joi, 26 noiembrie 2009

Sunt o fostă

Ei şi? Măcar m-am şters de statuturi către care alții doar au furat cu coada ochiului. Am probat stările în cea mai firească agregare a lor. Efemeritatea. Mi s-a spus, fie și pentru o vreme, că sunt.

Aş fi putut, la fel de bine, locui într-o plictisitoare stabilitate. Într-un dozaj perfect de negru și alb, egală cu mine. M-aș fi putut defini în vanitatea lui totul sau nimic și, trăgând chibritul cel scurt, aș fi putut trasa spirale-n vid. E mai rău să nu ştii cum ar fi putut fi, decât să fi fost. Fie și pentru o secundă.

Sunt o fostă, dar una importantă. Un defect într-un peisaj pe o pânză celebră. Mă smerește asta. Și un singur ochi de cunoscător, dacă-mi curtează diferența, face cât miile de ochi neinstruiți care m-au admirat fără să vadă.

Sunt o fostă. Foarte bine! Încap într-o fotografie, într-o inimă, într-un deja-vu. E mai mult decât să fii o viitoare. O viitoare nu are materialitate. E doar o încarnare în care speri. Iar speranţa poate să nu fie altceva decât încă o iluzie, croită să reziste în timp.

Sunt o fostă. Aproape că mă mândresc. Pot să mă dau mare cu asta şi cu aia, pot să-mi amintesc şi să zâmbesc mustăcind, când nu mă vede nimeni. Pot chiar să îndrăznesc într-o revenire, dacă am chef. Apoi, în serile în care scot afară femeia sfâşiată, pot să-l aduc pe Kipling să-i recite If-uri...

Sunt o fostă. Dar nu una în care strigă ratarea. Părerile mele de rău nu miros a alcool de crâşmă ieftină, ci a ţigări de foi şi a vin vechi. Delăsările mele sunt voluptuoase și epoca din care vin, glorioasă.

Sunt o fostă. Puţin respect!

duminică, 22 noiembrie 2009

Îmi aleg alții președintele

La concursul de Miss nu iese niciodată aia frumoasă. Iese aia drăguță, ba uneori și aia mai urâțică. Ori poate am doar eu ghinion si nu-mi iese niciodată favorita. Dar dacă ar fi să mă iau după algoritmul ăsta predestinat, mai face oare să mă întreb cine va ieși președinte al României?

Rememorez probele, încercând să pășesc cu intuiția pe urmele logicii și nu invers, ca de obicei.
Dacă ar fi să merg mai departe cu paralela Concurs de miss-Alegeri prezidențiale, aș zice că proba costumului de baie a fost cea în care Antonescu și-a fixat pentru eternitate bustul la statura morală a lui Tudor Chirilă, un băiat care, altfel, îmi place, nimic de spus. Dar gafa rămâne.

Păstrând distanța și proporțiile celor 2 candidați, Antonescu a făcut aproape aceeași proastă mișcare ca și Cernea, președintele cu coadă de cal.
Primul nu a înțeles că la un interviu pentru președinte de țară nu te duci cu recomandări de la președintele de bloc, fie el de ispravă!
Iar cel din urmă, care spunea că dacă iese președinte, o să îmbrace sacou, dar părul nu și-l va tăia, pentru că îl reprezintă, nu a înțeles faptul că președintele este o instituție, și nu un om. Si mai ales că este o instituție de alt tip decât un ONG. S-a dus vremea generației în blugi, și, după mine, asta ar trebui să li se spună și unuia și celuilalt din cei amintiți.

Răspunsul lui Antonescu a fost clar țintit pe tineri, și dacă spune altfel, ne subestimează inteligența. Îl credem că e sincer când spune că-l place pe Tudor Chirilă. Și noi îl plăcem. Dar ce pare să nu înțeleagă Crin este că noi nu-l contestăm pe Tudor Chirilă, ci răspunsul Tudor Chirilă.

Geoană a făcut și el gafa lui. Aceea cu soacra scăpată ca prin urechile acului nedată afară din casă, precum curcanul grațiat de președintele american de Ziua Recunoștinței. Dacă a fost o glumă, cum apreciau Dinescu și alții, atunci definitiv a fost una nereușită.

Băsescu, ce să zic, nu m-a tulburat nicicum în confruntarea directă din campania asta. Dar oamenii președintelui da. Am văzut renăscând lingăii care au inventat și apoi hrănit cu boabe muiate, cultul personalității lui Ceaușescu. M-am cutremurat la asemănarea cu pregătirea defilărilor de 23 August, a preparativelor de primire a președintelui în campania electorală. Grotesc!

I-am văzut lui Băse ochii umezi și sincer emoționați la auzul scandărilor minuțios regizate și mi-am amintit de Congresele PCR și de zâmbetul lui Ceaușescu la sutele de aplauze înregistrate.
Primarul care, încovoiat de spinare, îi ștergea cu batista pantalonii președintelui era nimeni altul decât tovarășul care-i aducea lui Ceaușescu, atunci când mergea pe urma lui la vânătoare, cele mai frumoase exemplare de animale, împușcate dinainte, de vânători iscusiți. Am văzut toată acea minciună a președintelui slăvit, în haidamacii cu alură de securiști care-și scandau dragostea azi, dis-de-dimineață, frumos și numeros încolonați la intrarea în unitatea unde a votat președintele.

Ce mascaradă! Aștept desăvârșirea ei, diseară la ora 21.00.