duminică, 31 ianuarie 2010

Justificări

Uite care-i treaba: mă descompun. Între drumul la instanțe și drumul la birou. Între un gâfâit și un căscat. Între șase dimineața și nouă seara. E o desprindere repetitivă a ființei de personajul care sunt.

Mă-ntrebi de ce nu mai scriu. Cum dracu? Când lucrurile o iau dea-ndoaselea cu așa o repeziciune, de nu am timp să mă dezmeticesc și să le fluier la loc, în matcă. E o prigoană a zilei de mâine care-mi seacă mintea de inspirație. Sufletul de aspirație. Carnea de respirație.

De multe ori nici nu-mi mai pasă ce simt. Fac numai rebusurile ușoare: ce treabă am mâine, ce mâncăm azi. Secunda trece fără vreun quo vadis, pontând în organiser-ul unui om de tinichea. Și toată viața pare să mi se așeze, spășită, într-o contabilitate-n partidă simplă. Intrări și ieșiri.

M-a intrigat mereu că a trebuit să existe camera aceea încuiată, în care să nu ai voie, deși cheia care-o descuie îți e încredințată. Ăsta-i sarcasm dumnezeiesc. De asta-i tot dau și eu cu foșgăiala înainte, în orb, ca un gândac ce trece printr-o capcană, fără să știe că a ieșit de acolo cu șosete de otravă.

24 de comentarii:

elite spunea...

Innu fiecare dintre noi trece prin astfel de perioade grele,sufocante, iritante,obositoare...Vin si pleaca..mai devreme sau mai tarziu...e viata noastra...Te imbratisez!

nuclearrr spunea...

chiar ma intrebam unde esti..
De gripa nu te credeam "in stare":)))
Ramanea ceea ce banuiam si se confirma: nu-ti mai simti Forma, nu te mai simti in forma
Pare banalissim dar is true: trece:)
Pierzi ceva, un balast-si te simti brusc despovarata, iar reactia care este? depresiva; asta sarcasm fiintzial!

innuenda spunea...

Elite, la mine e mai degrabă o înfruntareîntre două lumi diferite: emisfera mea cerebrala, pragmatică și emisfera mea lirică, idealistă. Pe prima sunt obligată de viață s-o antrenez. Dar pentru cea de-a doua, mai fragilă, dacă nu-mi fac timp, se stinge încet, strivită de impetuozitatea celeilalte. Și-n ultima vreme cam asta s-a întâmplat.

Nuclearrr, mă bucur că nu m-ați uitat cu totul.
Ah, și nu-s depresivă. Mai degrabă metafizică :P. Sau, cum spui tu, ”ființialistă” :)

Zicolorata spunea...

Te inteleg perfect... Si eu ma miram in fiecare zi "unde esti"... tot pe acolo pe unde esti tu sunt si eu....

attorneyatlaw spunea...

Draga mea cred ca exagerezi. Si ca in realitate e vinovata iarna (care a incetat sa mai fie alba, pufoasa si frumoasa si a devenit gri- morcirloasa, uda si rece, obositoare si deprimanta)
Da'vine ea primavara si pe strada ta....

innuenda spunea...

Zicolorata, ce să facem? Mai sunt și zile din astea...decolorate sau și mai rău, necolorate.:)

Atto,ce-ai zice tu mai bine de o cafea luni sau marți, că-s mai liberă. Sau joi, că am la termen la TB? Huh? (ți-aș fi zis să ne vedem ca de obicei, dar vineri ne vine un client din Germanica și jucăm în prelungiri :)

Cât despre baba iarna, mie-mi place iarna, atto! Orice culoare ar avea zăpada. Îmi place ea mie toamna, în toate formele ei și crezi atunci că mă sperie un pic de gri pastel?

VARANUS spunea...

Şi-n timpul ăsta, jdemii freacă menta pe banii babacii. Babacii eram noi. Ăia care nici nu ne mai gîndim la ziua de mîine de grija zilei de azi. Iaca motiv ca iarna asta - metafizică, depresivă - să treacă mai repede. Să vină astenia de verde.
Nu te lăsa!

innuenda spunea...

Babacu Varanus, ești simpatic!:)) Dar să știi că la verde nu am niciun fel de astenie! Și urzici mănânc cu plăcere!:P

Marian S spunea...

Ete na, m-ai dezamăgit. Sunt eu singurul de pe aici care credea că te-ai refugiat în dormitor ?

innuenda spunea...

:)))) Nu știu, mariane, mai întreabă! Or mai fi și alții! ;)

pantacruel spunea...

nici macar replica haioasa nu mai pot sa iti dau la o astfel de insmnare desperata, desperato, gandaco, complicato! :p

innuenda spunea...

Panta, păi... m-ai făcut gândacă! Doar nu ai fost serios când ai zis-o!?:P

Cetateanul Popescu spunea...

Innu, realitatea este, intr-adevar, un imens malaxor de vise, nervi, oameni si dorinte. Pe care le reduce la o simpla, informa existenta de culoare gri-obosit. Da' mi se pare ca ai tu un "panic room" al tau, cu rezerve de rezistenta, talent si imaginatie din care mai rasari din cand in cand cu cate o luminita pentru cei din jur... nu?

innuenda spunea...

