joi, 1 octombrie 2009

Antreu cu clătite

Pe vremuri, pe când eram oarecum proaspăt venită în București, un domn bine situat, știți voi genul: vilă, Mercedes ultimul tip, afaceri profitabile, m-a invitat la masă.

Prea scoasă prin lume nu eram eu – asta dacă nu punem la socoteală Springtime-ul, terasele din Grozăvești și restaurantul unde și-a făcut nunta o verișoară de-a mea. Dar, fată isteață, pricepeam repede cum se desfășoară lucrurile la orice nivel și, mimetic, mă aduceam la același numitor cu orice interlocutor aș fi avut și orice situație aș fi traversat.

Fusese suficient să văd odată, într-un film, cum o adevărată lady așteptase ca partenerul să îi deschidă portiera ca să coboare din mașină, și nici că am schițat vreun ges, până când nu a dat mercedesistul roată mașinii, să mă poftească afară. Momentul, pare-se, l-a impresionat pe galantul meu însoțitor, care mi-a semnalat că sunt printre puținele fete de vârsta mea, dacă nu singura, care a așteptat elegant, în mașină, să i se deschidă portiera. Muzică pentru urechile mele fragede, vă închipuiți!:)

Cum nu intenționam câtuși de puțin să risipesc o așa de bună primă impresie, mi-am propus să trag cu coada ochiului la partenerul meu și la cei de la mesele învecinate, pentru a le fura know-how-ul, a părea că sunt deprinsă cu obiceiurile lumii bune și a face față momentului, definitiv inaugural, al cinării într-un mezamplas de lux. Doar aveam o aparență de salvat!

Odată ajunși în restaurant, la Velvet dacă nu-mi joacă feste memoria, am fost conduși de un domn în frac la masa ce fusese rezervată. Atmosfera, ce să vă zic, destul de apretată față de Springtime, astfel încât nu-mi era chiar la-ndemână să intru în pielea personajului care nu eram. Dar, nimic nu e prea greu, dacă-ți stabilești un plan de bătaie potrivit! ”Ce face toată lumea o să fac și eu”, mi-am zis. ”Și gata!”

Numai că, vedeți voi, luată de emoțiile începutului, am pierdut o primă ocazie care, întocmai ca-n fotbal, s-a răzbunat. Pe farfuria mea trona o ditamai clătita, răsucită dintr-un șervet prins la mijloc într-un inel auriu. Eleganta cingătoare de metal era formată din mai multe șine, întrerupte în puncte diferite, pe care culisa (după cum aveam să observ un moment mai târziu, când, panicată, dădeam să-i nimeresc cifrul) un trifoi auriu.

Văzând șervetul comeseanului meu odihnindu-i deja peste pantaloni, îl înșfăcasem și eu pe al meu, cu o mișcare precisă, de om care știe exact ce are de făcut. De știut, știam eu unde trebuie să ajungă șervetul, numai că-mi era neclar de ce clătita nu se lăsa eliberată de bunăvoie din chinga aurie.

Ochi în ochi cu însoțitorul meu, zâmbind larg și fals cuvintelor lui, pe care nu le mai ascultam de când mi se împotrivise norocul cel cu patru foi, lăsându-mi mâna stângă, căuș, peste cea dreaptă, poposită, ca-ntr-un gest de nobilă odihnă, pe bucata de material, încercam să dibuiesc ieșirea trifoiului de pe șină.

În deplină discreție, trăgeam de el dreapta, trăgeam stânga, îl împingeam, îl răsuceam...doar-doar i-oi da de leac! Degeaba! Trifoiul culisa până la un punct, de la care nu mai ceda și pace! Șinele acelea aurii, întrerupte din loc în loc, erau mai întortocheate decât labirintul Minotaurului, am conchis și m-am lăsat moale pe spătar, capitulând în fața unei clătite din cârpă albă de damasc.

Și atunci, de parcă mi-ar fi intuit ordaliile la care mă supusese invitându-mă într-un loc atât de simandicos, însoțitorul meu veni să mă salveze cu un gest natural și total lipsit de bravură.

