vineri, 31 iulie 2009

No comment (II)- Despre curve și nătărăii lor

Vineri noaptea. Alerg mașina pe străzile unui oraș paralizat. Pe Pache, prostituatele au ieșit la produs în rochii de seară. Lumea lor încape în unghiul deschis între piciorul cu care stau pe stradă și cel rămas pe trotuar. Ar trebui să primească spor de lucru în condiții grele, fetele astea. Aerul și-a ținut respirația încă de dimineață, iar la ora asta și-a dat deja suflul și ultima adiere. Trebuie că-i greu să faci muncă fizică pe așa o vreme.

Mă cutremură curvele. Nu astea inofensive, care vând plăceri la colț de stradă. Astea-s doar biete vânzătoare ambulante de carne. Ceea ce mă sperie pe mine nu e trupul cu ușă batantă, ci sufletul care locuiește-n pustie. Suflet ca al jartelelor, cutrelor, janghinelelor, rapandulelor, matracucilor, petardelor, coțohârlelor și mironosițelor. Astea au sâmburele otrăvit!

Sunt progeniturile iadului, nu am nici cea mai mică îndoială! Din stirpea celor pentru care n-ar fi suficient că s-ar băga în așternuturi cu bărbatul tău, ci ar vrea să-ți aibă și capul trofeu pe peretele de deasupra patului. Da, sunt atente la detalii curvele! Și au întotdeauna un plan. Exact ca-n telenovelele care-s pline de ele. Iar viața, ce să mai spun: bate la greu filmul!

Mă dezgustă curvele. Și totuși nu mă pot opri să nu mă apropii de ele. Nu vă gândiți la fascinație, nici măcar la atracția răului, nu e cazul! E pură curiozitate științifică. De helmintolog. Și, apoi, ca să deosebești binele de rău, trebuie să le cunoști pe amândouă.

Am studiat curvele suficient cât să identific repetitivitatea unui tipar. Dar nu îndeajuns cât să le pătrund unicitatea, cât să anticipez ieșirea din rând a perfidiei duse la extrem, a meschinăriei coborâte la adâncimi de specie. Păruse chiar amuzant, o vreme, să cred că le deconspirasem și să-mi flutur axiomatic steagul pe reduta lor. ”Curvele sunt mâțe”, spuneam fără să clipesc, mai sigură decât Arhimede. Dar, încrucișări neașteptate cu javre, scorpioni, măgărițe, tarantule sau șerpi m-au surprins, așa că a trebuit să recunosc: nu te poți baza numai pe intuiție în preajma lor, nici doar pe observație. E nevoie și de asocieri, de logică, de raționament!

Să luăm un exemplu la întâmplare. Coțohârla de birou.
Să spunem că soțul tău este director și, ca orice director, are subalterne. Cum identifici cutra? Păi, se poate ca atunci când îți suni soțul în timpul programului, să-ți răspundă o voce blondă la telefonul lui personal, oferindu-se să-ți preia mesajul. Nimic anormal până aici. Ei, dar dacă vocea face exces de o amabilă deferență, spunându-ți că de mult voia să te cunoască, așa de minunate lucruri a auzit despre tine, atunci e cazul să intri în alertă, doar nu o să permiți să-ți fie inteligența subestimată și vigilența păcălită de un truc vechi de când lumea!?

”Și cam când ai auzit, drăguță, lucrurile alea: înainte sau după?” îți va veni s-o-ntrebi sarcastic pe coțohârlă, dar nu o vei face, pentru că tu ești o doamnă. Așa că vei închide telefonul, cu eleganță și te vei mulțumi cu ce ai. Cu un ghimpe înfipt în inimă, un gust amar și o pistă pe care să mergi până afli adevărul, oricare ar fi el.

Ipoteza de lucru e relativ simplă. Nu trebuie decât să fii un pic atentă. There are signs everywhere! De pildă el, ar putea să rostească mai des numele unei singure angajate: icsuleasca a făcut, icsuleasca a dres, o s-o rog pe icsuleasca să, era icsuleasca și...Îți va fi clar că vocea blondă de la telefon ar putea fi, deci, a icsuleascăi.
Dar, vezi bine, ar rămâne totuși îndoiala. Nu pentru mult timp. Căci icsuleasca va avea grijă să îți furnizeze certitudini . Va începe să bată la rândul ei toba. Va vrea să grăbească lucrurile.

Așa că, îi va amprenta nătărăului, cu intenție și, desigur, ruj, gulerul cămășii. Ba dacă e foarte determinată, va lăsa o urmă a gurii ei vopsite și-n zona nasturelui de lângă curea. Îi va planta fire de păr pe haină sau cămașă, depinde de culoarea lor și a părului ei: e nevoie de contrast aici, pentru proliferarea rapidă a evidenței! Se va da cu un kil de parfum exact înainte de a se întâlni cu el, ca să-i contamineze țesăturile, ba poate-i va scăpa un puf-doi și direct pe haină, când nu va fi atent. Apoi...

