luni, 17 august 2009

Metastazele indiferenței sociale

Am văzut astăzi documentarul Șocanta Franță. Nu avea regizor, nici premii luate pe la festivaluri. Era doar realitate crudă surprinsă de ochiul rece al tehnicii, acolo unde ochiul cald al omului stătuse strâns închis, de teamă.

Am găsit această mărturie video cutremurătoare, dezolantă, revoltătoare la fotozaharia care a preluat-o de la soirs.
E despre semnalmentele unei lumi bolnave de frică. Ale unei umanități decrepite. Ale unei societăți care moare-n chinurile metastazante ale indiferenței generalizate.

Instinctul de conservare al individului uman nu se mai închină niciunei valori care să-l deosebească de animal. Lumea oamenilor se descompune în foamea și frica primordiale. Nu ne rămâne decât să ne mâncăm între noi și apoi să ridicăm din umeri precum șoferul din imagine: ”Ce-aș fi putut face?!?”.

miercuri, 12 august 2009

Info

Îmi cer scuze tuturor prietenilor cunoscuți și necunoscuți ai acestui blog pentru neplăcerile cauzate. Dar am fost nevoită să activez moderarea comentariilor.
Cu timpul o să ne obișnuim. (nici mie nu-mi place) :)

Innuenda

duminică, 9 august 2009

Anarhiile unei duminici foarte personale

N-am să-nțeleg niciodată de ce a trebuit să treacă atâta până să realizez: am nevoie urgent de un program de făcut viața frumoasă!

Am dezertat în trăitul aproximativ, completând doar câmpurile lui obligatorii: serviciul, gospodăria, igiena, hrana, restul fleacurilor capitale. Dar am încă în mine o parte care nu s-a bucurat. O parte care nu a râs din tot sufletul. O bucată pe care nu o mai pot împăca nicicum și care-și cere, în sfârșit, tainul.

Degeaba i-am proiectat planurile mele de viață pe timp mediu și lung! Nu a interesat-o nici succesul în carieră, nici maternitatea. A vrut să-și recupereze aici și acum elanul vital. Să-și primească până la ultima emoție netrăită din cauze de calamitate minoră, ca ”deadline”-urile sau ”targeturile”, termenele și scopul social.

A vrut frumosul așa cum vine de la natură. Bucuria lui simplă. Fericirea. A hotărât să uite pentru totdeauna de stridențe. Și s-a gândit că e o mare tâmpenie să-i lași pe alții să-ți normeze viața și să-ți aleagă măsura. Și-a amintit de toți șefii care i-au pontat talentul, timpul și strălucirea și aproape a bătut din picior când a strigat: Gata! Până aici!

Am fost la un pas de a lăsa această bucată a mea să preia conducerea. De a-i face nebunește pe plac, închizându-mi în debara ticuri vitale precum: politețea, plata dărilor către stat și încuiatul ușilor. O stare de neatârnare câștiga dintr-o dată tot teritoriul acela, obișnuit să fie aservit.

Dar m-am trezit, așa cum se întâmplă când te apuci să demontezi lucruri cu mecanisme necunoscute, m-am trezit cu toate acele piese mici, pe care habar n-aveam cum să le asamblez la loc. Erau acolo timpul liber -cu care nu mai știam ce să fac, erau iubirea de sine și inițiativa, erau curajul, încrederea și, în general, cam toate acele rotițe care-mi învârtiseră cândva lumea, acum descompletată.

Mi-am dat, atunci, seama că lucrurile simple sunt cele mai complicate din lume și mi-am promis să le învăț pe de rost drumul, ca să ajung la ele și cu ochii închiși și cu mâinile legate.

sâmbătă, 1 august 2009

No comment (III)- Și curvele vor iubire

Apoi, e doar o chestiune de timp până să se instaureze dihonia aducătoare de marasm conjugal și divorț. Dacă lucrurile se vor mișca mai greu, pentru potențare, ar putea trece la pasul următor. Ar merge la trâmbița instituției, pentru o confidență totală, cu nume, adresă de cotețo d’amore și detalii nesolicitate despre fanteziile lui, iubire împărtășită, promisiuni de căsătorie și altele...

Din păcate, de multe ori le-a mers coțofenelor! Planurile le-au ieșit și nătărăul a divorțat și le-a luat.
Din fericire, nimic nu rămâne neplătit pe lumea asta!
Statistic, ele vor fi următoarele înșelate și părăsite. Și curvele suportă greu trădarea. Când e a altora. Pentru că, vezi tu, au și curvele demnitatea lor și dreptul lor la imagine. La imaginea lor despre sine. Dacă le-ai fi confruntat, ți-ar fi spus că ele nu au făcut decât să fie binevoitoare, frumoase și aranjate, în timp ce pe tine curgeau nervii, țoalele șleampăte și șuncile în plus. Dacă bărbatul tău le-a intrat în pat, a fost pentru că a insistat el, până le-a prins vulnerabile. Dacă nu, a fost pentru că ele nu l-au vrut. Pentru că, vezi bine, nu există bărbat care să nu le fi râvnit, ci doar bărbați pe care ele i-au refuzat.

