miercuri, 10 februarie 2010

Corin

Ea avea paișpe ani și două luni. Trecea dintr-a opta-ntr-a noua. Avea 1,70 m, gene lungi, părul lung, castaniu, trupul arcuit. Purta rochii de mătase naturală, din tinerețea mamei, pantofi cu toc, se parfuma, își dădea discret cu dermatograf negru pe la ochi, iar pe buze cu atractiv, dintr-o cutiuță rotundă, din plastic. Filozofa despre destin, avea mereu opinii și replici la orice, părea evoluată. Dracu a știut că-i așa mică?!

El avea nouăsprezece ani, 1,90 m. Era student la ceva în oraș. Făcea culturism și-i povestea cum aleargă zilnic la antrenamente, cu săculeți cu nisip legați de picioare. Îi povestea multe lucruri. Pentru unele era pregătită, pentru altele nu. De pildă, într-o seară i-a povestit cum mâncase el în ajun brânză iute de burduf și cum spărsese cu pumnul, pe un fund de lemn, o ceapă mare. ”Ce țăran!”, gândise ea, imatur, în timp ce el o ținea drăgăstos de mână și-i povestea înainte vrute și, mai ales, nevrute.

O alesese din prima. Pe ea, și nu pe sora ei, o zeiță, cu un an mai mare. De fapt, parcă nu mai exista nimeni în jurul lor, de când intraseră în vorbă, în aglomerația autobuzului. La o frână bruscă a șoferului, ea își pierduse echilibrul, încercând să-și composteze biletul. El o prinsese cu brațe puternice și-i zâmbise cu dinții lui, rânduiți perfect pe maxilarul cu un număr mai mare. Se oferise să-i composteze biletul. Apoi o întrebase dacă locuiește în cartier. ”Da” îi răspunsese ea întorcând privirea mândră în cealaltă parte, semn că a încheiat orice conversație.

Asta-i plăcuse lui foarte. Indiferența ei. Faptul că nu i-a zâmbit, nu i-a adresat cuvinte, nu a vrut să se oprească atunci când, coborând în aceeași stație, în centru, a ajuns-o din urmă și a încercat din nou să intre-n vorbă cu ea.

Dacă ar fi știut el, atunci, că ierni la rândul își lipise ea năsucul de copil, de geamul trenului de Predeal, ca să-l vadă mai bine pe tânărul care, proptit de peretele gării, îi ținea drăgăstos capul în palme iubitei lui, în timp ce-o săruta! ”Doamne, ce bine-i să fii mare”, gândise atunci fetița de doisprezece ani, în timp ce-și imagina ce gust trebuie să aibă buzele de băiat. Doi ani mai târziu, avea să afle ce gust aveau. Fix buzele acelui băiat. Ba și limba.

Corin a fost primul băiat care a sărutat-o. Era frumos, înalt, avea ochi albaștri și maxilar puternic, ca al lui Dolph Lundgren. Merita onoarea, se gândise ea atunci. De fapt, mint. Se gândise retrospectiv. Atunci nu era capabilă să se gândească la nimic.

Fusese prima lor ieșire. Plecase de acasă împreună cu sora ei, ca de obicei (doar nu degeaba li se zicea ”Siamezele”). Planul era să se despartă de ea, urmând ca apoi să se regăsească la ora de întoarcere acasă. În stație o aștepta Corin, bronzat, atletic, îmbrăcat lejer în blugi albastru deschis și cămașă albă de in, desfăcută la 2 nasturi și cu mânecile suflecate până la cot.

Nu știe cum a trecut după-amiaza aceea. În general, de la un moment de stânjeneală la altul. El îi ceruse voie s-o țină de mână și o dusese așa tot drumul până la faleză, cu mâna puțin ridicată, ca pe un trofeu. O invitase la cofetăria Violeta, îi cumpărase o înghețată și o privise mereu. Ea se gândise obsesiv la ce ar trebui să facă dacă va încerca să o sărute. Să se tragă un pas înapoi, să se avânte, să rămână nemișcată, în așteptare? Oricum avea să se facă de râs-conchisese- așa că nu se mai gândise.

Întrebarea lui o rupsese abrupt din liniștea pe care cu greu și-o instaurase în interior: ”Îmi dai voie să te sărut?” – ”Asta-i chiar culmea”, spusese jumate râzând-jumate enervată. ”Sărută-mă odată și gata! Auzi, dacă-i dau voie!”

Era deja întuneric afară, dar ea tot închisese ochii, ca-n filme, așteptând cu emoție să se-ntâmple minunea. Minunea aia avea să-i întoarcă stomacul pe dos. O gură mare, cu buze pline, dinți și limbă cu personalitate începu să-i vorbească-n braille, căutând-o, gustând-o, sorbind-o...minute în șir. ”Doamne, nu se mai termină odată?” se gândi aproape înfricoșată de atâta pasiune năvalnică.

