duminică, 21 februarie 2010

Gâlceava nebunului cu lumea

Nebunia e o problemă complexă. O spărtură în concordia lumii, un eu tumefiat care nu mai intră în matrița socială. Dar e în același timp și o falie care desparte omul de omenesc și-l reafirmă într-o ipostază mecanică, de agregat. Nimic nu poate speria mai mult decât să asiști la transformarea coerentului uman în jucărie stricată.

Pentru nebun e simplu. Planul intim devine ambianță și, pe acolo pe undeva, interacțiunea cu cei din jur scurtcircuitează. E ca atunci când, într-o hărmălaie de nedescris, reușești totuși să te concentrezi la altceva. În cazul lui, la teatrul de umbre pe care i le proiectează propria iraționalitate.

Deși se sustrage fir cu fir lumii, alienatul nu conglomerează nicăieri. În lipsa magnetului ființei, mintea lui rămâne o pilitură împrăștiată-n patru vânturi. Și tot ce înainte aștepta la îndemână: sentimente firești, gânduri comune, gesturi dintre cele mai simple, cuvinte, totul se duce acum într-o îndepărtare turbionată luând pe sus, ca pe-un gunoi, realitatea.

Ca o matrioșcă acaparatoare, lumea își închide în spatele sărmanului nebun, una după alta, toate ușile. Îl izolează acolo, în aerul sufocant al cămășii ei celei mai intime, unde eul social se usucă, dar germineză eul imaginar. Acolo se va săvârși glasul interior, dar se vor naște, în compensație, Vocile. Acolo și numai acolo precaritatea rațiunii va avea, în sfârșit, de-a face cu majestuozitatea inconștientului.

Nebunul colecționează cuvinte cărora nu știe că nu le mai poate pătrunde sensul, fapte pe care nu realizează că nu le mai poate decripta și atunci le dă un înțeles ad-hoc, concordant sunetelor reproduse de afon. Un tâlc diform urmărește tot ce se întâmplă în jurul lui, dând coerență lumii lui interioare chinuite de schizofrenie sau paranoia.

Vestea proastă este că specialiștii consideră că toți avem în noi o genă fie de schizofreni fie de paranoici, doar că, dacă avem noroc, ea nu ajunge niciodată să facă full contact cu patologicul.
Vestea bună este că omul nebun nu știe că este nebun. Și asta îl face să trăiască împăcat cu el, deși certat cu Lumea. E exact ca-n bancul acela:”un șofer ascultă radioul din mașină, în timp ce conduce; deodată aude la radio: ”stimați șoferi, aveți grijă că în zona x a fost semnalat un nebun care gonește cu peste 100 de km la oră pe contrasens: La care șoferul comentează pufnind: ”Unul?!?? Dar sunt cu zecile!!!”

13 comentarii:

Marian S spunea...

Ce să-ţi fac, dacă te uiţi la ştiri politice, îţi vine aşa o inspiraţie... mamă, mamă !

innuenda spunea...

Oh, de-ar fi numai politica, dragă Marian!:))

motanes spunea...

Nu întotdeuna nebunii sunt împăcaţi cu ei înşişi... De cele mai multe ori chiar nu.

innuenda spunea...

Ai dreptate, motanes că, fiind personalități conflictuale, nebunii nu preau au cum să fie împăcați cu sine. Dar mă apăr spunând că eu mă gândisem doar la faptul că nu-și pot asuma nebunia, nu pot accepta că e ceva în neregulă cu ei.

Mai degrabă cred în conspirații universale, decât să crediteze ideea că au nevoie de ajutor specializat. De unde și bancul!:)

pantacruel spunea...

:))

Carla spunea...

Cred ca ma repet cu unul din comentariile mele uzuale, dar mi-a fost dor sa te citesc.