Cam așa stă treaba cu damele de escortă profesională.
Dar mai există o categorie, la fel de periculoasă :curvele-tovarăș.
Virtutea, vă spun, are cumpărat spațiu publicitar pe viață pe gura acestor mironosițe!
Categoria aceasta afirmă, poate chiar crede, că disprețuiește curvele și ideea de trădare. Are un mod parșiv de a face să se întâmple lucrurile, ca să iasă ele cu conștiința neșifonată. Exact ca-n bancul cu: ”dacă stau zice că-s curvă, dacă plec zice că-s proastă, așa că mai bine mă împiedic”.
Carevasăzică, nu spune pe șleau ce vrea. Ah, nuuu. Nu ea! Nu curva-tovarăș!

Ea va veni cu texte amuzante și filosofii de almanah, cu ajutor nesperat și telefoane dese de ce mai faci, cu merdenele calde și hai la o cafea, cu jocuri pe calculator și dă-mi și mie cartea/CD-ul ăla, cu povești despre sora ei mai mică ori mama ei despotică. Dar mai ales, va veni să-i spună ce multe are ea de învățat de la el. Cât de prompt a ajutat-o el de câte ori a avut ea nevoie. Ce aproape sufletește se simte de prietenul-bun-de-el!

Oh, nu, sigur că atunci când îl privește îndelung nu e decât un îndelung semn de prețuire. Dacă-i susține privirea, nu e, cum ai crede, pentru că s-ar tăvăli ca o cățea în călduri cu el, ci fiindcă vrea să-i pătrundă adâncimea gândurilor. Să intre împreună în profunzimea lucrurilor, poate în zen, poate-n nirvana, pentru că, vezi tu, el este special... Cum ea nu a mai întâlnit.

Dar nu vă gândiți la prostii!Ea e doar camaradă, fată de gașcă, o persoană onestă, amică fără frontiere. Nu are alte scopuri decât, eventual, să demonstreze cât e de posibilă și benignă tovărășia bărbat-femeie. Dacă a părut că împinge limitele, a fost doar ca să forțeze demonstrația.

De pildă, atunci când i s-a stricat fermoarul de la prohabul blugilor cu talie joasă, a apelat la el să i-l repare doar pentru că știa sigur că el nu o poate privi altfel decât ca pe o soră.
Ori în după-amiaza aceea, când a insistat să meargă cu ea la cumpărături, ca să o ajute să-și aleagă o lenjerie intimă atât de sexi încât niciun bărbat să nu-i reziste, a făcut-o pentru că sunt atât de buni prieteni, că își împărtășesc orice.
Sau în ziua când i s-a aruncat la piept, izbucnind în lacrimi și povestindu-i ce calvar trăiește ea în fiecare zi cu iubitul/soțul ei, care nu o mai bagă-n seamă, nu o mai vede ca pe o femeie și vine noaptea târziu acasă, nu voia decât un umăr de prieten pe care să plângă.

De unde să fi știut ea ce avea să urmeze?! A fost doar o scânteie spontană care a aprins totul, o pâlpâire de căldură umană scăpată de sub control, o formă neconvențională de alinare emoțională a prietenului aflat în suferință, a femeii bune abandonate. Un fel de a-i spune: ”uite, atât de mult ai merita tu!”

E drept, când s-a trezit dimineața, fumând în pat, lângă el, țigara de după, s-a gândit că nu e normal ce s-a-ntâmplat. Și tocmai de aceea, din dimineața cu pricina nu i-a mai răspuns la niciun telefon. I-a lăsat doar un bilet în ștergătorul de parbriz. Un bilet scris cu ruj, că nu găsise niciun pix în poșetă, în care-i spunea sec și tranșant că ea urăște ideea de amantlâc și că are nevoie de timp să digere întâmplarea. De unde să fi știut că el o să reacționeze intempestiv, că o să divorțeze și o să-i ceară să-l primească înapoi, pentru totdeauna?! Așa a fost să fie! E o poveste atipică de iubire, nimic mai mult.

Nu știu, dacă povestea curvelor ar continua, probabil că ar fi o sagă, un roman fluviu, o istorie-ntreagă. Poate că am sfârși prin a le înțelege, prin a ne atașa, prin a le apăra. Nu vreau să se întâmple asta, pentru că, vedeți voi, sunt și eu un soi de curvă. Doar că piața unde-mi fac veacul nu-i o Place Pigale, ci, mai curând, o Piață a Bastiliei în care mi-am instalat ghilotina. Și-mi place să văd cum se adună aici mulțimea însetată de moralitate.