Continuând să vorbească, acesta întinse pur și simplu mâna spre clătita mea și, trăgând-o dintr-o mișcare din inelul auriu, până să-i zic mersi, mi-o așternu în poale. Apoi îmi zâmbi cu subînțeles și comandă pentru amândoi tot felul de mâncăruri cu nume cosmopolit.

Dar nu știu de ce, din seara aceea n-am ținut minte decât clătitele. Atât pe cea de la antreu, cât și pe aceea de la desert.

30 de comentarii:

deyu spunea...

pentru toate trebuie sa existe un inceput, anyway. asa ca ,daca partenerul e cu bun simt si cu inteligenta, gestul lui de a ajuta devine la fel de natural cum a fost in cazul partenerului tau. pentru mine cel mai trist este cand se ajunge la meniu! eu, cum nu mananc multe chestii, mi-e fooarte greu sa disting care ar fi mancarurile alea care le suporta si tubul meu igestiv :)).

innuenda spunea...

Bine, să vezi cum e când vine un chelner și îngheață lângă tine, stându-ți în coaste cu o sticlă de vin în mână, de nu știi ce se așteaptă de la tine, sau când îți toarnă un sfert de pahar și, tot așa, nu mai pleacă odată, ori și mai rău, când îți aduce un dop de sticlă de vin pe o farfurie.:)))
Nici Mama Dolores nu te salvează când tre să ți-o furi cu orice preț!

Dar cred ca toti avem povești din astea, în care nu am știut ce trebuie să facem, cum să folosim tacâmurile din fața noastră ori, și mai rău, cum să tragem apa la vreun veceu sofisticat.:D

cristina spunea...

Citeam ce ai scris, Innu, si realizam cu ochii mai deschisi ca pana acum ca ... ce chestie, sa iti fie jena sa faci lucruri pe care nu le-ai mai facut ca si cum ar trebui in orice moment sa fi facut deja tot ce s-ar fi putut face ca altfel e rusinos ...

Evident ca nu zic de tine sau de cineva anume, e o mentalitate in general sau doar una legata de varsta si de lipsa de experiente (daca nu tine putin cumva si de felul nostru romanesc simandicos de a complica lucrurile ...).

Si eu mi-am prins nasul in fel de fel de imprejurari mofturoase care m-au facut sa stau cu sufletul la gura si cu ochii pe eticheta in loc sa ma bucur de placerile momentului. Acum e altfel, m-as baga in orice sofisticatenie total straina de ce am mai facut cu cea mai mare naturalete in a-mi accepta stangaciile, dar mare consum nervos am mai trait si eu pe tema asta.

Si mai intrasem cu un motiv la tine: sa iti spun ca te-am visat azi-noapte. Aplicai cumva sa joci intr-o piesa de teatru sau intr-un film, ceva neconventional si rasat. Si era ca si cum ce reprezentai tu pentru toata comunitatea din vis iti dadea toate sansele sa obtii pozitia (conta si blogul, care iti dadea o autoritate, cumva, ca sa vezi ... ;) Erai in visul meu dezinvolta, sigura pe tine, echilibrata si foarte frumoasa. Pana acum, dintre prietenii mei blogosferici, am mai visat-o de doua ori pe Maria Coman. Si vad ca eram doar la inceputul blogroll-ului, ca ea e la "B" ;)

innuenda spunea...

Oh, câtă dreptate ai, cris!:) Când ne maturizăm descoperim bucurie în sinceritate și în abordarea simplă a vieții, a relațiilor, a problemelor.

Când suntem cruzi avem senzația că cineva ne tot ridică o stachetă pe care noi trebuie să o ”dovedim”.

Referitor la filmul în care trebuia să joc și la aura pe care mi-ai dat-o cu visul tău, m-ai făcut să zâmbesc.:)) Oricum, înțeleg că ai avut un vis frumos.:*

Marian S. spunea...