Ăăăă...păi, cetățene, ce să zic eu la trebșoara asta frumoasă a ta?Dacă zic ”da”, e vanitate. Dacă zic ”nu”, e minciună. Mai bine (decât să mă împiedic:P)răspund evaziv: ”așa și-așa”!:))

buburuza75 spunea...

Cred că la tine a venit primăvara mai devreme, cred că ai părăsit stupul nejustificat de repede şi mai cred că a continua aşa, înseamnă să-i scoţi câştigători pe toţi clienţii tăi. Eu zic să mai scapi câte ceva şi printre degete şi să-ţi înmoi privirile şi prin paradisul citirii noastre.

innuenda spunea...

Hehehe, bubu, o să încerc. Sunt în convalescență lirică, ia-mă ușor!Dar nu știi cum e? Când ai timp, ai timp de toate, când n-ai timp, n-ai timp de nimic! :)

alina spunea...

Adu-ți aminte de lucrurile simple, Innu. :) Uneori trebuie să meșterim un pic la bucuria noastră, dar eu zic că merită eforturile. Iei ce poți, de unde poți, important e să-ți păstrezi esența (lirică) frumoasă. De exemplu vii și furi de mine o rază de soare, o picătură sărată de mare. Important e să nu uiți de tine. :)

innuenda spunea...

De parca n-aș fi făcut-o!:)))Am încă nisip pe picioare de pe Philip Island. Plus că am luat parte la toate evenimentele familiei de parcă aș fi fost acolo. Iar puișorii, ce să mai zic, mă topesc!:)

cristina spunea...

"... cu sosete de otrava" :)

Innu, in fiecare zi ma gandesc ca societatile astea bolnave si alergate trebuie sa schimbe principiile de functionare sau sa faca ceva sa mai incetineasca ritmul. Acum par facute sa mearga impotriva oamenilor.

innuenda spunea...

Cris, da, și culmea e că niște oameni fac societatea să meargă împotriva oamenilor! Mi-ai dat idee pentru un articol pe tema asta.:)

cristina spunea...

Da, Innu, oameni, si nici macar nu avem cum sa ii aratam cu degetul sau sa le ardem vreo castana cu varf si indesat meritata in teasta. Eu una nu sunt in stare sa ii recunosc, toti din jurul meu care imi freaca viata aiurea doar o fac pe victimele. O victimiada in cascada, niciun victimizator. Iar noi asistam, probabil cu partea noastra de vinovatie colectiva la cati suntem, la perpetuarea ideii asteia de societate din ce in ce mai eficienta de superoameni in stare sa duca din ce in ce mai multe cocoase.

Oameni cu nevoia de viata personala si implinire sufleteasca negate din lipsa de timp. Doar intr-un permanent proces de eficientizare fortata care inseamna de fapt superficializare. Iar superficialul asta trece din plan social in plan uman, anuland valori la cel mai trist mod (si tu vezi cu siguranta asta de foarte aproape, imi imaginez, cunoscand oamenii in manifestarile lor cele mai instinctuale, inraiti, inflexibili pana la a-si dori moartea unii altora pentru un petec de pamant sau cateva ziduri, poate chiar mult mai putin).

In cazul meu, care am considerat intotdeauna munca un altfel de implinire necesara (deci nu mi-a displacut, dimpotriva), desi as avea de ce sa ma bucur in ce fac nu am nicio secunda de ragaz sa concretizez asta atat timp cat totul se intampla in fuga. Am ajuns cu Liviu sa ne dorim sa iesim la pensie cat mai repede, ca sa apucam sa intelegem cate ceva din vietile noastre, sa apucam sa ne cunoastem pe noi insine, rupti de contextele meschine in care ne zbatem. Dar pentru ca nu valoram suficient de mult pentru societate prin ce stim sa facem ca sa putem anticipa momentul, cele mai roz sperante ni se rotesc in jurul unuia din castigurile cele mari la loto ;) Evident, in gluma, dar nu mai putin meschin si din cale-afara de frustrant in conditiile in care, pe cat ne duce mintea, ne ducem noi peste viata, nu asteptam sa vina ea peste noi ca sa ne aduca ce s-o intampla.

Din pacate, traind pentru noi doar printre picaturi si cu picatura, riscam sa nu aflam niciodata cine am fi fost cu adevarat pe lumea asta in afara tuturor constangerilor care ne dicteaza acum actiunile si gandurile alergate.

innuenda spunea...

Dar până să-l scriu eu, l-ai scris tu pentru mine.:))
Oricum, sunt în comentariul tău multe lucruri pe care le trăisc zi de zi.:)

Nea Costache spunea...

Las-o mai usor Innuenda, mai fa-ti cate-un cadou ce-ti pica precum un balsam sufletului: o carte buna, o muzica, un concert, o iesire in natura cu cei dragi. valoreaza foarte mult pentru linistea sufleteasca!
O duminica relaxanta alaturi de cei dragi!

innuenda spunea...

Nea Costache, mulțam de grijă. Apuc să mă gândesc la mine tot mai rar. Dar vin ele și duminici mai relaxante.:)