marți, 15 decembrie 2009

Republica Democrat-Liberală România

Portocaliul a ajuns să-mi dea fiori. S-a ales regimul. Betacarotenul rămâne în meniul disociat care va slăbi fibra politică a României.Trăiesc în Republica Democrat-Liberală România. O țară cu un singur partid, un unic cârmaci și nicio șansă la democrație.

*
Atitudinea de siguranță sfidătoare a lui Berceanu, Boc, Videanu, atitudine de mascul post coitus, nu poate fi decât una hazardată. Nu au cucerit nicio redută, doar și-au marcat pe zidul ei teritoriul și acum au impresia că li se cuvine. Istoria le va da ce merită. În cele din urmă.

*
Cât despre discrepanța dintre cultură și dejecția slobozită băsescian-servil, în presa străină, de un notoriu al culturii române, ea este atât de mare, încât nu știu dacă să fiu furioasă ori să-mi fie milă. Pentru că cine își moaie public obrazul în bârfe despre casete cu sex oral și candidați la președinția țării sale, nu poate sfârși decât cu o imagine șifonată și cu pete pe ea, precum rochița albastră a Monicăi Levinski.

*
Poporul a devenit propria Mare Adunare Națională a lui Băsescu. Numai în fața poporului acreditează ideea că ar răspunde, ca să nu dea, de fapt, socoteală nimănui. Treaba asta îmi amintește de toți dictatorii istoriei. Cu un discurs hotărât și invocarea norodului, toți au generat adevărate hipnoze în masă, în fața cărora istorici și sociologi s-au crucit întrebându-se cum de a fost posibil.

*
Tiparul grotesc al terorii și al bunului-plac de tip polițienesc se umple iar, gata să arunce lumii o nouă formă monstruoasă. Reapar pereții cu urechi. Se instaurează aparatul represiv și reacțiile la frică. Revin agresivitatea instituțiilor statului, impunerea fără crâcnire, cenzurarea valorilor și consolidarea găunosului. Se ivesc greața, disoluția speranței, neputința...

*
Băsescu nu poate fi reformat. Acest președintagog va continua să predea, oricui stă să-l asculte, lecția de istorie mincinoasă pe care o învățam în școlile ceaușiste. Pentru cei care vor îndrăzni să-i iasă din cuvânt ori să-l conteste, va avea pregătit referendumul ori, după caz, dosul de palmă și capul în gură.

*
Doctrina politică este, la Băsescu, eminamente petardiană. Salvarea națională de niște monștri pe care nu i-a văzut nimeni niciodată, dar despre care toți ajung să creadă că sunt răul cel mare al țării.

*
Se reașează scena politică românească. Apar oportuniștii care, sub feregeaua interesului național, vor ține în gură capătul ciolanului. Vom asista la o reașezare a intereselor meschine, personale sau de grup. Votanții diverselor partide vor asista neputincioși la o orgie națională, cu swingeri politici. Vor vedea cu nasul turtit de geamul televizorului cum femela liberală se zbate sub masculul pedelist, cum pesedista trece și ea de la pedelist la liberal și înapoi, cum promiscuitatea binecunoscută a politicii își atinge apogiacă everestul. Zoo(n) politikon!

*
Toate partidele îl cunosc pe Băsescu și ideea lui despre guvernare: el stabilește totul, celorlalți respectându-le, democratic, dreptul de a zice: ”da, să trăiți, șefu!” .

*
Un politician după care nu mă omor spunea deunăzi vorbe mari: ”politica e un compromis până la limita propriei compromiteri”. Acum câteva ore părea dispus să se compromită.

*
Mă sperie clovnii. Aseară am visat clovni portocalii. Coșmarul a venit la trezire, când am înțeles că sunt reali. Trăiască Republica Democrat-Liberală România! The land of a bad choise!

31 de comentarii:

red-tequila spunea...

As adauga: clovni in toate culorile...
Suntem democrat-liberali, ce mai!! :D

Iulia spunea...

