joi, 26 noiembrie 2009

Sunt o fostă

Ei şi? Măcar m-am şters de statuturi către care alții doar au furat cu coada ochiului. Am probat stările în cea mai firească agregare a lor. Efemeritatea. Mi s-a spus, fie și pentru o vreme, că sunt.

Aş fi putut, la fel de bine, locui într-o plictisitoare stabilitate. Într-un dozaj perfect de negru și alb, egală cu mine. M-aș fi putut defini în vanitatea lui totul sau nimic și, trăgând chibritul cel scurt, aș fi putut trasa spirale-n vid. E mai rău să nu ştii cum ar fi putut fi, decât să fi fost. Fie și pentru o secundă.

Sunt o fostă, dar una importantă. Un defect într-un peisaj pe o pânză celebră. Mă smerește asta. Și un singur ochi de cunoscător, dacă-mi curtează diferența, face cât miile de ochi neinstruiți care m-au admirat fără să vadă.

Sunt o fostă. Foarte bine! Încap într-o fotografie, într-o inimă, într-un deja-vu. E mai mult decât să fii o viitoare. O viitoare nu are materialitate. E doar o încarnare în care speri. Iar speranţa poate să nu fie altceva decât încă o iluzie, croită să reziste în timp.

Sunt o fostă. Aproape că mă mândresc. Pot să mă dau mare cu asta şi cu aia, pot să-mi amintesc şi să zâmbesc mustăcind, când nu mă vede nimeni. Pot chiar să îndrăznesc într-o revenire, dacă am chef. Apoi, în serile în care scot afară femeia sfâşiată, pot să-l aduc pe Kipling să-i recite If-uri...

Sunt o fostă. Dar nu una în care strigă ratarea. Părerile mele de rău nu miros a alcool de crâşmă ieftină, ci a ţigări de foi şi a vin vechi. Delăsările mele sunt voluptuoase și epoca din care vin, glorioasă.

Sunt o fostă. Puţin respect!

23 de comentarii:

nuclearrr spunea...

Esti superba! Poti sa faci un Titlu de Glorie din a fi trait ceva real, frumos atat cat trebuie..

pantacruel spunea...

respectele mele, stimata doamna :P

innuenda spunea...

Panta, așa conformist ești?:P Dar îți primesc omagiile oricum.:))

Nuclearr, în sfârșit un ochi de cunoscător!:)))

anadana spunea...

tot ce sper, minunata Innuenda, este sa fiu eu ...ochiul acela.Oricum, traiasca fostele!:)

deyu spunea...

e misto sa fii fosta. ochii tai voi privi mereu mai altfel in ochii lui, patrunzatori de secrete si momente intime care au granita intre doua suflete.

innuenda spunea...

deyu, asta dacă ești fosta lui...:)))

Anadana, tu ești mai mult decât ochiul acela. Ești ochiul și sufletul!:) Dar,n-am nimic împotrivă:trăiască fostele!:))

VARANUS spunea...

Adevărul e că te cam grăbeşti cu concluziile alea din text, deşi, e frumos din partea ta să dai speranţe babelor. Cît despre comenturi, nu-ţi fă iluzii! Pantacruel, Nuclear, dar şi fetele, te laudă cu un singur scop: te vor pentru ei:)

innuenda spunea...

Varanus, textul nu este despre bătrânețe. Este despre fericiri de o clipă, despre norocul de-a fi avut lucruri care nu au durat. Este despre întrebarea: ce e mai bine: să nu fi avut niciodată,ca să nu suferi că ai pierdut sau să te mulțumești cu cât a durat?

Bătrânețea nu are astfel de sfâșieri. Ea revine negreșit tuturor.:)

VARANUS spunea...

"Ce e mai bine: să nu fi avut niciodată, ca să nu suferi că ai pierdut sau să te mulțumești cu cât a durat?" Bună întrebare. Bine-ai venit în club!
Eu prefer să fiu bucuros că am.
Dar n-am.

innuenda spunea...

