Se bucură pe naiba! Oamenilor nu le place să fii mai bun decât ei. Dacă v-ați imaginat altceva, când ați pus mâna pe telefon să vă trâmbițați pe la prieteni succesul, sunteți naivi.
Întâi că nu au niciun motiv să se bucure alături de tine. Le face cineva ochi mai dulci lor dacă arăți tu mai bine? Nu. Ajung ei mai repede la mare dacă ți-ai luat tu o mașină mai puternică? Nu. Au ei mai mult confort dacă te-ai mutat tu de la bloc la vilă? Nu. Și atunci? La ce bun să le dai cu maiul propășirii tale în cap și să te mai și aștepți, tembel, să reacționeze ca și cum le-ai fi dat o veste bună?!
Apoi că, obținând tu mai mult, creezi un decalaj neconfortabil între tine și ei. Le provoci amorul propriu. Cocoșisticul simț al egoului lor ridică atunci o sprânceană a la ”why he/she-why not me?!” Adică de ce tu și nu ei, care ar fi meritat, de fapt.
”Bine, spun idealiștii, dar prietenii adevărați se bucură pentru tine!” Nimic mai fals. Din observațiile mele personale, oamenii sunt încă departe de a-și iubi aproapele ca pe sine însuși.
Asculta mai multe audio Muzica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
31 de comentarii:
...cum bine zicea bunica ta, Ioana...
Of, cît de adevărat ! Dar o soluţie îndrăzneşti să avansezi ? Că şi pe mine mă macină de multă vreme chestiunea !
excelenta observatia, innuenda. puternica, simpla chiar reconfortanta & frapanta, cam ca un caffe frappe pe stomacul gol...
si totusi, vorbim de oameni sau de români? :p
Anadana, cu vârsta ne înțelepțim mai toți!:))
Marian, solutia, cum bine zicea anadana, a dat-o mamaia Ioana: să ții pentru tine și pentru familie, să nu spui la străini. N-au decât să afle singuri.:)
Panta, da?! Mă crezi că am considerat-o o prostie și am ezitat s-o public? Îmi părea prea din categoria ”iarna nu-i ca vara”. :)
Pai da. Asa o fi. Dar uite, exista si o parte buna. Pe mine cel putin ma mobilizeaza realizarile altora. Spun in sinea mea si in fata lui, bravo tie! Iar apoi cand raman cu adevarat singura ma gandesc: Dar stai ca daca el poate, pot si eu, poate altceva, fara nici o legatura cu implinirile lui. Asa pur si simplu ca un sut in fund/pas inainte.
PS: O placere mereu sa trec pe la tine. Nu-mi scapa un post:)
Io zic nu, nu si nu! Prietenii adevarati, aia unu-doi-trei, chiar stiu sa se bucure pentru binele nostru... hai recunoaste ca da... :(
Aaaa da, perfect de acord, ralu portocalu. Succesele altora sunt cele mai mobilizatoare. Nu pot să nu mă întreb, însă,de ce?:)))
Oare nu ca să demonstrăm că suntem mai buni sau, măcar, la fel de buni?
Vorba poetului: ”Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier (...)”
Mulțumesc de aprecieri.
Carla, poți spera cel mult la neutralitate. Adică să nu te invidieze.:)))
Dar de bucurat cu adevărat se bucură ai tăi: mama, tata, soțul/iubitul, sora/fratele, bunica etc...Părerea mea.
Cu ceva timp in urma viata mi-a ars cateva palme si mi-a demonstrat ca: da, prieteni nu se bucura pentru tine! Atunci am zis ca e vorba doar de acei prieteni, nu de toti, ca n-au fost ei, acei prieteni minunati capabili de acest gen de bucurie. Acum ca ma gandesc, imi dau seama ca ai dreptate, nici prietenii cei mai buni nu se bucura pentru tine. Cred totusi cu tarie, ca exista si exceptii de la regula aceasta si ca macar daca nu altfel, prietenii se pot bucura pentru tine atunci cand nu poate fi vorba de o competitie... Iar pana la urma un prieten adevarat este ca un frate, ca o sora...
Măi, Ile, ce cititori isteți am! Este o teorie interesantă și plauzibilă. Ca și cea a lui ralu portocalu.
Carla, deci se poate!:))
Buna seara!
Doriti o pilda,o povestioara...ceva de ridicat moralul?
Mă bucur pentru tine că scrii aşa de bine!
Buna seara!
Doriti o povestioara,o pilda care sa va ma mai destinda?
Santos, oooo, lume nouă. Și bună. Cum să nu?! Abia aștept s-o aud. Pildele alea te-au consacrat la motanes. :)
(Dar, între noi fie vorba, să știi că azi e una din zilele în care sunt cu moralul ridicat. Deși abia am intrat pe ușă, ziua asta grea mi-a adus multe-multe succese!:)
Motanes, dacă scriam așa de bine, mi se oferea și mie un second job de editorialist la vreo revistă.:))
Dar, ești drăguț, oricum!:)
Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si- asa era batran, iar ca fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. El a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei. Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.
Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematand...
Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati... Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus.
Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.
Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica si egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si ...
scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia.... nu problema.
Santos, o pildă minunată. Ca de obicei. Mulțam.
Mă gândeam însă la cele 5 reguli pentru a fi fericit. Eu cred că este o singură regulă reală pentru fericire. Cea de la numărul 5. Iubirea.
Oamenii care iubesc sunt fericiți. Atât de simplu e!:)
Mai Innu, ma crezi sau nu, dar eu chiar ma bucur pentru altii! Nici macar nu trebuie sa-mi fie prieteni, zau!