Ai hibernat? :P

Cat despre nebunie, eu nu stiu pe nimeni care sa nu fie certat, pe-o parte sau alta, cu "normalitatea"... Diferenta este ca unii traim pentru a fi "frumosi nebuni", cat mai departe de restul nebunilor, urati si prosti si rai. Traim pe-o tabla de sah formata numai din diagonale! :)

innuenda spunea...

Panta, am auzit că știi un banc mișto cu nebuni: azi sunt veselă, fac cinste cu bancuri la toți nebunii!:))

Carla, textul nu e câtuși de puțin o metaforă, e aproape științific,zău! Să știi că m-am documentat îndelung pentru el, chiar dacă am încercat să fiu plastică.

Am vrut inițial să scriu, sub eticheta portrete, o poveste haioasă din studenție: ”Dan nebunul trage cu tunul” s-ar fi numit. Numai că am zis să fac o introducere la subiect și...m-a furat teoria :))).

Voiam să povestesc că, pe când eram studentă în anul I la Litere, stăteam în Căminele din 6 Martie. Eram numai fete în cămin. Ei și pe la cinci jumate dimineața, venea Dan nebunul (copilul unui colonel sau general...așa ceva) și jmac câte-un picior în ușă la fiecare fată, ca să ne trezească. Apoi începea să cânte cât îl țineau bojocii Deșteaptă-te Române, pe holul căminului. Noi, niște boboace mici și speriate, am dat fuga telefon la babaci care ne-au rezolvat și l-au internat pe sărmanul Dan.

Mai fusese internat, dar familia lui de șmecheri îl tot scotea pe semnătură, și el se întorcea iar în căminele de fete, că deh, nebunii au idei puține, da fixe. Mă, dar era săracu o poezie de băiat altfel.
Știa mii de poezii și le spunea frumos, cu talent actoricesc, Luceafărul îl recita integral...În fine, să nu spun aici, la comentarii tot, că povestea lui chiar merită spusă. Păcat că l-a lovit boala aia nenorocită.

Marian S. spunea...

``Fericiti cei saraci cu duhul caci a lor va fi Imparatia Cerurilor``.

online translator spunea...

Buna ziua ,

Vroiam sa va anunt despre un nou site , unic in Romania , prin ceea ce ofera vizitatorilor:

-Tradu orice cuvant sau text in orice limba !(romana , engleza , franceza , germana , italiana , etc)
-Asculta textul scris in Romana sau Engleza si trimite mesaje vocale la prieteni !

Daca considerati util acest site , raman recunoscator daca l-ati accepta ca si comentariu sau
daca exista posibilitatea adaugarii in blogroll .


http://www.onlinetranslator.ro/


Va multumesc ,

Tudor

anadana spunea...

azi n-am chef de galceava...:)

innuenda spunea...

Marian, not again!!!:))) Vrei să înceapă iar discvuțiile pe teme religioase?

Anadana,nici eu.:)) Am chef să mă bucur de primăvara. Zilele astea mi-a mirosit a primăvară !

deyu spunea...

am trait o experienta sumbra cand am fost in spitalul de nebuni de la noi sa impartim niste calendare... o femeie se credea ambasadoarea Iranului parca si incepea sa ne zice povesti ciudate...Am plecat cu un gust amar de regret si emotie dura.

innuenda spunea...

Cred, deyu,e o imagine dură.

Dar stai liniștită. E plin de astfel de ”ambasadoare ale Iranului” și în afara spitalelor de nebuni. Orium, e o boală groaznică mai ales pentru cei din jur, care trebuie să-i explice bolnavei, pe limba ei, de ce nu-i zice nimeni ”Excelența sa Doamna Ambasador” si s-o faca sa accepte ajutor specializat! E foarte greu pentru familiile acestor bolnavi. Și de multe ori, bolnavul sfarseste prin a-si renega familia, pentru ca percepe tot efortul celor apropiati ca pe o actiune indreptata împotriva lui. În fine...hai că devenim prea serioși pentru vremea asta de afară. Mai bine vorbim de mici nebunii decât de nebuni!:)