Apropos de land of (a bad) choise, intre toti clovnii portocalii, a aparut ieri si clovnul roz. Saracutza, dupa cat a mai patimit in negru toata campania electorala, simtea nevoia de un roz bombon. Ma refer la admiratoarea...

Vai ce bine ai sintetizat! Dureros de bine. :)

motanes spunea...

Şi ce dacă ai dreptate?! Trăim vremurile de la începutul comunismului când proletariatul se bucura de confiscarea averilor de la chiaburi.

Asta e şi bucuria agresivă şi nesimţită a celor care nu o duc deloc bine dar n-au dorit, nici o clipă, să dea şansă schimbării. Oricum s-ar fi putut ea numi.

cristina spunea...

Innu, te astept la aeroport? ;)

innuenda spunea...

Ba nu. E ca la băuturi: chiar dacă se amestecă, au o contribuție distinctă la gust. Red-tequila tu, pink martini eu...:)

Iulia, mă crezi sau nu, exact la asta m-am gândit (că sărbătorește, fata!) și eu când am văzut-o cu trenciul acela roz țipător și ghetele așijderea, roz. Totuși, nu pot să nu observ că pantalonii erau negri. Să se fi-ntâmplat ceva? :)))

Mulțumesc. Am scris pentru mine, ca-n jurnal, în funcție de ce știri mai apăreau. Ca niște pastile amare. Ieri m-am gândit că poate mai sunt și alții în starea mea și le-am publicat.:)

Motanes, ăia măcar aveau o noimă istorică. Noimă pe care personajele și evenimentele de azi par că nu o au. Ce să fie azi: revoluția portocalie împotriva caprei vecinului?
Și te rog frumos: nu ai înțeles că TB este omul care va moderniza România? Trendul este către manea politică, unipartitism și grobianism.

Cris, nu zi de două ori! Și așa nu am ajuns încă în America!:)))

pantacruel spunea...

innunenda,
mi se pare mie sau tu continui campania electorala? :p

glumeam.
hai, totusi, sa vorbim (si) serios. alegerile au trecut, a castigat (tot) boul de basescu.
in acest moment, cel mai mare pericol este ca cei care au fost de partea marinarului (in alegerea raului mai mic) - m-am numarat si eu printre ei, dupa cum stii - sa ramana pe baricade si sa-l sustina in continuare pe grobian.

observ chestia asta la bucata (rupta din rai) de mass media care i-a fost apropiata. continua razboiul grestos intru apararea presedintelui.
e clar ca acum e nevoie de opozitie, de... coaie (scuze!), trebuie ca sustinatorii sa deschida ochii si sa lupte (din nou) impotriva 'dictatorului', pentru ca tot ce s-a intamplat la alegeri a fost doar o conjunctura.

p.s.1
si mai cred, fara suparare, ca ne cam invartim in jurul cozii. iarasi vorbim despre carmaci iubit, emigrari in congo si alte clisee?
basescu nu este bun, este un cancer pt romania, insa partizanii (indiferent de ce parte a baricadei lupta) risca sa devina, daca nu deja au devenit fara sa-si dea seama bieti mascarici care isi sustin ideea (buna sau mai putin buna) pana in panzele albe - uite un cliseu f frumos :p

p.s.2
si aici nu ma refeream la tine, sa stii :) tu, cred eu, simti doar o ura viscerala impotriva celui mai) nesimtit fiu al neamului :)

ionutu spunea...

Innu,
tu scrii atît de bine, încît şi cînd tratezi non-subiecte precum Băsescu lectura este o încîntare.

Eu o să încerc să mă abţin de la a mai scrie despre aceste non-subiecte. Ce naiba, vreau să vină Crăciunul! ;)

innuenda spunea...

Panta, la treaba cu cârmaciul am vomat zilele astea, legat de ultimele evenimente. Precum spuneam într-un comentariu anterior, am reacționat la știrile ultimelor zile:

La cum se formează majoritatea cu...”Grupul independenților”, de fapt niște trădători care se duseseră la PD-L și apoi, strategic, le-au zis: măi băieți, ia rămâneți voi echipă satelit, ziceți că sunteți independenți, că avem nevoie să constituim o majoritate.