Asta deocamdata nu-i nimic. In episodul viitor ne vei povesti ce ati facut dupa ?

innuenda spunea...

Marian, nici restaurantul nu e o haltă obligatorie în drumul spre pat, nici patul nu e o destinație obligatorie după ce ai acceptat o invitație la masă. Cel puțin nu la categoria de femei la care ne referim în povestire.

(Asta în cazul că insinuai povești de alcov. Ceea ce nu cred. Nu-ți stă în caracter!:D)

motanes spunea...

Copilul... :)

hadean spunea...

Ferice de femeile care au fost duse prima oară într-un restaurant de lux de un bărbat înțelept. Ferice de bărbații care au fost duși prima oară în dormitor de o femeie înțeleaptă:-). Nu știu de ce (Freud ar putea avea o explicație dar mă tem să cercetez), povestirea ta m-a dus cu gândul la o primă noapte:-)

innuenda spunea...

motanes, copilul cui?:)))

Adi, daaa, să ne lăsăm conduși de înțelepciune!:)))))

Ghem spunea...

mi-a placut povestea asta:D..eu, recunosc, nu am citit nici pana acum ghidul bunelor maniere si felul de a manca corect intr-un restaurant de calitate mi-e total strain. poate nu a venit inca vremea lor:))
apropo de situatii in care nu stii ce sa faci si bude complicate are Andrei Plesu in "Comedii la portile Orientului" o povestire despre aventurile unui grup de oficiali romani (printre care se afla si el) in Japonia. Foarte haioasa..Ilustreaza exact conceptul bravurii tipic umane in situatii si locuri despre care nu stii nimic

pescarusul argintiu spunea...

E momentul sa fac sapaturi dupa reteta tortului de clatite umplute cu ciuperci sau cu spanac, dupa preferinta :)
Am savurat intens evocarea momentului marcat de asezarea geografica a clatitelor-fantezie pe taramul imaculat al fetzei de masa.
Ce mai conteaza meniul cand ai innobilat cu delicatete si maiestrie imaginea cuminte si traditionala a clatitei!

cristina spunea...

A fost un vis interesant, pentru ca nu era despre intamplari de viata banale. Si a fost numai cu necunoscuti in afara de Liviu. Si de tine ;)

Marian S. spunea...

Of, of, am citit cu mai multa atentie: ``Dar nu stiu de ce, din seara aceea n-am tinut minte decât clătitele. Atât pe cea de la antreu, cât si pe aceea de la desert``.
Acum mi-e clar ca nu trebuia sa pun intrebarea aceea. Sa o consideram retrasa.

innuenda spunea...

Ghem, e o poveste de viață! Nimeni nu scapă de asta! Deci, mai ai timp!:)))
Mă gândeam eu că s-ar putea scrie cărți despre asta. Dar tocmai povestea lui Pleșu să-mi scape?! (Îmi place de mor scriitura lui!)

Pescărușule argintiu, mă gândeam și până acum în multe feluri la o clătită. Mă gândeam cu cocos și cu Nutella, cu dulceață de caise, de vișine...Acum va trebui să mă gândesc și la un tort de clătite. Asta e cruzime, zău! Cu spanac ziceai?...:)

Cristina, crede-mă, a fost numai cu necunoscuți în afară de Liviu!:)))

Marian, cee-ți mai place viața!:D

Marian S. spunea...

Onorata instanta
Am fost acuzat mai deunazi ca ``imi place viata``. Nu prea inteleg acuzatia si as dori sa-mi fie explicata mai clar pentru a-mi putea pregati apararea. Din cite am inteles eu pina acum in viata exista doua curente diametral opuse:
1. Un popa mi-a spus odata ``sa nu preacurvesti, fiule! ``. M-am straduit sa-l ascult dar...
2. Traind linga citeva persoane de sex feminin si ajungind la o virsta (inteleapta, zic eu) mi-am dat seama de adevarul unui proverb pe care l-am auzit in armata: preacurvesti sau nu preacurvesti, vremea preacurvitului trece``.
Spuneti-mi si mie: am pacatuit sau am incalcat vreo lege daca intre cele doua idei am ales calea de mijloc, adica sa iubesc mult si cu pasiune ?
Bani pentru avocat nu am, onorata instanta, dar as putea aduce citeva martore.
Daca proba cu martore nu imi este permisa atunci mergem pe ``intreaba publicul `` ? Da ? Multumesc. Sa se ridice trei persoane (indiferent de sex) si sa-si dea cu parerea.