S-a desprins buimacă din strânsoare și a pornit-o, prin beznă, spre scara blocului, unde o aștepta sora sa, ștergându-se cu dosul mâinii de saliva lui, care i se uscase de la nas până la bărbie, strângându-i fața ca o mască. În clipa aia îi simți aftershave-ul impregnat în palme și asta avea să pecetluiască soarta relației ei de iubire cu Corin. O jumătate de oră mai târziu vomita din adâncul stomacului ei de fetiță nepregătită pentru balul debutantelor.

A fost o iubire de-o vară. Dacă l-ar fi cunoscut mai târziu, altfel s-ar fi scris istoria. Pentru că, vedeți voi, nu l-am cunoscut. Dar eu cred că era băiat bun, Corin.

25 de comentarii:

Marian S. spunea...

E clar. Gura lui mirosea a ceapă.

innuenda spunea...

:)))Ei mirosea a ceapă!...Nu mirosea. Tipul era chiar mișto! Dar fata era prea mică. Atât.:)

deyu spunea...

lipsa de sincron este mai mai nesuferita boala a firii. de asta sunt eu mai mereu bolnava, caci sincronul nu a gasit inca urma casei mele.

innuenda spunea...

Deyu, ei, lasă că-ți mai intri în cadență și din mers, uneori!;)

anadana spunea...

Doamne, ce bine-i sa fii mic! Sa visezi la saruturi de Corin, sa te dai cu atractiv, sa filozofezi despre destin...:)

innuenda spunea...

Așa e, anadana. Când crești, îți cresc și grijile și uite-așa, te trezești într-o bună zi că nu mai filozofezi decât despre facturile care sunt de plătit.:))

Și ajungem la vorba lui Creangă: ”ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să aducă ziua de mâne, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire?”

elite spunea...

A avut totusi puterea sa renunte...e si aceasta o calitate

innuenda spunea...

Ăăăă...cine a avut puterea să renunțe? El la mine? Sau...(scuze,elite, n-am înțeles la ce te referi;))

elite spunea...

Nu stiu cum, dar eu intelesei ca tu ai rupt..Oricum,nu conteaza...O zi frumoasa!

Nea Costache spunea...

Frumoasa povestire Innuenda! Sa nadajduim ca va urma si o continuare?

innuenda spunea...

Elite, ah, da, ai înțeles corect. Numai că nu era nevoie de nicio putere ca să o rup cu Corin. A fost un fel de om potrivit la momentul nepotrivit și nu am apucat să mă implic prea mult afectiv. So...

Doamne fere, Nea Costache, ce naiba, sunt femeie măritată!:))))

Anonim spunea...

asta-i un text mai vechi, daca nu cumva se joaca memoria cu mine...:) mi-a placut atunci. mi-a placut si azi! :)

innuenda spunea...

Anonim, nu, e un text perfect nou, terminat de scris exact înainte de a-l publica. Dar s-ar putea să ai dreptate într-o privință. Se poate să mai fi pomenit eu de Corin în niște comentarii legate de primul sărut. Sau poate chiar în vreun articol mai vechi. (am și eu niște amintiri reziduale în sensul ăsta).
Dar nu i-am spus niciodată povestea lui Corin întreagă.

Și-ncă ceva. Anonimul ăsta nu cumva are nume?:)

Daiana spunea...

Galati? :)

innuenda spunea...

Aoleu, da! Recunoști personajul?:))

Daiana spunea...

Nu, cofetaria! :))

innuenda spunea...

Phuuu, răsuflu ușurată, daiana. La cât de mică este lumea asta când parcurgi distanțele virtual și la cât de pervers e Murphy, puteai fi nevastă-sa!:)))

Gia spunea...

Trebuia sa fii si tu mai intelegatoare. Corin avea niste parinti nebuni de legat. Cum sa-i dea, ma, asa un nume?! :))

innuenda spunea...

Sincer, Gia, și mie mi s-a părut ciudat și...unic :). Știu că i-am și comentat chestiunea. Dar am aflat că este un nume chiar comun printr-o anumită parte a țării.

motanes spunea...

Cofetăria Violeta, la Elice, este 100% reală. Povestea 80% sau cât?

innuenda spunea...

Motanes, povestea e 100 % reală. Doar știi că-mi place să împărtășesc totul cu prietenii mei. Iar primul sărut e întotdeauna o poveste de spus. Ia, leapșa PRIMUL SĂRUT e a ta, că tot e Ziua îndrăgostiților!

Să auzim...:)

motanes spunea...

Îmi fac curaj. :P

santos spunea...

Ufff,de ce trebuie sa fie vorba mereu de o "ea" de 1,70 m si de un "el" de cel putin 10 cm mai mult?(si musculos pe deasupra)
Majoritatea,pitica si "defectuasa", unde ramane.....sa priveasca?

innuenda spunea...

Santos, mi-am luat sot cu cativa centimetri mai mic, daca te incalzeste cu ceva treaba asta.:)))

santos spunea...

Sa fie zicerea cu vinul bun....in butoiul cel...?