La cum s-au întâlnit niște portocalii la Ministerul...acela și cum fiecare a avut altă versiune a poveștii, și cum Berceau a sfidat obraznic, spunând că s-a dus să ”ia o gustărică mică”, și Videanu a mințit nonșalant, bagatelizând întrevederea, cu tonul firesc cu care bișnițarii îți cer ”numai” 15 milioane pe o pereche de jeansi contrafăcuți.

La cum s-a dat în stambă Patapievici. Mi-au adăugat la dezamăgire și Pleșu și Cărtărescu, dar la ei nu m-am referit explicit.

La cum o să avem o singură culoare la guvernare (ceea ce face să avem zero democrație), pentru că nu se poate face altfel decât vrea Băsescu și oamenii de asta l-au ales, că e...puternic.

La cum invocă președintele poporul prea des ca să mai pun botul, și cum promite el în discursuri sforăitoare că face el Guvern care să slujească poporul cu credință.

La cum l-au săltat din stradă,
ilegal, pe Cătălin Voicu.

La cum face click telefonul și se aude rezonanță de speaker și la... alți avocați.

La cum s-a învârtoșat Boc, ca o gogoașă-nfuriată, la subalterni, ca să-i arate șefului cât de eficient este.

La cum oportuniștii încep să bată-n portocaliu, și cum se schimbă declarațiile politice ale peneliștilor de la o oră la alta, și cum fug pesediștii de la PSD taman acum, ca șobolanii de pe corabie, și cum își ascut iataganele uneltitorii de serviciu, în speranța că dacă moare ăl mai mare, au cu unul mai puțin în calea lor spre vârf...etc.

Crede-mă, panta, că deși am spus-o deseori prin metafore, am plecat de la evenimente cât se poate de concrete.

Spui tu de opoziție, să ne concentrăm pe asta. Dar eu consider că nu putem avea opoziție, căci nu avem guvernare. Majoritatea e formată din PD-L, Independenții lui PD-L și minorități împăciuitoare.

În acest context politic, am putea avea cel mult o opoziție la Băsescu. Iar la el nu poate exista opoziție, căci el nu dă socoteală, precum spuneam, decât poporului. Opoziția lui e poporul. Așa cum majoritatea lui e poporul.

Capisci?:))

innuenda spunea...

Ionuțule, lasă, că și lectura blogului tău e o plăcere. Dar, vorba lui Vania, să vină Crăciunul!:) Uite, eu mi-am pus și timer care să-mi dea a.m.r-ul până la Crăciun.

Totuși... ignatul e înaintea Crăciunului, nu? :P

pantacruel spunea...

innuneda,
esti f desteapta! dar stiam deja asta :)

innuenda spunea...

Pantacruel, nu mă ține de vorbă, că pierd învestitura lu' Necuratu' drept Imaculatu'!:D

Marian S. spunea...

Ssssst ! Ciocu` mic că (tot) noi suntem la putere !!!
PS: între timp l-aţi citit pe Marx cu atenţie ? Pe lîngă tot ce se întîmplă în Romanica vedeţi ce se întîmplă în lume ? Întrebam şi eu aşa...

innuenda spunea...

Mariane, să ne înțelegem. Nici nu ne-am propus să-l citim pe Marx.:D
Dar povestește-ne tu.

Gabriel Ionut spunea...

Sunteti interesati sa facem schimb de link :) mentionez ca am zilnic 2000 de vizite http://www.wta.ro/12688stats_index :)


Astept raspuns din partea voastra pe mail sau blog-ul meu :)


Blog personal : http://www.baiatulciudat.wordpress.com

anadana spunea...

