marți, 4 mai 2010

O zi ca oricare alta

Se trezea în fiecare dimineață înțepenită în disoluția secundei ca într-un clei. Aproape că nu mai credea posibilă revenirea. Fiecare zi semăna cu cealaltă și totuși, nimic nu mai era ce fusese. Culoarea plecase din tablou pentru totdeauna.

Își pierduse până și disponibilitatea la dialog interior. Ea cu sine sfârșiseră blazate, la o masă a tăcerii înfrânte.

Nici chef de scris nu avea. Ca să scrii, ai nevoie de o privire proaspătă asupra lucrurilor. De-un ochi sprințar. De-un suflet dornic. Locul de unde-i venise până acum inspirația părea un orizont de mortar, gata să zidească orice desprindere. Să imobilizeze orice postură.

Pe drumul ăsta fără pomi către ziua de mâine, nu găsea niciun chef care s-o facă să înainteze. Știa că lumea, ingrată, avea să meargă mai departe la fel și fără ea. Pe locul ăsta sterp creștea, intensă, prima arie a renunțării.

Nu era nimic tragic în toată starea asta. Nici măcar dramatic. Mâine, mai mult ca sigur avea să aibă o altă stare de spirit. Avea să râdă, să facă planuri și să se alinieze iar la start, pe exact aceeași linie de la care plecase ca să piardă cursa, cu o zi înainte.

Rămase așa, cu ochii pironiți a visare, în albul peretelui din față. Desene gri, transparente, ca de fum de țigară, începură să-i alunece încâlcite, pe întinsul clar. Se amuză o vreme să vadă cum plimbă câteva puncte, prinse în tot acest păienjeniș, când mută privirea la stanga sau la dreapta. Apoi se plictisi, focaliză, clipi și lumea redeveni imobilă, necesară și arbitrară, ca un drug de fier în apropierea unei tornade.

22 de comentarii:

pantacruel spunea...

innu,
si zici, deci, ca autorul si personajele nu trebuie confundate :P

innuenda spunea...

Nu, panta (or should I say rampa? :D)nu trebuie!
Autorul face maine 9 ani de căsătorie și plănuiește fericit un chiul universal de la orice treburi ar fi avut. Și-a învoit și soțul...e vesel, păru-i stă bine și e pus pe șotii-surpriză. :)

Dar o fi fost vreodată și-n pielea personajului, nu zic.:D

pantacruel spunea...

nu mai zice, ca nu se stie niciodata! :P

pantacruel spunea...

si sa nu uit (ca de obicei) la mult mai multi a99i! :)

anadana spunea...

...sa vina, asadar, maine!ochiul sprintar si sufletul dornic sa se trezeasca! sa primeasca toate culorile si parfumul lalelelor mele.Si zambetul alb al narciselor.Si privirea galesa a papadiilor ascunse printre ierburi langa un melc adormit.La multi ani!

innuenda spunea...

Panta, personajele mele vin dintr-un soi de penumbră a mea. Uneori știu exact de unde, alteori sunt total pierdută în ceață. Dar eu zic Doamne fere să mă reîncarnez în fiecare dintre personajele pe care le schițez. Nu de alta, dar am o liotă întreagă de sinucigași! :)))

Anadana, melcul ăla adormit a făcut toți banii! :))) Uite cum primesc eu toată flora și fauna!:) Mulțumesc, anadana mea scumpă. Știu că tot ce vine dinspre tine vine din suflet.

Marian S spunea...

Of, Pantacruel, mi-ai luat-o înainte ! Cînd doi oameni gîndesc la fel, fără să se cunoască ...
Dar aste gînduri să lăsăm, un cîntec vesel să cîntăm şi LA MULTI ANI FERICITI să le uram !!!

innuenda spunea...

Mulțumesc de urări, Mariane!

Azi a fost o zi superba, exact cum a fost acum 9 ani, pe cand m-am îmbrăcat în...argintiu. V-am zis că am fost mireasa Startrek? Daa, mi-am făcut o rochie ca salopetele de astronaut, argintie și foșnitoare, de m-a întrebat stupefiată mama când m-a văzut: ”mami, dar ce material e ăsta, nu cumva fâș?!” :))
Mie mi-a plăcut să fiu o mireasă atipică. Și am avut plasă argintie în loc de voal. Doar de verighete nu ne-am preocupat. Am intrat în primul magazin de aurifere și primele care ne-au zâmbit au ajuns pe mâinile noastre. :)

Marian S spunea...

Deci acum, dupa 9 ani, poze de la arhiva vrem !

innuenda spunea...

Hahaha, îmi pare rău, Marian, nu îmi mai pun poze pe blog. Am făcut special și fotografia asta, legată la ochi, ca declarație de intenții: discreție și parcimonie în interferarea celor două planuri: real și virtual.

Altfel,își completează unii mai slabi de înger viețile cu iluzii legate de mine.

Marian S spunea...

Hai, nu te mai alinta, noi voiam doar poza rochiei ...

innuenda spunea...

:))) ya, right! Rochia. Nu umerașul? :D

motanes spunea...

Să fiţi sănătoşi şi să scoateţi ţara din criză! Privaţilor!

innuenda spunea...

Motanes, aceste vorbe ne doare! Ești curat-murdar în buget și-n simțiri!

În plus, țara nu-i, bre, în criză. E în groapă! Numa popa are competență aici! Popa Prostu'!:D

Hai kalispera, re române!

Marian S spunea...

Motanes: eu, privat ?
Privat de bani, ai dreptate !

motanes spunea...

Ναι; Τώρα είμαι πιο αισιόδοξος.

Andrei Ghiorghe spunea...

Si de restul ?

Carla spunea...

Sa ramaneti fericiti pana veti fi argintii cu totul, de la taampke la talpi! Ș)

Luminita Şorega spunea...

Nu am mai fost de mult pe-aici... si am regsit acelasi condei talentat, mult mai rar pus pe hirtie, din cite se pare (or should I say 'mouse' ?D) dar cred ca asta s-a intimplat si cu Motanes, si cu altii, scriu mai rar, entuziasmul de a 'blogui' te paraseste cu timpul.
Cu intirziere (dar cu drag) ma alatur si eu corului de 'uratori' pentru a-ti dori multi ani in care sa iti amintesti cu placere de ziua asta, si sa o sarbatoresti in pace si belsug mereu.

Marian S spunea...

Pai tot ``lipita in disolutia secundei`` sau, ma rog, cum ziceai tu acolo... ?

innuenda spunea...

Andrei, și de restul bem! :)

Carla, mulțumim. Asemenea și vouă!

Luminița, cred că ai dreptate, am remarcat și eu fenomenul. La mine e o conjuncturală treaba. Ceilalți înțeleg că s-au mutat cu arme și bagaje pe Facebook, Twitter și alte rampe de socializare virtuală. Eu doar m-am mutat cu arme și bagaje în realitate. Am zile când nici nu trec pe la ”prăvălie”. Dar asta se va schimba.

Mariane, mda, am fost și lipită...Dar am reușit să mă smulg din cleiul disoluției secundei, doar că acum trebuie să reînvăț să zbor numai cu o aripă. Merge mai greu, obosesc mai ușor :) ...

motanes spunea...

Ca să lămuresc publicul spectator: nu m-a părăsit entuziasmul pt blogăreală şi nici pe twitter ori facebook nu dorm. Am doar mai multă treabă şi-mi rămâne mai puţin timp.

Dar lucrez la o formulă care să.mi dilate un pic timpul, după care am să blogeresc din nou mai în forţă. Ca pe vremuri. Să vedem apoi dacă-mi pot mobiliza prietenii din vremurile cele...