Nu că n-aș înțelege înțelepciunea românească a vorbei:decât sărac și bolnav, mai bine bogat și sănătos!:))))

Marian S. spunea...

Deci da: La concursul de Miss nu iese niciodată aia frumoasă.

loristiuj spunea...

Felicitări doamnă! mă-nclin!

attorneyatlaw spunea...

ca de obicei pe sufletul meu :))
Desi vorba lui Varanus as prefera sa fiu bucuroasa ca am

innuenda spunea...

Mariane, replica asta nu era dinb alt film? Post...:)

Lori,doamnă...:)

Atto, păi, na, nu de aia suntem prietene? Chit că unele care în ultima vreme nu prea reușesc să se vadă. Apropo, noroc că te mai văd la televizor!:))

Marian S. spunea...

@ INNU: sigur ca era din alt post (articol) dar eu am vazut o legatura.

innuenda spunea...

Ai dreptate, marian, se poate desprinde o legătură...:)

creaturică, ups, ți-a păpat lupul mesajul!:)) Dar am înțeles ideea: ”toți suntem foști și foste”

Dana spunea...

Tu...fosta??!!Niciodata!!
Esti o femeie minunata,desteapta,frumoasa,ai toate calitatile!
Plecaciune in fata ta!Nu te cunosc,dar citesc permanent ce srii!si cateodata mai comentez...
Tu nu seti fosta...cineva nu a putut tine paul cu tine..si doar acel cineva a pierdut..

innuenda spunea...

Dana,păi zi așa, de fapt îți place cum scriu!:)))) (să știi că asta, de fapt, mă bucură cel mai mult când mi se spune).

buburuza75 spunea...

Cel mai greu e să știi că urmează să devii o viitoare fostă. Să stai pe margine, să arunci ochiade, să simți că ceva alunecă încet și să nu nimerești butonul STOP.
Nu-i mai bine să calci accelerația și să nu privești înapoi? Până la urmă, mândria de a fi fost, nu se șterge cu nimic. E ca în celebrul epitaf: ce ești - am fost, ce sunt - vei fi! Sau mai frumos: better to have loved and lost than never to have loved at all!
Să fie!

innuenda spunea...

Bubu, uite că la asta nu m-am gândit: să fii o viitoare fostă...Bestial! Ar cam trebui să schimbe cu totul perspectiva.:)
Treaba asta-mi aduce aminte de un prieten de-al meu care se amuza teribil când îl prezentam...fostul meu viitor soţ.:) (Bine, perspectiva este taman inversă de ce spuneai tu; dar nu mai puţin paradoxală!)

geoxu spunea...

Heheheee, faci un exercitiu de imaginatie, sau doar jonglezi cu figurile de stil de dragul litaraturii?
Tu n-ai vocatia tragediei antice, nu poti fi Themis, nevasta parasita, dupa cum nu poti fi o frunza-ntr-un ierbar. Nu te prinde. "Zoe, fii bărbată", ce dracu'!

innuenda spunea...

Geoxu, câte puțin din fiecare. Puțin adevăr, puțină literatură...:)

Fiecare putem spune, raportat la un moment al existenței noastre, că suntem niște foști.

Am văzut că lumea se gândește predilect la despărțirea de-un partener. Dar efemeritatea nu stă doar în cutele iubirii. Suntem niște foști ai oricăror ipostaze de-ale noastre trecute, de care ne-am despărțit cu greu. Și de care ne amintim cu drag.:)

Uite, vezi ce-mi faci?! Nu mai am pic de mister acum!:))

Marian S. spunea...

Mda... unii şi-ar mai putea pune o întrebare: acest articol e un eseu generalist sau o răbufnire de strictă actualitate ?
Mister, mister, dar nici chiar aşa!

Sanchi, mă bag şi eu în seamă, de fapt voiam să vă anunţ că am redeschis blogul:
http://blog.s-m.ro