Eu imi musc limba de cate ori e subiectu' asta necurat, da' acuma nu mai pot sa tac si zic si io cate ceva: 1. as vrea sa vomezi din alte motive...2. mai incearca si alte pastile, ca astea amare le iei degeaba, daca nu te hotarasti la un avion, acolo...3. depaseste gandul cu " la cum...la cum...", ca otraveste sufletele si tot degeaba.Si scuze, ca vin asa nerugata-ne-ntrebata cu sfaturi sfatoase.(ce roz-bombon-chilotiu poarta unele, sa mori de ras!incearca :) :) )

innuenda spunea...

:)) Anadana, aș vrea și eu să am alte motive de vomă, anume din acelea cu ochi (că bănuiesc eu că la ele te referi), dar nu le am!

Zău că nu știam nici eu însămi ce pui de militantă zace în mine. Sunt înflăcărată, e clar, ce contează cauza?!:))

zuzeta spunea...

inuu, eu n-am votat. nu mi-am putut aseza optiunea pe niciunul dintre ei. sunt perfect de acord cu lucrurile pe care le-ai spus/scris despre basescu. dar dincolo de faptul ca geaona nu m-a convins, nu pot sa ignor ca apartine unui partid, impotriva caruia am votat in 2004 alegandu-l pe basescu. iti amintesti anul 2004? si votul anti-psd de atunci? iti amintesti ca tara era rosie? ca s-au intamplat exact aceleasi lucruri ca acum? ca nu mai avea nimeni loc sa respire din pricina psd-ului? ca nastase, mare candidat, invita un ziarist sa-i...numere ouale?! de baroni? de mafie? de afaceri? de bani spalati? de trafic de influenta?
de ai lor, cu ei, pentru ei?!
asemenarile sunt izbitoare, dar poporul roman are nevoie de vreo 10 ani ca sa inteleaga asta. 5 au trecut deja.
altfel, sunt perfect de acord cu tine. doar ca prefer sa ma tin departe, pentru ca nu vorbim decat despre fata si reversul aceleiasi monede.

innuenda spunea...

Zuzette, eu personal îl consider pe Geoană de altă sorginte decât ”trandafirii” otrăviți de la el din partid. Mie mi-a fost ușor să-l votez.

Dar voi, care aveați de ales dintre două rele, de ce nu ați văzut similitudini între alegerile de data asta și prezidențialele din 2000, când se punea problema de a alege între Iliescu și Vadim? Huh?:)

innuenda spunea...

Carla,mi-a dispărut comentariul tău, deși i-am dat publicare. E a nu știu câta oară când mi se întâmplă, vouă vi se întâmplă tot așa? (i-am dat publică, îmi spunea ”comentariul a fost publicat” și, pe pagină, nu era. Și nici nu-l mai puteam recupera)

Am reținut ideea. Nu, nu vom ști niciodată cine a avut dreptate și cine s-a înșelat. Dar asta nu ne va împiedica pe fiecare să gândim că celălalt s-a înșelat.:))

Marian S spunea...

Aiurea, de înşelat ne-am înşelat toţi. Atunci cind am crezut că durează 20 de ani. Constat cu neplăcere că ne mai trebuie.

ramses spunea...

... chiar nu inteleg de ce te plangi... mai SOCIALIST-democrat de atat nu se putea...:)) rezulta din postul tau... recunosc ca l-am votat pe basescu... nu pentru ca as fi pro-basescu... pur si simplu sunt anti-geoana... iar asta e in total vina lui geoana si a campaniei lui... fara geoana si modul dezastruos de a se promova nici macar n-as fi mers la vot...:)) uite cum poti deveni un bun cetatean...

innuenda spunea...

Mariane, bănuiesc eu că te referi la predicția lui Brucan...

Ramses, la fel de bine aș putea fi liberală. Pentru că Băsescu a manifestat dispreț egal pentru toate partidele (care nu-s PD-L). Oare de ce e marginalizat pe scena politică omul? Nu cumva pentru că nu e în stare să aibă dialog politic și vrea doar să impună el, controlând tot ce mișcă-n România? Nu pentru că are beția patologică a puterii? Găsesc asta sinistru.

Dictatura e ultimul lucru pe care ar trebui oamenii să și-l dorească. Ultimul! E de preferat orice: plictiseala, gogomănia, amatorismul. Nu totalitarismul.