(va urma)

joi, 30 iulie 2009

No comment (I)- Șulfele

Lucrurile stau așa. I-am mărturisit unui prieten că am sub teasc un articol despre curve. Nu l-ai terminat, se mira deunăzi? Nu l-am terminat.
Să nu vă minuneze, trebșoara asta! Materialul este, practic, inepuizabil. Vorba lu Napoleon: nici pentru mama nu garantez!

Așadar, curve ca la balamuc. Unde-ntorci capul: îți rânjește una cu ochii mijiți. Și nu vă gudurați! Mijiți nu vine de la nimic. În textul ăsta o să fie un cuvânt singur pe lume. Doar curvelor o să-mi fac pomana să le găsesc o familie de cuvinte... Pentru că, na, zilele astea am inimă bună. O să le-ncuscresc, deci, pe curve cu șulfele.
Unele ies lipsă la inventar cu morala, celelalte cu caracterul. Unele se lasă lucrate, celelalte te lucrează pe la spate. Ce mai, miros un prieteșug cinstit aici!

Și dacă veni vorba de cinste, să mă confesez! Obișnuiam să cred că mie-mi place omul-om și curva-curvă. M-am râzgândit. Am descoperit că intelectul meu are o apăsătoare stare de disconfort în prezența definițiilor simple, a caracterizărilor clare. Mai ales când vin de la persoana din fața mea și se referă tot la ea. Ca s-o zic pe a’ dreaptă, mă scot din minți lăudăroșii și derivatele lor, afirmatorii!

Mă’ dă-l dreacu’ de copac dacă te apuci să-mi spui că este verde, dă-o-ncolo de apă dacă susură și ducă-se de unde-a venit de calitate, dacă ți-o strigi în gura mare!

Pe scurt, nu-mi plac cei care insistă să-ți spună poanta dinainte. Aceia care stabilesc ei de la început ierarhiile, decorul și locul fiecăruia în el. Cei care, în loc să te lase să-i descoperi, să-i cunoști, să-i caracterizezi, eventual să-i admiri, îți spun din capul locului: ”ăă, măi, eu sunt o persoană foarte inteligentă, am un simț al umorului înnăscut, sunt elită, tăticu, fac knock-out vulgul cât ai zice fâs, sunt sufletist, cum să îți spun, dau cămașa de pe mine de bun, ah și, trebuie să mă repet de data asta: sunt frumos, mă’, ăsta-i cusurul meu, de asta nu mă agreează nimeni, da’ măcar mă țin verde, nu-mi dă nimeni vârsta reală”!!

Știi ceva, îmi vine să le zic ăstora vreo două, mai scutește-mă de autosatisfacerea asta cu public în sală! Și eu cine ar trebui să fiu la faza asta? Ăla care aplaudă în timp ce-i curge scuipat din gură?

Aceeași categorie gafează, mă întreb dacă nu cumva e premeditarea la mijloc, și-i spune șchiopului povești cu handicapați odioși, celui atins de calviție, bancuri cu Cojac, sterpei îi povestește despre bucuriile maternității, săracului îi vorbește despre bursa de valori și familiei spânzuratului de funie.
Păi nu ziceai, bre, că ești inteligent? Inteligentule!

Mulțumesc, da’ dacă te-ai pus în loja aia doar ca să-mi scuipi semințe în cap de la balcon, o să mă scuzi dacă nu o să stau cu gura deschisă între timp.

Nu, pe bune, acum! Nu-i enervant ce vă povestesc eu aici?!
Și unde mai pui că mai urmează.

miercuri, 8 iulie 2009

Poezie pe un colț de lume

Mi s-a părut într-o zi că te zăresc. Erai așa și pe dincolo. Un colț al cămășii tale albe rânjea zeflemitor la rochia mea de casă. Așa ca m-am ascuns iar după zid.
Când m-ai strigat, mai târziu, era deja vară. Aproape că începuseră să miroasă a dulceață trandafirii din tapet. Ți-am pus în palmă o cafea neagră și un cub de zahăr alb și am privit prin tine până hăt, dincolo. Știi tu.
Mi-amintesc că te-ai ridicat întinzându-te ca după somn. Mi-ai luat mâna și i-ai trecut cu buzele podul din palmă. Și cum îți sprijineai pleoapele de sus de genele de jos am crezut că ai obosit să fii complicat...
Apoi nu mai știu. În spatele casei se auzeau câinii lătrând și nu mă gândeam decât că o să mai latre o vreme. Așa latră ei după străini.


A case of you
Asculta mai multe audio Muzica