Cand vad pe cineva fericit, bucuros, ma incarc cu energie pozitiva, ba cateodata mai si bocesc stupid (deh, hormonii, maternitatea) de fericirea lor!!
Asa ca nu cred ca e general valabil. Ca e cam generalizat ... asta cam asa e. Am patit-o pe propria piele, din pacate. Si totusi niciodata nu reusesc sa inteleg mecanismele care il fac pe om sa traiasca prin comparatie (negativa), niciodata nu reusesc sa pricep esenta din poanta cu "capra vecinului". Nu mai bine, cum spune Ralu mai sus, ne mobilizam sa fim/facem si noi la fel, daca asta ne dorim cu adevarat?? Decat sa ne-nverzim de invidie si ura?? Ce-o fi mai sanatos, pentru noi si sufletele noastre?
Alina, mă crezi sau nu, dar și eu. Și probabil fiecare de aici, în parte, s-a bucurat și se bucură pentru alții.
Dar printr-un paradox de neînțeles, ceilalți nu se bucură niciodată pentru noi! :))
Prietenii sinceri, chiar se bucura de succesul tau! In rest, e-adevarat, nu! Functioneaza de minune la noi chestia cu capra vecinului!
Eu, chiar ma bucur daca cineva are o realizare, mai ales daca aceasta este datorata muncii lui iar acel om, poate deveni pentru mine un exemplu de urmat!
O zi minunata Innuenda!
Nu ma mai pot abtine si rad (cu admiratie) mai putin tacut decat am facut-o pana acum:
:))
Mai, Innu, sa ma ia plansul pana sa vad ca magarul, bietul, scapa din fantana ... Bine ca a fost animal destept (de parca - tu mai stii - eu mi-as putea imagina ca exista animale nedestepte sau intr-un fel cu ne- in fata ...).
Prin urmare, Innu, imi pasa. Drept e ca mai ales de animale, e ceva instinctiv (Liviu, si de tine in egala masura).
De prieteni ... si eu m-am bucurat de cate ori a fost cazul. Am si pus umarul la reusitele lor. Dar am mai trecut si pe langa nobletea sufleteasca, urcandu-ma in caruta celor care se mobilizeaza dupa succesele altora, din motive care tin de raspunsul la intrebarea pe care ti-o pui tu de dragul unor evidențe mai evidente. Homo sum, vorba poetului (si in sensul de atunci al vorbelor).
Ce sa spun...iubirea e ca un cutit cu doua taisuri foaaarte bine ascutit.Trebuie manevrata cu multa atentie caci multi au sfarsit prin a-si face rau singuri.Important este sa o tii mereu in"teaca" si sa expui doar praselele mestesugit lucrate.Fiecare iubire,in adancul ei,are o enigma ascunsa intr-un coltisor....difera doar dorinta posesorului de a o scoate la suprafata,mai devreme sau mai tarziu.Sau poate niciodata.
Si eu fac parte din categoria celor care se bucura pentru realizarile altora. Si am cu siguranta prieteni care se bucura pentru mine.Patetic sau nu, nu m-a interessat niciodata capra vecinului. Intotdeauna am considerat ca am altele mai bune de facut decat de tras cu ochiul la modul destructiv :).
Chiar si in momentele mele grele n-am putut sa gandesc " de ce eu?". Cineva imi spunea ca-s cam prea optimista dar eu cred ca mai bine asa decat cu energii negative imprejuru-mi :)
Mda. Sfat prietenesc: data viitoare cînd mai abordezi subiecte sensibile ca acesta pui disclaimeru` cu ``persoanele de faţă se exclud``.
Uneori simți nevoia să spui cuiva. Mai mult sau mai puțin tembel(ă), o faci și aștepți cu sufletul la gură o vorbă bună, care să îți dea și mai mult elan.
Este foarte clar că persoana care-și mărturisește motivele de bucurie, nu face altceva decât să aștepte felicitările. Și când cineva te sună doar pentru o astfel de mărturisire, ce poți să-i spui?!
Desi nu imi place deloc, inclin sa fiu de acord cu tine..pe principiul trist, dar cam adevarat. si totusi..eu ma straduiesc, si parca de cele mai multe ori imi iese, si ma si motiveaza, in caz ca eu nu am ajuns pana intr-acolo.
E un fel de: Uite, se poate! trebuie luat cat mai constructiv cu putinta, si nu am mai avea ce sa ne reprosam..
Nea Costache, aluatul diferit se întinde diferit. Ești altă plămădeală!:)
Liviu? Liviu al Cristinei? S-a descoperit America la mine pe blog, deci. :))
Cris, sinceritatea ta e reconfortantă!:)
Santos, iubirea la mine nu are nicio cameră obscură. Eu când vreau să fluier, fluier!:))
Thea, întâmplarea face să fi citit chiar acum câteva minute un text despre gândirea pozitiva pe un blog (pe Ziarul de blog). Sunt perfect de acord cu ce spui.
Mariane, nu știu, nu vă cunosc pe niciunul. Doar vă cred pe cuvânt!:))
Bubu, n-ai idee câte! De pildă ”mă scuzi, am un telefon pe linia cealaltă. Te sun eu înapoi.”:D
Raluca, definitiv ești o persoană care gândește pozitiv!:)
http://www.youtube.com/watch?v=iVi1X2iCVcY&feature=related
Multumesc, santos.
Agreed. Am vrut sa las un comentariu la articolul asta (il citisem din reader acum ceva vreme) dar.. iti facusei blogul privat (?!)
Ma bucur ca ai revenit. :)
Eu ma bucur ca nu se bucura lumea de bucuriile mele, sa se bucure de ale lor.
Trimiteți un comentariu