marți, 29 septembrie 2009

Sufletul călătorește cu Orient Express

Îmi plac filmele vechi. Pot înțelege de ce-mi plac filmele anilor în care eu aveam 18-20 de ani. Asta pot înțelege. Sau muzica anilor acelora. Dar chiar nu pătrund metempsihotic atracția mea pentru filme ale anilor 30-40, când nici părinții mei nu se născuseră. Sau jazzul cu iz de patefon al lui Billie Holliday, care scoate din mine făptura stranie care nu-s în viața de zi cu zi.

Acordurile acelea galeșe îmi aluneca precum un fermoar, din creștet până-n tâlpi, dezgolindu-mi ipostaze vintage ale sinelui. Poate că e adevărat că viața e o suită de existențe, iar sufletele noastre se reîncarnează la nesfârșit. Și atunci, frânturi dintr-o lume scufundată în inconștient mi se oferă lascive sub muzica fermecată să învie, să trezească, să cheme.

Uneori chiar cred că am trăit mai mult decât îmi pot aduce aminte. Că limbi necunoscute azi mi s-au supus cândva orbește. Că muzica veche de soul sau swing ori jazz îmi reface o antlantidă personală. De care, dacă eu am uitat, simțurile mele nu. Dacă e adevărat, atunci redeschid senzorial o epocă fericită, poate cea mai fericită (apropo, adjectivele care însoțesc fericirea n-ar trebui să aibă grade de comparație!), către care caut, iremediabil atrasă.

De aceea și dorințele mele par să fi căpătat patină.
Și mi-ar plăcea ca iubitul meu să mă surprindă cu două bilete pentru un voiaj cu trenul Orient Express. Să ne cuibărim într-o dimineață răcoroasă, de toamnă, unul într-altul, îmbrăcați frumos, în costume de stofă prețioasă, în vagonul restaurant al celebrului tren și să ne îmbuibăm cu peisaje uluitoare și vin licoros. M-aș simți și mai bine dacă am purta - eu botine cu șiret și tocuri-mosor, capă și voaletă, el pălărie din fetru prietenos și ceas de buzunar.

O singură rugăminte aș avea totuși. În Orient-Express-ul ăsta să nu se întâmple nicio crimă. Alta decât aceea de a se fi sfârșit, la un moment dat, voiajul de poveste.

13 comentarii:

alina spunea...

Deci nu sunt numai eu rămasă în urmă? Dacă s-ar inventa mașina timpului, acolo aș vrea să merg prima dată. Anii 30-40. Pentru tot, muzică (pe care o ador!), fel de a trăi, haine, oameni, culoare, tot! Mergem împreună? :)

innuenda spunea...

:) Clar! Dar până atunci, mergem la culcare.:)))

Marian S. spunea...

Bine ai revenit INNU !
Dupa ultimele evenimente cred ca acest tren nu ar mai trebui sa circule prin Romania.
In rest... aceeasi frumoasa poezie-proza marca INNU. Multumiri.

ionutu spunea...

"Acordurile acelea galeșe îmi aluneca precum un fermoar, din creștet până-n tâlpi, dezgolindu-mi ipostaze vintage ale sinelui."...Innu, ai condei mamă. ;)
Pe mine m-ar interesa şi o călătorie cu Transsiberianul, după ce am văzut filmul cu Woddy Harelson. Să beau vodkă rusească şi să fumez o ţigară în gările îngheţate în timp, din inima Siberiei.

innuenda spunea...

Vă mulțumesc, domnilor!:)
Marian, visele nu sar de pe șină. Deci sunt în siguranță.:))

N-am habar de Transsiberianul ăsta, Ionuț, dar din câte înțeleg,Orient Expressul și Transsiberianul par un fel de ying și yang.:)

ionutu spunea...

Innu,
ia de colea: http://www.imdb.com/title/tt0800241/
Filmul ăsta merită văzut numai pentru scenele din tren, peisajele înzăpezite, Woddy Harrelson.

zuzeta spunea...

mm, chiar mi-ai lipsit.
si acu vad de ce! (zilele astea ma urmareste cu disperare
visul unei croaziere bucuresti-istanbul. un vapor cu mici cabine care ascund mari povesti de dragoste, pitit sub punte, mugind in noapte pe marea neagra, catre zorii unui oras viu si colorat. nu mai exista asa ceva. din perioada interbelica)

innuenda spunea...

Ionutu, adevart graiesti!:)

Zuzeta, numai daca e cabina cu vedere. Ca altfel dau in claustrofobie!:))

motanes spunea...

Dacă nu există conexine internet înseamnă că eu n-am ce căuta în trenul ăsta.

Altfel, da, vagoanele restaurant îmi plac şi mie, iar într-un an chiar îmi convinsesem prietenii să facem Revelionul în tren, plecând seara din Bucureşti, pentru a ajunge dimineaţa în Satu Mare.

A rămas vis. Dar într-un transcontinental tot o să-mi las părerile de rău...

zuzeta spunea...

si daca stai pe punte, pe un sezlong, invelita cu o patura, ce-are?!

innuenda spunea...

Motanes, păi convenția era să ieșim din cotidian și să fim ca pe vremuri. Nu se poate și cu internet și cu Orient-Express-kind-of-spirit. La ceva trebuie să renunți.:)

Zuzeto, dacă ar face-o în fiecare seară fiecare dintre cei cazați ”sub punte”, ar arăta vaporul ăla ca un spital de campanie proaspăt infuzat cu răniți!:))) Dar înțeleg ideea, ar fi romantic. Așa...ca-n Vamă:)))

motanes spunea...

Innuenda, eu nu vreau să ies din cotidian, eu doresc să-i supravieţuiesc.

Dacă şi eu plec cu Orient Express-ul, în veacul ăsta cine mai rămâne?! :P

Ghem spunea...

dar in viitor nu ai fi interesata sa calatoresti?:)