un bun neprețuit. Când îți pierzi libertatea interioara pierzi, de fapt, bucuria de a trăi. Te descoperi blocat într-o stație prin care trec doar curse expres, pline cu ceilalți. Cei care par să se bucure de tot ce are viața de oferit.

Trebuie să recunosc. Libertatea interioară e ultimul lucru la care mi-aș fi propus să mă gândesc stând la plajă, într-o zi de vară, cu ochii închiși sub o lentilă închisă și sângele zbenguindu-se sub pleoape precum cerneala-n sugativă. Dar s-a-ntâmplat. Un disconfort interior mi-a declanșat cumva avalanșa de pietre filosofale.

De fapt, până de curând, nici n-am știut că există o astfel de libertate. Credeam mai curând în obligația de a te integra armonios cu tot dinadinsul. În simbioza programatică dintre tine și mediul colocatar. În determinarea oricărei libertăți individuale de o necesitate subînțeleasă.
Neștiind că ai libertate interioară nu poți conștientiza că o pierzi.

Prima dată cred că mi-am pierdut libertatea interioară când am decis că sunt pudică. Pudoarea este o barieră nemiloasă în calea fericirii. Este aproape un zid de apărare de care bucuriei fruste îi este imposibil să treacă. Și intimitatea are -ar trebui să aibă- bucuria ei plurală, sălbatică, de neînțeles. Doi armăsari alergând liberi pe un câmp verde, n-ar trebui vreodată asemuiți cu un cal care-și mănâncă în grajd fânul lui. Ca și cum râul de munte ar putea curge vreodată la fel ca apa rece de robinet. Ori de parcă măreția ar avea de-a face cu utilitatea mai mult decât au doi inorogi de-a face cu un cal de povară.

Mi-am mai pierdut libertatea interioară și atunci când am căutat să omagiez voința celorlalți. Să-i mulțumesc. Să nu-i deranjez (Observați că în chestiunea asta, deși mereu ceilalți sunt implicați, de fiecare dată tu ești cel exclus?) .

O mie de obstacole în calea fericirii noastre și totuși, un singur pas de făcut. Peste noi. M-am gândit de multe ori dacă aș avea curajul să trăiesc fie și 24 de ore fără toate aceste bariere, ridicate de mine sau de alții. Dacă aș avea măcar o zi întreagă puterea să-mi înfrunt ființa indolentă și să-mi provoc reacția neașteptată, egoistă ca un act de caritate făcut public.

Poate că nu ar fi rău, ca terapie, o zi pe an să facem exact ce avem chef. Fără ezitari care nu sunt, de fapt, ale noastre, fără ceilalți și părerea lor...vitală pentru noi, în restul timpului. O zi în care să pornim cu toată viteza, ca s-ajungem la noi înaintea prejudecăților.

16 comentarii:

pantacruel spunea...

libertate interioara intr-o democratie exterioara (grosiera, a celorlalti) atat de indesat-liberala? hmmm... asta se cheama spoiala de sezon :)

anadana spunea...

Innuenda, se pare ca te-ai inteles cu Violeta sa spuneti lucrurilor pe nume, pentru ca anadana sa ia aminte...

Marian S. spunea...

``o zi pe an sa facem ce avem chef``.
Da, dar ea o vrea ?

Xelomon spunea...

Libertate interioara. Sa ma gandesc la Sade si la "de ce Pluto nu mai e planeta" si cati cromozomi are Drosophila.
Libertatea interioara e cea pe care si-o acorda omul, singur, cand renunta la: la aia nu trebuie sa ma gandesc; la aia n-am de ce sa ma gandesc, ca a zis X; Y nu e de acord cu aia, nici nu ma mai gandesc.
Traiesc, deci gandesc, indiferent daca ma gandesc la lucruri bune sau rele sau inimaginabile sau inexistente sau perfecte sau abjecte sau nefolositoare sau prea frumoase. In mintea ta, iti poti da cu parerea, analiza, eticheta, inventaria, in mintea ta esti stapan.
Uite, eu mi-am libertatea de a ma gandi la ADN si ARN, ce le face sa fie unice, cum se combina celulele alea incat sa fim unici. Cum explicam unicitatea asta cata vreme atomii unui corp sunt identici cu atomii altuia si neuronii unui creier nu difera de ai altuia.

innuenda spunea...

Panta, spui că democrația face imposibilă libertatea interioară? Dar libertatea interioară, spre deosebire de democrație, nu trebuie să țină cont de ceilalți. Când caută să nu-i stânjenească pe alții, când se oprește să se întrebe de ei, deja nu mai este libertate interioară. E, eventual, libertate socială și are pătura întinsă până la pătura vecină.