Campania lui Geaoană, așa plictisitoare și slabă cum a fost, nu a fost (din punctul meu de vedere) mai slabă și mai penibilă decât a lui Băsescu. A lui Băsescu a fost instigatoare la dezbinare și suburbană. S-a adresat naivilor (care-i cred balivernele și-l consideră un prinț pe un cal alb, în luptă cu hydra), frustraților (care au avut de tras de pe urma pesediștilor pe la muncă sau prin alt context, local; care nu pot dormi noaptea că-s alții mai bogați ca ei și s-ar bucura să-i vadă sărăcind; care trăiesc în trecut și văd fantome comuniste peste tot) și vulgului petrecăreț și superficial.

Oamenii care nu se regăsesc în descriere și au votat cu el au votat de fapt contra lui Geoană/PSD-ului. Nu campania lui i-a adus -sper- la vot.

Eu una sunt elitistă, nu am gustat campania lui Băsescu. Așa cum nu am gustat-o nici pe cea cu: ”dacă iese Bombo, eu plec în Congo”.

În plus, eu am votat omul și nu partidul. Eu m-am gândit că aleg între un om elegant, educat, bun, diplomat, cu clasă și un josnic, răzbunător, fariseu, ateu, golan, machiavelic, egomaniac, dictator.(pot aduce argumente pentru fiecare dintre aceste epitete). Am făcut alegerea asta cu componentele mele umane și nu cu cele politice.

Dar dacă ar fi fost să aleg și între partide, PD-L-ul nu mi se pare un partid serios. E o încercare penibilă, o adunătură ,fără personalitate, de trădători politici și agarici. Doar Blaga mi se pare om politic serios. Restul sunt o glumă proastă. PSD-ul are oameni mult mai capabili.

Dacă PSD-ului i se reproșează că are în structură mulți ”baroni”, la fel are și PD-L-ul. Deci la ce capitol rămâne mai bun PD-L-ul?

Oricum, declar că eu personal ies din dezbaterile politice. Nu mai am ce spune nou și nu vreau să intru în buclă să mă tot repet.

Voi însă, puteți să vă exprimați liber părerea.

Marian S. spunea...

Evident, la Brucan m-am gindit.
Scriu acest comentariu dupa ce am aflat ca avem prim ministru. Ma straduiesc cu greu sa vorbesc frumos. Drept urmare nu mai zic nimic !

cristina spunea...

Innu, cand te hotarasti, te asteptam cu placere :)

innuenda spunea...

I'll keep that in mind, Cris!:)

buburuza75 spunea...

Băsescu și Boc vor deveni arestații la domiciului, pentru că nu-i mai văd pe Berceanu, Videanu, Blaga, Onofrei și nici măcar pe Udrea, să mai răspundă la ordine. S-au jucat frumos, l-au dus pe marinar la timonă, atât li s-a cerut, gata. Acum pâinea se feliază cu barda fiecăruia, după propria-i muzică. Președintele poporului nu mai are nevoie de mătănii (fie ele și ale lui Onofrei sau Udrea - în nopțile fierbinți de vară). Vrea liniște. E ultimul mandat. În ultimul mandat se merge pe vârful picioarelor, ca să se poată ajunge la “darurile” cele mai frumoase. Că doar nu degeaba i-au oferit românii cel mai înalt pom de Crăciun.
Ssssst! Acolo în spate, lingeți în șoaptă drobul de sare!

Zicolorata spunea...

Tare bine le spui. Asa de bine ca mi-ai invartit cutitul in rana...

innuenda spunea...

Bubu, om vedea...Eu nu cred să aibă nici atâta coloană vertebrală.
Zicolorata, mulțumesc și...scuze:))

pantacruel spunea...

asa, si sa nu uitam esentialul -
Sarbatori fericite, Innuendo! :)

innuenda spunea...

Pantacruelule, să te bucuri alături de mine!:) Sărbători fericite și ție! Mulțam de urare.

Anonim spunea...

good start