Nea Costache spunea...

Cam spinoasa treaba cu clatita cuprinsa in acel inel cu cifru!
Ce bune-s clatitele servite acasa, direct cu mana, dezgolite de orice protocoale de servire!
Amuzanta povestirea ta, desi cred ca nimeni n-ar fi dorit sa fie atunci in pielea ta!
O zi minunata!

http://www.neacostache.com/2009/10/04/o-viata-impreuna-cap-xxv/

innuenda spunea...

Marian, nu-i o acuzație, e o biată vorbă a unei cunoștințe, cu care apostrofa persoanele care râdeau cu poftă la poante decoltate. Mi s-a părut potrivită în context. Nu te-acuză nimeni de nimic, Dreifuss!:))

Nea Costache, știu eu vreo câteva dudui care și-ar fi dorit! Dar nu intru-n detaliile afirmației!:))

anadana spunea...

ai umor, m-ai facut sa zambesc in zile mohorate.

cristina spunea...

Innu, si tu crede-ma, in vis te stiam. Sa spunem ca nu erai tu, ci Innuenda din visele mele si ca orice legatura cu realitatea, daca exista, exista doar la nivel de blog ;)

innuenda spunea...

Anadana, ce pot face ca să rămână zâmbetul acolo?:)

Cristina, până la un punct, și între mine și Innuenda sunt doar suprapuneri partiale cu realitatea. Precum spuneam, Innuenda este un personaj.:)

Anca spunea...

Mie mi-a placut povestea pentru aerul ei usor nostalgic si rafinat :). Nu m-a facut sa rad, sper ca nu asta era scopul :).

Am patit-o eu, jenant, zilele trecute cand a fost nevoie sa-i arat cuiva (in lipsa de...altcineva) cum se foloseste aparatul lavazza din bucataria firmei iar eu nu beau cafea, nici nu-l atinsesem vreodata, mi se parea ceva SF...nu m-am prea straduit sa aflu ce-i drept, am chemat-o discret pe domnisoara receptionista care l-a lamurit pe bietul baiat care si el se uita tot ca mata-n calendar. Mda.

innuenda spunea...

Anca, si eu tot ca mata-n calendar m-as fi uitat!:)) Bun venit!

Ghem spunea...

..eventual studiat pe branci cu 5 minute inaintea unei cine simandicoase intr-un restaurant de fite:D..ca asa imi iau eu toate examenele:P
dap, tre sa cauti cartea..e foarte faina:)

Anca spunea...

Sa stii ca nu-s pretentioasa, dar e a treia oara cand imi spui bun venit :P. E adevarat ca eu comentez mai rar :))

innuenda spunea...

Ghem, așa îmi luam și eu examenele. De când mă știu mă las pe ultima sută de metri. Dar, așa merge mai repede, nu?:P

Anca, ce să fac, mamă, vorba soră-mii, scleroza lucrează discret!:)))

buburuza75 spunea...

Eh, ce vremuri...!

motanes spunea...

Doamnă, vă rog să nu mai comentaţi şi să scrieţi! Ceva. :P

innuenda spunea...

Da, bubu, așa oftez și eu, adesea, dar nu după ei, ci după mine!:)))

Motanescu, povara mi-e grea, ma simt vinovata, dar nu ma mai trece niciun fior liric. Numai juridice am. Ah, și m-am apucat și de studiat pianul!:)

anadana spunea...

...sa fii, sa scrii...

innuenda spunea...

Anadana, precum vezi, greu la deal...:D