Anadana, fiecare cal de povara viseaza că are înăuntrul lui o pereche de inorogi cu care va începe o lume nouă. Minunată. Așa am auzit.:)

Marian, vorbeam despre dezinhibarea eului în contextul libertății interioare, nu despre viol!:)))

Xelomon, gândurile beneficiază de toată libertatea noastră interioară. Și e adevărat că doar de noi depinde să ne-o păstrăm sau pierdem. Dar ți s-a-ntâmplat vreodată să vrei să dansezi pe o melodie și să nu o faci pentru că ”nu mai dansează nimeni”, ”nu e nimeni pe ring”, ”ești îmbrăcată nepotrivit și s-ar putea să ți se desfacă bluza nepermis de mult...”etc?:) Sau să vrei să iei lecții de mers cu rolele în parc și să te gândești că s-ar uita lumea la tine puțin ciudat...:)
Cât de precară să-mi fie libertatea interioară de mi-o pironesc așa niște fleacuri?!

motanes spunea...

Am renuţat la libertatea interioară când am ales să fiu decent, disciplinat, să spun "cu plăcere" când aud chiar şi mulţumescurile nesincere...

Am renunţat la libertatea interioară atunci când am ales să iubesc, când am intrat după ce i-am aşteptat pe ceilalţi să iasă, atunci când mi-am pus mâna la gură să nu strig.

Am renunţat la libertatea interioară în ziua în care am renunţat la mine. Era frig. Şi acum tremur.

innuenda spunea...

Motanes,dacă nu ai simțit nicio constrângere, atunci aia e libertatea ta interioară.:)

j spunea...

"influenta razelor gamma asupra anemonelor" :)
manifesta-te , asa renaste pacatul original :)

Marian S. spunea...

Xelomon spunea: neuronii unui creier nu diferă de ai altuia.
Vai, vai, ce prostii spui...

INNU, am ajuns violatorul şef ? Eu vorbeam despre dezinhibarea eului printr-o manifestare exterioară - nicidecum despre viol. ``E`` nişte chestii... cei dezinhibaţi le spun delicatese, cei inhibaţi... mai bine tac.

innuenda spunea...

J, zici tu? Să te citez apoi la proces?:)))

Marian, xelomon s-a referit la faptul că-s alcătuiți la fel neuronii, nu că funcționează la fel. E un fel de a zice că nu înțelegi cum de ai respectat întocmai rețeta, dar ție ți-a ieșit altfel prăjitura.
Cât despre violatorul șef, hihihi, n-am zis eu nimic. Am glumit apropo de ”dae dacă ea nu vrea?”

buburuza75 spunea...

Hmmm! Mie, de la o vreme, nu-mi mai ajunge doar o zi. Am de recuperat prea multe zile din anii trecuţi.
Innu', ce bine c'ai scris! Aproape s-a făcut toamnă şi uitam să mai stau cu mine ;).

innuenda spunea...

Bubu, toamna-i un timp numa' bun pentru asa ceva. Aproape că ajung să mă cunosc mai bine după fiecare toamnă.:D
(Sigur, vine primăvara și-mi dau apoi seama că a fost doar o iluzie de sezon.)

Catalin spunea...

Eu ma simt atat de limitat interior incat nici nu stiu ce as face daca as avea luxul libertatii de care vorbesti..

aproapealb spunea...

Libertatea interioasa....greu si complex subiect. Cred si eu ca trebuie sane cultivam si incurajam libertatea interiorara, cred ca daca vrei sa mergi cu rolele in parc si sa dansezi pe plaja noaptea (ma rog, am nunatat putin :) )nu trebuie sa te ingriorezi de ce ar zice altii. Dar mai cred si ca libertatea interiara adevarata poate exista numai intru iubire. Adica atunci cand prin manifestarea libertatii tale nu ingradesti libertatea alcuiva si nu "smintesti" pe nimeni (poate ca a sminti nu e cel mai potrivit cuvant). Suntem niste inorogi care inca mai trebuie sa munceasca si ca si cai de povara. Imi place titlul si imaginea cu inorogii si apa de munte.:)

innuenda spunea...

Cătă, deci suntem 2 în barca asta!:))

Aproape alb, deci și inorogii au de tras, săracii!:) Mulțam de aprecieri.

Rita spunea...

Eu una recunosc, ziua aia m-ar deruta si mai rau in manifestarile din zilele celelalte. Mai bine asa - ignorance is bliss :)